poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 489 .



Pe Dunăre
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2022-11-08  |     | 



Și-a pregătit repede bagajul. Ranița era destul de ușoară. Hrana rece pentru o zi era formată din două conserve cu fasole fiartă în care pluteau câte un cârnăcior de porc nu mai mare de un centimetru și jumătate, o bucățică de slănină învelită într-o hârtie ce părea transparentă datorită grăsimii ce o impregna, vreo douăzeci de bucățele de pâini de război împachetate într-o pungă de hârtie, un pliculeț cu zahăr tos și unul ce conținea câteva grame de „cafea cicoare”. Toate erau într-o pungă croită din săptămânalul „Grănicerul”. Alături de hrana rece a mai încăput în raniță un pachet în care erau obiecte de îmbrăcăminte: o cămașă și o izmană croite din pânză „muncitorul” și două perechi de obiele din molton. Mai incomodă la purtat era arma ZB, de care trebuia să aibă grijă „ca de ochii din cap”. Mersul îi era împovărat de lopata Lineman, legată de centură în partea stângă, și de baioneta armei din partea dreaptă. Celor două cartușiere, ce făceau și ele parte din dotare, în lipsa cartușelor, le-a găsit o întrebuințare de care s-a felicitat în gând. Într-una a pus pachetul de țigări „Militar”, rația pe două zile, iar în cealaltă cutia cu chibrituri. Astfel echipat a ajuns, schimbând două autobuze, în gara maritimă. Broboane de transpirație începură să i se ivească pe frunte. Pe acestea le-a șters cu mâneca. Celor de pe spate, acoperite de maieu, cămașă și rubașcă, n-avea ce le face așa că le lăsă să-l sâcâie în continuare mai ales că era presat de timp. Ceasul de pe un perete al sălii de așteptate arăta că mai sunt douăzeci de minute până la zece, când trebuia să plece vasul de pasageri „Republica”. Al lui, de la mână, marca „Pobeda”, pe care cu greu îl făcu vizibil de sub mânecă rubăștii , îi arăta că mai sunt doar cincisprezece. Reuși, cu chiu cu vai, după ce stătu la o coadă infernală, să-și vizeze foaia de drum. Când începu să urce pasarela, spre puntea vasului, un megafon care transmitea programul postului de radio București dădu ora exactă: la al treilea semnal va fi ora 10.
Cu tot calabalâcul, ce-l avea asupra lui, reuși să se instaleze pe o bancă din salonul clasei a treia. Un șuierat răgușit al sirenei, urmat îndeaproape de o zguduitură, anunța că vasul s-a mișcat din locul unde fusese ancorat și, în curând, va intra pe șenalul navigabil al fluviului. Oboseala îl duse spre hotarul viselor. Un aer mai rece decât cel din interior, pătruns datorită deschiderii ușii glisante, îl trezi din picoteală. Odată cu aerul mai rece a intrat și o familie tânără. Probabil a urcat pasarela cu câteva momente înainte de a fi ridicată. Bărbatul, cu o paporniță în mână, ea, cu un pachețel alb în brațe. Femeia dezdoi un capăt al pachețelului și începu să se miște ritmic, de pe un picior pe altul, iar din gură să scoată un ss ss la fel de ritmic. Un un sunet subțire se auzi dinspre pachețel. Cei de pe bănci și-au dat seama că este plânsetul unui nou născut, dar se făceau că nu aud și nu văd. Situația părea tot mai stânjenitoare, dar i-a pus capăt luând-și bagajele și ieșind pe ușă. Femeia cu copilul în brațe s-a așezat pe locul părăsit, iar el s-a îndreptat spre pupa. Și-a pus sacul căpătâi, cureaua armei sub braț și s-a întins pe spate pe podeaua de scândură. Înghiontit de lopată și baionetă, n-a putut sta mult în acea poziție. S-a ridicat în picioare sprijinindu-se de balustrada metalică. Vedea de acolo cum apar ca, apoi, să dispară, destul de repede, sălcii plângătoare cu crengi care aproape atingeau apa. Din loc în loc, sălciile dispăreau făcând loc unor pontoane ce păreau în mișcare continuă, datorată valurilor și vălurelelor iscate de ambarcațiuni propulsate de forța aburilor sau a unor motoare Diesel. La o cotitură a brațului Sfântu Gheorghe, în depărtare, se vedeau munți înalți ale căror culmi păreau a atinge cerul. Pe moment a rămas descumpănit, ce înălțimi pot fi acelea? Carpații sunt undeva, hăt, departe în nord-vest și nici Balcanii n-au ce căuta pe acolo. Noroc cu o hartă fizică a României, pe care o avea în memorie încă din clasele primare, care după un timp i-a șoptit că nu pot fi decât vechii Munți Hercinici ai Dobrogei. Da, dar de ce așa de înalți? Că pe acea hartă erau desenați cu un maro foarte deschis care bătea înspre galben. S-a bucurat, ca un copil, când și-a dat seama că știe de ce i se par așa de înalți acești munți. Vasul, pe care se afla el, era la o altitudine foarte joasă la doar câțiva metri deasupra nivelului mării, pe când acești munți așa roși de vânturile și ploile unor întregi ere geologice aveau, totuși, câteva sute de metri. În depărtare, pe uscat, pe malul drept se vedeau înălțimi, unele acoperite de case joase care se întrevedeau printre frunzele pomilor, probabil fructiferi. Și câteva biserici erau intercalate printre case și grădini. Mai jos spre faleză blocuri noi de locuit și o impunătoare biserică ortodoxă. După câteva manevre, vasul a reușit să se apropie de ponton și să acosteze. Câțiva pasageri au coborât. Tot cam atâția, unii cu bagaje voluminoase au urcat. O femeie în brațe cu un aparat de radio „Pionier” și un bărbat ducând de ghidon o bicicletă „Carpați” transpirați și suflând din greu, au fost ultimii. Vorbeau într-o limbă străină din care nu putea înțelege mai nimic, dar care i se părea atât de cunoscută. Da, vorbeau în limba rusă, altfel nu i-ar fi trecut fulgerător prin minte Ivan Ivanovici Bodnărenco, profesorul, care, cu toate că le preda săptămânal patru ore, n-a reușit să-i învețe decât câteva cuvinte disparate și vreo două-trei definiții gramaticale ale acelei limbi. Când l-a întâlnit acum un an, prin Piața Mare a Sibiului, n-avea de unde să știe că aceea era să fie ultima lor întâlnire. Ședea bătrânul pe o bancă din piața, transformată pe atunci în parc, cu un rondou mare de flori în mijloc și altele mai mici laterale. De statuia lui Nepomuk, sfântul din fața bisericii catolice, și de fântâna arteziană dintr-o margine, nu-și mai aduceau aminte decât cei născuți, cu mai mulți ani în urmă, și crescuți în orașul format de multe secole, în jurul cetății lui Herman. Acolo, înainte de despărțire i-a zis, tot cu acel puternic accent moldovenesc și cuvinte împestrițate :
- De-amu, „rebiata”,eu m-oi duce !
Acel „m-oi duce” i se păru că nu se referă la locuința-i aflată prin apropiere pe Ulița Orezului, căreia nu de mult i s-a schimbat numele în strada Avram Iancu. De aceea, îl întrebă: „Unde vă duceți?”. Primi un răspuns care i se păru straniu „Acolo unde-s mulți și vom merge, rând pe rând, cu toții”. Glasul parcă-i venea de departe și nu i-ar fi trebuit mult să-i fie înecat de lacrimi. Și, într-adevăr, acolo s-a dus. A aflat despre moartea lui dintr-o scrisoare, primită de la un fost coleg de școală, care s-a nimerit să fie pe strada Avram Iancu când dintr-o curte era scos un sicriu, iar pe crucea ce-l însoțea era scris Alexandru I. Bondaru. Deci așa-l chema pe Alexandru Ivanovici al nostru. De ce și-o rusificat numele? S-ar putea ca taina dusă de el în mormânt să nu fie dezlegată niciodată. Cine ar fi interesat s-o dezlege? Singur a venit din Basarabia atunci, când această provincie a fost, în 1941, ocupată de ruși, singur a trăit în acest oraș, singur a murit. Cum o fi ajuns profesor? Că nu părea. A putut fi un bun învățător, acolo, în Basarabia lui. Povestea frumos. Parcă-l aude și acum. „O venit Ion din armata ai rusască unde-o stăt patru ani și-i spune măsî:
- Mamă, ia znaiu citiri linghi.
- Și care-s așelea, dragul mamii ?
- Șea rumânească, șea moldovinească, șea rusască și... șea muscălească.
- Brava, dragul mumii, știam eu că am un băiet isteț.
Și ce frumos recita Alexandru Ivanovici din Lermontov. Te emoționai chiar dacă nu știai ce zice. Dar zicea frumos: Белеет парус одинокий/В тумане моря голубом.../Что ищет он в стране далёкой?/Что кинул он в краю родном? Traducerea, făcută cuvânt după cuvânt, spunea despre pânza albă a unei ambarcațiuni care se vedea departe în marea agitată și...na,... că nu-și mai aduce aminte.
Din amintiri, parcă din altă viață, se trezi când vasul acostă în Sfântu Gheorghe. Cei câțiva călători care mai erau pe vas au început să coboare pe pontonul aproape plutitor. Ultimul a fost el. A trebuit să-i arate soldatului cu peclițe verzi legitimația și ordinul de serviciu. Apoi îl întrebă :
- Zi, camarade, cum ajung la sediul companiei?
- Mai stai oleacă, până-mi termin schimbul, ș-om merge împreună.
Între timp, vasul căruia localnicii, dar și grănicerii, îi spuneau „Pasagerul” și-a oprit motorul. Va pleca, retur, a doua zi dis-de-dimineață.
În seara ce începuse a se lăsa, se auzea doar foșnetul trestiilor adiate de vânt. Ba, parcă de departe, venea o melodie. Să fie oare un cor pe mai multe voci? Așa părea. Da, și melodia îi era cunoscută. Textul îl știa aproape orice copil care frecventa corul școlii: „Frumoasă e stepa baicală/, sunt mine de aur în ea/, un om, blestemându-și destinul, / cu traista pe umăr mergea” Melodia era cea pe care o știa dar textul părea a fi altul.
- Cine cântă, camarade ?
- Sunt culacii, ăștia de pe aici. Dumineca, și în zilele de sărbătoare, când nu merg cu lotcile la pescuit, se adună la crâșmă, bărbați dar și femei. Fac pauză între vodcile băute și cântă. I-auzii, ce mândru zic!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!