poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 297 .



forever bodhisattva
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2021-12-11  |     | 



Am văzut oamenii cum se împing unii într-alții ca porcii în cocină,
acei porci care erau apoi tăiați de Crăciun, animale trăind
în spațiu îngust, cu râturile veșnic însetate și flămânde, ciugulind
și puii de găină cu fulgi cu tot.

Oamenii însă, erau oameni, ceva nobil și pur, o rasă anume,
dominantă pe planeta noastră frumoasă verde și albastră și roșie.
Iată trupurile cum lovesc alte trupuri: ficatul domnișoarei T. boxează
cu ficatul lui F., fiindcă F. o lovește pe T. deși ea nu i-a făcut nimic.
Cei care lovesc sunt figurine ale speciei, unii din vremea străveche,
buni de a fi expuși la muzee de istorie naturală, care poartă veșnic
război cu ceilalți, cu ideea de a fi ei deasupra liniei de plutire, adică
mai aproape de vârful piramidei suferințelor – să se sprijine ei peste
cei de dedesubtul lor, alți oameni cu afecțiuni hepatice similare
sau de altă natură.

Fără să vrem, inimile noastre se bat una cu alta, fiindcă suntem
cu toții legați de lanțuri chimice medicamentoase și cardiologii
sunt și ei legați de pacienți și de farmaciști și alte categorii de oameni.
Nu vrem război cât timp suntem uniți. Am văzut oamenii cum fac coadă
la farmacie, ore în șir, pentru a pune proptele la inimă, la rinichi, la nervi.
Lovim în cei de la bază, dar am vrea să trăiască, ca să ne sprijinm de ei.
Câte unul, mai slab de înger, își dă singur pumni în cap, se autoflagelează
ca să scape de pacoste. Uneori reușește, căci o anvelopare în mizerie
poate vindeca buba. Alteori însă, se sinucide, uneori lent și laș, mâncând
mult, fumând (ce dezgustător) sau bând alcool, poate fiindcă în sinea lui
e altruist și vrea să le fie sprijin altor cardiaci, fiind el mai slab ca ei, sau
poate fiindcă e prost. Cei care mor brusc ca sinucigași sunt blamați mai mult
decât ceilalți, fiindcă se scutură de cruce și povară, iar ceilalți își pun singuri
capul în laț și folosesc altora în mod inuman, adesea tratați drept porci,
oricât de blânzi și buni ar fi. În schimb, cei egoiști și reci triumfă, ei oricum
au rol de eficientizare a societății, iar ceilalți sunt doar vreascuri pentru foc,
spun unii. Așa să fie oare?

Mai vezi pe vreunul cum plânge cu lacrimi și hohote la vârsta adultă pentru
marile și nenumăratele lui nenorociri, că își spune păsul la preot, la psiholog
și chiar în familie, poate cu speranța să fie mai bine, cu nevoia să
mărturisească, să se plângă, ceea ce e iarăși o funcție autodestructivă aparent
absurdă a naturii – căci vorba multă... este tot o activitate orală, de-ale gurii
adică, precum fumatul sau băutul sau supraalimentarea – Și pentru ce?
Merită oare ceilalți să suferim ca sfinții mucenici pentru ei, să nu ne vedem
de interesul nostru? Asta în cazul în care interesul e să fim creativi. Probabil
că acești nenorociți nu pot crea plusvaloare și atunci devin mai utili drept
carne de tun, drept combustibil pentru mecanica reproductivă a speciei,
enzime pentru bunul mers al ciclului naștere –reproducere-naștere - moarte,
printr-un mecanism inconștient. Un mecanism în care și creierul lovește alt
creier – dacă acel om are mintea mai slabă decât alții și de obicei așa este.
Comportamentul abuziv sau autoabuziv aduc boala și bătrânețea aproape
și apoi și binemeritata ultimă împărtășanie – ca o cină de taină ce nu mai
poate prelungi viața posesorului, oferind refugiu umanitar în lumea celor
care nu cuvântă.

Să fim liniștiți – aceasta e legea oricărei familii, oriunde în lume –
cei sănătoși stau în cârca celor bolnavi sau bătrâni, împovărați de ani.
Copiii își omoară părinții indirect și vor fi la rândul lor omorâți, fiindcă
egalitatea nu e posibilă, fiindcă există tinerețe și bătrânețe, curent electric
și poli magnetici, munți și șesuri, frig și cald. Apar niște diferențe de
potențial la fel cum există două sexe care se atrag și aceste diferențe
servesc bunului mers al sistemului, la fel cum cuvintele sunt importante
ca vântul care aduce ploaia. Important e că ne iubim cu sufletul, nu doar
cu trupul și ne iertăm unul pe altul, iubim fetele frumoase și băieții voinici
și gândul înțeleptului albit de vreme. Învățăm să pierdem și să murim cu
un zâmbet de bunăvoință și dragoste. Toți oamenii sunt importanți.

Mi-e milă de tine omule, lumea asta rea și nebună ne smintește, suntem
oameni și tragem paravane și pereți între fundurile noastre, ca să stăm
comod la toaletă, (deși se spune că romanii din antichitate foloseau toalete
comune, cu mulți clienți). Suntem la fel, ca petalele florii-soarelui suntem
uniți și ne transformăm în semințe negre, ne coacem de la marginea pălăriei
la centru Și apoi toată floarea își coboară capul. Jos pălăria, omule, chiar
dacă ești sfânt și o ții dată pe spate.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!