Cu nouă cranii, jertfe efemere,
Zeița Morții în amurg se-arată,
Când timpul crud, nevolnică săgeată,
Mi-a pus pe față masca de tăcere.

Din mantia-i în iarbă dezbrăcată,
Revarsă-n jur sălbatică putere
Învăluind cu linii austere
Ființa mea pe veci desferecată.

Cu patru mâini la sine mă primește
Lăsând pe frunte semn nepieritor
În valea-n care liniștea domnește.

Plătind talanți atunci când toate mor,
E mama care-n ceruri împlinește
Voința mea de-ntoarcere și zbor.