meandre 65- coincidență?

Mihai a ieÈ™it repede din sediul tribunalului.“Ce repede se depune o acÈ›iune de divorÈ›!„ O privea pe Teodora, care aÈ™tepta pe undeva pe la jumătatea scărilor, era scăldată în lumina difuză reflectată de zăpada aÈ™ternută într-un strat subÈ›ire.
-Sărutmâna, doamnă! Ai rămas la fel de frumoasă!
Obrazul femeiis-a împurpurat de plăcerea unui compliment care venea de departe , din adolescență
-Te grăbești, a întrebat Mihai.
-Nu, nu am nicio grabă.
-Putem să intrăm pe undeva să bem un pahar cu vin?
-Sigur, nu ar fi o problemă, mai ales că de astăzi sunt o femeie liberă
-Ce vrei să spui?
-Păi uite, am primit hotărârea de divorț.
S-au apropiat de un restaurant discret amplasat pe una dintre străduțele laterale.
Au intrat și s-au așezat la o masă amplasată spre un colț al localului, protejată de o draperie trasă pe jumătate, așa ca privirile indiscrete de pe stradă să nu tulbure intimitatea consumatorilor.
Conform unui obicei vechi, mihai s-a așeat pe scaunul care-i conferea o privire de ansamblu a localului dar și a ușii de intrare.
-De ce ai divorțat?
Ea, parcă evitând un răspuns direct, i-a amintit de o întâmplare veche:
-Îți amintești că în urmă cu mulți ani ai publicat o povestire într-o revistă de la Timișoara? O revistă cu un nume frumos, țara visurilor noastre!
-Da, îmi amintesc. Proza aceea scurtă se numea „Ten years after „ și imagina o reîntâlnire a noastră.
-Ce ciudat! Eu am o fiică, așa cum scriai acolo.Tu ai copii?
-Da, și eu am o fiică, tot cum scria acolo.
-Să se fi împlinit blestemul sau premoniÈ›ia tatălui tău care, plin de obida celui dezamăgit mi-a spus pe scara trenului, când plecam la soÈ›ul meu, la Lupeni...“Nu ai cum să te fereÈ™ti. Tot a lui vei fi! „?
-E, nu e tocmai așa! Au trecut mult mai mulți ani decât ce scriam eu acolo. Ai dreptate, poate că Dumnezeu s-a mai uitat o dată în gura unui fraier. Dar,ia spune, de ce ai divorțat?
-Păi, ce să-ți spun? După mulți, poate prea mulți ani, în care eu eram cea care aștepta să-i vină bărbatul de pe șantierele pe care lucra...am obosit. Într-o zi a plecat să plătească telefonul și a revenit după aproape trei luni. Mă lăsase singură, cu datorii, cu grija creșterii unui copil. În plus de asta, aproape de fiecare dată când revenea acasă venea însoțit de câte un tovarăș de pahar. Uneori mai aducea câte o rață sau o găină și cam atât. Bani veșnic nu avea, spunea că are imputații, că l-au furat muncitorii la materiale. Cam cu un an înainte de a mi se umple paharul m-am trezit cu un telefon de la un tip.
-Sărutmâna, doamnă. Am doi copii și nevasta mea s-a încurcat cu bărbatul dumitale. Și-au închiriat un apartament pe la Slobozia iar eu stau și cresc copii.
Imediat am așezat lucrurile cap la cap. Se pare că omul nu spunea prostii.
-Și eu ce să fac?
-Hai să mergem acolo, peste ei. Măcar să limpezim apele și să nu mă mai mintă nenorocita că are tot felul de probleme pe la serviciu, că lucrează până noaptea și că nu mai are cu ce să ajungă acasă și alte povești de-astea.
-Atunci am stat pe gânduri îndelung. Ce puteam să fac? Chiar și așa, puțin cât mai aducea acasă, tot mă mai ajutam. Și ce era să fac singură? I-am spus să-mi lase numărul de telefon că am să-l sun eu.
Eram obosită. Abia scăpasem copilul de păduchii de cap pe care-i luase de pe la școală. Prinsesem la o coadă două cartoane cu ouă și venisem pe jos de la Universitate până acasă, de teama că le-aș putea sparge în aglomerația extraordinară care era în troleibuz.
Mi se stricase mașina de spălat și aveam multe rufe murdare. Se apropia sfârșitul de săptămână și poate venea și el acasă cu un alt maldăr de rufe.
Spălam rufele la lighean și plângeam din cauza grijilor și a lipsurilor.
-Și ce ai făcut+ te-ai dus după ei?
-Sâmbătă nu a venit acasă așa că duminică dimineața l-am sunat pe domnul acela.
-Bună dimineața!
-Bună dimineața!, a răspuns el. Nu e așa că nu v-a venit soțul, că nici nevasta mea nu a venit.
-Da, așa este. Vreau să mergem acolo! Doresc măcar să am certitudini1
ne-am întâlnit la gara de Est și am luat trenul. Omul era peste măsură de nervos.
-Doamnă, m-a sunat o colegă de a ei și mi-a dat și adresa apartamentului în care stau cei doi cu chirie.
-În loc să aducă bani la copil omul meu dă bani pe chirie unde își petrece tinerețea cu o altă femeie.
-Doamnă, m-a disperat. Are mai bine de un an de când eu nu-mi mai recunosc nevasta. Stau și fac toată gospodăria și o tot așteptăm dar ea nu prea mai vine pe acasă. Vine, spală ceva lucruri, mai mult ale ei, apoi pleacă din nou.
-Am ajuns în gară și după câteva minute eram la ușa aprtamentului.
Ochii Teodorei se umpluseră de lacrimi. Și-a scos ochelarii și i-a șters cu răbdare ca apoi să-și șteargă nasul ca un copil necăjit.
-Poate că ar trebui să nu-mi mai povestești nimic dacă asta îți face rău.
-Nu, trebuie să-ți povestesc. Nu am putut spune nimănui toate astea. Dacă aș fi povestit colegelor poate că ar fi râs de mine sau ași fi ajuns ținta batjocorei, dacă aș fi povestit tatălui meu ar fi fost inutil. O dată am încercat să mă plâng lui și mi-a servit un răspuns care mi-a tăiat cheful pentru viitor.
-Tu ți l-ai luat, acum trage ponoasele!
-Stăteam în același apartament cu fratele meu, altă podoabă. Nu muncea și îmi tot fura din lucruri și le vindea. De la tata de la Mogoșoaia a furat și pompa din puț și a vândut-o, i-a băut tot vinul din magazie. Mânca tot ce găsea prin frigider și de multe ori nu aveam ce să-i dau fetei să mănânce. Un lucru bun a făcut și Uțu, când l-a gonit pe fratele meu din casă.
Dar să revenim la oile noastre. Am ajuns la ușa apartamentului și domnul a bătut la ușă cerând imperativ să se deschidă ușa. Din spatele ușii se auzea mișcare. Domnul a spart ușa cu umărul și am intrat. Într-adevăr, cei doi locuiau acolo. Soțul încornorat și-a bătut nevasta până m-am văzut nevoită să o scot din mâinile lui.
Uțu , cu un calm olimpian, mormăia ceva în barbă în timp ce se îmbrăca. Am dus-o pe amanta soțului meu la spital și noi am plecat acsă. Ce era să-i spun? Cu el nu puteai discuta. Cum puneai vreo întrebare incomodă tăcea și te privea fără expresie. Uneori îmi venea să-l lovesc cu toată forța peste chipul acela frumos împodobit de o barbă impresinantă, galben-roșcată.
În ziua aceea am încercat un dialog, l-am rugat să-mi mai dea ceva bani ca să plătesc întreținerea că o aveam restanță pe trei luni. Tăcea, apoi s-a dus în altă cameră și s-a încuiat acolo. Am venit în fața ușii și vorbeam prin ușa încuiată:
-Uțule, copilul nu are ce-i trebuie, de multe ori îl trimit la tata, sâmbăta sau duminica să poată mânca și el o bucățică de carne, întreținerea trebuie plătită că ne dau ăștia afară din casă...
El nu răspundea nimic și continua să țină ușa ]ncuiată. Am luat bătătorul de șnițele care pe o parte avea o lamă de toporaș. M-am apucat să sparg ușa. Loveam cu furie în ușa care continua să rămână încuiată. Dacă ieșea atunci cred că-l loveam cu toporul...Găurile din ușă sunt și acum acolo. Într-un târziu, când mă istovisem și-mi mi trecuse furia,a ieșit din cameră și a plecat. După aproape ooră a venit cu carne, niște salam ceva conserve și le-a așezat pe masa din bucătărie. Mă simțeam redusă la condiția de animal care se luptă pentru supraviețuirea propriului copil. Uneori mă bântuiau gânduride sinucidere dar gândul la copil mă întărea. Lucrurile au continuat dar parcă uneori se mai ameliorau. O dată a venit beat însoțit de un prieten și mi-a cerut să le dau de mâncare. Am pus ceva deoparte ca să aibă copilul a doua zi și ei au mâncat tot! Nimic nu au lăsat dintr-o cratiță întreagă. Au scos o sticlă cu băutură și au continuat să bea. Târziu în noapte tovarășul de pahar a plecat. Eu mă culcasem cu fata în altă cameră. Spre miezul nopții am vrut să merg la baie. Uțu era întins pe jos și dormea pe hol într-o baltă de urină.
Am trecut peste el, am mers la baie și m-am întors în pat.
Dimineață el își spălase hainele și curățase pe jos în hol.
Se terminase primăvara. Nu aveam bani nici să-mi iau un șampon. I-am dat bani și l-am rugat să meargă să plătească telefonul Îmiera foarte necesar telefonul ca să pot să vorbesc cu copilul atunci când nu eram acasă.
Uțu a plecat și nu a mai venit. M-am împrumutat de bani și am plătit telefonul și i-am spus tatei toată povestea. Abia atunci tata s-a decis. A venit la mine, mi-a schimbat broaștele de la ușă și...gata. Într-o dimineață plecam la serviciu și l-am întâlnit pe bărnatul meu în stația din care plecam eu. Era șamponat, cu părul strălucitor, cu barba bine aranjată, cu cămașa curată și hainele călcate.
-Sărutmâna! Am venit!
Îl priveam ca pe un străin, fără ură, fără resentimente. Consumasem tot ce era de consumat.
-Am schimbat încuietorile. Să te duci unde vei dori. Gata!
-A doua zi am luat bani de la tata și am băgat divorț. El nu s-a prezentat la niciuna dintre înfățișări
cam asta a fost! Dar tu, tu, ce ai căutat la tribunal? Ce ai mai făcut atâția ani?
Mihai o privea și asculta opoveste greu de digerat.
-Păi, eu am fost dat afară din armată...
-Păi te văd că ești în uniformă.
-Ai răbdare! După cinci ani de războaie am revenit în hainele statului. Mi-m prins nevasta cu unul în pat și am băgat astăzi divorț, de fapt o reconvențională. Pe principiul acela cu curva care lovește bărbatul dar tot ea țipă ca și când ar fi fost bătută, mariana a băgat divorț. Ca adresă a dat adresa mea de acasă ca eu să nu știu și să nu mă prezint. Dumnezeu a vrut altfel și de aia am venit la tribunal
-Copii ai?
-Da, am o fetiță, așa cum scriam atunci... Suntem împreună și lucrez la mină la Lupeni. Am băgat divorț și uite-mă aici.
-Știi, de acolo este soțul, pardon , fostl soț, de la Lupeni.
Mihai a chemat ospătarul și a achitat nota de plată.
-Tot același număr de telefon ai?
-Da, același număr și locuiesc tot acolo unde mă conduceai tu acasă când veneam de la școală.
Cei doi s-au despărțit sărutându-se pe obraz.
Mihai a trecut pe la comenduirea Gării de Nord, și-a vizat ordinul de serviciu și a urcat în trenul care avea să-l ducă din nou în Valea Jiului.