Meandre -50- prin grădină

Ana și-a pus un nou disc. Muzica Cenaclului Flacăra se derula cu zgomotul acela de fond, al tinerilor care cântau odată cu interpreții. Din când în când Adrian Păunescu tuna cu vocea lui puternică versurile poeziilor sale, acompaniate în surdină de acorduri de chitară.
Când sala a început să cânte, urmând recitarea lui Păunescu, „Ridică-te Ștefane È™i vezi-È›i fii, că viaÈ›a în lume e grea... „ Ana a-nceput să lăcrimeze încetiÈ™orca la final, la „Jurăm, Măria Ta!“, a izbucnit în lacrimi.
-Iubesc România, îl iubesc pe porcul ăsta de Păunescu! -a rostit ea cu patos.
-Tot mai ești supărată pe el?
-Păi ce, el crede că sunt curva lui? Când am fost la interviu, când eram la spectacol, mi-a spus că mă place și că vrea să mă fută! Dac-ai fi văzut ce față a făcut când i-am spus că am pulă că nu am ce face cu ea și că pentru un cârnățel eu nu iau un ditamai porcul!
-Și nu s-a supărat?
-Nu! Atunci, după ce m-a felicitat pentru cât de bine vorbesc româna, mi-a ăcut invitația să merg cu tine cu tot la Revelionul cenaclului. Ce, ai uitat cum a fost?
-Nu, nu am uitat. Tot cenaclul era acolo. Maramureșenii aduseseră pălincă, slănină și treceau pe la fiecare masă. Cred că a fost cel mai frumos spectacol al lor. Fiecare a cântat ce și cât a vrut.
-Da, a fost minunat să văd o familie atât de mare, niște oameni frumoși cum nu am văzut niciodată! Păunescu a venit pentru câteva minute , ne-a urat ceva în versuri și a plecat lăsându-ne să ne bucurăm unii de alții...Să-ți fac cald în baie. Mă întorc imediat.
Ana s-a strecurat pe ușă și după nici un sfert de oră s-a întors în halat și cu părul scurt și roșcat încă jilav.
-Pot să mă duc să fac o baie?
-Sigur, a răspuns ea înmânând bărbatului două prosoape mari și pufoase și un halat plușat.
Mihai s-a dus la baie , și-a împachetat lucrurile murdare cu gândul să le spele a doua zi. Apa fierbinte l-a înviorat. Buretele vegetal i-a pus sângele în circulație.
La intrarea în cameră Mihai și-a strecurat hainele murdare într-una dintre genți.
-Ce ai pus acolo?
-Hainele murdare ca să le spăl mâine.
-Dă-le la mine. Cum să spele bărbatul hainele?
-Uiți că am fost soldat?
-Uiți că sunt femeia unui român?
Mihai a zâmbit la această manevră străvezie.
Ana s-a apropiat gingaÈ™ È™i l-a prins cu ambele braÈ›e de mijloc aÈ™teptând o iniÈ›iativă din partea lui. UÈ™or rezervat, Mihai observa nemÈ›oaica aÈ™teptând declanÈ™area „sprintului“ în cursa spre o partidă sportivă de sex.
Ana l-a surprins total. L-a mângâiat prelung rostind aproape șoptit:
-Cred că ești obosit iar eu sunt o nesimțită!
-A, nu! Cum poți să spui asta.
Ridicând privirea copilărească spre el Ana îl privea cu drag dar dintr-o dată, parcă preschimbându-se, Ana l-a întrebat ferm, cu ton apăsat:
-Tu astă noapte ai dormit la femeia aia cu care am vorbit la telefon? Te-ai culcat cu ea? Cum ai cunoscut-o, tot la București?
Un pic încurcat, un pic amuzat la această criză de gelozie, Mihai s-a simțit obligat să fie foarte convingător în minciuna care avea darul să o liniștească.
-Hai, nu te prosti! Nici nu știu germana, cum să mă înțeleg cu ea?
-Pentru chestia aia, mai ales când ești român, nu e nevoie de prea multe cuvinte la o nemțoaică. Dar pui mîna așa , bărbătește pe ea și melcul e pregătit.
-Þi-am tradus ad literam Schnecke , din germană.
-Aha, s-a dumirit el, căpătând o culoare roz în obrazul proaspăt bărbierit.
-Acum te cred, pudicule.
Tânăra femeie s-a întins pe pat simulând destul de bine un acces de pudoare.
De dimineață, Ana i-a spus că mai are câteva zile de examene și că va veni acasă numai pe seară.
-Du-te și te plimbă și cunoști orașul. Stai să-ți scriu pe hârtie numele străzii și numărul nostru de telefon, așa , ca să nu te rătăcești. Bine că și mama pleacă la liceu că cine știe ce-i mai dă prin cap.
-Ce face mama ta la liceu?
-Predă la elevii de liceu. De fapt ea este profesor universitar dar salariile la profesorii de liceu sunt cu mult mai mari ca la facultate. Mai are câțiva ani până la pensie și vrea să ia o pensie mai bună!
Singur acasă, Mihai urmărea soarele cum se miÈ™că pe cerul senin. Bruma din grădiniță se topise. Dorea să se familiarizeze cu locuinÈ›a. Ana îi arătase È™i beciul È™i a coborât la subsol. Brichete de cărbuni mai erau câteva kilograme È™i se aflau în prag de iarnă.“ S-a înscris oare la cărbuni?„
Omul a ieșit în curticica din fața geamului și aerul acela de neîngrijit, de părăsit al grădinii, îl deprima. Parcă văzuse în beci o foarfecă de vie, o sapă, o cazma...
A coborât iar È™i È™i-a luat sculele. A făcut câteva tăieri de rod È™i de formare, a aranjat din foarfecă arbuÈ™tii. Pentru că nu se grăbea s-a apucat cu migală È™i a curățat alelile de iarbă, a aranjat dalele deplasate. A greblat È™i a dat foc la resturile vegetale. „Parcă am văzut È™i o găleată cu var È™i o bidinea.“ Sculele care nu-i mai trebuiau le-a dus la subsol, a luat găleata È™i a marcat marginile aleilor cu var.
Bărbatul s-a tras la marginea grădinii, apoi a ieșit pe stradă privind cu ochi critic. S-a dus din nou după foarfecă, a mai retezat câteva crengi și a fost mulțumit.
Mama Anei a venit de la școală și l-a invitat la masă.
Mihai era stânjenit, nu din cauza unui eventual „atac“ ci din cauza faptului că nu se descurca să facă o minimă conversaÈ›ie în germană. I se părea a fi aiurea să-È™i ia dicÈ›ionarul È™i ghidul de conversaÈ›ie È™i să încerce să lege trei vorbe de complezență.
Fmeia i-a rostit o frază mai lungă în germană, el a mulțumit pentru masă. Ea a strâns masa și a spălat vasele, și-a luat poșeta și a plecat.
Mihai a rămas din nou singur.
Telefonul mare și negru, din ebonită a început să sune. Mihai a făcut doi pași spre telefon și s-a oprit. „ și cum dracu să mă-nțeleg cu ăla care sună?„
Într-un târziu telefonul a tăcut. Mihai, parcă de teama că va suna iar telefonul a ieșit din casă punând cheile sub preș, așa cum îl îndemnase Ana.
Pășea încet pe stradă spre unul dintre capete. Casele, ca niște soldați, semănau îngrozitor una cu cealaltă. Până și perdelele de la geamuri păreau identice. Prin capătul străzii circula un tramvai. S-a apropiat de stâlpul pe care era scrios orarul tramvaielor. Peste numai două minute ar fi trebuit, după afișaj, să apară tramvaiul. Enervat de vestita precizie germană omul a așteptat în stație. Exact la ora menționată, tramvaiul a oprit în stație.
Cu un zâmbet în colțul gurii Mihai a mai făcut câțiva pași întâlnind un magazin în care se vindeau produse de panificație. S-a uitat după pâine și nu a văzut decât niște chifle mai mici, unele mai mari și alte produse de patiserie. A cumpărat, mai mult pe mutește, arătând ce dorește, a plătit cele șase chifle și a ieșit pornind spre casă.
Casa aceea goală și neprimitoare parcă îl intimida.
A intrat în bucătărie și s-a uitat în frigider, prin dulapuri, în cămară. S.a gândit să facă niște clătite așa că și-a făcut aluatul, a pus puțin unt în tigaie și s-a apucat meticulos de treabă. Optsprezece foi i s-ai părut destule așa că a spălat tigaia, a pus-o la loc, a luat două borcane cu gem și a umplut în cantități egale toate clătitele.
A trecut în sufragerie, a aprins focul și apoi a aprins focul și în celelate două camere.
Ana a intrat ca o vijelie.
-Nu te-ai plictisit? A, ai aprins și focurile. Măi, măi, ce bărbat am!
Mihai a adus farfuria cu clătite din care ea a mâncat cu lăcomie.
-Eu îți fac copiii și tu stai acasă și-i crești. Ești o bună gospodină!
Telefonula sunat din nou. Ana a răspuns după ce a-nghițit bucata de clătită.
Din nou șuvoiul acela de consoane a început să-l irite pe Mihai, chiar dacă a reușit să înțeleagă câteva cuvinte.
Ana s-a oprit din conversație și. Astupând receptorul i s-a adresat:
-Măi, ce-ai făcut tu în grădină azi?
Mihai, parcă temător, a răspuns cu o voce parcă vinovată:
-Am arnjat puțin grădina . Era cam de izbeliște.
-Mâine vrei să faci și la vecini ce ai făcut la noi?
-Da, de ce nu?
-Câți bani vrei?
-Niciun ban! Cum să iau bani?
-Lasă că discut eu prețul.
După încă câteva minute Abna a închis telefonul și i-a spus.
-Mâine muncești pentru 250 de mărci!
-E prea mult!
-Dacă nu vrei banii îi iau eu.
Mihai, parcă schimbând vorba:
-Ana, vezi că nu mai sut cărbuni. Ai făcut programare?
-Cum adică , programare? Dau dimineață telefon la primărie și vin cărbunii. Oamenii îi bagă-n beci și plătesc eu zilele astea, când trec pe acolo.