poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2887 .



glavna tema
personale [ ]
.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emmagreceanu ]

2011-01-10  |     | 



respir.
starea apăsătoare de abandon îmi perforează plămânii, curge spre terminații,
umple spații despre care aș vrea să nu mai știu.
cu degetele îmi apăs ochii,
mă simt ca o sălcie crescută pe-o parte, trup desfrunzit,
peisaj dezolant la marginea unui sat uitat de timp

sunt doar un fulg lipit pe dispozitivul aparatului, pată întîmplătoare care umbrește drumul pustiu,
într-o dimineață de iarnă
care poate nici nu a fost vreodată…

*

mă uit pe geam, nu văd decât străduțe și oameni,
privesc dincolo de ei și simt mai evident absența ta,
plouă iar, mă-ntind în pat.
atenția se disociază
între sunetul saxofonului care pătrunde subtil,
sunet lent, perfuzie din care lichidul picură inutil,
spre un trup secătuit de o boală incurabilă
și o fotografie
un bărbat frumos își odihnește fruntea pe genunchii dezgoliți ai unei femei,
urma unui rid accentuează liniștea, o ultimă sâmbătă
și totuși cîte au trecut de atunci,
să fii tare- o să fiu tare,să ții linia dreaptă- dar o pot corecta, nu, s-o ții dreaptă deodată,o s-o țin dreaptă.

o să rămînem singuri,
nu vom fi atât de singuri pe cât ne vom dori,
spun și mi-e teamă,
mi-e teamă să nu mint.

*

vocile îmi țin de urât, de ce să le reprim,
merg cu ele pe străzi anonime din sufletul meu
care pot foarte bine să fie reale,
merg însuflețită de nimic
și totuși purtătoare de bucurie divină,
mereu către tine,
deși tu m-ai pierdut în multitudinea de identități pe care eu însămi,
cu bună știință sau din necunoaștere,
le-am construit nebună, în nopțile de așteptare.

*

tu casă a poetului mort, ai ținut între zidurile tale un suflet
ca și mine infirm, ca și mine însingurat,
iubesc obloanele tale veșnic închise
închise asemenea unor ochi cuminți,
iubesc vopseaua ta palidă ca un obraz deprimat,
iubesc zidul tău lovit de valurile mării,
piatra desprinsă de vreme unde-mi odihnesc trupul și-mi împrăștii tristețile.

*

tu străduță străină, pietruită și boemă, unde ți-s trecătorii de seară,
tavernele cu miros stătut?
poate chiar acum,
într-o altă realitate,
sunetul ritmat al tocurilor vreunei femei se pierde, înghițit de spațiul gangurilor mustind de umiditate și de mucegai,
femeie cu mințile tulburate de iubire,
cu rochia îmbibată de ploaia măruntă a lunii noiembrie,
poate, în viitor,
aceeași femeie cu suflet de copil se va abandona ție,
cutreierându-te și gândindu-se la aceleași lucruri sau la altele…
de ce oare mă simt asemenea lui raskolnikov
deși n-am ucis pe nimeni.
asemenea netoșkăi
deși lumea mea e alta,
mă simt copia tuturor oamenilor și toți pot fi eu,
așa cum spunea borges,
si totusi sunt constientă că nu voi reține nimic,
ca toate-s doar stări,
că voi merge înainte fără să știu ce menire am
și dacă am vreuna,
conștientă că voi duce, asemeni ție sau alteia,
visele unei lumi, într-o groapă comună.

te iubesc străduță îngustă,
nu-mi dai nimic și nu-mi ceri,
doar merg prin sufletul tău, așa cum
tu vei rămîne în conștiința mea,
și ce inutil…

*

voi oameni străini de mine, atât de mulți cu părul alb,
printre care trec de parcă n-aș fi, vă iubesc.
vă iubesc pentru că nu vă pasă,
pentru ochii voștri căutători
și sufletele voastre zbuciumate,
vă spun vouă și totuși nu veți ști
am dat greș,
am pierdut fără să știu măcar ce aș fi avut de câștigat,
am crezut că sunt pentru un scop
sau poate mi-am spus
- așa trebuie să fie-
fără să cred în nimic.

*

te iubesc pe tine așa cum ești,
te iubesc pentru că m-ai descoperit cum nu știam că pot fi,
în mine te iubesc acum toate femeile lumii
cu fețele lor palide,
cu ochii flămânzi,
cu trupurile înfierbântate de dorințe pătimașe și necurate,
cu sufletele adjudecate suferințelor frivole,
cu mințile risipite de rațiunile lor mărunte de femei…

*

mă-ntorc spre tine viață puțină și unică
în care zilnic se nasc idei moderne și mor în anonimat gânduri mici,
stări și idealuri.
viață compusă din imaginea unor străduțe străine,
a câmpurilor verzi pierdute și regăsite,
a nopților lungi de iarnă cu viscole și visuri ciudate,
a caselor cu camere galbene unde
atenția unei femei abandonate
se disociază
între sunetul sfâșietor de viu al unui saxofon
care se împrăștie lent, prin vene,
curgând până în terminații
și
dorința nemăsurată de a dispărea,
de a duce cu sine, nicăieri sau unui Dumnezeu regăsit
sus,
deasupra unui deal, unde ruginește o troiță,
sufletul ei mărunt de femeie care încă iubește.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!