Șoaptele ierbii ascunzând țărâna,
Umbrele apei ce-o brăzdează viu,
Zbuciumul pietrei, tihnă în pustiu,
Și-al focului ce îmi sărută mâna,

Cugetul brumei, licăr arămiu,
Strigătul mării devenind stăpâna
Aceluiași tărâm culcat pe râna
Nisipului pe care-aș vrea să fiu.

Sunt toate trup de zei, sălaș de zâne,
Uitat de timp și pururea promis.
Suie în cer un rug de coapte grâne,

Bătăi de bronz, dar, într-un zbor închis,
Pe-aceste vămi crucificat rămâne
Sufletul Lumii, necurmat ucis.