Meandre -47-Spre Germania

Drumul spre casa de oaspeți s-a desfășurat cu calm și liniște. Ajuns în fața clădirii Mihai a revăzut-o pe doamna ofițer care-l adusese la Praga.
Cu un zâmbet larg, blonda cu chipiu i-a răspuns cu amabilitate la salut.
Mihai a întrebat-o, oarecum în glumă, dacă nu-l poate scoate cu mașina de poliție spre marginea orașului de unde și-ar fi urmat drumul spre Germania.
Răspunsul imediat și afirmativ l-au determinat pe Mihai să o roage să-l aștepe pentru câteva minute.
Cu sacul de spate și cu gențile în mâini, la revenire, Mihai a surprins-o pe polițistă vorbind prin stație cu colonelul căruia îi dăduse el declarații.
-Tovarășul colonel m-a rugat să vă mulțumesc încă o dată și să vă urez drum bun!
Drumul până l-a marginea orașului s-a derulat în liniște, fiind întrerupt din când în când doar de câte un claxon solitar sau de câte un apel prin stație al unui polițist către altul.
La despărțire Mihai a sărutat mâna doamnei iar ea, la rândul ei i-a urat din nou drum buniar el i-a oferit un măr, gest însoțit de vestita expresie: „celei mai frumoasă „!
Polițista a primit mărul cu un zâmbet larg și, după ce a mușcat cu poftă, demonstrativ parcă, a urcat în mașină și a făcut cale întoarsă. Rozul discret care s-a înfiripat în obrajii polițistei i-a adus lui Mihai un zâmbet pe obrazul nebărbierit.
Tăblița școlară zăbovea în mâinile călătoruli așteptând răspunsul la întrebarea: „încotro? „
Subconștientul i-a adus o altă mare întrebare: „Quao, vadis, Dominae?„
Mașinile trecau cu viteză moderată ca după câteva zeci de metri să treacă la viteza din regim de autostradă.
Mihai a aÈ™ezat placajul pe genunchi È™i cu litere îngroÈ™ate a scris simplu:“GERMANIA „
Așezat la marginea drumului, cu pancarta săltată ca să poată fi văzută de departe, călătorul aștepta ocazia. Între timp a studiat atent harta și pe spatele placajului și-a trasat un eventual traseu: Pirna, Heidenau, Dresda, Berlin, Neubrandemburg, Anklam, Zinnovitz. Visa la clipa în care își va arunca lansetele undeva în nord, la Marea Nordului sau în Baltica.
O mașină verde, de un verde brotac, condusă de un tânăr cu barbă, îmbrăcat în redingotă neagră a oprit:
-Eu doresc să vă duc dar Germania este mare, și a fost și mai mare, unde în Germania vreți să ajungeți?
-Nu știu încă precis. Apoi călătorul a întors placajul indicând eventualul traseu.
-Urcați, l-a îndemnat omul și vă decideți pe drum! Eu merg spre Berlin.
„ Na doma Berlin“ erau cuvintele ruÈ™ilor în războiul al doilea mondial, cuvinte care l-au purtat pe sergentul GriÈ™a până pe Poarta Brandenburg unde a înfipt steagul roÈ™u care avea să schimbe întreaga soartă a Europei de Est. Șoferul s-a simÈ›it obligat să pornească instalaÈ›ia de climatizare, spunând: „Winter naht„. Da, se apropia iarna...
La graniță controlul a fost aproape la fel de sumar ca la intrarea în Ungaria. Pe măsură ce pătrundeau mai mult pe teritoriul RDG aerul de zonă de operarațiuni militare era mai pregnant. Camioane verzi, militare, pline cu oameni sau materiale se deplasau pe toate rutele. Din când în când de sub prelatele groase se ițeau chipuri de soldați în uniforme rusești, cu vestitele AKM așezate pe genunchi.
O teamă nedefinită se înfiripa în zona gleznelor urcând perfid spre testicole È™i după ce zăbovea un timp în stomac se oprea în piept. Sentimentul apăsător de È›ară ocupată îl făcea să-È™i amintească vremea când România avea aceeaÈ™i „musafiri“. Dej reuÈ™ise să stingă acest coÈ™mar, România redevenind o È›ară neocupată de trupe străine dar rănile de după război È™i sărăcia era la ele acasă. Abuzurile de toate felurile erau la ordinea zilei. Tribunalele populare, înÈ›esate de asesori populari È™i de judecători fără carte, continuau lupta de clasă. Arestări în miez de noapte sau chiar pe stradă în plină zi, verdicte care nu puteau fi contestate real, puÈ™cării unde munca forÈ›ată era È›elul distrugerii deÈ›inuÈ›ilor, Canalul Dunăre-Marea Neagră...
Pe geamul mașinii, ca o umbră, Mihai a zărit un curs mititel de apă.
-Bitte aufhören!
-Ich sollte so denken
Ca de fiecare dată Mihai a încercat să plătească serviciul dar a fost refuzat.
Spre dreapta șoselei se vedea un curs de apă puțin adânc. Nu departe se profilau câteva clădiri. Călătorul și-a luat bagajele și a pornit pe jos pe cursul apei. După câteva zeci de metri, la marginea localității, era amenajat peisajul ca un fel de parc. Câteva băncuțe străjuiau aleile bine îngrijite. Pe porțiunile mai ridicate se vedeau pășuni pe care se profilau patrulatere bune determinate pe care pășteau vaci. Pe aleile parcului mișunau iepuri sălbatici.
Mihai a lăsat bagajele jos, și-a scos lansetele și a început să caute pe sub pietre și prin iarba aproape trecută ceva momeală. Gâzele și o râmă au poposit în cârlige. Lansetele sprijinite de sacul de spate se înfigeau în cerul gri-plumburiu. Cei câțiva copaci care mai păstraseră câte o frunză se ținau cu disperare de ultimele urme ale verii.
Întins cu fața în sus, Mihai nu a auzit și nici nu a văzut apropierea unui bărbat și la auzul vocii acestuia a tresărit puternic:
-Hallo! Herzlich Willkommen!
Atâta lucru pricepea și el că a fost salutat și a răspuns un „Hallo„ precipitat în timp ce-și căuta ghidul de conversație.
Neamțul acela înalt, roșcovan și zâmbitor l-a îndemnat să-și strângă lansetele și să meargă cu el.
Mihai s-a executat cu o oarecare teamă dar și plin de curiozitate. Duă câteva minute de mers pe jos, posesorul pălăriei de vânător cu coadă de mistreț agățată falnic lapanglică, s-a oprit în fața unor porți înalte și l-a invitat să intre. Imediat după ce au intrat în curte, neamțul l-a luat de mână și l-a dus până la un ic iaz care se vedea în fundul curții. Pârâul în care dorise să prindă pește trecea prin fiecare gospodărie și apa curată și cristalină alimenta fiecare iaz, pe tot parcursul localității. Vânătorul a adus un minciog cu coadă lungă și a scos din iaz câțiva pești destul de mari.
Cu mare greutate Mihai a reușit să-i explice că nu nevoia de pește l-a îndemnat să încerce un pescuit ci plăcerea.
-Hast du schon gegessen? Sie haben nirgendwo heute Nacht schlafen?
Cu mare greu călătorul a înțeles ce i se cere așa că a răspuns arătând cu degetul pe ghidul de conversație.
-Kommen Sie mit mir!
Cu gențile în mâini și cu sacul fixat bine pe umeri Mihai l-a urmat pe roșcovan. Bocancii cu carâmbi foarte înalți îl duceau cu gândul la vestitele cizme Burgher.
S-au oprit în zona care se bănuia a fi un fel de piață centrală. Spațiul aerisit era mărginit de câteva clădiri mai impunătoare și o biserică mică. Mihai și-a făcut semnul crucii murmurând un „Doamne ajută!„ abia șoptit.
Pe ușa uneia dintre clădiri a ieșit un om și din interior răzbătea zvon de muzică și veselie.
Au intrat în salonul acela n
mare care s-a dovedit a fi o cârciumă care cuprindea trei încăperi. Cea mai mare era destinată atât bărbaÈ›ilor cât È™i femeilor, încăpere în care se putea fuma. ÃŽn a doua încăpere erau numai femei singure iar în cea de-a treia erau numai nefumători. Mihai lăsat bagajele lângă ușă È™i s-a apropiat de bar cerând ceva de mâncare. ÃŽn timpul acesta „vânătorul“ vorbea cu voce puternică cu petrecăreÈ›ii apoi toÈ›i au ridicat mâna, a vot.
Călătorul a fost îndemnat să-și ia bagajele și să-l urmeze pe cel care avea să se dovedească a fi primarul.
În sediul primăriei era o cameră de oaspeți micuță dar curată , cu un pat, chiuvetă, un dulap și un WC ascuns după o perdea.
Mihai a întrebat cât costă cazarea pentru o noapte dar primarul, cu un zâmbet larg, a răspuns:
-Sie sind der Bürgermeister Gast im Gästezimmer . Es wird Sie nicht einen Cent kosten!
Aha! Deci primarul face cinste cu cazarea!
-Vielen Dank! -a mulțumit Mihai.
Omul nostru a făcut un duș ca apoi să meargă la restaurant, sau cum s-o fi numit stabilimentul, ca să mănânce. Cârnații excelenți alături de o chiflă minusculă l-au îndemnat pe Mihai să mai ceară pâine. Cel care l-a servit, cu o mirare nedisimulată, a mai adus o chiflă. Mihai a mai cerut încă una și ospătarul s-a executat. Halba de bere , accesoriu prezent în mâna tuturor, a completat meniul.
-Wie viel bitte?
-Bürgermeister zahlt!
Ospitalitatea românească își găsea echivalent și pe alte meleaguri.
Toată lumea cânta și se veselea în ritmuri săltărețe, așezată în lungul meselor negeluite.
„Asta să fie atmosfera nelipsită în această colectivitate micuță sau se sărbătorește ceva? „
Mihai și-a potolit foamea și s-a retras cu discreție, gândindu-se că a doua zi de dimineață va trebui să-și continuie drumul spre mare.
Un ușor ciocănit în ușă a lăsat să intre pe uriașul roșcovan să pătrundă, cu o tavă în mâini, acoperită cu un prosop alb.
-Ich denke, dass ein frischer Fisch, den Sie möchten, spuse el ridicând ștergarul.
Pe o farfurie mare erau câteva bucăți de pește prăjit străjuite de un fel de gălușcă.
Mihai a mulțumit și, după plecarea gazdei, a mâncat cu plăcere, inclusiv „gălușca„ aceea care s-a dovedit a fi o combinație de cartofi cu nu știu ce. „Ce bun ar fi fost și un mujdei! Domnule, calul de dar nu se caută la dinți! „
Mihai a spălat farfuria și tava, le-a acoperit cu prosopul apoi a ieșit să fumeze o țigare în aerul rece care anunța o noapte friguroasă.
Prin fumul care se împrăștia cu greu amintirile dădeau târcoale...