O tenebroasă vreme de cădere.
Robust și crud invidia mă-nhață,
Cu colții ei și fruntea ei semeață,
Secătuindu-mi trupul de putere.

Plecând din moarte către-o nouă viață,
Tot mai pustiu e drumul, fără vrere.
Poftiri și pizme, scuturi efemere,
Mă țintuiesc în somnul cel de gheață.

Încerc scăparea. Mi se face foame,
Dar nu sunt pești și vinul n-a mai fost.
Mă răsucesc și țip în strâmte rame,

Mărunt circar, cu rolul lui anost
De-a retrăi mereu aceleași drame
Și-aceeași viețuire fără rost.