poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ nu-i aÈ™a departe, o jumătate de oră de la gară
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-04 | | Înscris în bibliotecă de Anghel Pop
Furtuna a trecut. Putini scapara.
Dintre prieteni multi azi nu mai sunt. Intorsu-m-am dupa opt ani eu iara, in tara mea batuta crunt de vant. Sa chem pe cine? Cui sa-i darui clipa amarii bucurii ca mai sunt viu? Isi bate, pasare de lemn, aripa batrana moara-n zori privind, tarziu. Si nimeni nu-i pe-aici sa ma cunoasca... uitat de toti si toate-s de acum. Tarana-i casa veche parinteasca si-i colb al risipitului ei scrum. In juru-mi viata-si salta bucuria, batrani si tineri forfotesc cu rost. Da-n fata cui sa-mi scot eu palaria, si-n ochii cui sa caut adapost? Ce-i patria? Ades ma bate gandul. Visez, si printre oameni trec posac, biet pelerin amarul drum batandu-l, venit din cine stie ce meleag. Si asta-s eu! Pornit din sat, si care poet m-oi face-n lume cunoscut, doar pentru ca-o rusoaica oarecare, un zurbagiu de frunte a nascut! Dar glasul mintii, inimii cuvanta: "E timpul supararea s-o ogoi! Lumina noua incepe sa se aprinda, in izba generatiilor noi. Te ofilesti treptat. Te pierzi in huma. Alti tineri canta: li-i mai lin cuvantul! Si altfel li-i si cantul, ca li-i muma nu numai satul, ci intreg pamantul. Ah, patrie? Ridicol am ajuns! Obrajii supti au strans atata tina! Strabunul grai imi e de nepatruns, chiar tara mea imi pare-acum straina. Duminica, taran dupa taran, ca-ntr-un altar se strang la primarie. Cu glasul necioplit si grosolan vorbesc de "viata lor", de ce-o sa fie... S-a inserat. Amurgul a stropit cu aur mult campia verii sura. Stau plopii cu picioru-n sant infipt, privind ca niste junci in batatura. Ostasul palid, somnoros si schiop cu fruntea incretita-a prins sa spuna cum au intrat buluc in Perekop, cum calarea Budionii in furtuna... "...am zis... c-un singur plumb... si-am sa-l strapung... pe-acel burjui... atunci in Cram... cand dansul..." Urechi de crengi ciulesc copacii. Lung ofteaza babe. Amurgu-si tine plansul. Coboara-n sat cosmopoliti tarani. Armonica vuieste-n zare poemele lui Bednai Demian, si chiot vesel urca-n departare. Si daca astfel e norodul meu, de ce zbieram c-am indragit norodul? Mi-e viersul de prisos aici. Chiar eu, la drept vorbind, nu cantaresc cat glodul. Ma iarta, dar, pamant natal iubit! Sa nu ma urce nimenea in slava! Sunt multumit si-atat cat ti-am slujit atunci cand tara mea era bolnava. Primesc orice, si-un drum batut de-mi dai, e gata iar piciorul meu sa-l bata. Ma darui lui septembrie si mai, dar lira n-am s-o darui niciodata! Pe maini straine n-am s-o dau, si nici prietenilor, mamei, nici sotiei... caci pentru mine strunele ei mici s-au frant in versuri si mi-au plans doar mie! Fiti veseli, tineri! Vigurosi la trup! In voi traieste-o noua bucurie... Spre zari de taina singur o s-apuc, cu inima smerita pe vecie. Dar chiar si-atunci cand va pieri furtuna, cand se va stinge vrajba dintre ginti, cand vor muri tristetea si minciuna, iti voi aduce laude fierbinti!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate