Meandre 54- evenimente

Telefonul a sunat și Mihai a fost luat prin surprindere de sunetul strident.
-Alo, da.
-Alo, s-a auzit vocea îndepărtată a Anei...
-Ana, ce s-a întâmplat?
-M-ai certat că tu nu trăiești din mila altora și ai refuzat ajutorul pe care ni-l oferea unchiul. Ne promisese că ne ajută să fugim prin Ungaria și să ajungem în Elveția, să stăm acolo vreo doi ani ca să înveți limba și legislația și dacă ești bun să te ia la firmă la el în conducere. Nu era puțin lucru să avem în administrare două dintre hotelurile lui...
-Și de-aia mă suni tu din Germania, ca să-mi scoți ochii?
-Nu te sun din Germania. Sunt pe Transsiberian cu contract legal și voi fi plătită în ruble convertibile. Banii vor fi ai noștri și nu ai să mai pretinzi că sunt pomana altora.
Mihai a rămas descumpănit. O știa pe Ana energică și hotărâtă dar chiar așa? Și-a reamintit cum ea tot venea la 2 două sau trei săptămâni o dată și aducea bijuterii la reparat, aducea măsuri croitorești pentru costume bărbătești și la următoarea venire le ducea în Germania... O fi neam de evrei?
-Alo, iubitule, mai ești acolo?
-Da, sunt! Să ai grijă de tine. Să nu faci prostii pe acolo!
-Nu fac! Știu că voi românii nu acceptați să împărțiți femeia voastră pentru nimic în lume. Uite, și ăsta e un motiv pentru care te iubesc! Pa!
Cu încetinitorul, parcă, Mihai a așezat receptorul în furcă. Larisa, contrariată, l-a întrebat:
-Șefulică, ce necaz mai dădu peste tine? Parcă l-ai văzut pe dracu gol!
-Nebuna aia mică...
-Nemțoaica, nu ea te-a sunat din Germania, acum?
-Ba da! Ea era dar ....stai să-ți spun că este pe Transsiberian.
-Adică în Rusia?
-Da, a plecat să strângă bani pentru noi.
-Hai șefu, asta chiar te iubește. Ce femeie ar tăia un continent să meargă la muncă să satisfacă hachițele unui țăcănit? Cred că nu te superi că spun așa dar spune și tu, detașat de situație, vezi tu o altă femeie să facă asta pentru tine?
-Da, Lari , ai dreptate dar voi uitați că eu nu renunț la fată! Orice s-ar întâmpla, să-mi dea și luna de pe cer cu Kremlin cu tot, și tot nu-mi las fata.
Mihai, cuprins de un soi de neliniște, și-a aprins o țigare și s-a aplecat peste fereastră privind la mașinile parcate în fața Ambasada Franței.
Telefonul a sunat din nou.
-Lari, te rog răspunde tu.
-Alo, da.
-Cu domnul Mihăilescu, vă rog.
Larisa , întoarsă cu fața spre geam:
-Șefule, tot pe tine te caută. E un bărbat.
-Alo, da! Mihăilescu.
-Colonelul Ionescu , de la Direcția Cadre a Ministerului Apărărării.
-Locotenent major în rezervă, Mihăilescu.
-Aveți posibilitatea să veniți astăzi până la ora 17,oo la direcțe la noi?
-La ce interior vă găsesc?
-Când ajungeți sunați-mă la 4472.
-Am înțeles!
De data asta Mihai a așezat cu repeziciune telefonul în furcă.
-Lari, plec la Ministerul Apărării.
-Șefu, ăștia te îmbracă! Ascultă la mine!
Mihai și-a luat geaca, țigările, borseta și a ieșit pe ușă, îndreptându-se cu pași rapizi spre o stație de taxi.
-La Ministerul Apărării!
Inima îi bătea cu putere. Nici nu-i venea să creadă. De ce l-ar fi chemat colonelul?
La punctul de control, cu mâinile tremurând, a luat telefonul și a format interiorul.
-Colonelul Ionescu!
Mihăilescu sunt. Sunt jos.
Un ostaș a venit și l-a condus pe Mihai până la ușa unui birou, a ciocănit și, după ce i s-a deschis, a plecat.
-Intră, Mihăilescule!
-Am onoarea să vă salut!
-Ia loc, domnule.
Mihai privea scrutător la cuierul în care vestonul era întors cu gradele spre interior deasupra căruia trona o È™apcă de colonel. Privirea i s-a oprit pe croiala pantofilor făcuÈ›i la un atelier al generalilor, a privit atent la urzeala camgarnului din care erau croiÈ›i pantalonii.“100% lână, urzeală în doi, bătaie în doi. „
- Măi băiete, soția ta este ofițer?
-Da, este ofițer.
-Și tu, care ai trăit și ai văzut atâtea, după ce ai depus plângere penală împotriva ministrului, nu ți-ai dat seama cât de ușor se trece în rezervă? Și mai și vrei să te întorci în armată... Eu ți-aș sugera să-ți retragi plângerea împotriva ministrului pentru că...e păcat de Dumnezeu. Că ai scris la Congresul Partidului , am înțeles dar acum ai cam întrecut măsura...
-Să înțeleg că este o amenințare și totodată o sugestie?
-Nu! Este un sfat din partea unui om mai în vârstă.
Faci cum vrei dar uite, soarta vă mai oferă o șansă, ție și nevestei.
-Vă rog să-mi permiteți să plec.
-Ești liber dar...gândește-te! Gândește-te bine!
Coborând scările Mihai simțea că nu are aer. Capul îi vâjâia de gânduri, inima îi bătea de atâtea emoții. Revolta îl umplea ridicându-i tensiunea enorm.
La punctul de control s-a așezat pe o bancă să se liniștească.
„Și până la urmă, indiferent de ce se va întâmpla, de ce să fie pedepsită Mariana pentru că eu mă lupt cu autoritățile? Până la urmă are dreptate colonelul, e ușor să dai pe cineva afară din armată... „
Mihai a privit ceasul și ar fi avut timp să meargă la Procuratura Militară.
Troleibuzul a oprit la bordură și Mihai a găsit loc la fereastră. Mergea din nou la Procuratura Militară. Până să primească acel NUP prin câte lupte trecuse... Spectrul pușcăriei, sănătatea șubrezită, pierderea a jumătate de stomac și jumătate de duoden, fomea, umilințele...
A coborât în stație și a întins pasul spre sediul Procuraturii Militare.
Pe hol l-a întâlnit pe căpitanul procuror care-l anchetase.
-Salut Mihăilescule! Ce mai cauți pe aici.
-Tovarășe căpitan , am depus o plângere penală și doresc să o retrag.
Tânărul procuror l-a condus la un birou unde a formulat o cerere, a primit un număr de înregistrare și...asta era tot.
Totul se derula cu o viteză teribilă. Prea multe evenimente majore, prea multe destine care depindeau de hotărârile lui...Oare va ceda fizic?
Drumul spre casă l-a făcut în bună parte pe jos. Dorea să se culce și să doarmă mult și fără vise...