Frumoasă, zveltă,
cu alură de domnișoară
impresionează zarea
jucată a nu știu câta oară
de nori.
Lăsase țărmul de cu zori,
a traversat întinderi mari de ape.
Acuma, pe aproape
fulgerele dau fiori.
Furtuna se aruncă în adâncuri,
atingi cu palma cerul.
Trece noaptea-nvârtejită
cu misterul
clipelor de teamă.
Ai seamă
la pânze și parâme pe care
vântul le răzvrătește.
Corabia troznește,
troța a uitat să vadă orizontul
sărută marea.
Năvădită speranța pe linia de plutire
trece un ultim prag
cu vela zdrențuită.
Fâlfâie drapelul la catarg.
Reia drumul eroina,
brigantina.