poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 144 .



`23
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Poupette ]

2023-12-31  |     | 



străbunica maria
cu piciorul drept rămas mai scurt în urma accidentului
era slabă și zbârcită ca trunchiul unui copac uscat
ieșea din cameră doar până la baie și la micul-dejun
târâș ținând pereții
până la capul mesei
unde o aștepta cana cu lapte cu cacao și pâine
la celălalt capăt fiică-sa cu o cafea mică
eu la mijloc cu două ouă ochi
în față bunicul și vitrina cu cești și pahare
a murit mama
mi-a spus într-o zi
am răspuns da jenată și n-am înțeles lacrimile
dar camera rămăsese goală și tăcută
căci cărțile nu respiră și nici nu se vaită
iar la masă și-au făcut loc florile și razele soarelui

*

mamaie
născută-n aceeași zodie cu mine
cu un ochi albastru si unul orb
era albă și grasă și mirosea a mâncare
trebuia să facă 2 cratițe de ciorbă
și precis 6 borcane și jumătate de iaurt pentru mitică
erau deja pregătite
aliniate ca soldații când a ieșit să bată covorul
în ziua aceea rece mâinile ei bune au gătit ultima dată
dar nu a plecat fără să lase proviziile pentru o săptămână
era iarnă și beznă afară când a sunat telefonul
mama s-a răsucit pe scaun într-un hohot
mi s-a părut ciudat
de parcă mamele nu-și plâng mamele
nu știam cum se simte lipsa
dar perdelele atârnau nemișcate în garsoniera de la capătul căii plantelor
în spațiul mic odată umplut de ea

*

bunicul
cu păr alb și urechi mari
își serba ziua doar în anii bisecți
și se îneca mereu la masă
stăteam față-n față
până s-a mutat pe fotoliu
pe canapea
și în cele din urmă la pat
cu ochii închiși și batista la colțul gurii
sub pendulul la care m-a învățat să citesc ora
degetele lungi rămase inerte
vocea doar o mișcare slabă de aer
ne vedem la primăvară i-am spus
și a plecat creștinește cu lumânarea aprinsă la cap
cu pomeni la 3, 9, 40 de zile
3, 6, 9 luni
un an
așa cum se face
tu mă înțelegi
eu am pierdut un om
auzeam în receptor uneori în duminicile care treceau fără el
și-am înțeles

*

măița
mică și rotundă
tresărea la intervale regulate din umăr și din deget
un tic nervos de când o știam
dobândit poate după moartea lui dănuț
cine mai ține minte
din capul mesei survola încăperea cu ochii ei mici
și întreba din buzele subțiri
cu tata ai vorbit?
ce-a mai râmas din ea după ultima zi a fost ceașca de ceai de lângă pat
unde i s-au oprit pașii de duminică dimineață și până seara când au venit s-o ia
ultima suflare pe marginile reci de porțelan
exact în ziua când am uitat s-o sun
lucrurile rămase așa cum le-a atins ultima dată
apoi liniște
pendulul oprit în loc de când nu l-a mai întors bunicul
camerele golite rând pe rând de amintiri
covoarele rulate
pereții descoperiți
podelele spălate de urme
doar salcia rămasă de pază în fața balconului
de la blocul turn scara 1 etaj 1 apartament 1
unde ușa se mai deschide uneori în visele mele

*

tataie
fratele cel mic dintr-o mulțime de surori
în pijama în dungi la marginea patului întreba
ce faci gâză?
îmi atingea mâinile și părul ca să mă vadă
vecinii de salon îi spuneau că sunt zveltă și frumoasă
iar el pierdut în ceața retinei atrofiate
tremura ușor din buzele vineții
bâjbâia prin dulap după checul adus de mama la sfârșit de săptămână
și recunoștea banii după atingere
eram acasă in bucurești cu telefonul în mână
un telefon simplu
o slujbă și mai simplă
fără pretenții ca viața lui
nici nu știu dacă a fost plâns
cel mai tânăr și ultimul plecat
în urma lui doar un pat vacant
și-o pungă de lucruri fără stăpân

*

de pe patul spitalului tata-mi spune
fata mea
ești frumoasă ca un înger
dar n-am putut să te păzesc
să-ți spăl sângele să ți-l plimb curat din inimă prin vene
de la 2,432 km n-am putut să-mi întind aripile
să-ți dau picioare noi
de miercuri când era cald afară și până azi am epuizat toate rugăciunile
cât tu mai lăsai ceva din tine prin saloane
anul trecut pe vremea asta mi-ai deschis ușa
mai bătrân semănai cu bunicu
toată copilăria mi s-a spus că-ți sunt leită
am picioarele tale și ochiul stâng
fata mea
m-ai întrecut în toate
în bunătate și hărnicie și înțelepciune
doar timpul n-am putut să-l întrec să te-aducă acasă
anul trecut pe vremea asta nici nu bănuiam că ticăi pe sub haine
ca o jucărie stricată dezmembrată de mâini în mănuși de latex
a fost ultima dată când te-am mai văzut întreg
fata mea
sunt bine
e mai bine
de data asta sigur e bine
poate poate ajung până la sfârșit de an
poate poate ajungi
tata
fata mea
uneori mă întreb dacă o să te mai văd vreodată

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!