poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1902 .



În capul lui Lyon Ankovitch (6-7 )
proză [ ]
nuvelă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danrec ]

2010-12-07  |     | 



6.

Am orbecăit ore bune prin canalele circumvoluțiilor lui, amețit de damful de alcool care aburea atotcuprinzător tot labirintul. Spotul minuscul, roșiatic al lanternei îmi dezvăluia conexiuni de cabluri zdrențuite, încîlcite în masa cenușie și gelationoasă, nuclee mucegăite picurînd un lichid tulbure, opalescent, toată colcăiala axonică învelită în mielină lipicioasă, care-i brăzda emisferele . Mi-am riscat din nou pielea și m-am strecurat prin puțuri tremurătoare pînă-n străfundul trigonului cerebral, unde piciorul se scufunda în mormane de substanță albă, untoasă ca și spermanțetul, am traversat apeducte hîțînîndu-se deasupra fosei romboide, am sărit peste șanțurile ventriculare, dar n-am găsit ceea ce căutam. Tocmai cînd vroiam să renunț și să mă întorc ca să conversez cu bîzdîgăniile care ieșeau din pîlnia holografică, am auzit ticăit repetat, care se succeda la intervale regulate, asemănător cu zgomotul scos de un ceasornic ruginit. Mi-am lipit urechea de o membrană de colagen care sigila intrarea într-un vestibul și am auzit limpede țăcănitul rar al unui mecanism.
Am împins în lături perdeaua plină de mucus și sub fascicolul spotului am văzut un soi de fax primitiv, cu o claviatură ca a unei vechi Remington 5, din tamburul căreia, în loc de hîrtie, se derula o fîșie conjunctivă unsă cu mielină în care conturul literelor se imprima destul de fidel. Chiar în acel moment, probabil că Ankovitch visa ceva, brațele care acționau literele se mișcară singure și bătură un mesaj trunchiat: “?Tata…unde Tata?”
“ Gata, amice, al meu ești!” am exclamat cu satisfacție.
Nu trebuia să mai urlu comenzi ca să-l teleghidez, era suficient să clămpănesc tastele și să îi bag în cap tot ceea ce vroiam.
Ankovitch s-a deșteptat tîrziu, cu ochii umflați de mahmureală. Nici nu mă mir, avînd în vedere cît trăscău înghițise decuseară, iar cînd s-a îndreptat cu picioare de vată spre bar, ca să se dreagă, a rămas mut cu o față de mască a disperării. Nu i-a trecut prin cap să-l bănuiască pe Jade de distrugerea proviziilor și a deschis frigiderul, dar înafară de o cutie de lapte acrit, n-a găsit nimic de băut. Văzînd că-și caută cipicii și bănuind că vrea să tragă o fugă la market ca să-și cumpere cîteva cutii de bere, am sărit la claviatură și am tastat repede: “…cafea cafea cafea cafea cafea..”
M-a ascultat și a înghițit trei căni, una după alta, pînă cînd sinapsele-i amorțite au început să sfîrîie mocnit. I-am comandat să se așeze la masa de scris și fără menajamente, l-am făcut să se reapuce de roman, povestea aceea romanțios-licențioasă dintre două sensibile lesbiene. Scria de zor sub dicteu automat, de fapt eu băteam la clapele remingtonului de gînduri, împușcînd frază după frază, iar el înnegrea paginile cu o viteză de invidiat.
Jade stătea spășit în coșulețul său, privindu-și curios stăpînul care scria în draci, fără să-l bage în seamă. Pe la prînz, l-am lăsat să-nfulece un sandvici cu piept de curcan și să bea un pahar de lapte și i-am dat bici, în același ritm pînă seara, cînd a picat frînt, cu capul îmbuibat de scabrozități, pe vraful de foi. Nici nu mai știu exact ce-i dictasem, la un moment dat, una din eroine Tanita își schimbă sexul, devenind Tanit, un tînăr efeb care schimbă terenul, încearcînd plin de curiozitate să joace la dublu și de cealaltă parte a fileului.
Nici eu stăteam prea bine, aveam crampe musculare-n degete, dureri de ceafă și mă usturau pleoapele, dar eram mulțumit, fiindcă în ritmul acesta aveam toate șansele să-l fac să-și dea gata romanul înainte de termen și puteam, reluîndu-mi alura normală, să mă cărăbănesc la odihnă-n Caraibe.
M-am tolănit pe o circumvoluție elastică, iar Ankovitch, extenuat, dar beat de fericire, a sunat-o pe June.
Am ascultat distrat dialogul lor, tipul nu mai prididea să se laude ce inspirație miraculoasă îl lovise și cum scrisese peste optzeci de pagini de manuscris, iar ea îl încuraja, entuziasmată de performanța lui nemaipomenită.
Fluturarea unui gînd malițios m-a făcut să zîmbesc, m-am așezat din nou la claviatură și am scris:
“ Dear, vino repede să discutăm despre capitolele pe care le-am scris!”
Ankovitch a repetat cu o voce gîtuită de emoție ce îi comandase, iar tipa îi răspunse, vibrînd de emoție:
“ OK, iau un taxi și vin!”
Cînd June a sunat la ușă, pregătirile erau încheiate. O sticlă de șampanie californiană se răcea într-o frapieră cît o cristelniță, din boxele ascunse în bibliotecă susurau acordurile unui evergreen leșinat, într-un sfeșnic cu trei brațe sfîrîiau lumînări puțind a potpuriuri exotice, iar Ankevitch, proaspăt ras, pudrat discret pe pomeții pămîntii, cu părul lucind de briantină, parfumat ca o cocotă masculină se deghizase într-un soi de Oscar Wilde hollywoodian : halat din cașmir grena, cu revere din atlas, cămașă ecru cu o lavalieră purpurie cu picățele oranj și o pipă englezească neaprinsă în colțul stîng al gurii. Ea lepădase ținuta anostă de fată bătrînă, n-a încetat niciodată să mă uimească intuiția feminină care poate stabili exact momentul cînd să îmbrace un tricou șleampăt sau o rochie provocatoare, și purta un deux-piece elegant gris-fer, înviorat de o bluză de mătase în nuanța pală a brîndușelor de toamnă, care se potrivea de minune cu tenu-I palid și părul ca mierea.
A urmat o desfășurare ca în peliculele soft pentru uzul minorelor nesatisfăcute și al fecioarelor septuagenare. Eu m-am cățărat pe un mamelon din parietal ca să fiu luat de șuvoiul de endorfine care clipocea harnic inundînd tot subsolul și-apoi nici n-aveam curiozități de voyeur deși eram mirat de faptul că June capitula atît de facil.
Zgîlțîit de manevrele trupului său care o înghesuia insistent pe canapea pe damicelă l-am auzit perpelit de focul pasiunii, șoptindu-i:
“ Darling, fii blîndă cu mine, fii blîndă…e prima oară cînd o fac cu o femeie!”
Nu știu dacă tipa l-a crezut, pe mine însă m-a pufnit rîsul. Mare pișicher, mi-am zis, uite-l cum știe să se adapteze situației! Mă întreb, dacă ar fi avut fantezii cu vreo măicuță din confreria ursulinelor, s-ar fi dat Giordano Bruno?
Cînd zbenguielile amoroase au încetat, m-am furișat spre hubloul unei pupile și am văzut-o pe June răvășită de coțăială, lăcrimînd tăcută. Asta m-a înfuriat, nu știu de ce, dar fata chiar îmi plăcea, nu era o pițipoancă oarecare fără creier și am început să tastez la clapele din mașinăria de gînduri a lui Ankovitch, primele stihuri dulcege care mi-au venit în minte:

“ Puțină apă și puțină pîine
Și ochii tăi în umbra parfumată
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Și nici un cerșetor mai trist ca mine”

A repetat zăpăcit, ca un papagal tot ce-i băteam în țeastă, iar ochii ei s-au limpezit și a exclamat:
“ Omar Khayam! Ooooo… Leo, mă iubești…măcar așa, un pic…spune-mi, mă iubești?”
Ankovitch a mormăit ceva ininteligibil și s-a întins după șampania din frapieră. A băut direct din sticlă, apoi I-a întins-o ei. Cîțiva stropi s-au prelins între sînii mici, virginali, dar limba lui cleioasă i-a prins la țanc, deasupra ombilicului, făcînd-o să chicotească gîdilată. După ce au terminat cu giumbușlucurile, June a început să-și tragă țoalele pe ea.
“ Ne vedem mîine, iubițel, șopti ea pe-un ton languros-implorator.
Orice ins normal care pune laba pe-o tipa ca ea, ar face și pe dracu-n patru ca să o păstreze sub el măcar pînă-n zori… Da’ nu Ankovitch ! Nooo, domle, el rămase tolănit în cîrpe, ghiftuit de amor ca un gigolo grăsun, scăldat în sudoare și puțind a păcat, în timp ce eu mă bălăceam ca o stridie în reflux purtat de spuma hormonilor care-I colcăiau sub țeastă.
Restul zilei a decurs liniștit, mă aflam de aproximativ o sută șaizeci de ore în capul lui și credeam că nu voi mai avea parte de prea multe tîmpenii pînă cînd voi putea pleca de acolo.
Spre seară, hăbăucul a vorbit la telefon, într-o limbă necunoscută pentru mine, cu cineva, care-I răspundea monosilabic, iar cam după juma de oră a apărut la ușă un tip scund, cu o mutră scofîlcită, leită cu a unui inspector municipal al gunoaielor, înțolit într-un trench ponosit și cu o sacoșă de pînză colorată în mînă. Ankovitch l-a poftit în living, iar zdrențărosu’ și-a dat jos țoalele, rămînd aproape gol-pușcă doar într-o fustiță din frunze, ca un șaman amazonian. A scos din paporniță niște borcane soioase și a început să se ungă cu iruri colorate pe trup și pe moacă, trasînd cercuri, romburi și linii în zig-zag, roș-negre. După aceea s-a pus turcește pe podea și a aprins pe parchetul scump din tek, o pălăie în care a aruncat niște frunze uscate, pene, scoarță de copac și încă ceva nedefinit, după miros aș fi jurat, că erau unghiile de la picioare ale unui homeless. A tras fumul acela înecăcios pe nări, iar Ankovitch l-a imitat zelos, iar cînd s-au amețit bine amîndoi a început să bălmăjească o melopee sughițată din care n-am deslușit mare lucru. Am simțit imboldul să o ușchesc prin ureche, dar nu mi-era clar cum voi putea reveni la talia mea normală.
Ankovitch stătea și el așezat turcește și-și bălăngănea corpul în ritmul litaniei, iar cînd a terminat, vraciul a scos din traistă o piatră ciudată, cenușie, zgrunțuroasă și plată ca o farfurie și i-a așezat-o pe creștet. M-a străpuns îndată ceva ca o descărcare de mii de volți iar el a început să se bîțîie necontrolat de parcă era băgat în priză și m-am prăbușit într-un tunel întunecos, mirosind a creier de porc ars. Am plutit așa o vreme în haos, pînă cînd mi s-a rupt complet filmul.

7.


M-am trezit înfundat la orizontală într-o saltea pufoasă puțind a dezinfectant. O lumină crudă de neon îmi înțepa retina, iar cînd am vrut să mă mișc am observat că eram legat la tot soiul de tuburi în inclusiv o țeavă de plastic în cur. O brunețică apetisantă, gen Salma Hayek, înțolită într-un hălățel imaculat se aplecă zîmbind deasupra mea, lăsîndu-mă să-I admir decolteul bronzat:
“ Cum vă simțiți domnule Ryan? ciripi ea
Am scuipat tubul din gură și i-am spus:
“ Ca un somon stors de icre plescăind în contracurent…unde dracu’ mă aflu?
Asistenta se hlizi simpatică foc, intuind că dacă n-aș fi conectat la sculele alea medicale, aș fi invitat-o la o tăvăleală amoroasă.
“ În salonul 5, recuperare posttraumă…doriți să mîncați sau să beți ceva?”
“ Dă-mi un burbon mare, fără gheață!”
Tipa mă amenință ștrengărește cu degețelul ei arătător.
“ E cineva care vrea să vă vadă!”
Ross Baranoff se strecură prin ușă umplînd încăperea cu trupul lui mătăhălos, înveșmîntat în homespum flocos, cenușiu, puțind a tutun olandez de pipă.
“ Ce faci bătrîne..ți-ai revenit? Era să ne dai peste cap tot planul!”
Mi-am reprimat imboldul să-l trimit în origini și m-am ridicat gemînd în capul oaselor:
“ Tîmpitu’ de Ankovitch era să mă dea gata…de fapt nu el, ci arătarea aia șamanică…”
Ross își scoase pipa din cocean de porumb.
“ Stai calm, totul s-a rezolvat…îndată ce te pui pe picioare îmi faci un raport amănunțit și ești liber să zburzi două săptămîni în Belize!”
Prea multe nu mai îs de povestit. Lyon Ankovitch și-a terminat cartea, care a fost, bineînțeles, un best-seller. Cred că și dacă rescria Vechiul Testament de-a-ndoaselea tot ar fi repurtat un succes uimitor la tarabele cu minciuni!
June Waterbridge a fost avansată, iar pe mine “Editura” m-a trimis să mă bronzez juma de lună, înconjurat de băștinașe sumar înțolite, pe o plajă mirifică prin Caraibe. Înainte de a pleca, Baranoff m-a chemat în biroul lui ca să-mi spună:
“ Bătrîne, îs mulțumit de tine… cînd te întorci, am o propunere mișto: fiindcă tot ai început să te pricepi la treaba asta, n-ai vrea să intri pentru o săptămînă în capul lui Everett Stirreadass al-III-lea…tipu’ e bogat ca și Cessus a ajuns senator de Utah da' e mare bulangiu..intenționează cică să-și scrie memoriile, îți dai seama ce pleașcă!”
L-am trimis în gînd la Belzebuth & Sons și am dat fuga să-mi fac bagajele.
Un singur gînd mă sîcîia, în timp ce stăteam lungit pe-un șezlong cu un tequilla sunrise în brîncă.
Cum dracu a reușit Ankovitch să-și termine cărțoiu’ fără ajutorul meu!?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!