Trec prin vitralii
și-mi îmbrac în uitare
amintirile toate.

Trec prin vitralii
și mă-mbrac în culoare.

Iau de la îngeri
aura dolofană
și de la sfinți
figura prelung zâmbitoare,

Trec prin vitralii
și mă-mbrac în culoare.

Curg pe altare
m-odihnesc pe icoane,

aștern liniștea mea vălurindă
pe liniștea lor ne-mișcată.

Sunt vie,
sau sunt doar de Alt tremurată?

Framânt între degete praf de secundă
o cresc in coloană
în scară de cer atârnată.

De-o fi să mă-ntorc la poarta vitraliilor
cine pentru mine-o să bată?