arunc din mine cuvinte pe o masă a nimănui ca pe niște coji de fistic
îmi scrijelesc făgăduințe
până când mă satur de umbletul zilei prin măduvă
fierea asta îmi provoacă panică la fiecare pas al secundarului

ce balenă avidă pământul devorează trupuri

privim cum ne umblă la patru ace morții
în amiaza metalelor prețioase

simțim încă urma cuțitului omorând prima căprioară
chiar dacă locuim în alt secundar
și ne prefacem inocenți

hilară viața asta
nu o dăm nici pe o moarte de cristal
prea fragilă pentru a rămâne la umbra fiilor noștri