poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2811 .



Last/Shortcut
proză [ ]
Odelia's (23)
Colecţia: Alterus

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [takze inny ]

2007-08-15  |     | 



Va trebui să te grăbești dacă vrei să salvăm memoria amândurora înainte să devină transparente toate lucrurile, iar în dosul lor să nu se mai vadă decât Nimicul. Cum este? Ai putea să îmi spui, ești acolo, dezlegat de toate. Funiile de carne s-au topit, iar cele din țărână s-au facut nisip și au curs. Cum este? Îți mai pasă?

După vara aceea târzie totul se schimbase în camera ta cu pereți jupuiți. Zidurile se strângeau tot mai aproape. Crescuseși și nu te mai încăpeau. Trebuia să schimbi spațiul. Trebuia să fugi cu adevărat. Și nu ai fugit. Motocicleta ruginea adânc. Când o pipăiai, avea caroseria moale și lipicioasă, ca rășina. Odată ai îndrăznit să apeși. Apoi ai tot apăsat. Până ai ciuruit-o.

Erai deja tânăr. Femeile nopților tale confuze aveau cu toatele pielea ciur. Fantome precare, te atrăgeau pervers prin urâțenia lor exaltată. Uneori, pletele lor aburoase se lăsau strânse cu funde roșii în cozi. Știai că te vei întoarce, dar nu spre eliberare, ci doar ca să te umpli de vină, destrămând singurul univers calm pe care apucaseși vreodată să-l cunoști. Erai un element acid într-o lume de care zăceai atârnat de la prima suflare.

Cam pe vremea aceea ai început să cauți prin dulapuri și noptiere documente care să-ți confirme bănuiala plăcută că nu le aparții, că te-au cumpărat ori înfiat, că de fapt oamenii aceia frumoși și copiii aceia frumoși erau patria cărnii tale defecte.

Toate spuneau altceva. Un adevăr urât cu fiecare os. Te detestai. Îi detestai. Și detestai fiecare bucată de cer care nu creștea deasupra unui fronton cu porumbei, fiecare cățel, fiecare serpentină, fiecare siluetă, fiecare gard care nu semăna cu ceva din vara aceea târzie.

Criza te-a însoțit ca o cangrenă tot liceul. Apoi situația a părut să se întoarcă în favoarea ta. Dintr-o dată era necesar și de dorit să pleci. Și ai luat-o spre sud, și ai descins în orașul acela imens și pestriț al cărui cer se încurca în cabluri și își vărsa pe acoperișuri mațele vătuite.

În primul an ai scos șase albume tematice. Stâlpi electrici. Guri de canal. Tomberoane în Pantelimon. Animale de curte la periferie. Cioturi uscate în parcuri. Cerșetori. Pe aceștia din urmă i-ai tratat cu blândețe. Le-ai ascultat poveștile. Te-ai simțit mai aproape de ei decât de familia ta. Și când ți-au telefonat de acasă fiindcă murise bunicul, ai închis telefonul și nu te-ai dus. Te aflai la stânga unui bătrân rufos care juca șeptică într-un gang cu unul mai tânăr care mirosea a borhot.

Apoi au venit expozițiile, lumea parfumată și găunoasă, aventurile, celebritatea de câteva zile. Într-o seară ai luat albumele sub braț și le-ai dat foc la subsolul unei clădiri dezafectate din Oțetari, veghindu-le până s-au stins de tot. Apoi l-ai luat de umeri pe Zugravu și te-ai dus.

Zugravu era fiu de preot fugit de acasă de la cincisprezece ani, pe jumătate idiot, și modelul tău preferat. Era paznic într-un cimitir de mașini de unde îți promisese că o să-ți scoată una cu numere. În seara aceea tocmai îi reușise șmenul. În seara aceea ai plecat în sfârșit înapoi spre pustă. Și mai departe spre noi. Trei zile mai târziu, spre seară, i-ai întâlnit pe ai mei. La kilometrul zero. Purtai otteri.

Restul nu știu cât mai contează. Noi am crescut liberi. Tu ai înnebunit la Aiud. Când ai ieșit aveai vocea Călugărului, bătea vântul pe străzile Clujului, mi se subția încet sângele. Ai murit șase luni mai târziu și acum e rândul meu. Restul e fărâmicios ca niște funii de nisip. Nimicul e tot mai întins. Ca o pustă. Ca o amnezie. Ca o tăcere.

Altcineva ne va spune pe amândoi.

~the End~
_______
Copyright Adela Setti

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!