poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5444 .



Sentimentul puterii
proză [ ]
Povestire

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Isaac_Asimov ]

2006-03-07  |     |  Înscris în bibliotecă de Florin Ciocănaru




Isaac Asimov


SENTIMENTUL PUTERII

(volumul de povestiri ÎNTREBAREA FINALÃ – NINE TOMORROWS, 1959)



Jehan Shuman se obișnuise cu persoanele care dețineau autoritate pe Pământul aflat de atâta vreme în stare de conflict. El era un simplu civil, dar concepea programele utilizate în cele mai avansate calcula¬toare militare. Ca atare, generalii îl ascultau cu atenție. La fel și șefii diverselor comisii ale Congresului.
În salonul Noului Pentagon, existau acum reprezentanți ai ambelor categorii. Chipul generalului Weider era tăbăcit și ars de spațiu, iar gura mică avea buzele țuguiate într-un cerculeț. Congresmanul Brant avea tenul neted și ochi limpezi. Fuma tutun denebian cu aerul unuia al cărui patriotism era atât de notoriu încât își putea permite asemenea gesturi.
Shuman, înalt, distins și Programator clasa I, îi întâmpină netemător.
― Domnilor, rosti el, dânsul este Myron Aub.
― Cel cu talentul neobișnuit, pe care l-ați descoperit aproape din întâmplare, adăugă placid Brant. Mda.
Îl examină cu o curiozitate amabilă pe omulețul cu țeastă pleșuvă și ovoidală.
La rândul său, acesta își răsuci agitat degetele mâinilor. Până atunci, nu mai fusese niciodată în prezența unor persoane atât de importante. Era un simplu și bătrâior tehnician de clasă modestă, care eșuase de multă vreme la toate testele menite a-i selecta pe indivizii înzestrați și care se stabilise pe făgașul muncii necalificate. Talentul pe care faimosul Programator i-l descoperise și de care făcea atâta caz nu era decât un hobby de-al său.
― Mi se pare de-a dreptul copilărească toată atmosfera aceasta de mister, comentă Weider.
― Imediat, n-o să vi se mai pară așa, replică Shuman. Nu este vorba despre ceva pe care să-l comunicăm oricui... Aub! (Felul în care lătrase numele acela monosilabic deținea ceva poruncitor, fusese aproape un ordin, dar la urma urmelor el era un celebru Programator adresându-se unui simplu Tehnician.) Aub! Cât fac nouă ori șapte?
Aub șovăi o clipă. Ochii săi șterși scânteiară de o neliniște vagă.
― Șaizeci și trei, răspunse.
Brant înălță sprâncenele.
― Este corect?
― Puteți verifica și singur, domnule.
Congresmanul scoase microcalculatorul din buzunar, îi atinse de câteva ori marginile șlefuite, privi displayul și-l vârî înapoi.
― Acesta este talentul pentru care ne-ați convocat? Să asistăm la demonstrațiile unui scamator?
― Nu doar atât, domnule. Aub a memorat câteva operații și, cu ajutorul lor, calculează pe hârtie.
― Un calculator cu hârtie? întrebă generalul cu o privire scârbită.
― Nu, domnule, răspunse răbdător Shuman. Nu un calculator cu hârtie, ci pe o simplă coală de hârtie. Sunteți amabil să spuneți un număr?
― Șaptesprezece.
― Și dumneavoastră, domnule congresman?
― Douăzeci și trei.
― Perfect! Aub, înmulțește numerele acestea și, te rog, arată-le domnilor cum procedezi.
― Da, domnule Programator, încuviință din cap Aub.
Pescui dintr-un buzunar un carnețel, iar din alt buzunar un creion dermatograf. Fruntea i se încreți și începu, concentrat, să aștearnă semne pe hârtie.
― Ia să văd, îl întrerupse brusc generalul.
Aub îi întinse hârtia și Weider comentă:
― Pare a fi numărul șaptesprezece.
― Așa-i, aprobă Brant, dar bănuiesc că oricine poate copia cifre de pe displayul unui calculator. Cred că eu însumi aș putea face un șaptesprezece acceptabil, în ciuda faptului că n-am încercat niciodată.
― Domnilor, interveni calm Shuman, să-l lăsăm pe Aub să continue.
Tehnicianul continuă, cu mâinile tremurându-i ușor. În cele din urmă, rosti cu glas scăzut:
― Răspunsul este trei sute nouăzeci și unu.
Congresmanul își scoase pentru a doua oară microcalculatorul și-l acționă.
― Așa-i, pentru numele lui Dumnezeu! Cum a ghicit?
― N-a ghicit, domnule, zise Shuman. A calculat. A făcut operația de calcul pe hârtia aceea.
― Prostii! se enervă generalul. Un calculator este una, iar o foaie de hârtie este cu totul altceva.
― Explică-le, Aub, spuse Programatorul.
― Da, domnule. Uitați, domnilor, scriu douăzeci și trei, iar sub numărul acesta scriu șaptesprezece. După aceea, îmi spun așa: șapte înmulțit cu trei...
― Stai nițel, Aub, îl opri congresmanul, problema este șaptes¬prezece înmulțit cu douăzeci și trei.
― Știu, știu, încuviință micuțul tehnician, dar încep spunând șapte înmulțit cu trei, fiindcă așa iese rezultatul. Așadar, șapte înmulțit cu trei face douăzeci și unu.
― Asta de unde știi? întrebă Brant.
― Pur și simplu, am ținut minte că pe display apare întotdeauna douăzeci și unu. Am verificat de o mulțime de ori.
― Asta nu înseamnă că întotdeauna va fi la fel, se strâmbă Brant.
― Poate că nu, începu Aub să se bâlbâie, nu sunt matematician. Dar să știți că de fiecare dată mi-au ieșit rezultatele corecte.
― Continuă.
― Șapte înmulțit cu trei face douăzeci și unu, de aceea scriu douăzeci și unu. Apoi, unu înmulțit cu trei face trei, de aceea îl scriu pe trei sub cifra doi de la douăzeci și unu.
― De ce sub cifra doi? se interesă imediat Brant.
― Pentru că... ― Neajutorat, Aub căută din priviri sprijinul șefului său. ― Este dificil de explicat.
― Dacă veți accepta demonstrația lui așa cum este, rosti Shuman, putem lăsa explicarea detaliilor pe seama matematicienilor.
Congresmanul încuviință.
― Trei plus doi, urmă Aub, face cinci, așa că douăzeci și unu devine cincizeci și unu. Acum, lăsăm asta deoparte și începem altă operație. Șapte înmulțit cu doi face paisprezece, iar unu ori doi face doi. Dacă le scriem la fel ca mai înainte și le adunăm, obținem treizeci și patru. Acum, dacă așezăm pe treizeci și patru sub cincizeci și unu în felul acesta și le adunăm, obținem trei sute nouăzeci și unu, care este chiar răspunsul.
Câteva clipe fu tăcere, după care generalul vorbi:
― Nu cred! Face tot felul de chestii, inventează niște numere, le înmulțește și le adună în fel și chip, dar eu nu cred o iotă. Este prea complicat ca să fie altceva decât o farsă.
― Nu, domnule! protestă Aub acoperit de transpirație. Doar pare complicat, deoarece nu sunteți obișnuit cu așa ceva. De fapt, regulile sunt destul de simple și funcționează pentru orice numere.
― Orice numere? pufni Weider. la să vedem. ― Își scoase microcal¬culatorul (un model cazon, lipsit de zorzoane) și-l manipulă la întâm¬plare. ― Ia scrie pe hârtia ta: cinci, șapte, trei, opt. Asta înseamnă cinci mii șapte sute treizeci și opt.
― Da, domnule, rosti Aub.
― Iar acum ― alte manipulări ― șapte, doi, trei, nouă. Șapte mii două sute treizeci și nouă.
― Da, domnule.
― Înmulțește-le între ele.
― Va dura nițel, se bâlbâi tehnicianul.
― Nu te grăbi.
― Dă-i drumul, Aub! ordonă sec Shuman.
Omulețul se apucă de treabă, cocoșându-se deasupra hârtiei. Luă altă foaie, apoi alta. Într-un târziu, generalul își privi ceasul ostentativ.
― Ai terminat cu scamatoriile, tehniciene?
― Aproape, domnule... Gata! Patruzeci și unu de milioane cinci sute treizeci și șapte de mii, trei sute optzeci și doi.
Le arătă rezultatul scris pe hârtie.
Weider rânji cu dispreț. Apăsă tasta multiplicatoare a calculatorului său și numerele goniră pe display. Apoi croncăni surprins:
― Pe Marea Galaxie, omul are dreptate!

***

Președintele Federației Terestre se îmbolnăvise la datorie și, când rămânea singur, îngăduia unei expresii de melancolie să i se întipă¬rească pe trăsăturile sensibile. După uriașa popularitate și implicare inițială, războiul denebian se preschimbase într-o afacere sordidă de manevre și contramanevre, în vreme ce nemulțumirile sporeau cons¬tant pe Pământ. Poate că același lucru se petrecea și pe Deneb.
Iar acum congresmanul Brant, șeful importantului Comitet al Preluă¬rilor Militare, își irosea plin de mulțumire jumătatea de oră care-i fusese acordată, bolborosind aiureli.
― Calculul fără calculator, rosti președintele iritat, este o contra¬dicție în sine.
― Calculul, replică congresmanul, nu este altceva decât un sistem de manipulare a datelor. Sistemul poate fi utilizat de o mașină sau de un creier uman. Să vă ofer un exemplu.
Folosind noile capacități deprinse, calculă sume și produse până ce, fără să vrea, președintele deveni interesat.
― Și funcționează de fiecare dată?
― De fiecare dată, domnule președinte. Este garantat.
― E greu de învățat?
― Eu am avut nevoie de o săptămână ca să prind cu adevărat șmecheria. Cred că dumneavoastră v-ați descurca mai bine.
― Mi se pare un joc de societate interesant, reflectă președintele, dar la ce folosește?
― La ce folosește un prunc abia născut, domnule președinte? Deocamdată, nu se întrevede nici o utilitate, dar nu observați că astfel s-ar deschide o cale spre eliberarea de mașini? Gândiți-vă, domnule președinte ― congresmanul se sculă de pe scaun, iar glasul lui căpătă în mod reflex cadența întrebuințată în dezbaterile publice ―, că războiul denebian este unul între calculatoare. Calculatoarele lor ridică un ecran impenetrabil împotriva rachetelor noastre, iar calculatoarele noastre ridică un ecran împotriva rachetelor lor. Dacă sporim eficiența calcula¬toarelor noastre, ei fac același lucru și, de cinci ani, s-a menținut un echilibru precar și lipsit de profit. Acum, însă, deținem o metodă prin care putem trece dincolo de calculator și prin calculator. Vom combina calculele mecanice cu gândirea umană și vom dispune de echivalentul unor calculatoare inteligente ― a miliarde de calculatoare inteligente. Nu pot prezice în detaliu care vor fi consecințele, dar ele vor fi incalcu¬labile. Iar dacă Deneb ne-o ia înainte în direcția aceasta, catastrofa ar fi inimaginabilă.
― Și ce doriți să fac eu? se încruntă președintele îngrijorat.
― Să sprijiniți cu puterea administrației dumneavoastră stabilirea unui proiect secret referitor la calculele mentale. Îi puteți spune Proiec¬tul "Numere". Eu garantez pentru comitetul pe care-l conduc, dar voi avea nevoie și de sprijinul administrației.
― Totuși cât de departe pot ajunge calculele mentale?
― Nu există limite în această privință. Conform Programatorului Shuman, cel care mi-a arătat descoperirea...
― Am auzit de Shuman ― cum să nu!
― Bun! Ei bine, dr. Shuman mi-a spus că, teoretic, mintea umană poate face absolut orice poate face un calculator. Calculatorul ia pur și simplu un volum finit de date, cu care efectuează un număr finit de operațiuni. Mintea umană poate duplica acest proces.
Președintele căzu pe gânduri, apoi spuse:
― Dacă Shuman afirmă așa ceva, sunt înclinat să-l cred ― în teorie. Dar din punct de vedere practic, cum poate ști cineva felul cum funcționează un calculator?
Brant hohoti mulțumit.
― Ei bine, domnule președinte, am pus și eu aceeași întrebare. Se pare că, pe vremuri, calculatoarele erau proiectate direct de oameni. Evident, era vorba despre niște calculatoare simple, asta petrecându-se înainte de epoca utilizării lor raționale în proiectarea altor calculatoare.
― Da, da. Continuă!
― Se pare că Tehnicianul Aub avea ca hobby reconstituirea unor asemenea instrumente străvechi și, cu această ocazie, a studiat deta¬liile funcționării lor și a descoperit că le putea imita. Înmulțirea pe care v-am arătat-o constituie o imitare a funcționării unui calculator.
― Extraordinar!
Congresmanul își drese vocea.
― Aș mai atrage atenția asupra unui aspect, domnule președinte. Cu cât vom dezvolta mai mult această direcție de cercetare, cu atât vom putea abate efortul federal de la producția și întreținerea de calcula¬toare. Pe măsură ce creierul omenesc va prelua sarcinile calculatoa¬relor, o cantitate mai mare a energiei umane va putea fi direcționată spre activități pașnice, iar impactul războiului asupra omului de rând se va atenua. Evident, aspectul acesta va fi foarte avantajos pentru partidul aflat la putere.
― Mda, am înțeles. Atunci, luați loc, domnule congresman, luați loc! Voi avea nevoie de timp ca să reflectez asupra situației, dar între timp mai arătați-mi o dată șmecheria cu înmulțirea. Ia să vedem dacă mă prind cum se face...

***

Programatorul Shuman nu încercă să grăbească lucrurile. Loesser era conservator, foarte conservator, și-i plăcea să lucreze cu calcula¬toare, așa cum făcuseră tatăl și bunicul său. Deținea însă controlul asupra producției de calculatoare pentru Europa Occidentală și, dacă putea fi convins să se alăture cu entuziasm Proiectului "Numere", se obținea un sprijin important.
Totuși, Loesser nu se lăsa ușor convins.
― Nu sunt sigur, spuse el, că mi-ar plăcea ideea trecerii pe planul doi a calculatoarelor. Mintea umană este capricioasă. Calculatorul va oferi același răspuns la aceeași problemă, de fiecare dată. Ce garanții avem că și mintea umană va face la fel?
― Mintea umană, domnule Loesser, manipulează tot informații. Nu contează dacă lucrul acesta îl face o mașină sau mintea unui om. Ele sunt simple instrumente.
― Da, da, am examinat ingenioasa dumneavoastră demonstrație de duplicare a performanțelor unui calculator, totuși am unele dubii. Cu partea teoretică sunt de acord, însă ce motive avem să credem că teoria poate fi transpusă în practică?
― Eu cred că avem, domnule. La urma urmelor, calculatoarele n-au existat dintotdeauna. Troglodiții, cu triremele lor, cu topoarele de piatră și cu căile ferate, n-au avut calculatoare.
― Poate că nici nu calculau...
― Știți prea bine că nu-i așa. Până și construirea unei căi ferate sau a unui zigurat necesită oarecare calcule, iar ele trebuie să fi fost efectuate fără niște calculatoare precum cele pe care le cunoaștem noi.
― Sugerați că ei calculau în maniera pe care ați demonstrat-o?
― Probabil că nu. La urma urmelor, metoda aceasta ― apropo, noi o denumim "grafitică", de la vechiul cuvânt european "grafo", care înseamnă "a scrie" ― este preluată chiar de la calculatoare, așa că nu se poate să le fi antedatat. Totuși troglodiții, trebuie să fi avut vreo metodă, nu?
― Tehnici pierdute pentru totdeauna! Dacă intenționați să-mi vorbiți despre așa ceva...
― Nu, nu. Nu sunt un entuziast al tehnicilor pierdute, deși nu mă grăbesc să afirm că ele n-ar fi existat. La urma urmelor, omul a mâncat făină de grâu și înainte de existența hidroponicelor, ceea ce înseamnă că a cultivat grânele în sol. Altfel, cum ar fi putut?
― Nu știu, dar o să cred în cultivarea grânelor în sol atunci când o să văd pe cineva care procedează într-adevăr în felul acesta. Și o să cred că focul poate fi aprins ciocnind două pietre, tot când o voi vedea cu ochii mei.
Shuman adoptă un ton mai împăciuitor.
― Perfect, să rămânem la grafitică. Nu-i altceva decât o parte a procesului de eterealizare. Transportul cu vehicule uriașe lasă locul transferului masic direct. Instrumentele de comunicații devin pe zi ce trece mai puțin voluminoase și mai eficiente. Dacă doriți, putem com¬para microcalculatorul din buzunarul dumneavoastră cu aparatele imense de acum o mie de ani. Și atunci, vă întreb, de ce să nu facem ultimul pas și în domeniul calculatoarelor? Proiectul "Numere" este în curs de desfășurare, progresul nu poate fi stăvilit. Noi dorim însă și ajutorul dumneavoastră. Dacă nu vă mișcă noțiunea de patriotism, gândiți-vă la aventura intelectuală implicată.
― Care progres? ricană sceptic Loesser. Ce puteți face în afară de înmulțiri? Puteți integra o funcție transcendentă?
― Cu timpul, domnule, cu timpul. În ultima lună, am învățat cum se lucrează cu împărțirea. Pot determina ― corect ― câturi întregi și zeci¬male.
― Zecimale? Cu câte zecimale?
Shuman căută să-și păstreze tonul indiferent.
― Câte doriți!
― Fără calculator? holbă ochii Loesser.
― Dați-mi o problemă, domnule.
― Douăzeci și șapte împărțit la treisprezece, calculat la a șasea zecimală.
Peste cinci minute, Shuman anunță:
― Doi virgulă zero, șapte, șase, nouă, doi, trei.
Loesser verifică.
― Ei bine, asta a fost cu adevărat uimitor. Înmulțirea nu m-a im¬presionat prea mult, fiindcă la urma urmelor este vorba despre numere întregi și mă gândeam că se pot face unele șmecherii. Dar zecimalele...
― Iar asta nu-i totul. A apărut o nouă direcție de dezvoltare, deo¬camdată strict secretă, despre care, să fiu sincer, n-ar trebui să suflu o vorbă. Totuși... Am făcut un progres important în calculul rădăcinii pătrate.
― Rădăcina pătrată?
― Se ridică niște probleme delicate și încă n-am eliminat toate defi¬ciențele, dar Tehnicianul Aub ― cel care a inventat știința și care are o intuiție incredibilă în direcția asta ― susține că este numai o chestiune de timp. Nu trebuie uitat că el este un simplu Tehnician. O persoană ca dumneavoastră, un matematician instruit și talentat, n-ar trebui să aibă dificultăți.
― Rădăcina pătrată..., repetă Loesser.
― Și rădăcina cubică. Sunteți alături de noi?
Loesser întinse brusc mâna.
― Trece-mă pe listă.

***

Generalul Weider se plimba înainte și înapoi prin încăpere, adresân¬du-se auditoriului în maniera unui profesor dur care se confruntă cu un grup de studenți recalcitranți. Pentru general, nu conta că în cazul res¬pectiv era vorba despre savanții civili care conduceau Proiectul "Nu¬mere". El era responsabilul de proiect și nu uita nici o clipă lucrul acesta.
― Rădăcina pătrată este excelentă, spuse generalul. Eu personal n-o pot efectua și nici nu înțeleg metodele, dar este o operație exce¬lentă. Cu toate acestea, proiectul nu va fi deturnat în direcția pe care unii dintre dumneavoastră o denumesc "teoretică". După încheierea războ¬iului, vă puteți juca oricum doriți cu grafitica, însă acum avem de rezol¬vat probleme specifice și cât se poate de practice.
Într-un colț îndepărtat, Tehnicianul Aub asculta concentrat. Bineîn¬țeles, nu mai era Tehnician, fiind eliberat de însărcinările anterioare și transferat în colectivul Proiectului, unde avea o funcție cu un titlu impresionant și un salariu adecvat. Deosebirile sociale rămăseseră însă, iar importanții savanți care conduceau cercetările nu-l puteau accepta pe picior de egalitate în rândul lor. Ca să fim cinstiți, nici Aub nu dorea așa ceva. În prezența lor, se simțea nelalocul său, un sentiment reciproc de altfel.
― Þelul nostru, spuse generalul, este unul simplu, domnilor: înlocui¬rea calculatorului. O navă capabilă să navigheze prin spațiu fără un calculator la bord se poate construi de cinci ori mai repede și de zece ori mai ieftin prin comparație cu navele dotate cu calculatoare. Dacă am putea elimina calculatorul, am construi o flotă de cinci ori... de zece ori mai mare decât cea denebiană. Iar eu văd chiar mai departe de atât. Poate că în clipa de față sună fantasmagoric, poate că nu pare decât un simplu vis, însă pentru viitor eu întrevăd racheta dirijată de om!
Imediat, dinspre audiență se auziră murmure.
― Actualmente, urmă Weider, principala noastră fundătură o cons¬tituie limitele inteligenței rachetelor. Calculatoarele ce le dirijează au dimensiuni stricte, și din acest motiv reacția lor la modificările defen¬sivelor antirachetă nu este satisfăcătoare. Puține proiectile își ating ținta și genul de război dus prin intermediul lor a început să dispară ― pentru inamic, dar și pentru noi. Pe de altă parte, un proiectil care poartă în interiorul său unul sau chiar doi oameni, capabili să-i controleze traiectoria prin folosirea grafiticii, ar fi mai ușor, mai mobil și mai inte¬ligent. Ne-ar oferi un avans care ar putea însemna atuul victorios. În plus, domnilor, exigențele războiului ne silesc să nu uităm un amănunt. Un om este mai dispensabil decât un calculator. Proiectilele cu echipaj ar putea fi lansate în număr oricât de mare și în circumstanțe în care nici un general n-ar îndrăzni s-o facă, dacă ar fi vorba despre proiectile dirijate de calculatoare...
Mai spuse multe alte lucruri, dar Tehnicianul Aub nu așteptă.

***

În intimitatea laboratorului său, Aub reflectă mult timp asupra biletu¬lui pe care-l lăsa în urma sa. Finalul acestuia suna astfel:
"Când am început studiul a ceea ce acum se numește grafitică, n-a fost mai mult decât un hobby. Nu-l consideram decât un amuzament interesant, un exercițiu al minții.
După declanșarea Proiectului «Numere», am crezut că alții vor fi mai înțelepți ca mine; că grafitică va fi pusă în slujba omenirii, pentru a ajuta poate la producerea unor echipamente practice de transfer masic. Constat însă că ea este utilizată numai pentru moarte și distrugere.
Nu pot suporta responsabilitatea implicată de inventarea grafiticii."
După aceea, aținti în mod deliberat asupra sa raza unui depola¬rizator proteinic și se prăbuși mort, instantaneu și fără dureri.

***

Se adunaseră în jurul mormântului micuțului Tehnician, ascultând omagierea măreției descoperirii sale.
Shuman plecase fruntea alături de ceilalți, dar nu se simțea câtuși de puțin mișcat. Tehnicianul își jucase rolul și, la urma urmelor, nici nu mai era necesar. Poate că într-adevăr el pusese bazele grafiticii, dar acum știința avea să înainteze de la sine, triumfătoare, copleșitoare, până ce proiectilele cu echipaj aveau să devină o realitate, alături de cine știe ce alte invenții.
"Nouă înmulțit cu șapte", se gândi Shuman cu profundă satisfacție, "fac șaizeci și trei și n-am nevoie de un calculator ca să-mi spună asta. Calculatorul există în mintea mea!"
Uimitor ce sentiment de putere îi dădea această realitate.
----------------------

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!