poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3382 .



Cine are tânțari...
poezie [ Underground ]
parodie dupa"Repetabila povara" de Adrian Paunescu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Rudy Valentino ]

2004-11-19  |     | 



Cine are țânțari în odaie, nici gând
Să mai scape de ei, zace veșnic plângând,
Chiar de-atent astupăm orice breșă, cuminți,
Maltratați de țânțari suntem, fii și părinți.

Ce țânțari?Niște bestii ce nu mai au loc,
Abuzand, ticăloși, de al tău nenoroc,
Niște fiare cu trompă și zumzetul greu,
Sunt morbizii țânțari ce atacă mereu.

Ce țânțari?Niște gâze, acolo, și ei...
Te tranșează în somn ca sălbaticii lei,
Că-s blazați, constipați și-au frustrarile lor,
Nu contează deloc, pișcăturile dor!
De ești simplu țăran sau te crezi mare domn
Bântuit o să fii de același nesomn,


Iar în noapte, coiot, parcă-ți vine-a urla,
Te-ai ascunde-n balcon sau în beci, undeva,
Și cu cearcăn la ochi, după lungi săptămâni,
Te vor duce-n azil, cu alți zeci de bătrâni,
Mai visezi, biet naiv, leziuni ce nu dor,
Obsedante devin mușcăturile lor...
(Când stăteam la o coadă sa-mi cumpar 3 pâini
Un moșneag mi-a jurat că înțeapă și câini!)

Cine are țânțari în odaie, nici gând
Să mai scape de ei, zace veșnic plângând,
Devii zbir, un casap, milostiv n-o sa fii
Când asiști cum, flămânzi, fugăresc ai tai fii.

Prea mult sânge ne-au supt, bolim vineți de plâns,
Însă pentru țânțari parcă nu-i de ajuns,
Oare acești anofeli n-au și dânșii copii?
N-au idee ce chin e parinte să fii...

Obositi, fără grai ,ținem capul plecat,
Locuind la oraș sau în ultimul sat,
Murmurăm, printre dinti, de părinți și strămoși,
Deși unii vecini spun că sunt norocoși,
C-ar fi dat cu un flit la ferestre și porți
Și-acum domnii țânțari zac pe burtă, ca morți!

Dacă ai un țânțar ești pe veci om pierdut,
Conjugi verbul "a fi" doar la timpul trecut,
De atâta-nțepat ne-au adus până-aci
Că uităm uneori și de-ai noștri copii.
Nu-ți rămâne decât pe la popi sa te rogi,
Cu mătănii să scapi de tânțari pisălogi.
Cum de-atâți decibeli scot insectele mici?
E-ntrebarea ce-ți pui, dar nu poti să explici,
Te-agasează mereu, într-un ritm infernal
Până cand, evident, vei sfârși la spital,
Simți că vrei, resemnat, să te lepezi de tot
Să exclami, căpiat: "nu mai vreau, nu mai pot!".
Ce povară sunt ei!Oare știu că-i așa?
Câteodată, sfârșit, chiar și lor te-ai ruga...

Mai avem oare mult astă cruce de dus
Hoarde mii, de țânțari, în același apus...
E mai bine în cort, să privești, mut, la cer?
Vei scăpa de vampiri care sângele-ți cer?
Când începem din nou, somnoroși, a simți,
Ce povara sunt ei pentru-ai nostri copii,
Vrem să facem ceva, cât nu-i încă târziu,
Să vorbim cu primari ce se fac ca nu stiu,
Dezinsecții promit, însă uită curând,
Iar noi stăm prosternați, la icoane plângând,
În potop, indignări fără rost ne-au cuprins,
Peste trupul vânjos prea devreme a nins,
Azi suntem ce suntem și-am ajuns ce-am ajuns,
Ei, țânțarii, mereu dau motive de plans...


poezia parodiata:


Repetabila povara
de Adrian Paunescu

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!