Mendre 58- din nou discuții și vești

Ajuns acasă Mihai a montat microemițătorul și a dat drumul aparatului de radio fixându-i sonorul la o intensitate destul de mică. Și-a pus receptorulîn ureche și a ieși în spatele blocului. Emisia era perfectă, clară și fără interferențe. Bărbtul a pregătit ceva de mâncare și a plecat să-și aducă copilul. În vacanța asta de iarnă o va lăsa mai moale cu învățatul. „Poate că nu ar strica ceva mai multă copilărie! „
Floricica a mâncat dar nu avea chef să meargă să se joace cu copiii.
-Tata, mă lași să mă duc la bibliotecă la Sadoveanu? Tu mi-ai făcut abonament așa că doamnele alea mă știu bine.
-Ce vrei să faci acolo? Ce carte cauți și nu găsești acasă?
-Nu vreau să citesc. Au ele niște discuri cu povești de toate felurile. Îți pune discul , te așezi într-un fotoliu mare și pufos și asculți prin căști.
-Bine tata, du-te, dar ai grijă la mașini și să nu uiți să taxezi biletul!
-Bine, tata. Am plecat!
Mihai s-a cufundat în lectură dar gândul nu îi era la cartea din fața lui.
„ Nu înÈ›eleg ce o determină pe o fată ca MicuÈ›a să-È™i înÈ™ele bărbatul. Probabil că s-a predat unui viitor în sat preferând o viață liniÈ™tită, calmă, de mamă cu copii, de gospodină, stăpână a casei. După spusele ei de aici înainte îi va fi credincioasă soÈ›ului. Probabil că a ajuns la concluzia că a „copilărit“ destul... Bine, asta ar fi o explicaÈ›ie dar Mica, gagica pompierului, ce motive avea? Dar nevasta lui Tică Dicu? Oare încerc să-mi găsesc o justificare la infidelitățile comise de mine însumi încercând să dau vina pe partenera de viață? Este oare important să aflu cine a început? Oare când È™i de ce a început să scârțâie căsnicia mea? Mai doresc eu să continuie această relaÈ›ie? Cel mai greu lucru în a decide acest divorÈ› este faptul că fiica mea nu va mai trăi cu ambii părinÈ›i. Eu nu am avut alături pe niciunul dintre ei È™i locul lor a fost È›inut de un bunic, o bunică, o altă soÈ›ie a tatălui, o altă bunică de împrumut... Cum m-a afectat această lipsă? Nici măcar nu pot răspunde la această întrebare întrucât nu È™tiu cum ar fi fost să cresc alături de părinÈ›ii mei. Chiar, cum ar fi fost să mă crească un tată cu o maturizare întârziată, dominat de patima jocurilor de noroc È™i cu multe zile înecate în băutură? Și asta alături de o mamă cu carte puÈ›ină È™i cu o înclinaÈ›ie boemă spre o viață acoperită de poleială È™i de imaginaÈ›ie!Cum ar fi fost mai bine?„
Mariana a intrat în casă trântindu-și geanta lângă ușa debaralei din hol.
-Sărutmâna! Bine ai venit!
-Am venit bine, pe dracu.
Mihai a încercat să o îmbrățișeze dar ea l-a împins cu brutalitate.
-Ia mai lasă-mă și tu cu toate tâmpeniile din capul tău. Avem ceva de mâncare?
-Da, am făcut o supă de pui și un ghiveci sârbesc.
-Ia r mâncăruri d-alea, ca de cazarmă. Dacă nu ai fost în stare de haina militară acum ai parte de ce meriți. Nu era bine atunci când luai carne de la Antrefrig, cu kilogramele?
-Ba da, era bine, că toată familia ta beneficia iar tu nu știai să faci decât pulpă de porc la cuptor. Comod și sănătos! Câțiva căței de usturoi înfipți în carne, dată la cuptor și la revedere. Știi, Mariana, stau și mă întreb de ce nu ai învățat tu să faci mâncare până să te măriți? Dacă nu te învățam eu, în afară de ouă prăjite și cartofi prăjiți alături de clătite, nu ștai nimc.
-Ce, tu te-ai însurat cu o bucătăreasă? Ia mai lasă-mă în pace că fac un duș, mânânc ceva și plec că am o activitate cu studentele...
După ce a ieșit din baie Mariana a întrebat unde este copilul.
-E la bibliotecă!
-Sigur, lași copilul de capul lui, nesupravegheat, așa cum ai fost tu când erai mic și uite ce ai ajuns.
-La bibliotecă ajunge doar cu un mijloc de transport. Autobuzul o ia din fața blocului și o lasă în fața bibliotecii. Nici acolo nu este nesupravegheată. Doamna Doina, bibliotecara, mă cunoaște bine și pe Floricica o iubește mult.
-O fi și aia o curvă!
-Mariana, când ai citit ultima dată o carte?
-Băi băiatule, mă lași? Și ce, dacă tu citești și scrii poezii înseamnă că ești vreun zmeu? Eminescule, viața e pă bani, băiatule, pă bani! Nici măcar când ai avut șansa să te știe lumea și să ieși la radio, poate ajungeai și tu un cineva, nu ai fost în stare. Numai tâmpenii în capul tău. Tâm-pe-nii!
După ce a mâncat și și-a spălat farfuria Mariana s-a îmbrăcat civil și a ieșit pe ușă în viteză:
-Poate că întârzii, nu mă așteptați. Să faci baie copilului.
Floricica a venit de la bibliotecă. Soneria l-a făcut pe Mihai să tresară.
Fața albă încadrată de o aureolă de păr creț și negru îi dădeau aerul de Cupidon pus pe șotii.
-Sărutmâna, tătic! A venit mama?
-A venit și a plecat la o activitate cu studentele.
-S-o crezi tu! Eu cred că are întâlnire. Tata, nu mi-ai spus când divorțăm?
-Toate la vremea lor. Va trebui să știi că indiferent de ce se va petrece tata te iubește foarte mult și să știi că divorțul nu este o moarte. Mariana rămâne tot mama ta, la fel bunica, străbunica și mătușa ta, Cornelia.
Floricica s-a apucat să-i turuie povestindu-i ce ascultase la bibliotecă. Aparent, Mihai asculta cu atenție, pe când gândurile nu-i dădeau pace.
„Și să presupunem că nu voi primi copilul la divorț, ce percepție poate avea o fetiță despre viața în societate când ar crește într-o familie compusă exclusiv din patru generații de femei singure? „
Pe seară bunica copilului a dat telefon rugându-l pe Mihai să lase copilul câteva zile la ea.
„Și de ce nu? Răsfățul pe care-l practică bunicii este o adevărată binecuvântare pentru copii... Acum, cât mai are bunici... „
-Da, mamă, ți-o aduc mâine.
A doua zi de dimineață, când s-a trezit, a văzut că Mariana dormise în sufragerie în timp ce el cu Floricica au dormit în dormitor.
-Mariana pregătise cafeaua iar pentru ce mică o farfurie cu un ou prăjit și o feliuță de cașcaval.
-Am înțeles că ai vorbit cu mama ca să lăsăm fata câteva zile la ea.
-Da, ai ceva împotrivă?
-Nu, la mama, nu. La mă-ta nu se punea problema!
Tonul agresiv devenise o notă comună.
„Oare mai există vreo șansă ca această femeie să devină mai caldă, mai concesivă? Oare așa a fost dintotdeauna? Probabil da dar la începutul căsniciei încă nu-și arătase toate acele trăsăturide caracter. Se spune că dacă dorești să cunoști un om ar trebui să mănânci un sac de sare alături de el dar la final vei constata că nu e deajuns. „
Mariana a îmbrăcat fata frumos și dorea să plece la mama ei.
-Credeam că mergem împreună...
-Ce să cauți tu la mama mea? Du-te la mă-ta, la tatăl tău, la țiganii tăi.
A doua zi , la serviciu Mihai era frământat de tot felul de gânduri privitoare la divorț.
Liniștea nu era atinsă decât de foșnetul ziarului larisei și de câte un claxon solitar ce răzbătea din stradă.
Telefonul era pe masă la contabilă.
-Alo, lieul metaloglobus....da , imediat.
-Șefu, un bărbat, e pentru tine.
-Alo, da, bună ziua.
Colonelul pandrea...
-Să trăiți!
-Măi băiatule, știi raportul nedatata pe care mi l-ai lăsat pentru tovarășul ministru...
-Da. Îl știu. E mult de atunci dar îmi amintesc.
-Am să-ți dau o veste....
Inima a început să bată rar și apăsat aruncând un val imens de sânge în creierul lui mihai. O încordare a întreg trupul îl transformase aproape într-o statuie.
-Nu ai să sări în sus de ce veste am să-ți dau... Nu ai să sări în sus o dată ci ....de mai multe ori.
Începând cu întâi decembrie Ministrul Apărăriia semnat ordinul de rechemare a ta în rândul cadrelor active ale Ministerului Apărării Naționale, ești din nou ofițer activ.
Mihai a scultat atent, a mulțumit și a închis telefonul. S-a așezat calm la birou , a tras sertarul și a continuat să citească.
Într-un târziu Larisa l-a întrebat:
-Șefu, spune o vorbă. Ce ți-a zis colonelul ăla la telefon?
Mihai, cu o privire profund mirată o privea pe Larisa și nu înțelegea ce-l întreabă.
-Care colonel?
-Adineauri ai vorbit la telefon cu șeful de cabinet al ministrului.
Inhibiția de stingere năvălise impetuos în tot creierul lui Mihai. Nu-și amintea absolut nimic. Poate că era o măsură de protecție a organismului, o stavilă în calea unui dezastru emoțional și fizic.
-Cu cine spui că am vorbit?
Larisa i-a repetat cu răbdare:
-Dacă nu mă crezi, sună-l tu!
Mihai s-a ridicat în picioare și resimțea un tremur în tot corpul-
-Alo, cu tovarășul colonel Pantea.
-El este! Ce poveste Mihăilescule? Vrei să știi numărul ordinului tovarășului ministru? Scrie! MC 877 din întâi decembrie. Vrei să-ți citesc tot ordinul?
-Nu, m-am lămurit. Tovarășe colonel, vă mulțumesc din tot sufletul.
-Mihăilescule, ai luptat pentru demnitatea și onoarea ta de militar și asta nu e puțin lucru. Dacă aveam măcar un dram de îndoială în ceeace te privește azi nu erai din nou ofițer activ.