poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4858 .



Dintr-o privire
proză [ ]
Culegere povestiri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Isaac_Asimov ]

2011-05-21  |     |  Înscris în bibliotecă de Enache Nicolae






Elaine Metro aștepta cu un calm remarcabil. Se împlineau aproape doi ani de când lucra ca ghid turistic, și arta de a ține în mână bărbați, femei și copii de pe o duzină de lumi diferite (nemaipunând la socoteală Pământul însuși), de a le asigura mulțumirea și siguranța, răspunzându-le la întrebări și acționând instantaneu în fața unor situații neașteptate, aduce după sine, inevitabil, calmul.

Pentru a fi mai exacți, fie calmul, fie colapsul nervos, dar Elaine nu se prăbușise niciodată. Nici nu se aștepta s-o facă.

În consecință, stătea locului și-și exersa răbdarea, așa cum proceda adesea, pe deplin conștientă de tot ceea ce o înconjura. Data calendarului sclipea ― 5 februarie 2076 -, anunțând-o că trecuseră șase zile de când împlinise douăzeci și patru de ani.

Oglinda de alături reflecta chipul tinerei ― sau ar fi făcut-o, dacă ea s-ar fi aplecat puțin în lateral -, înconjurându-l cu o plăcută strălucire aurie. Aceasta masca paloarea naturală a pielii lui Elaine, conferindu-le ochilor albaștri iluzia unui căprui deschis, iar părului castaniu aparența unei nuanțe de blond. "Destul de flatant, pe ansamblu", s-a gândit ea.

Videoștirile pâlpâiau ocazional. Nu se părea că pe Orbită se petrecuse ceva vital. A paisprezecea colonie se găsea în plină construcție, însă evenimentul nu era câtuși de puțin extraordinar.

În Africa, jos pe Pământ, se anunța o secetă, dar nici asta nu reprezenta mare lucru. O lume lipsită de capacitatea de a-și controla climatul. Ce primitivi

Totuși, Pământul era uriaș! ...Cât un milion de lumi reale turtite laolaltă.

Cu toate acestea, deținea foarte puțin spațiu disponibil. Până și Gamma (unde se născuse și unde trăia Elaine) se găsea la limita suprapopulație!. Cincisprezece mii de oameni și...

Ușa s-a deschis și și-a făcut apariția Janos Tesslen. Bărbatul era Președintele Adunării și tânăra îl considera foarte bun. Cel puțin, ea îl votase.

― Bună, Elaine, a rostit el. M-ai așteptat mult?

― Conform ceasului, paisprezece minute, domnule.

Janos a chicotit scurt. Era un individ voinic, cu ochi ce zâmbeau, uneori, chiar când buzele n-o făceau. Părul grizonat era tuns scurt, militărește, destul de demodat, făcându-l să arate mai bătrân decât cei probabil cincizeci de ani pe care-i avea.

― Îndrăznește, Elaine, i s-a adresat, la loc.

Femeia s-a așezat, acceptând cu naturalețe folosirea prenumelui, deși nu mai discutase niciodată cu președintele. Într-o lume ca Gamma, unde aproape toți se cunoșteau intre ei, de ce n-ar fi făcut-o?

Janos s-a instalat pe scaunul rotativ din biroul său mare, mai spațios decât oricare altă încăpere personală văzută de Elaine, și a vorbit:

― Mi se pare interesant că mi-ai spus că ai așteptat paisprezece minute. N-ar fi fost mai simplu să zici că n-ai așteptat prea mult?

― Eu cred, a replicat Elaine, că precizia amănuntelor poate avea importanța ei.

― Foarte bine. Mă bucur că gândești așa, fiindcă de asta am nevoie de tine. ...Bunicii tăi au venit de pe Pământ, din zona Statelor Unite, nu-i așa?

― Da, domnule.

― Bănuiesc că nu ți-ai uitat originea americană, nu?

― Am studiat istoria Pământului la colegiu. O includea și pe cea a Americii... Totuși, mă consider o gammană.

― Da, sigur că da. Ca noi toți, de altfel. Tu, însă, ești o gammană aparte, întrucât ne vei salva...

― N-am înțeles..., s-a încruntat tânăra.

― Deocamdată nu contează. Am anticipat puțin lucrurile. Fiind de origine americană, știi, desigur, că Statele Unite au fost întemeiate în 1776.

― Da. Anul acesta își serbează tricentenarul.

― Știi, de asemenea, că Statele Unite au fost alcătuite, inițial, din treisprezece state individuale. Actualmente, în Orbita Lunară există treisprezece lumi în stare de funcționare. Opt dintre ele se găsesc aici, în poziția L5, urmând Luna, iar cinci în poziția L4, în fața Lunii.

― Cunosc toate acestea, domnule. A paisprezecea lume se construiește în L4.

― Pe moment, s-o ignorăm. Construcția Lumii Orbitale nu a fost accelerată, iar a celei în lucru acum, Xi, este încetinită, astfel că în decursul anului 2076 vor exista treisprezece Lumi Orbitale, iar nu paisprezece ori douăsprezece. Înțelegi de ce anume?

― Din superstiție? a întrebat sec Elaine.

― Ironia ta este mușcătoare, domnișoară, totuși eu nu sângerez. Problema nu este legată de superstiție. Mai degrabă e o încercare de exploatare a sentimentelor. Statele Unite reprezintă cea mai importantă regiune autonomă a Federației Pământ, iar dacă o să voteze cândva pentru stabilirea unei federații independente a Lumilor Orbitale, anul acesta este cel ideal. N-ar putea rezista combinației dintre tricentenar și numărul treisprezece, nu crezi?

― Sunt de acord că reprezintă un stimul.

― Pentru noi, independența ar fi extrem de folositoare. Federația Pământ este o forță conservatoare ce ne limitează expansiunea. Dacă nu vor mai fi legate de planetă, Lumile Orbitale vor reuși să-și completeze în mod eficient și reciproc sistemele economice. Vom izbuti să depășim frustranta limitare la orbita Lunii, îndreptându-ne către centura asteroizilor, unde am putea deveni o forță majoră în istoria umanității. Ești de acord?

― Așa se pare că gândesc cei care știu...

― Din nefericire, pe Pământ există forțe puternice care se împotrivesc independenței. În plus, deși aproape toți locuitorii Lumilor Orbitale își manifestă adeziunea pentru independență, nu toți doresc uniunea. ...Tu ce crezi despre ceilalți orbitali, Elaine? În munca ta, îi întâlnești în mod constant.

― Oamenii rămân oameni, domnule, a răspuns tânăra. Totuși, ceilalți orbitali au obiceiuri diferite, pe care le găsesc... neatrăgătoare, uneori.

― Exact. La fel cum ei ne găsesc... neatrăgători. De aceea, pentru a evita uniunea, mulți dintre ei sunt dispuși să refuze independența. Elaine, depinde numai de tine ca să obținem uniunea.

.Afirmația se repetă", a gândit în sinea ei femeia.

― Ce legătură am eu cu asta? a întrebat apoi cu glas tare.

― Fii atentă, a rostit Janos cu blândețe, și-ți voi explica. Pământenii care se opun independenței se bizuie pe ostilitatea dintre Lumile Orbitale și se străduie din răsputeri s-o amplifice. Ce s-ar întâmpla dacă aici, unde se află sediul celei mai puternice mișcări pro-unioniste de pe Orbită, ar avea loc un sabotaj? Ce s-ar întâmpla dacă ar fi un sabotaj serios, ce ar putea fi pus pe seama unei anumite Lumi Orbitale? Sentimentele anti-unionale se vor accentua și probabilitatea independenței ar fi extrem de redusă anul acesta. Iar după aceea, lipsind sprijinul fascinant al anului 76, este posibil să nu mai apară multă vreme...

― Așadar, trebuie să luăm măsuri împotriva sabotajelor.

― Exact! Asta și facem. Aici este punctul în care intervii tu. Pe Gamma urmează să sosească cinci oameni. Aparent, turiști obișnuiți. Bineînțeles, numărul turiștilor care vin este mult mai mare, însă pe noi ne interesează aceștia cinci, care provin de pe cinci Lumi Orbitale diferite. Unul dintre agenții noștri pământeni -știi, avem niște...

― Toată lumea este la curent cu asta. Bănuiesc că Pământul o știe cel mai bine.

Janos și-a lăsat capul pe spate, parcă pentru a se concentra mai bine asupra tinerei, apoi a vorbit:

― Îmi place stilul afirmațiilor tale. ...Unul dintre agenții noștri ne-a transmis un mesaj, din păcate foarte distorsionat. Spre Gamma se îndreaptă un pământean, un expert sabotor deghizat în orbital. Mesajul ar fi trebuit să ne spună în ce anume constă deghizarea, dar aceea a fost partea distorsionată.

― Bănuiesc că nu poți lua legătura cu agentul, fiindcă a murit.

― Din păcate, așa este. Ne-am străduit din răsputeri să interpretăm mesajul, dar ceea ce am obținut se poate aplica în aceeași măsură la cinci persoane, dintre care cel puțin patru sunt orbitali cu siguranță respectabili, iar unul este un pământean deghizat

― Refuză-le intrarea la toți cinci, domnule! Sau lasă-i să vină, arestează-i și cercetează-i cu atenție.

― Dacă am proceda în felul ăsta, am ofensa respectivele Lumi Orbitale și am risca să obținem exact rezultatul dorit de sabotor.

― Odată identificat pământeanul, acțiunile respective vor fi pe deplin justificate.

― Daca vom fi crezuți... În plus, mesajul a fost suficient de neclar pentru a lăsa posibilitatea distinctă ca nici unul dintre cei cinci să nu fie un sabotor... ca toți să fie turiști nevinovați.

― Bine, și atunci ce vrei să fac eu, Janos?

Președintele s-a lăsat cu toată greutatea pe spătarul scaunului și, pentru o clipă, ochii săi șireți au apreciat din nou calitățile femeii.

― În calitate de ghid, a spus el, ești obișnuită să lucrezi atât cu orbitalii, cât și cu pământenii. În plus, fișa ta personală afirmă că ești extrem de inteligentă. Voi avea grijă ca acei cinci turiști să-ți fie atribuiți pentru un tur oficial al Gammei. Ei nu-l pot refuza fără să fie nepoliticoși, iar nepolitețea ne-ar oferi ocazia arestării. Te vei găsi în prezența lor vreme de câteva ore. Nu trebuie decât să ne spui care este impostorul, sau că nu există nici un impostor.

― Nu văd cum aș putea s-o fac, a clătinat din cap Elaine. Individul respectiv trebuie să se fi antrenat în mod special pentru misiunea asta.

― Fără îndoială. Bănuiesc că a vizitat Lumea Orbitală al cărei cetățean se pretinde a fi și că vorbește, arată și se comportă corespunzător... că are actele în regulă și tot tacâmul...

― Și atunci?

― Știi foarte bine că nimic nu poate fi imitat perfect. Găsește imperfecțiunea. Tu ai fost pe toate celelalte lumi. Îi cunoști pe orbitali.

― Nu cred că pot...

― Dacă dai greș, a întrerupt-o Janos, vom fi nevoiți să recurgem la metode mai grosolane, riscând să ofensăm celelalte lumi. Sau să nu facem nimic, dacă tu ne spui că nu există un impostor, ori să acționăm în mod inutil, dacă greșești în identificarea lui, și atunci cine știe ce dezastre poate provoca sabotajul... pe lângă eșecul uniunii. Așadar, trebuie să reușești.

Tânăra a strâns puternic din buze și a întrebat:

― Când începe acțiunea?

― Indivizii vor sosi mâine. Vor debarca la Docul Doi, de cealaltă parte a lumii.

Degetul cel mare i s-a ridicat în sus, făcând gestul aproape inevitabil, iar ochii lui Elaine s-au înălțat pentru o clipă, într-un răspuns tot atât de automat.

La urma urmelor, era perfect natural. Precum toate Lumile Orbitale, Gamma era o structură în formă de covrig, un tor. În cazul Gammei, torul cav în care locuiau oamenii avea un diametru de peste trei kilometri. Puteai merge cam nouă kilometri și jumătate de-a lungul curbei torului pentru a ajunge în punctul diametral opus al lumii, sau puteai scurta drumul, alegând una dintre cele trei spițe ce legau părțile opuse ale stației orbitale.

Elaine își amintea că, odinioară, un pământean râsese de obiceiul orbitalilor de a denumi partea opusă a torului "cealaltă parte a lumii". Dar de ce nu? Gamma era înconjurată de spațiu, exact ca Pământul.

Janos i-a întrerupt gândurile:

― Trebuie s-o faci, Elaine...

― Voi încerca, domnule.

― Și nu trebuie să dai greș!

2

Apartamentul de două camere al tinerei se găsea în Sectorul Trei și avea marele avantaj de a fi situat în vecinătatea Centrului Artistic. (În adolescență, Elaine visase să devină actriță, dar nu avusese dicția corespunzătoare. Cu toate acestea, continua să-i facă plăcere să se cufunde în atmosfera scenei.)

Acum, pregătindu-se pentru urcarea spre Docul Doi, tânăra își dorea cu toată sinceritatea să fi avut o voce mai bună și ceva mai mult talent, pentru ca să nu fie un ghid pus în fața unei sarcini imposibile.

Era îmbrăcată elegant. Uniforma i se potrivea ca turnată, lăsând impresia eficienței, ca întotdeauna. În același timp, Elaine se străduia să pară cu totul detașată. Se gândise că dacă urma să se arate prea curioasă, ori prea atotștiutoare față de cei cinci turiști, n-avea, probabil, să afle nimic. Dimpotrivă, un interes exagerat din partea ei putea fi considerat drept periculos de către un individ hotărât. Cineva pregătit să saboteze o lume n-avea să fie oprit de mila pentru o fată.

Ieșind afară, a ridicat ochii. În interiorul torului exista suficient spațiu pentru a permite construirea unei clădiri cu patruzeci de etaje, însă nu se acceptau mâi mult de douăzeci de etaje, iar media se limita la zece niveluri. Jumătatea superioară a torului trebuia să rămână liberă, pentru a oferi senzația de imensitate, permițând totodată pătrunderea razelor soarelui.

Obloanele de deasupra continuau să se deschidă cu o viteză corespunzătoare primelor ore ale dimineții. Oglinda cea mare, aflată pe aceeași orbită cu Gamma, reflecta spre interior lumina soarelui care, reflectată la rândul ei de alte oglinzi mai mici, ajungea până în tor. Razele scăldau nivelurile inferioare ale clădirilor, menținând temperaturile din interiorul uriașului covrig în limite confortabile.

Elaine nu fusese niciodată pe Pământ, dar citise destul de multe despre acesta; uneori, climatul stabil din Gamma o făcea să tânjească măcar după o mostră din ambientalul haotic al planetei, dar mai ales după zăpadă, unul dintre acele lucruri pe care nu și le putea imagina precis. Ploaia aducea cu un duș, ceața cu aburii, gerul și arșița cu deschiderea robinetelor corespunzătoare din saună. ...Dar cum era zăpada?

La asta se gândea, îndreptându-se către ascensorul Trei și așezându-se la coadă. Nu a avut mult de așteptat, deoarece izbutise să evite ora de vârf a schimbării turelor.
Ascensorul a purtat-o în sus, prin spiță, ducând-o printr-un kilometru și jumătate de gravitație tot mai slabă. Girația rapidă a torului, o rotație la fiecare două minute, producea efectul centrifugal care menținea apăsarea oamenilor și obiectelor pe interiorul covrigului cu o forță egală cu gravitația terestră. Oriunde te-ai fi găsit, suprafața exterioară a torului reprezenta "jos", iar butucul din gaura centrală era "sus". Bineînțeles, cealaltă parte a Lumii, dincolo de butuc, era, de asemenea, "sus".

Urcând cu liftul, viteza de rotație în jurul axei torului se reducea, ca și efectul centrifugal. Elaine avea mai puțin de jumătate din greutatea ei normală când a trecut pe lângă zona spitalului, unde gravitația scăzută era utilă în tratarea pacienților cardiaci, a celor cu probleme respiratorii sau a altor cazuri similare.

Tinerei ii plăcea senzația respectivă. În anii colegiului, își câștigase banii de buzunar lucrând ca ajutor de infirmieră și cunoștea perfect gravitația redusă.

În cele din urmă, ascensorul a ajuns la butucul cel mare și sferic din centrul torului, a cărui mișcare era permanent controlată de calculatorul principal pentru ca lifturile să nu se ciocnească între ele pe când convergeau spre butuc, într-o alternare perfectă. În mijloc, efectul centrifugal era aproape nul și, pentru cele câteva minute necesare traversării lui, Elaine s-a simțit lipsită de greutate. Aici se afla stația energetică a Gammei, obiectivul (s-a gândit ea, încruntându-se) cel mai probabil al unui sabotaj.

Ascensorul a trecut prin butuc și și-a continuat drumul prin spița ce făcea legătura cu cealaltă parte a lumii. Efectul centrifugal a revenit treptat și lui Elaine a început să i se pară că atârnă cu capul în jos. Cu ușurința deprinsă în urma unei practici îndelungate, s-a răsucit invers, așa cum au făcut, unul câte unul, și ceilalți pasageri ai liftului. Acum toți stăteau pe ceea ce, cu numai câteva minute în urmă, fusese plafonul cabinei.

Impresia era de coborâre și de sporire a atracției gravitaționale. Iar când aceasta a atins maximul și tânăra s-a simțit (cu un ușor regret) la fel de grea ca de obicei, ascensorul ajunsese pe partea cealaltă. Ușa s-a deschis și Elaine a pășit afară. Acum, această regiune a Gammei (ridicase pentru o clipă ochii) devenise locul unde trăia ea.

3

Elaine întârziase, ceea ce avea să iște neplăceri. Ceilalți trei ghizi, doi bărbați și o femeie, sosiseră deja și se aflau strânși în jurul graficului zilnic.

Femeia, Mikki Burdot, a zărit-o prima și a rostit pe un ton mai degrabă iritat:

― Ia uite cine a venit!

― Normal, a înălțat Elaine din sprâncene. Aici lucrez.

― N-aș fi zis, a rânjit Mikki.

S-a apropiat de ea, mergând pe pantofii cu tălpi din plută care adăugau cinci centimetri staturii ei mignone. Și-a împins pe ceafă șapca regulamentară. Gestul putea fi descris drept un tic nervos, dar i-a dezvăluit părul bogat de culoarea mahonului.

― Ai cinci turiști, a continuat ea. Exact cinci. Þi se pare o muncă grea?

Elaine s-a întins spre copiile fișelor de lucru.

― Cinci? Doar atât?

― Cinci! Eu am paisprezece. Hannes are zece și Robaire doisprezece. Împărțire corectă? Nu cred!

― Poate că nu sunt mulțumiți de munca mea, a încercat Elaine o explicație, și au început să mă descarce de atribuții.

― Deci or să te dea afară? a zâmbit Robaire. ― Când zâmbea, tânărul făcea gropițe în obraji, și de aceea surâdea des. ― Exact ce spuneam. Atunci vei rămâne fără bani, fără slujbă, și va trebui să te măriți cu mine. Este?

― Nu te-am uitat, Robaire, a replicat Elaine. Nu te uit nici o clipă! În clipa când o să rămân fără bani... N-ați discutat, totuși, cu Benjo Strammer? El se ocupă cu graficele de lucru.

― Am vorbit chiar eu cu el, a pufnit Mikki, și mi-a zis c-așa stau lucrurile. Moșu...

Ultimul cuvânt s-a pierdut într-un mormăit.

― Bine, a încuviințat Elaine, la să vedem... Robaire, cei doisprezece turiști ai tăi sunt majoritatea de pe Alfa, ceea ce înseamnă că vor fi interesați de bazele noastre sportive, iar asta-i specialitatea ta, nu? Hannes, ai tăi vin de pe Mu, care sunt cu toții prima generație, probabil speriați de lucrurile noi, și știm cu toții ce tătic bun ești tu...

― "Tătic" este al doilea prenume al meu, a rostit Hannes, încrucișându-și brațele peste pieptul destul de îngust.

― Iar tu, Mikki... grupul tău e de pe Zeta, și majoritatea zetanilor ne urăsc al naibii, așa că au nevoie de cineva care să pară micuță, neajutorată și drăgălașă. Pe tine nu te poate urî nimeni.

― Ba da, femeile, a spus Mikki înmuindu-se.

― Într-un fel, ai dreptate, și totuși, majoritatea celor din grupul tău sunt bărbați. Corect? Cât despre mine, eu am cinci de pe cinci lumi diferite. Fiecare va fi interesat de altceva și bănuiesc că toți sunt VIP-uri, care doresc tratament special și vor fi imposibil de satisfăcut. ― Elaine a lăsat o expresie posacă să i se aștearnă pe chip ― Dacă vrea cineva să facem schimb...

― Eu nu! a răspuns imediat Hannes. Micuții mei muani au nevoie de mine...

― Iar alfanii mei, a continuat Robaire, trebuie să aibă pe cineva care să poată deosebi un teren de fotbal de un traseu pentru golf.

― Eu n-am zis nici o clipă că vreau să fac schimb cu cineva, a adăugat Mikki. Vreau doar să se încerce o distribuție mai egală turiștilor.

Elaine a încuviințat din cap și a intrat în biroul ei, în care nu avea loc decât o măsuță. Acum, se mai înghesuise acolo și Benjo Strammer. Bărbatul o aștepta. Avea părul ondulat și alb sclipitor; a privit-o întrebător, cu ochii cuibăriți într-un păienjeniș de riduri.

― Te-ai descurcat foarte bine, a comentat el.

― Înțeleg că ai tras cu urechea.

― Am fost nevoit. Eram puțin neliniștit. Lista aceea mi-a venit de sus. N-am pregătit-o eu.

― Atunci, trebuie s-o luăm ca atare. Asta-i viața...

― Dar de ce?

― Ce anume?

― De ce au făcut lista în locul meu?

― Nu ți-au spus?

Benjo a clătinat din cap.

― Nici un cuvânt.

― Atunci înseamnă că nu voiau să știi despre ce-i vorba.

― Perfect, dar tu știi?

― Dacă ei consideră că nu trebuie să știi despre ce-i vorba, atunci nici măcar n-ar trebui să pui o asemenea întrebare. Orice ar fi, nu va fi simplu. Nava a sosit?

― Acum face joncțiunea.

― Perfect! Poți aranja ca turiștii mei să fie separați, fără să bată la ochi, și să fie aduși primii? Ar fi bine să-i văd înainte de a-mi face un plan de acțiune. Știi, probabil că-i adevărat ceea ce le-am spus celorlalți. Bănuiesc că sunt VIP-uri, și nu vreau s-o dau în bară...

Bărbatul părea posomorât.

― Elaine, ar fi mai bine să mă ții la curent cu ce se întâmplă. Dacă nu știu despre ce-i vorba, n-o să fie vina mea dacă o să greșesc.

― Benjo, dacă ar fi după mine, nu ți-aș ascunde nimic. Crede-mă, n-aș dori să mă ocup de grupul ăsta, indiferent ce ar fi cu el. Îl vrei tu?

― Ai fost nominalizată special pentru ei, nu? E grupul tău. Iar dacă vrei să-i primești, fă-o mai bine în biroul meu. Ãsta nu-i destul de mare. În ceea ce mă privește, imediat după ce vor veni, o să mă duc să dau un ocol Lumii.

Ocolul Lumii era unul dintre exercițiile fizice practicate de Benjo la răstimpuri. Afirma că-l menținea în formă. Elaine a aruncat o privire scurtă spre propriul ei abdomen plat și s-a întrebat dacă se mai putea bizui multă vreme pe Mama Natură.

4

Elaine stătea pe colțul mesei lui Benjo ― cel dinspre ușă -, cu brațele încrucișate peste piept și legănându-și un picior. Cu o noapte înainte, refuzase cu fermitate să se gândească la problemă, simțind (pe bună dreptate, era sigură de asta) că, dacă ar fi făcut-o, n-ar mai fi izbutit să se odihnească și astăzi ar fi fost pe jumătate amețită de nesomn.

Acum, însă, nu mai avea nici o scuză pentru amânare.

Problema: cinci persoane, fiecare din altă Lume. Una dintre ele putea fi (doar putea fi) un pământean ce se dădea drept orbital. Presupunând că pământeanul era un expert, exista vreo modalitate prin care să se trădeze? în Lumile Orbitale exista ceva la care, chiar exersând, el nu se putea adapta?

Din nefericire, s-a gândit Elaine nemulțumită, Lumile Orbitale reproduseseră în mod deliberat condițiile terestre. Toate se roteau cu viteza necesară producerii în tor a unei gravitații tip Pământ. Din acest punct de vedere, orice pământean s-ar fi simțit de-a dreptul acasă.

Desigur, atunci când urcai prin spițe, gravitația scădea, iar un planetar n-ar fi putut evita mișcările stângace. Din păcate, prea puțini orbitali petreceau perioade îndelungate în spițe, și ca atare majoritatea manifestau aceleași nesiguranțe.

Atmosfera tipică unei Lumi Orbitale avea aceeași presiune a oxigenului ca atmosfera terestră, cu o proporție mult redusă a azotului, astfel încât valoarea densității era de două ori mai redusă. Amănuntul era, totuși, lipsit de importanță. Pământenii se adaptau aproape instantaneu. La urma urmelor, de ce n-ar fi făcut-o? Pe piscurile muntoase ale planetei existau condiții atmosferice și mai păcătoase ― presiuni inferioare și oxigen mai rarefiat.

Prin comparație cu Pământul, Lumile Orbitale erau mult mai mici, dar acesta era un amănunt prea puțin important. Panorama nu avea aceeași întindere ca pe planetă, iar efectul de orizont diferea în mare măsură, totuși cu siguranță că orice pământean se putea acomoda cu ușurință. În mod cert, impostorul, dacă exista, locuise suficient timp pe o Lume Orbitală pentru a se obișnui cu particularitățile amintite.

De acord, era posibil să nu se poată descurca prin Gamma, decât în cazul când mai trecuse pe aici. Însă nici locuitorii altor Lumi Orbitale nu s-ar fi simțit în largul lor prin Gamma. Sau, dacă impostorul petrecuse o vreme aici, se putea să cunoască prea multe lucruri. Nu, ar fi fost imposibil să ghicească ce anume citise un orbital oarecare despre lumea ei, înainte de a veni în excursie. Putea fi o documentare absolut firească.

Atunci, ce se putea spune despre Lumile din care proveneau turiștii? Locuitorii unei anumite colonii spațiale vorbeau într-un fel aparte și se caracterizau prin atitudini sociale și individuale specifice. Un pământean le-ar fi putut imita în mod perfect, sau era de așteptat ca el să se trădeze, indiferent cât ar fi exersat?

Elaine a tras mai aproape fișele, studiind amănuntele dinăuntru.


Cinci Lumi. În ordinea înființării lor: Delta, Epsilon, Tetha, Iota și Kappa. Datorită ocupației ei, tânăra le vizitase pe toate și citise mult despre ele. Nu-i poți înțelege pe turiști dacă nu cunoști societatea care i-a modelat, iar un ghid trebuie neapărat să-i înțeleagă pe turiști.

Delta era o Lume destul de mohorâtă, populată de oameni împovărați de muncă, ce vorbeau o limbă cântată și-și păstrau accentul și atunci când discutau în dialectul gamman. În general, erau indivizi voinici și blonzi, dar aceasta reprezenta numai o tendință generală. În toate lumile existau oameni înalți și scunzi, blonzi și bruneți. Nu-i puteai judeca după aspectul fizic.

Epsilon era cea mai populată dintre Lumi, având, în general, locuitori mici de statură și un procentaj de descendenți ai est-asiaticilor pământeni, superior altor colonii orbitale.

Cinci dintre cele șase secțiuni ale Tethei erau consacrate agriculturii, iar nu trei secțiuni, așa cum se obișnuia în celelalte părți. Tetha era singura Lume Orbitală ce preferase creșterea extensivă a vitelor, în locul cirezilor mici. Întâmplător, dintre cele cinci simfonii compuse de muzicienii orbitali, care intraseră în repertoriul curent al orchestrelor pământene, trei aparțineau tethanilor.

Elaine a căzut puțin pe gânduri. Nu, nu putea generaliza, considerând că tethanii erau persoane cu aptitudini muzicale. Nouăzeci și cinci la sută dintre ei puteau fi analfabeți din punct de vedere muzical, iar dacă printre aceștia se număra și tethanul sosit acum, asta n-ar fi dovedit absolut nimic.

Iota era marele exportator energetic orbital. Toate Lumile se bazau pe Soare, ca sursă principală de energie. Fiecare Lume avea o stație energetică considerabilă, mult mai mare decât colonia însăși, care absorbea lumina astrului și o convertea în microunde; o parte din acestea se îndreptau către butucul Lumii respective, iar restul, dacă exista un surplus, era expediat Pământului. Iota deținea cea mai mare stație convertoare și dispunea de echipamentele cele mai bune pentru transmiterea microundelor către planetă. Ca atare, era lesne de înțeles că, dintre Lumile Orbitale, Pământul se preocupa cel mai mult de Iota.

În aceiași timp, asta însemna că Iota reprezenta o Lume cu orientare pro-planetară, fiind puțin interesată de independență și uniune. Prin urmare, nu cumva iotanii ar fi fost cei mai dispuși să coopereze cu un sabotor pământean? Sau invers, nu cumva sabotorul pământean ar fi evitat să se deghizeze în iotan, care era orbitalul cel mai suspect?

"Cum pot răspunde la asemenea întrebări?' s-a gândit derutată femeia

Cât despre Kappa, cu accentul pus pe recreere și viață culturală, ce mai putea spune? Era cea mai atractivă dintre toate Lumile pe care le vizitase. Însemna, oare, că trebuia să-l urmărească cu cea mai mare atenție pe kappan, întrucât erau implicate propriile ei păreri subiective?

Cum putea deosebi un kappan de un pseudo-kappan? Sau un tethan de un pseudo-tethan? Sau pe oricare alt orbital de unul care-i imita pe cei din aceeași lume?

Din nefericire, Terra deținea o varietate atât de mare de tipuri de populație, încât orice orbital ar fi fost imitat destul de ușor de unul sau altul dintre pământeni.

Mai exista, totuși, un aspect... Sabotorul, indiferent cine ar fi fost el, se opunea independenței și uniunii Lumilor Orbitale. Oare avea să evite această trăsătură, etalând în mod ostentativ sentimente anti-pământene? Sau și-ar fi dat seama că o astfel de atitudine ar fi fost suspectă în sine? Ori, presupunând că sabotorul nu știa că era căutat (sau știa?), problema nu avea să se ivească?

Ar fi fost mai prudent să încerce ceva mai subtil? Dacă forțele pro-independență și pro-uniune se bizuiau pe valorile emoționale ale tricentenarului, ar fi putut îndrepta conversația în direcția respectivă? Sabotorul s-ar fi dovedit tulburat la menționarea anului 2076? Avea să manifeste sentimente anti-americane?

Pe de altă parte insă, nu era posibil să existe și orbitali adevărați cu sentimente similare?

Elaine avea impresia că mintea i se învârtea în cercuri din ce în ce mai strânse, inutile. Ce anume putea folosi drept criteriu pentru a deosebi adevărul de mistificare? De fapt, exista vreun criteriu?

Cu toate acestea, Janos îi spusese: Nu trebuie să dai greș!

Era pe punctul de a ceda în fața disperării, când Benjo a vârât capul pe ușă și a anunțat-o:

― Þi-au sosit turiștii. Sper c-o să fie bine... și adio.

Tânăra s-a întrebat dacă acel rămas bun nu conținea cumva o conotație extrem de sumbră. A adoptat o expresie cuvenită, în vreme ce turiștii intrau pe ușă, și a încercat să-și ordoneze gândurile.

5

Stăteau aliniați în fața ei, iar Elaine le-a vorbit fără grabă și, spera ea, cu pricepere:

― Numele meu este Elaine. Dacă preferați să-mi folosiți numele de familie, acesta este Metro. Pe Gamma nu se întrebuințează nici un fel de titluri și se obișnuiește utilizarea prenumelor, însă puteți recurge la orice sistem de adresare pe care-l considerați convenabil.

Delțanul părea deja nemulțumit. Era un bărbat înalt și lat în umeri. Înălțimea îi era sporită de o pălărie prostească, pe care nu și-o scosese de pe cap, și de bluza cenușiu-ardezie, lungă până la jumătatea coapselor. Cizmele sale masive bocăneau când se deplasa, iar mâinile osoase, cu falange groase, erau ușor încleștate.

― Câți ani ai? a întrebat-o el cu asprime, folosind totuși un ton ușor cântat.

Din fișa lui, Elaine știa că se numea Sando Sanssen, iar din cunoștințele ei asupra obiceiurilor deltane, mai știa că trebuia să i se adreseze cu numele de familie.

― Am douăzeci și patru de ani, domnule Sanssen.

― La vârsta dumitale, cunoști destule despre Lumea aceasta pentru ca să ne fii de folos?


Grosolănia lui era deltană sau exagera? Cu siguranță, Elaine nu făcuse nimic pentru a merita un asemenea tratament.

― Sper că știu suficiente lucruri, a răspuns ea prompt și surâzătoare. Dețin o experiență destul de bogată în domeniul meu de activitate. Mai mult decât atât, cei din guvern îmi acordă o încredere deosebită, conștienți fiind de faptul că voi avea grijă ca fiecare dintre dumneavoastră să vadă toate acele aspecte ale vieții din Lumea noastră de care este interesat.

Ravon Jee Andor de pe Kappa i-a prins privirea. Era de statură mijlocie, avea părul extrem de atent coafat, mai blond decât ar fi trebuit să fie în mod natural (Elaine era sigură în această privință, întrucât contrasta cu ochii lui negri și cu tenul smead), și purta haine excesiv înzorzonate. Degaja un parfum ușor înțepător, pe care ea îl considera atractiv. (Toate acestea erau tipic kappane, dar nu excesiv kappane?)

Individul a intervenit în discuție, pronunțând vocalele foarte deschis și oarecum prelungit:

― Dacă în mod generos dorești să ne satisfaci dorințele, atunci cred că tu însăți reprezinți un aspect al vieții gammane ce merită studiat cu atenție.

Elaine era convinsă că fusese un compliment făcut după rafinata etichetă kappană. În consecință, a utilizat primele două nume ale bărbatului, așa cum o cerea politețea Lumii sale și i-a răspuns:

― Sunt dezamăgită, Ravon Jee, că acest lucru este, deocamdată, imposibil. Poate că timpul ne va oferi o ocazie.

― Haide odată, fato! a mârâit Medjim Nebellan de pe Theta. Tenul ei, foarte închis la culoare (majoritatea thetanilor, dar nu toți, erau negri), era încununat de cârlionți suri, țepeni, ascunși în cea mai mare parte sub o pălărie cu bor larg, strânsă sub bărbie cu un elastic. Femeia avea veșminte viu colorate, în dungi late, și rostogolea "r"-urile în fundul gâtului.

― Hai odată, și nu-ți mai pierde timpul răsfățând gunoaie kappane!

Kappanul s-a înclinat sarcastic, fără să-și piardă zâmbetul.

Elaine a tăcut pentru o clipă. Nu exista nici un motiv pentru ca sabotorul să nu fie o femeie, un negru, ori amândouă, iar nerăbdarea de a porni pe traseu putea reprezenta foarte bine sentimentul primar și imposibil de tăinuit al unui individ a cărui misiune era de a sabota o lume și care știa că orice întârziere poate fi periculoasă.

― Mi se pare o prostie să formezi un grup din membri aparținând unor lumi diferite, a intervenit Yve Abdaraman de pe Iota, cealaltă femeie din grup, pe un ton atât de tărăgănat încât lăsa impresia că vorbește în somn.

Era destul de tânără, destul de micuță și destul de atrăgătoare cu pielea ei cafeniu-deschisă (probabil că știa acest lucru, întrucât costumul ei alterna nuanțe diferite de maro).

― Dacă ne vom certa și ne vom împunge tot mereu, excursia se va dovedi extrem de neplăcută...

― Eu sper să nu ne certăm și împungem, Yve, a întrerupt-o Elaine (iotanii se adresau altor indivizi folosind prenumele, ca și gammanii), și de îndată ce mă anunțați ce anume doriți să vizitați...

― Haide să-i dăm drumul, a spus cel de-al cincilea turist, Wu Ky-shee de pe Epsilon, și o să-ți explicăm pe drum, altfel nu facem decât să pierdem timpul. (Scund și grăsuț, acesta avea ochii mai pieziși decât ai est-asiaticilor obișnuiți. Purta un veșmânt gen cămașă, ce atingea aproape solul, și vorbea cu un ușor sâsâit.)

"Un alt nerăbdător", s-a gândit Elaine.

― Atunci, a rostit ea cu glas tare, pentru că ne găsim într-una din secțiunile rezidențiale, am putea să mergem pe străzi până la universitate. Acolo vom putea admira câteva mostre interesante ale arhitecturii gammane...

I-a îndrumat cu politețe în afara încăperii, după care i-a ocolit și a preluat conducerea, în tot acest timp mintea alergându-i zadarnic înainte și înapoi. Toți păreau susceptibili de a fi bănuiți, totuși nici unul nu ieșea în evidență.

Dacă ar fi existat ceva care să fie valabil pentru toate Lumile Orbitale, dar nu și pentru Pământ, ceva atât de subtil și omniprezent, încât un impostor pământean să nu fi reușit să-și ia cuvenitele măsuri de precauție și să se trădeze... Dar ce anume să fi fost această caracteristică? Mărimea? Altceva?

Trebuia să se concentreze asupra meseriei.

― Aceasta este clădirea centrală a Universității Gamma, construită acum patru ani, cu o iluzie a curburii îndeajuns de pronunțată pentru ca să...

Vorbea mecanic, dar mintea ei, hoinărind în cu totul altă direcție, prinse ideea referitoare la iluzia curburii și continuă mai departe...

6

Trecuseră fără grabă pe lângă locuințele secțiunii, fiecare având propriul stil arhitectonic și pajiștea verde, toate împrejmuite de gărdulețe ornamentale din materiale ușoare, al căror rol, mai degrabă, era de a produce diferențieri decât de a reprezenta bariere. În secțiunea aceasta nu se întâlneau blocurile de apartamente caracteristice celorlalte două secțiuni rezidențiale.

― Ajungem la ecluza ce ne separă de sectorul agricol vecin, a explicat Elaine.

― Observ că țineți ecluzele deschise, a comentat Sanssen. Nu este o neglijență?

Pronunția ultimului cuvânt fusese atât de ciudată, după criteriile gammane, încât ghida abia îl înțelese. (Perfect deltană, din câte își dădea ea seama.)

― Nu tocmai, i-a răspuns imediat. Totul este automat. Orice vibrații asociate cu impactul unui meteorit sau cu o explozie internă, orice scăderi, cât de mici, ale presiunii atmosferice determină închiderea tuturor ecluzelor și izolarea celor șase sectoare. Bineînțeles, ecluzele se închid pe durata nopții, pentru a împiedica pătrunderea luminii din secțiunile agricole în zonele rezidențiale.

― Ce se întâmplă, a întrebat Ravon Jee zâmbind, dacă meteoritul, sau alt factor accidental, afectează chiar dispozitivele de comandă ale ecluzelor?

― Probabilitatea este foarte redusă. În orice caz, situația n-ar fi dezastruoasă. Toate echipamentele vitale există în două seturi complete, aflate în locuri diferite, fiecare fiind capabil să asigure nevoile întregii Lumi.

Tânăra s-a oprit o clipă, pentru a se asigura că întregul grup trecuse cu bine de ecluză. Nu era vorba decât de urcarea unei scări și de coborârea în partea cealaltă; șase trepte în sus și șase în jos, dar acestea se întindeau pe tot perimetrul torului, curbându-se lent. Adesea, turiștii pământeni se amuzau mergând în lungul unei trepte, astfel încât să ajungă intr-o poziție ușor înclinată față de restul grupului din care făceau parte.

Acum insă, deși Elaine urmărise atentă picioarele celor cinci, nici unul nu păruse să șovăie, ori să se deplaseze în lateral, dovedind curiozitate.

Tânăra a suspinat încetișor. Pământeanul, oricine ar fi fost el, era bine pregătit... sau nu exista nici un pământean.

7

Ravon Jee Andor stătuse lângă ea pe toată durata străbaterii sectorului agricol, dar nu dovedise pic de interes. Acum, când se pregăteau să intre în Centrul de Reciclare, se oprise, având întipărită pe chip o expresie nefericită.

― Nu-i obligatoriu să intru aici, nu-i așa? Excrementele animale nu reprezintă idealul meu în privința peisajelor atractive.

Elaine s-a străduit din răsputeri să-și alunge licărul din ochi și a rostit

― Sunt sigură că reziduurile se reciclează și pe Kappa...

Absolut toți pământenii evitau să intre în Centru.

― Nu în prezența mea, a completat Ravon Jee. De fapt, nu mă pricep absolut deloc la inginerie și la statistici. ...Haide, scumpo, vă aștept afară. N-are decât să intre deltanul, el are cizme, fermiera de pe Theta și ceilalți.

― Îți înțeleg sentimentele, a clătinat din cap Elaine, totuși nu te pot lăsa aici. Mă tem că guvernul meu n-ar fi de acord. Haide! Uite, o să te țin de mână!
Gestul era unul de flirt, pe care nici un kappan nu I-ar fi putut refuza fără să jignească. Părând teribil de nefericit, Ravon Jee a murmurat:

― Atunci, frumoaso, sunt gata să mă târăsc prin zoaie...

Tânăra nu credea, totuși, că ar fi fost în stare chiar de așa ceva.

A rămas cât mai aproape de el, în vreme ce au parcurs coridoarele antiseptice. Majoritatea proceselor de reciclare erau ascunse privirilor, desfășurându-se complet automat. În ciuda faptului că Ravon Jee se strâmba de zor, nu exista decât un iz abia perceptibil.

Sanssen examina totul îndeaproape, ținându-și la spate mâinile mari. Wu Ky-shee, inexpresiv, nota de zor și, trecând pe lângă el, Elaine a izbutit să tragă cu ochiul. Însemnările erau în epsiloniană, iar scrisul rămânea indescifrabil pentru ea.

Continuând să-i țină mâna, Ravon Jee a rostit:

― Presupun că-mi vei spune că toate acestea sunt esențiale.

― Așa este, a încuviințat femeia. Lucrul e valabil, la o scară mult mai mare, și pe Pământ.

Bărbatul nu a comentat ultima ei afirmație.

― Un gentleman kappan, a zis el, rămâne deasupra acestor lucruri.

― Cu ce te ocupi pe Kappa? s-a interesat Elaine.

― Sunt cronicar dramatic. Am venit aici trimis de ziarul meu, pentru a prezenta scena teatrală gammană.

― Aha, atunci vei vizita și Pământul, pentru festivalul teatral organizat în cinstea tricentenarului? (Pentru o fracțiune de secundă, Elaine s-a întrebat dacă exista o asemenea manifestare.)

― Ce anume, scumpo?

Expresia lui reflecta o totală nedumerire.

― Tricentenarul american.

― Nu știu..., n-am auzit..., a mormăit el nesigur. Unde se află districtul vostru teatral?
(Nesiguranța fusese exagerată? Chiar nu știa absolut nimic despre tricentenar?)

― În Secțiunea Patru, a răspuns Elaine, de cealaltă parte a Lumii.
A început să facă gestul inevitabil, dar nu l-a continuat.

Bărbatul și-a ridicat pentru o clipă ochii, așa cum făceau întotdeauna orbitalii, și a comentat deznădăjduit:

― Bănuiesc că-n cele din urmă vom ajunge și acolo.

"Interesant", s-a gândit Elaine. S-ar fi putut ca aceea să fiecheia?

8

Medjim Nabellan i s-a adresat pe neașteptate:

― Ghid, ieșim din districtul agricol și n-am văzut nici un fel de bovine.


― Avem câteva, dar nu în sectorul acesta. Noi considerăm că bovinele nu sunt economice. Puii și iepurii pot dezvolta mult mai rapid proteinele necesare.

― Prostii! Nu cunoașteți metodele corecte. Felul în care creșteți voi animalele este total depășit...

― Sunt sigură, a răspuns politicoasă Elaine, că Biroul nostru Agricol va fi încântat să te asculte.

― Sper. Exact de asta am venit aici, iar acum, când văd cum procedați, orice alte vizite reprezintă o irosire a timpului meu prețios. Doresc să merg direct la Birou.

― Mă tem că voi avea necazuri, dacă insiști să părăsești grupul, a rostit tânăra. Guvernul va rămâne cu impresia că te-am jignit.

― Prostii, a mormăit încruntată Nabellan, strâmbând din nasul ei lătăreț. Unde pot găsi Biroul?

― De cealaltă parte a Lumii, a zis Elaine făcând cu fermitate gestul, iar thetana a înălțat privirea. Dacă pleci acum, grupul s-ar putea destrăma. Te rog să rămâi!

Medjim Nabellan a mai bombănit ceva în surdină, totuși s-a supus.

― Sectoarele agricole, a urmat Elaine, pe tonul ei plăcut, sunt scăldate permanent în lumina soarelui, dar, desigur, în cele trei secțiuni rezidențiale există o alternanță de șaisprezece ore de lumină și opt ore de întuneric.

― Toți gammanii dorm în același timp? s-a interesat Wu Ky-shee.

― Bineînțeles că nu. Fiecare doarme când dorește. Mai mult decât atât, unii trebuie să lucreze în decursul perioadei de întuneric.

― Atunci de ce nu permiteți fiecărei locuințe să-și controleze în mod direct lumina solară? Conformisme inutile! a adăugat el, însemnându-și ceva în carnețel.

Cu glasul ei subțire și foarte limpede de soprană, Yve Abdaraman a rostit:

― Deoarece Epsilon este singura Lume lipsită de reflecția standard zi-noapte, probabil că voi sunteți cei anormali. Un interval nocturn reduce influxul energetic și menține o temperatură confortabilă.

― Câtuși de puțin! a replicat Wu Ky-shee, înălțând din sprâncene. Dacă vrei să insinuezi că în Epsilon este prea cald, greșești. Alternanța zi-noapte reprezintă o inutilă moștenire terestră.

Elaine a simțit un fior. Era un atac la adresa Pământului? A intervenit cu promptitudine:

― Nu cred că ar trebui să ignorăm originea noastră pământeană. Anul acesta va avea loc tricentenarul, iar moștenirea unei libertăți...

Glasul i s-a stins treptat, întrucât nimeni nu reacționase. Yve i-a aruncat o privire nemulțumită și s-a întors din nou spre epsilonian:

― Am fost în Epsilon și mi s-a părut foarte cald.

― Poate că ți s-a părut că este o lume prea flexibilă și individualistă pentru gusturile tale, a repezit-o bățos Wu Ky-shee.

― V-aș ruga să mă urmați, a spus Elaine. Mai avem mult până pe cealaltă parte a Lumii. (A făcut gestul, și cei doi au răspuns în mod automat.) Trebuie să-i ajungem din urmă pe ceilalți.

― Centrul de Reciclare trebuie să aibă o componentă computerizată, a zis Yve, pe când iuțeau pasul. Ar fi de mare ajutor pentru mine și pentru misiunea mea aici, dacă aș putea obține acces în el.

― Sunt sigură că se poate aranja, a asigurat-o Elaine. Guvernul nostru este foarte deschis în privința colaborărilor.

(Misiunea ei? Fusese o scăpare incredibilă, sau pură inocență? lotana de abia atingea un metru cincizeci înălțime... dar statura ei ar fi împiedicat-o să...?)

Sando Sanssen privea nemulțumit în jur.

― Domnișoară Metro, cât mai avem de mers?

― Nu foarte mult, domnule Sanssen. Există vreun obiectiv anume pe care doriți să-l vizitați?

― Centrala electrică. Sunt inginer energetician și nu mă interesează plantațiile și bazinele de pești.

― Nu sunt sigură, a început Elaine pe un ton liniștitor, dacă butucul este deschis turiștilor...

― Eu nu am venit în excursie, a rostit apăsat bărbatul. Sunt reprezentantul oficial al guvernului meu.

― Da, desigur. Acum ne îndreptăm spre o spiță, pentru a vizita un spital. Gamma este mândră de dotările ei medicale și dorim foarte mult să le vedeți. În timp ce suntem acolo, voi solicita aprobarea accesului în butuc.

Sanssen a încuviințat, fără să pară mult mai îmblânzit.

9

În fiecare spiță exista o zonă medicală, numărul lor total fiind de șase. Cea în care intrau acum se afla mai sus decât celelalte, fiindcă se ocupa cu cercetările biologice în condiții de gravitație redusă.

Toți cei cinci turiști păreau să se simtă în largul lor, deși gravitația nu atingea decât un sfert din valoarea normală. Medjim Nabellan se împiedicase o dată, dar păruse un simplu accident. Apoi Sanssen păruse scandalizat când se înălțase mai mult decât se așteptase și asolizase cu un bocănit, dar totuși nu căzuse. De fapt, până și Elaine era uneori neatentă și făcea câte un pas gigantic.

― Cred că toți veți fi interesați, și-a început ea explicațiile, de cercetările în condiții de gravitație redusă care se desfășoară aici. Este o direcție de cercetare ce nu poate fi abordată pe Pământ și, în ciuda faptului că toate Lumile Orbitale sunt active în acest domeniu, nici una n-a obținut progresele Gammei. Vom pătrunde acum în laboratoare, unde personalul științific vă va descrie experimentele și vă va răspunde la întrebări. ...Ah, domnule Sanssen!

― Da?

― Doream să vă atrag atenția că ne aflăm la numai patru sute de metri de butuc. Voi încerca să obțin pentru dumneavoastră un permis de intrare (rămăseseră singuri acum, ceilalți dispărând în zona spitalului) de la Centrul Guvernamental, care se găsește de cealaltă parte a Lumii.

Tânăra a făcut gestul cu degetul mare... și inima a pornit să-i bată mai repede văzând răspunsul bărbatului. Asta trebuia să fie.

N-a avut însă cum opri revelația să-i lumineze ochii; Sanssen a citit-o imediat și probabil a înțeles greșeala comisă. Brusc, și-a abandonat rolul.

― O clipă, fetițo! a vorbit el, fără urmă de accent deltan, și s-a repezit spre ea.

Elaine l-a evitat, aidoma unui matador care fentează un taur printr-un minim de mișcări. Cu toate acestea, n-a izbutit să-și descleșteze fălcile ca să strige după ajutor. ...Oare avea să îndrăznească s-o omoare? Cum intenționa să explice cadavrul ei? Sau nimic nu trebuia să stea în calea misiunii sale? Avea s-o ucidă și apoi nu va întârzia să-și ducă la îndeplinire planul?

El s-a răsucit și s-a năpustit din nou, însă a derapat pe pardoseala alunecoasă datorită gravitației scăzute. Elaine s-a rotit în vârfurile picioarelor și s-a eschivat, cu o manevră specifică gravitației pe care o stăpânea la perfecțiune. De data aceasta, Sanssen a apreciat și mai greșit destinația.

După alte câteva clipe, bărbatul s-a oprit, s-a întors, s-a deplasat încetișor intre gammană și ușă, și-a azvârlit pălăria și, sfâșiind femoarul static al bluzei, a scos-o de pe el. Era musculos, puternic, și avea o căutătură feroce. Nu dispunea decât de puține minute pentru a se debarasa de ea, înainte să apară vreun intrus, și se părea că era decis s-o facă.

Tânăra ar fi putut striga, dar nu îndrăznea deocamdată să-și irosească suflul. A rămas cu ochii ațintiți asupra falsului deltan și s-a legănat ușor într-o parte și într-alta, urmărindu-i cu luare-aminte. El era tot atât de atent, fără să mai ignore gravitația scăzută.

Sanssen a avansat cu pași mărunți, dar Elaine a plutit, îndepărtându-se, privindu-l mereu. Și-a modificat direcția și a înaintat într-o alunecare prelungă, apoi a pivotat înapoia lui și l-a împins. Bărbatul a bătut inutil din brațe; totuși, s-a oprit repede și nu și-a abandonat poziția.

Apoi, Elaine a încercat să ajungă la ieșire, întârziind o clipă mai mult decât era prudent, iar brațul lui a țâșnit și a înhățat-o.

Pentru un moment, au rămas amândoi nemișcați și tăcuți, după care buzele lui s-au întins într-un rânjet nemilos și bărbatul a început s-o tragă spre el. Fata a țipat răgușită și a căutat să-l izbească cu picioarele, însă el a blocat-o perfect cu șoldul. Elaine s-a zbătut disperată, fără să se poată desprinde.

...Apoi un braț întunecat s-a ivit dinapoia gâtului pământeanului, apăsându-i traheea și făcându-l să înceteze orice alte mișcări. Elaine era liberă.

― Mulțumesc, a șoptit ea.

Expresia lui Medjim Nabellan părea mai întunecată decât culoarea pielii.

― Animalul deltan a-ncercat să...

― Nu-i deltan, a răspuns tânăra, gâfâind cu greu. ― A privit fețele care se îngrămădiseră în jurul lor și a continuat: Vă rog, chemați poliția! Iar pe tine, Nabellan, te implor, nu-i da drumul!

― Nici o grijă! a rânjit thetana. Vrei să-i frâng gâtul? (Părea capabilă să facă așa ceva și ochii pământeanului au ieșit, aproape, din orbite.)

― Nu, te rog! a insistat Elaine. Cred că viu ne va fi mai util.

10


Se afla iarăși în biroul lui Janos, la două zile după prima lor întâlnire.

Președintele și-a început discursul pe un ton extrem de voios:

― Nici că se putea mai bine, Elaine. Într-adevăr, el era sabotorul. Deltanii neagă orice implicație și, indiferent dacă este sau nu adevărat, acum sunt obligați să militeze pentru uniune. Am făcut publicitate acțiunii lui Medjim Nabellan, iar Theta își va întări astfel poziția pro-unionistă. Guvernul pământean a fost pus într-o situație stânjenitoare, iar tricentenarul regiunii americane a căpătat un statut excelent. Deși întotdeauna pot exista evenimente imprevizibile, cred cu toată convingerea că vom dobândi independența și ne vom uni înainte de a lua sfârșit magia anului 2076. ...Totuși, cum ai izbutit, Elaine? Cum s-a trădat?

― A fost nevoie să mă gândesc la ceva ce un pământean ar uita pe o Lume Orbitală, deși acestea au fost proiectate pentru a semăna cât mai mult cu Pământul. La un moment dat, am început să mă gândesc la curbe. Pământul este o Lume mare, iar locuitorii lui trăiesc pe o suprafață exterioară ce se curbează foarte lent în jos. Pe Lumile Orbitale, oamenii trăiesc pe o suprafață interioară, ce se curbează în sus. Pe Pământ, "cealaltă parte a Lumii" este în jos, foarte, foarte jos. Bănuiesc că, referindu-se la ea, pământenii arată în jos, sau pur și simplu nu fac nici un gest. În nici un caz, ei nu vor indica în sus. Într-o Lume Orbitală, "cealaltă parte a Lumii" se află sus, iar orbitalii arată întotdeauna în sus, ori privesc în sus când vorbesc despre ea. Tu o faci, eu o fac, cu toții o facem. De aceea, am încercat. Am pomenit fiecăruia despre cealaltă parte a Lumii și, în același timp, am arătat în jos. Gestul n-a contat. Patru dintre ei au privit oricum în sus, aproape automat. O scurtă ridicare a ochilor, nimic mai mult, însă ea m-a convins că erau orbitali. Când am vorbit cu Sanssen, privirea lui mi-a urmărit degetul. S-a uitat în jos și am știut că era pământean. Și-a revenit imediat, însă era prea târziu. Mi-am putut da seama dintr-o privire, înțelegi?

Janos a încuviințat din cap.

― Recunosc că eu nu puteam să fiu atât de ingenios, Elaine. Să știi că a meritat osteneala! Vei fi răsplătită în mod corespunzător.

― Mulțumesc... Totuși, independența și uniunea constituie cea mai bună răsplată pentru noi toți, nu-i așa?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!