Un abur cald va înghiți acest burg
Dac-aș lăsa cârma roții din mână;
Ochii mei l-au născut in amurg
Din polenul unui clopot de lână.

Pânzele-i grave răstignite pe zări
Respiră vopseaua recilor astre;
Culoarea lor pură câștigă prin gări
Miezul de pâine-al tăcerilor noastre.

Un roi alb de fluturi tulbură moale
Vadul luminii. Pe pământ ați rămas
Doar voi, care-mprumutați cu petale
Strachina știrb-a zgribulitului ceas.