poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ nu-i aÈ™a departe, o jumătate de oră de la gară
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-11-25 | |
Meandre-42-a doua zi la Praga
Geamul uÈ™or întredeschis lăsa zumzetul străzii să pătrundă odată cu răcoarea dimineÈ›ii. Câteva vrăbii ciripeau la fereastră È™i călătorul a crăpat ochii. Albastrul aproape ireal al cerului era pătat de un grup e câteva frunze maronii ce se miÈ™cau fără vlagă agățate de o creangă subÈ›ire. Gândul la fiica lui i-a alungat orice urmă de somn. DuÈ™ul, bărbieritul însoÈ›it de acelaÈ™i refren È™i micul dejun servit în cameră l-au revigorat. Telefonul de pe noptieră aÈ™tepta să fie folosit. Mihai, vorbind în limba rusă , a cerut o convorbire internaÈ›ională cu România. După ce i s-a spus să aÈ™tept că va fi sunat când are legătura, a sunat din nou la recepÈ›ie È™i a cerut o altă convorbire în România, la locul de muncă. Cafeaua fierbinte însoÈ›ită de nelipsita È›igare îl aduceau din nou în starea de normalitate a unei zi abia începute. Telefonul a sunat È™i de la capătul firului s-a auzit vocea Larisei: -Să trăiÈ›i, È™efu! Cum e la Praga? -Te pup, Lari, timpul e frumos! Abia am ajuns aseară aÈ™a că , în dimineaÈ›a asta voi pleca să cutreier „OraÈ™ul de aur“. Te rog, spune-mi, ai vreo veste pentru mine? -Nu,È™efu! Dacă aveam făceam È™i pe dracu să te anunÈ›. Tu du-te liniÈ™tit la nemÈ›oaica ta, poate nu te mai întorci È™i scapi de toate belelele! -Te pup, Larisa. Ai grijă È™i tu ce faci pe acolo. -Pa, È™efu! Receptorul s-a aÈ™ezat în furcă cu nerăbdarea celui care dorea să audă glasul copilului. „Oare nu toÈ›i părinÈ›ii funcÈ›ionează la fel?Calculele de viață pot fi mai tari decât glasul sângelui? Până la urmă mi-ar fi mai comod să las totul dracului È™i să divorÈ›ez È™i să mă stabilesc în germania. Traiul nu va fi la fel de plin de lipsuri, copii pot avea destui... Oare ce a determinat-o pe mama mea naturală să-È™i abandoneze primul născut?Că nu am ajuns la casa de copii a fost meritul bunicilor care m-au înfiat dar mi se pare greu de înÈ›eles de ce nua trebuit să È™tiu, până la vârsta de 18 ani, că mama mea mai are două fete È™i că locuieÈ™te cu mine în acelaÈ™i oraÈ™?Care o fi fost motivul pentru care a mai făcut încă un copil la distanță de aproape douăzeci de ani față de primul?Până la urmă eu nu sunt singur pe lume, am un copil, mai am trei surori...de la mama, asta ca să nu le punem la socoteală pe celelalte trei ale lui tata. Că È™i-a mai dorit copii poate că este de înÈ›eles tata dar după cele două gemene cum de nu avut grijă să nu mai umple lumea?Până la urmă sora asta, făcută între două trenuri, pe la RoÈ™iori, a fost dorită de mama ei È™i ea È™i-a asumat rolul de mamă singură... Amintirile despre maria È™i Ileana deveneau din ce în ce mai pregnante, alături de amintirile despre tatăl lor, Nelu. OfiÈ›er de securitate la paza Palatului Republicii cu câtă mândrie È™i sinceritate îl prezenta pe Mihai colegilor: „Băi, ia uite ce băiat mare am! Flăcău în toată puterea cuvântului! „ Ciudat i se părea faptul că pe timpul È™colii militare, Nelu , ferindu-se de soÈ›ia lui, trimetea pachete È™i câte o sută de lei fiului vitreg. De ce se ferea de mama? Ce legătură puternică se legase între el È™i surorile materne!Dintre amintiri răsărea cu pregnanță prima vizită a Ilenei la un bar ÃŽnsoÈ›ită de Mihai. Aproape de fiecare dată când se vedea cu Ileana ea îi povestea despre È™coală, despre colegele care mergeau pe la baruri...Atunci el a decis că ar fi mai bine să meargă cu el, asta ca să-È™i facă o părere despre ce e acela un bar È™i ce se petrece acolo. Barul Dunărea, situat la etajul întâi al unui imobil vechi, era scăldat într-o penumbră accentuată de fumul gros al È›igărilor. Mihai o È›inea de mână pe sora mai mică , care părea stânjenită, cu toată emoÈ›ia ccare o resimÈ›ea. Ca toată lumea prezentă, Mihai a comandat cafea È™i sitronadă È™i s-au aÈ™ezat la o masă. Ileana, încercând să depășească starea emoÈ›ională, a aprins o È›igare din pachetul cu È›igări „Amiral“ al fratelui. Murmurul atâtor voci, fumul gros, muzica relativ puternică , nu i-au spus nimic Ilenei. Mihai a comandat È™i coniac pentru amândoi dar nici alcoolul nu au dat Ilenei o stare în urma căreia să aprecieze pozitiv prezenÈ›a într-un bar. Au povestit, au depănat amintiri È™i în cele din urmă Ileana a concluzionat:“frățioare, de ce dracu se dau pe spate toate colegele că merg la bar? Ce dracu le-o place?TotuÈ™i Dunărea nu e orice bar.... „ Mihai i-a propus să schimbe barul È™i au lut-o pe jos până la Melody. Reztultatul a fost identic aÈ™a că au plecat spre casă. Telefonul a rupt firul amintirilor. -Sărutmîna, tătic! Ai ajuns la Ana? -Nu am ajuns, abia sunt la Praga. Mai stau câteva zile pe aici È™i abia apoi plec spre Germania. -Să-mi aduci ceva frumos, da? -Tata, eÈ™ti bine? EÈ™ti sănătoasă? -Da tăticule. Tu să ai grijă de tine È™i să vi sănătos. -Te pupă tăticul. Mi-e dor de tine. -Și mie! Mihai mai avea câteva foi de schimb valutar È™i a profitat de faptul că se schimbase tura la recepÈ›ie ca să le schimbe È™i pe acestea. ÃŽn spatele recepÈ›ionerului era un afiÈ™ care prezenta banii care circulau pe piață în cehoslovacia. AÈ™teptând ca funcÈ›ionarul să prelucreze foile Mihai privea atent banii de pe afiÈ™... A primit coroanele solicitatea È™i a pus restul de lei în buzunar. Avea bani suficienÈ›i pentru cazare È™i mâncare dar nu avea destui pentru cadouri aÈ™a că a plecat în oraÈ™ cu gândul să mai schimbe la negru ceva bani. ÃŽn centrul care semăna izbitor cu zona Lipscani din BucureÈ™ti Mihai a descoperit pe o străduță un magazin din care a cumpărat două cuÈ›ite de vânătoare È™i două căciuli „ruseÈ™ti„, căciuli din blană, cu urechi prinse deasupra capului, la mare modă la acea vreme. Se ajunsese la situaÈ›ia la care cei care circulau pe jos pe lângă Cimitirul Sfânta Vineri erau lăsaÈ›i fără căciuli de către hoÈ›ii ascunÈ™i în cimitir È™i urcaÈ›i pe gard. Aparatul foto atârnat de gât, rucsacul de pe spate È™i harta pe care privea din când în când erau elemente suficiente care să-l prezinte, fără îndoială, ca pe un turist singutatic. PiaÈ›a uriașă pavată cu piatră cubică se întindea la picioarele turnului din care la ora exctă aveau să iasă vestitele figurine. Pe marginea pieÈ›ei câteva grupuri de turiÈ™ti făceau fotografii aÈ™teptând ora exactă să poată imortaliza figurinele. Sunetul grav È™i pătrunzător a declanÈ™at mecanismul care plimba figurinele. -Mister, cengi mani?-a întrebat un tip cam de statura lui Mihai, cu o È™apcă gen Donovan aÈ™ezată pe frunte. -Ies, lei. Pentru o clipă cehul a rămas descumpănit dar apoi a spus un „ies“, suficient de convingător. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate