poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3261 .



Inimă rănită
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [TAUNUL ]

2011-04-05  |     | 



Zăpada se cernea bogat în acel decembrie friguros. Olga își pregătea îngândurată bagajul pentru cele patru zile în care, chipurile, trebuie să plece într-o delegație la București. Dansul zglobiu al fulgilor de nea o ispiti așa că, lăsă pentru o clipa mica trusă pe care tocmai o inspectase și se apropie de fereastră...
Dar nu spectacolul iernii era motivul reveriei, cu toate că era o fire de un romantism incurabil. Frânturi de imagini se suprapuneau cu repeziciune în mintea ei și o năpădiseră amintirile pe care atâta timp încercase din răsputeri să le închidă într-un ungher al sufletului ei, numai de ea știut ..
Când oare trecuseră cei zece ani?
…. Prima convorbire telefonică, de după plecare ei la Sibiu, împreună cu familia, a fost la numai două zile de la sosire. Plecaseră în grabă pentru ca Mircea, soțul ei, să nu rateze șansa de a ocupa o funcție importantă care să le asigure prosperitate și un viitor stabil. Erau promisiuni ca și ea să poată profesa în domeniul său de specializare. S-au împlinit într-un timp relativ scurt și, în numai câțiva ani, doamna Olga Paraschiv era unul din cei mai temuți inspectori școlari ai județului.
Olga nu s-a putut opune atunci. Iubea capitala, sectorul în care se născuse, strada și casa în care a pronunțat cuvântul „mamă” pentru prima oară. În plus, lăsa acolo prima ei iubire. Acea iubire prin care devenise femeie și s-a manifestat ca atare, iubirea prin care devenise femeia-mamă. Din nefericire, orgoliile nemăsurate ale acelui bărbat, întâiul pentru ea, născute din falsa convingere că el este bărbatul fatal, precum și scenele de gelozie în care vorbele scăpate cu ușurință deveniseră acuze gratuite, au făcut ca meandrele destinului să fie modificate neașteptat de radical. Refuzul ei de a-și urma soțul la Sibiu ar fi atras, de la sine, distrugerea familiei la numai trei ani de la închegarea ei. Nu putea face public motivul real care ar fi reținut-o la București fără a declanșa un scandal.
„Care soț ar fi acceptat ca soția lui să aibă un prieten intim ori, mă rog, un iubit ori un amant oficial, oricum s-ar fi numit el? Mai rămânea cu mine, chiar așa, însărcinată fiind? Mircea era un băiat extraordinar. El mă iubea atunci ca și acum. În plus, aștepta cu emoții nașterea copilului nostru. Nu avea nici un motiv să creadă că nu i-ar fi tată, fiindu-mi soț. Doar eu cunosc adevărul acela groaznic. Eu, mama copilului meu, sunt singura ființă care știe că tatăl biologic este Emil, nu Mircea!... Nu, nu! Nu se putea altfel! Ce viață de familie am fi avut? Se degradau toate. Dar, dacă nu eram însărcinată, plecam eu, oare, atunci din București? Aveam curaj să rămân cu Emil?! Poate că da. Dar, însărcinată fiind, datele problemei au fost altele.”
- Atențiune! Mai aveți cinci minute la dispoziție... Ești gata, dragă? o întrebă Mircea în timp ce traversa sufrageria. Se va circula greu. Trebuie să plecăm un pic mai repede.
- Da, sigur că da, ai dreptate! a răspuns Olga tresărind. Observ că este acoperit drumul. N-au îndepărtat zăpada și ninge întruna. Imediat sunt gata, a promis ea părăsind fereastra
Încercând să privească pe geamul aburit al autoturismului, Olga înnoda firul evenimentelor consumate în urmă cu zece ani, tot mai nemulțumită de ea însăși, de ea, femeia tânără de atunci.
„Dacă-l părăseam pe Mircea, trebuia să renunț la copil… Asta mi-a cerut Emil atunci, cu multă cruzime în privire și-n vocea care mi-a distrus liniștea în permanență. A afișat o indiferență totală față de viața micuțului. S-a înfuriat teribil. Cum să-mi pierd copilul la patru luni?! Cum să-l ucid eu în trupul meu? Doamne, Iisuse Hristoase, am gândit atunci așa ceva! Iartă-mă, Doamne!”
- Ai grijă să-l trezești pe Andrei la timp, să nu întârzie la școală…
- Hm! Mă știi pe mine neatent în ceea ce-l privește pe copil? Stai liniștită. Îl duc și-l aduc eu personal. Va mânca la aceleași ore și-l voi ajuta să-și facă lecțiile… Da, da, da! Voi verifica și temele, a adăugat Mircea ca și cum ar fi citit gândurile soției.
- Bine, dragul meu. Am încredere deplină… Ce m-aș face eu fără tine? a răspuns Olga zâmbindu-i drăgăstoasă, dar cu gândurile împrăștiate, apăsată de o anumită idee. Patru zile trec repede. Vom vorbi la telefon… Unele convocări s-au anulat, la altele s-a modificat programa, așa că e posibil să mă-ntorc mai repede…
A urcat în tren mult mai neliniștită decât a fost în ziua în care a hotărât să meargă la București. Privea în gol, plină de incertitudini, fără să audă ori să vadă nimic. Doar timpul se făcea simțit cum lunecă prin tâmple, grăbit, după cum îl aducea în prezent ori îl împingea spre trecut.
„Totuși, dacă i-aș fi spus că este copilul său, m-ar fi acceptat? Nu am avut curaj, dar nici încredere. Niciodată nu a dat semne că m-ar dorit ca soție. Hm! Celibatar convins, din păcate. Dorea un soi de libertate deplină, în timp ce eu devenisem deja o cifră în palmaresul lui de cuceritor. Cum am putut suporta atâtea jigniri? Uf! De ce oare i-am suportat ieșirile nervoase? De ce? Doar știam că are și alte iubite. Nu putea altfel… Îl iubeam prea mult și nu am putut risca să-l pierd. Cât m-am putut umili rugându-l să mă păstreze ca amantă! Am fost lașă. Mă doare să recunosc asta, dar cred că așa am fost. O femeie lașă…”.
- Trenul accelerat…. din direcția… peronul pe partea dreaptă…!
Olga a ascultat atentă vocea din difuzor. Și-a privit liniștită ceasul și a căutat bagajele cu privirea. O valiză elegantă și o geantă pe măsură. Erau la locul lor. Nu s-a grăbit. Era finalul călătoriei și lumea se agita printre scaune. Ea și-a continuat șirul gândurilor, căutând grăbită răspunsuri la întrebările delicate ce-i răpeau liniștea.
„Cum am putut să-i păstrez pe amândoi? Îi iubesc pe amândoi? Hm! E greu de acceptat. Totuși, țin la soțul meu destul de mult. Așa cum se manifestă el, plictisitor ori șters, nervos sau orgolios, adeseori. Să-l apreciez, oare, numai din cauza copilului?... Trebuie să discut cu Emil. Trebuie să-l văd, să-l aud, să-l îmbrățișez, să-l iubesc așa cum nu am avut parte niciodată. Mereu am fost pe fugă. Mereu am fost grăbiți. De fapt, doar eu. El a rămas omul calm, matur, lucid, manierat și jovial. El, apărătorul meu, omul puternic capabil să mă protejeze în orice situație. El, bărbatul care m-a iubit frenetic câteva luni și apoi m-a îmbrâncit să facă loc altor colege de facultate… Iar eu, eu plângeam și îl iubeam! Eram mulțumită că se mai culcă odată pe lună cu mine. Ei bine, dar acum ce mai vreau? Dacă îmi dau seama că-l iubesc mai mult pe el, ce mă fac? Oare el mă mai iubește? Nici nu am apucat să-l întreb la telefon. De ce este și acum singur? Ca să fie independent, ca să se distreze… Oare să nu se fi căsătorit? Da, desigur! Altfel nu era de acord să ne întâlnim. Va accepta să fim împreună, cu fiul meu cu tot, cu fiul nostru? Îi voi spune adevărul. Paternitatea se poate dovedi ușor, ulterior. Va accepta să formăm o familie acum, după zece ani? … Am nevoie de mult curaj ca să-i propun asta. De ce am atâtea emoții? De ce-mi este frică?”
Peronul Gării de Nord era foarte aglomerat. Poate că întârzierile anunțate la unele trenuri provocaseră multă îngrijorare. Olga a coborât forțându-se să-și ascundă emoția. Nu l-a văzut și s-a speriat. S-a oprit după câțiva pași mici, dezorientată.
„Nu se poate! Mi-am mințit soțul, mi-am amăgit copilul și el nu a venit să mă aștepte? A fost o păcăleală? Ce mă fac, Doamne?... Poate nu mă mai cunoaște. Voi sta pe loc. Aștept să treacă toată lumea asta dezordonată. Mă va vedea atunci…”
- Olga! Bine ai venit, prințeso! a exclamat Emil de la aproape zece pași de ea, împingând fără menajamente în stânga și-n dreapta oamenii din calea lui și a buchetului mare de trandafiri roșii pe care-l ținea cu mâna ridicată.
Ea și-a șters repede ochii cu dosul palmelor și l-a așteptat încremenită. Nu a putut face nici un pas. Îl privea cu drag și îi zâmbea. I-a observat albul abundent din păr și a tresărit. Când s-au îmbrățișat, a descoperit riduri fine, elegante, pe fața lui. I-a sărutat ochii obosiți și l-a îmbrățișat din nou, ținându-l strâns în brațe, lăcrimând.
„Ai îmbătrânit, dragul meu. E prima oară când remarc diferența de vârstă… Ai albit, iubitule! Când erai la catedră te admiram. Erai cel mai frumos profesor pe care l-am avut vreodată. Suplu, înalt și drept, cu privirea ageră… Iar acum, hm! Dar eu? Eu cum arăt, oare? Cum mă vede el după zece ani. Poate am îmbătrânit și nu-mi dau seama:”
- Iubitule, ești galant ca întotdeauna. Mulțumesc mult! Sunt foarte frumoși trandafirii. Mulțumesc! Meriți încă un sărut! a exclamat Olga imediat ce Emil i-a oferit florile și l-a cuprins din nou într-o îmbrățișare largă, sărutându-l fără rețineri.
Observând că au rămas singuri pe peron, Emil a primit îmbrățișarea zâmbind cu înțelegere și a răspuns cu aceeași afecțiune.
„Ce bine arată prințesa! Vremea i-a stabilizat trăsăturile-i frumoase. A maturizat-o și i-a alcătuit o alură de mare doamnă. Desăvârșită sub aspect fizic… Studentă fiind, părea o sfârlează drăgălașă, frumoasă prin mișcare și voie bună. Acum e… acum e o femeie totală! Cât să aibă? 22…, apoi 25…deci, vreo 35-36 de ani… Oare ce impresie i-am făcut acum, după atâția ani? Va trebui să înțeleagă… La vârsta mea, timpul este mai rapid, transformă fără milă și desenează vârsta pe figură și trup. Nu glumește cu omul.”
- Așa emoții am avut!! Nu te-am zărit pe peron…
- Așa se întâmplă de obicei. Să mergem acasă!
- Tot acolo stai? Știu drumul dacă mă…
- Nu, nu știi drumul. M-am mutat. Am un apartament de trei camere în spatele Primăriei Capitalei.
- O, ce frumos! Stai aproape de Cișmigiu. Mă plimbi cu barca?
- Da, draga mea. Cu plăcere, dacă și timpul ne va fi favorabil. „Oare mai pot să vâslesc ca pe vremuri? Mai bine în Herăstrău, cu vaporașul. Lasă, că mai este timp. Vedem noi!”
Au ieșit pe ușile din dreapta peronului și au mers către înapoi vreo sută de metri până la locul în care era parcată mașina lui. „Ehei! a exclamat Olga imediat după ce s-a așezat pe canapea. Ai schimbat și mașina. Asta-i străină.”
Drumul a fost greoi. Aglomerație și blocaje pe toate șoselele. Zăpada abundentă din ultimele zile fusese îndepărtată de pe partea carosabilă, dar erau multe porțiuni de gheață pe asfalt și numeroși pietoni care nu puteau nu folosi trotuarele.

*

Apartamentul era mobilat și avea un ceva în organizarea interioară, care-l definea pe locatar ca fiind burlac. Un burlac stăpân pe o bucătărie cu inventar complet, nou, modern, dar nefolosit. Când Olga, înviorată după călătorie de apa caldă a dușului, l-a întrebat ce dorește să pregătească pentru seară, acel burlac a refuzat orice propunere și inițiativă.
- Prințesa nu a venit să se ocupe de bucătărie. Prințesa a venit să facă dragoste. Poate că ne facem timp să mergem prin locurile pe care amândoi le-am plăcut…
- Da? În seara asta putem merge la Pădurea Băneasa, iubitule? a întrebat ea, alintându-se, imediat ce a înțeles sensul precizărilor lui.
- Dorința ta e lege pentru mine, prințesă! a intrat el în joc apropiindu-se de ea pentru a o îmbrățișa.
A sărutat-o, înflăcărat de dorință, pe gură și pe gât, apoi a coborât pe piept, încet și rar, tot mai insistent, încercând să-i scoată sânii la iveală. Ea a răspuns cu aceeași pornire pătimașă primelor săruturi, dar s-a opus când degetele lui înfrigurate încercau să-i descopere sânii sub halatul larg, bărbătesc.
- Te rog… te rog mult, Emil! Lasă-mă puțin să-mi revin. Lasă-mă să mă acomodez cu tine. Te rog să mă înțelegi! „Uf! De ce nu pot face asta acum? Mi-am dorit-o atât de mult și acum… Nu înțeleg ce-i cu mine. Îmi pare, totuși, e atât de străin! Dar știu că se va întâmpla. Chiar azi… În noaptea asta!”
- Bine, bine, scuză-mă! a replicat el imediat, retrăgându-se enervat, vădit nemulțumit și, mai ales, contrariat de atitudinea ei. „Ce naiba a apucat-o? Nici la baie nu m-a lăsat să intru, nici acum să… De ce a venit, de fapt, dacă refuză să facă sex? Tot am impresia că are ceva să-mi spună, dar amână. Poate că mă înșel. Timpul a lucrat. Dorim apropierea, dar nu mai suntem noi, cei de atunci… Alte obișnuințe și-au pus amprenta. O domină.”
Au vorbit foarte puțin până la pădurea Băneasa. El a motivat prin necesitatea atenției mărite impusă de condițiile concrete de drum, dificile de altfel. Ea s-a simțit foarte bine. Chiar a fost mulțumită și l-a asigurat că nu-i va distrage atenția.
„Da, la restaurant se pot discuta multe. E altă ambianță și nu ne risipim în gesturi care ar putea zădărnici scopul dialogului. Va trebui să las sentimentele în carantină. Trebuie să am în vedere interesul copilului meu, în primul rând. Are tot ce-i trebuie. „Tatăl” său îl iubește sincer și sentimentul este reciproc. Emil, este posibil să nu se apropie de el, iar Andrei să nu-l accepte ca tată… Apoi, interesul meu. Îmi poate asigura el stabilitate și protecție mai mult ca Mircea? L-am iubit și încă-l mai iubesc, se pare. El m-a făcut femeie și asta nu se uită toată viața… Se poartă un pic ciudat, am senzația. S-a schimbat ori… Nu știu. Se simte bătrân, cumva? Va trebui să-l încurajez. Am timp în astea patru zile cât se întinde „delegația” ce-o am în interes de serviciu…”
La restaurantul „Privighetori” atmosfera a fost aproape ca cea de pe timpuri. S-au simțit foarte bine. Mâncarea a fost de calitate, la fel și băutura, iar muzica a fost plăcută. Au dansat de câteva ori și ritmul le-a apropiat trupurile atât de mult, încât s-au sărutat. Nu au observat privirile ori zâmbetele ironice ale tinerilor de la mesele apropiate ringului de dans. „Martini” ori vinul alb de la friptura de vită i-a încălzit și le-a dezlegat limbile. Aveau multe de povestit și, fără să-și dea seama, amânau ceea ce era important pentru amândoi.
Când au ieșit din local, au avut surpriza să constate că ninge. Fulgii mari, pufoși și deși, se străduiau să acopere asfaltul aleii principale. În lături, pe zăpada existentă deja, stratul creștea cu repeziciune. S-au bucurat și, ținându-se de mână, au alergat spre pădure, depărtându-se de parcare.
- Lasă mașina! a strigat ea observându-i intenția. E numai bine, că-ți aerisești gura după băutură. Hai să ne jucăm!
- Păi, să știi că ai dreptate. M-a cam amețit. Hai, fuguța!
Nu simțeau frigul, ori li se părea că gerul pe care veniseră a slăbit. Nici nu au sesizat că, în timp ce se hârjoneau, ninsoarea s-a oprit. Stratul de zăpadă era gros printre copaci, la marginea pădurii, de cel puțin 30-40 de centimetri, iar deasupra, sub zăpada căzută în timp ce ei se aflau în restaurant, se formase deja o pojghiță de gheață cauzată de temperatura scăzută. Copacii albi, ninși până-n vârful rămurelelor îndoite sub zăpada, formau bolți de crengi înfrigurate ce străluceau în lumina rece a lunii care-i privighea tăcută din înaltul cerului și le lumina întinderea albă până spre lăstărișul de dincolo de șosea.
Zăpada moale ca un spumant de baie îi ispitea chemându-i să-și afunde pașii în plapuma groasa, sclipitoare. Olga avu ideea de a iniția un joc cu bulgări mari ce se destrămau în mii de bulgărași luminoși și reci în contact cu crengile-nghețate. Cascadele scurte de râs ori exclamațiile lor copilărești se pierdeau vesele departe, în pădurea pustie. După ce obosiră bine, se opriră și se priviră de aproape cu ochii plini de străluciri ce anunțau chemarea dragostei. Urmară serii scurte de îmbrățișări și sărutări
Oare să fi fost mai frig atunci? Exclus! După atâta mișcare se încălziseră de-a binelea. Săruturile s-au întețit și au devenit fierbinți, cu buze strivite de dulceață și dor, iar îmbrățișările creșteau în intensitate. Era jocul impus de ea din necesitate și rațiune, în egală măsură. Îl dorea în acele momente cu adevărat. Gândea, în același timp, că numai prin dăruire totală îl va recâștiga definitiv. Propunerea ei a sunat straniu. El își făcuse planuri doar pentru acasă…
- Iubitule, hai să facem dragoste! l-a provocat ea, aparent speriată și, după doar o fracțiune de secundă, a continuat în șoaptă. Acum, aici, în pădure! Vreau să fiu iubită în zăpadă! Vreau să mă acoperi așa cum chiciura a acoperit crenguțele de pe vârfuri! Am nevoie să mă strângi în brațe, să simt cum te topesc în căldura trupului meu! E atât de frumos aici, sub coroanele astea strălucitoare… Știu, simt că și tu vrei, dragul meu…
Propunerea a sunat ca o rugă ori așa a interpretat-o el. O rugă pe care trebuia s-o împlinească și se-ntreba dacă, dat fiind condițiile concrete, va reuși. Privind înapoi, s-a speriat observând șoseaua atât de aproape. Ea își lăsase capul pe pieptul lui, ținându-l strâns în brațe, pe sub paltonul pe care-l descheiase. El cerceta terenul, de jur împrejur, căutând un motiv de refuz prin care să n-o rănească. Nu-i putea spune direct că pe acel ger nu era dispus la o așa acțiune ce i se părea a fi nebunească. Era pustiu până departe și nu se auzeau zgomote de vreun fel, în afara trosnetelor de chiciură spartă, pe ici pe colo, spre vârfurile copacilor. A încercat să spună ceva, să-i explice, dar ea și-a așezat o palmă călduță pe gura lui și, imediat, l-a tras de mână spre adâncul pădurii. S-a oprit după mai bine de cincisprezece pași. Sufla puternic și aerul expirat din pieptul ei era fierbinte, dar mai fierbinți au fost săruturile ce le-a împletit sistematic într-o plăcută și amețitoare provocare și chemare. S-a înfierbântat și el. Nu se mai temea.

Ea a dezbrăcat grăbită haina de piele cu mesadă, și a așternut-o pe o porțiune din mantia albă și rece a iernii pe care, întâmplător ori nu, a descoperit-o în spatele unui lăstăriș bogat și complet acoperit de zăpadă, apoi l-a chemat după ce s-a întins pe spate. A ridicat brațele și l-a primit înfrigurată, peste trupul său, cambrat spre întâmpinare.
Emil a avut două tentative de renunțare la nebunia pe care o dorea atât de mult din momentul în care a simțit desfacerea coapselor ei, atât de calde și primitoare la prima atingere. Atentă și fierbinte precum fierul bătut pe nicovală, Olga l-a asaltat cu îmbrățișări și sărutări cedându-i, parcă, din căldura ei și, mai ales, din dorința de a face dragoste. Încet, încet, sub palma ei dogoritoare, el a simțit cum crește, cum o atinge și-o dorește, cum o pătrunde mai apoi și se afundă, cu ochii-nchiși, într-o nouă dimensiune în care avea senzația că plutesc amândoi ușor, că aud muzica cerului și șoaptele pădurii care-și oglindea coroana-n apa limpede a râului ce se scurgea prin ei în unde calde și domoale.
Cu tot gerul ce împodobise atât de frumos copacii, încât totul părea alb, acolo, sub palton, două trupuri înfierbântate se uneau cu marea bucurie a împerecherii ce din păcat a izvorât. Doar ele vorbeau. Trupurile lor. Doar ele aveau viață în pustiul acela acoperit de alb pătat de prezența oamenilor. Mințile erau blocate ori, poate, concentrate doar pe acea acțiune minunată care încununa iubirea. Nu știau că este iarnă. Nu vedeau zăpada și nu simțeau răceala.
Când s-au ridicat, în tăcere, doar ochii au vorbit. Olga ar fi dorit să fie sărutată și ridicase bărbia spre Emil, dar el, simțind frigul, pe neașteptate, a îmbrăcat grăbit paltonul, întorcându-i spatele pentru a-și ridica și încheia pantalonii și cureaua. Parcă uitase de femeia ce-i oferise trupul său. S-a speriat de țipătul scurt și ascuțit scăpat de ea. Olga se aplecase să-și ridice haina de piele. Privea neîncrezătoare pământul înghețat, dar curat. Din stratul de zăpada pe care haina a fost întinsă, nu mai era nici urmă! Cu toate că temperatura era sub minus cinci-șase grade Celsius…
Drumul spre casă a fost parcurs în tăcere. El, încordat la volan, ea atentă la examinarea filmului cu toate dialogurile purtate și cu toate momentele petrecute împreună. Nimic nu a mulțumit-o, în afara clipelor de iubire din pădure.
„Mircea nu mi-ar fi întors spatele nici dacă era în pielea goală! Mie nu-mi era frig? M-a lăsat acolo… Da, după ce l-am satisfăcut. Nu mai era nevoie de mine… La baie, după atâția ani de căsnicie, Mircea nu-și permite să-mi invadeze intimitatea. El a încercat să mă folosească și acolo. Deci, mă respectă ori, pentru el, sunt doar un instrument pentru satisfacerea plăcerilor? Așa că, trebuie să recunosc. Am greșit. Nu asta mi-e calea…”
- Ce faci, nu cobori? Visezi cu ochii deschiși, se pare, a pătruns vocea suspicioasă a lui Emil, atingându-i neplăcut urechile.
- … Păi, să știi că dacă nu ar trebui să-mi iau lucrurile, te-aș ruga să mă duci la gară ori… într-o stație de taxi, a murmurat ea, cu voce pierdută, fără să-și ridice privirea.
- Adică, ce vrei să spui, prințesă? Nu te-am satisfăcut?
- A, da! Trebuia să înțeleg de foarte mult timp că pentru tine doar sexul contează… Am fost atât de proastă să cred că…
- Ha, ha! E bine că ai înțeles până la urmă. Felicitări!
A urmat o tăcere lungă, amenințătoare. Ea a coborât, a așteptat să parcheze și l-a urmat în apartament. Și-a adunat lucrurile și le-a pus de-a valma în valiză. El o privea, la început, cu regret, mai apoi nepăsător, cu un fel de curiozitate poznașă, de copil. S-a îmbrăcat, a ridicat valiza și geanta și s-a îndreptat spre ușă.
- Să mă scuzi că te-am deranjat, te rog! Apreciez că mi-ai spus totul prin gesturi. Cuvintele puteau să doară mai mult…De fapt, îți mulțumesc pentru această ultimă lecție. Meritam s-o învăț înainte de a mă îndrăgosti prostește de un înfumurat imoral…
Pe locul său de lângă fereastră, Olga medita adânc, departe de tot ce o înconjura. Își punea în ordine viața ce urma, atât cât va fi să-i fie, alături de copilul ei și de soț. Curăța cu grijă și arunca din amintiri tot ce a făcut-o să sufere. Păstra doar ce a fost frumos, dar și câte ceva din cele urâte, murdare, din care a învățat cum să trăiască printre oameni…




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!