poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3013 .



España es diferente
personale [ Jurnal ]
Partea I-a

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2010-09-24  |     | 




La prima vedere, titlul vrea să spună că Spania este altfel decât celelalte țări. Expresia era la un moment dat chiar un slogan turistic.
Așa, ca o paranteză, există aici un sâmbure de adevăr, dar într-un mod complet particular. Excursia în Spania, din care abia m-am întors, a fost diferită de toate celelalte. Bine organizată, fără acele mici scăpări care pe unii îi sâcâie, iar pe alții îi scot din minți. Hoteluri elegante, cu personal serviabil și cu mic dejunuri care te făceau să-ți depășești sistematic cota planificată de calorii (o fi corect mic dejunuri? n-ar trebui un acord acolo – mici dejunuri?). Colegi de autocar relativ tineri, deci rezistenți la efort, cu educație și cultură peste medie. Un șofer profesionist, care punea o muzică pe alese și care, contra unui euro, avea tot timpul în frigiderul autocarului un stoc de sticle – apă plată, apă minerală, bere. Un ghid... aici voi insista mai mult, ghidul e personajul principal al povestirii.

La aterizarea pe aeroportul din Madrid, ne-a întâmpinat un tip care, la prima vedere, părea absolut banal – cam la 55 ani, cu un pic de burtică și un cerculeț de chelie în vârful capului. Purta, ca de altfel pe toată durata excursiei, pantaloni scurți, un tricou în dungi orizontale și sandale pe piciorul gol.



Hola, mă cheamă Dan și vă prezint Madridul dintr-un alt unghi


Însă în autocar, când a început să vorbească, ne-a cucerit pe toți. Avea un stil inconfundabil - vorbea liber, fără notițe, prezenta informațiile cu un limbaj nepretențios, repeta de multe ori primul cuvânt din frază (“Și-atuncea? Ei, și-atuncea maurii...”), făcea multe divagații dar nu pierdea niciodată șirul (“Închidem toate parantezele și ne întoarcem la plecarea lui Columb...”), introducea exact atâta redundanță încât să fixeze mai bine, dar să nu plictisească, iniția mici dialoguri pentru a menține atenția trează (“și romanii au ajuns să controleze întreaga Mediterană, încât îi spuneau, știe cineva cum îi spuneau Mării Mediterane? ei, ia să vedem... exact – mare nostrum”)... Surprinzătoare era nu abundența de informații, care dovedea un studiu sistematizat și o bună memorie, ci faptul că datele nu erau disparate, ci formau un tot. Istoria și geografia diverselor provincii, arhitectura, pictura, toate erau prezentate nu fragmentat, ci în strânsă legătură. Obiceiurile și arta culinara depind de situația geografică, arhitectura e o urmare directă a istoriei, diversitatea e dată de factori care se întind de-a lungul a mii de ani. Înainte de a ajunge într-un oraș, ținea o mică prelegere despre provincia respectivă, care se termina invariabil cu un ropot de aplauze.
După vreo două zile, am avut o mică discuție cu câteva doamne din autocar.
- Cred că domnul Dan e profesor de istorie, spuse una dintre ele, impresionată de ușurința cu care jongla cu anii diferitelor evenimente.
- Nu cred, știe la fel de multe despre geografie, despre arhitectură, despre istoria artelor – i-am răspuns eu. Mai degrabă e autodidact. Iar după cum reușește să le sintetizeze, aș zice că e inginer – mă dădui eu mare.
- S-o crezi tu, îmi râse în nas nevastă-mea.
Peste câteva zile l-am întrebat și am constatat că nu eram departe de adevăr. Domnul Dan terminase facultatea de cibernetică la ASE și, până la revoluție, a lucrat într-un centru de calcul, ca și mine.



Domnul Dan povestindu-ne din istoria zbuciumată a Mezquitei din Cordoba


Dar nu cucerea numai cu puterea de sinteză, ci mai ales cu faptul că transmitea, pe lângă informații, și simțăminte. Petrecea în Spania aproape jumătate din timp și se vedea că a ajuns să iubească locurile. Când am ajuns seara în Sevilla, înainte de coborârea din autocar, ne-a făcut o invitație (pe care a repetat-o și în alte orașe):
- Avem mâine dimineață planificat un tur pietonal prin oraș. Dar eu vă propun să vă cazați, să vă refaceți o oră, după care să mergem și în seara asta la o plimbare. Sevilla, noaptea, arată magnific.
După care, ceva mai târziu, arătându-ne o clădire:
- La nivel de orașe, dacă ar fi să mă stabilesc în Spania, aș oscila între Madrid și Valencia. Poate că ar intra și Sevilla în discuție. Dar când e vorba de clădiri nu mai am niciun dubiu, uitați-vă la aceasta, e clădirea mea preferată. Priviți cât de frumos se îmbină stilurile, renascentist cu neomudejar!
Paranteză. Neomudejar e stilul arhitectonic ce se trage din cel de origine maură – mudejar (citește mudehar). Spania e plină de asemenea clădiri, cu cărămidă aparentă, balcoane din fier forjat, decorații viu colorate.



Cea mai frumoasă clădire din Sevilla




Giralda din Sevilla, văzută noaptea




Granada by night


Prin oraș, domnul Dan mergea în pas alert, fără să agite vreun steguleț sau alt semn distinctiv. Spunea că are motorașe la sandale. Grupul îl urma cu același pas alert, fără a se risipi, pentru a nu pierde explicațiile pe care le dădea la diverse opriri. Reușea să impună ordinea și punctualitatea fără efort, lucru absolut esențial într-un circuit în care întârzierile se cumulează și duc la pierderea ultimelor vizite planificate în ziua respectivă.
În Catedrala din Toledo, ne-a îndemnat să intrăm cu toții într-o cămăruță care conținea tezaurul:
- Haideți, că încăpeți cu toții, pentru că sunteți oameni buni.
M-am uitat la el, întrebător:
- Ce e chestia asta, de ce oamenii buni încap într-un loc strâmt ?
A zâmbit și mi-a șoptit:
- Pentru că suntem puțini.

Închidem toate parantezele și revenim la titlu. Primele cuvinte ale domnului Dan au fost: ”Seniorites e caballeros, senioras e seniores, buenas dias. Dacă observați, spaniolii spun nu o zi bună, ci la plural - zile bune. Încep cu un lucru important de știut, pe care vă rog să îl aveți în vedere pe toată durata excursiei - España es diferente. Veți vedea că sunt multe provincii, fiecare cu istoria ei, cu arta ei, cu obiceiurile ei, sunt multe tipuri de relief, multe influențe, multe limbi și dialecte”. Mi-am dat seama că semnificația pe care i-o acorda expresiei era de fapt “în fiecare provincie, Spania e altfel”. Și pe tot parcursul excursiei, mi-a devenit clar că, mai ales din cauza diversității, Spania e într-adevăr altfel decât celelalte țări.

España es diferente... Motivele se pierd în negura istoriei. Spania a fost populată de o mulțime de nații – iberi, liguri, celți, fenicieni, cartaginezi, greci, romani, vizigoți, evrei, mauri... Diversele provincii au suferit influențe în mod diferit. Fenicienii, cartaginezii și grecii au întemeiat colonii mai mult pe coaste, precum la noi Tomis, Callatis, Histria. Vizigoții (mai general spus, germanii) au lăsat urme mai ales în nord. Maurii – mai ales în sud.
Cu ocazia asta mi-am lămurit o problemă care mă frământa. Știam că maurii au cucerit o bună parte din Spania și au rămas acolo câteva secole, dar nu știam cum s-a ajuns la asta. De ce numai în Spania ? Ei bine, nu s-ar fi dus ei, dar au fost chemați. Pe la anul 700, într-unul din multele regate din sudul Spaniei, doi pretendenți se luptau pentru tron. Unul dintre ei, simțind că pierde, a chemat în ajutor un trib de mauri din Africa, pe post de mercenari. Aceștia au venit, au învins, dar le-au plăcut meleagurile atât de mult, încât au rămas și, în șapte ani, au cucerit aproape toată peninsula iberică. Cu excepția unui mic regat în nord- vest, Asturia, care a rezistat și de unde a început recucerirea Spaniei de către creștini – Reconquista, pe durata a aproape 800 ani.



O casă din Cordoba care arată ca pe vremea maurilor




Alhambra din Granada, cel mai celebru castel rămas de la mauri


Un eveniment cu urmări decisive a fost o căsătorie regală – probabil cea mai importantă din istoria Spaniei. În 1479 și-au unit destinele (și cu asta au influențat în mod decisiv destinul Spaniei pentru multe secole) Isabela de Castilla și Ferdinand de Aragon. Nu numai că în felul acesta s-au unit cele mai importante regate, dar au format un cuplu de mare succes. Se completau perfect, Isabela era creierul, Ferdinand – pumnul. Au finalizat Reconquista, cucerind Granada, ultimul bastion al maurilor. După care, liniștiți din punct de vedere militar, i-au dat atenția cuvenită lui Columb, refuzat până atunci de toate celelalte case regale. Se zice că Isabela, pentru a putea finanța expediția către Indii, și-a vândut cea mai prețioasă coroană. A fost, probabil, cea mai bună investiție din istorie. În câteva decenii, Spania a devenit imperiul unde soarele nu apune niciodată. E adevărat, don Cristobal Colon este unul din cele mai respectate personaje. În Madrid și Barcelona, cele mai înalte și fastuoase monumente îi sunt dedicate. În catedrala din Sevilla, unde este îngropat, poți vedea un grup statuar unde sicriul lui Columb este purtat de patru regi.



Sicriul lui Columb, dus pe umeri de patru regi, în Catedrala din Sevilla


O altă problemă care m-a frământat și pe care am reușit să mi-o explic abia acum este – de ce inchiziția spaniolă a fost atât de dură. E adevărat, în Evul Mediu, diferendele religioase s-au soldat cu valuri de sânge în întreaga Europă. Dar inchiziția a făcut ca, prin comparație, să gândești iar și iar - España es diferente. Ei bine, de data asta e numai o diferență aparentă. Dacă stai bine să te gândești, totul pleacă de la concepția creștină că oricine nu e botezat e păgân și că e preferabil să îi salvezi sufletul, cu riscul de a-i distruge trupul. Creștinii au fost cei mai fervenți misionari, nicio altă religie nu și-a trimis preoții pe întreg globul, și asta din generozitate, pentru că voiau să-l salveze de iad și pe ultimul băștinaș din Pacific. Prin comparație, musulmanii erau niște indiferenți. În Spania, pe vremea maurilor, coexistau trei religii fără nicio problemă – musulmani, creștini și iudei. Unii numesc asta toleranță, dar eu afirm că este indiferență și chiar egoism – voiau să păstreze raiul musulman numai pentru ei. Ei bine, în momentul în care cei supranumiți „regii catolici” –Isabela de Castilla și Ferdinand de Aragon- au cucerit ultimul bastion maur, au hotărât că în Spania este permisă o singură religie, cea creștină. Mai exact, cea catolică. Maurii și evreii aveau de ales – să se creștineze sau să plece. Maurii, în cea mai mare parte, au plecat înapoi în Africa. Dintre evrei, care aveau la vremea aceea o comunitate importantă, au plecat numai o parte, majoritatea a rămas în Spania și s-a creștinat. Dar evreii erau în permanență suspectați (uneori, pe bună dreptate) că s-au creștinat numai de formă și că își practică în secret ritualurile iudaice. Pentru a-i salva de iad, „regii catolici” au înființat inchiziția și l-au numit mare inchizitor pe Torquemada. Mai departe știți ce-a urmat – torturi, autodafeuri...

España es diferente. În fiecare provincie există mâncăruri și băuturi specifice. În interiorul țării, alimentul cel mai răspândit este șunca – în spaniolă jamon (citește hamon). Din cele mai vechi timpuri există rețete care o mențin nealterată chiar și la 40 grade. În Madrid există restaurante ce se numesc Museo del Jamon, în care vezi atârnând pe lângă pereți zeci de jamboane. Când te apropii de mare, încep să îți fie recomandate diverse feluri de pește și fructe de mare. Am mâncat un bacalao (cod) delicios și un trucha (păstrăv) foarte bine gătit. În Valencia, e renumit felul numit paella valenciana – un fel de ghiveci în care găsești pește, fructe de mare și chiar bucăți de pui.
Băutura specifică este sangria, alcoolică și răcoritoare în același timp. Am băut în multe orașe, dar singurul loc unde m-a încântat cu adevărat a fost Sevilla.
Vinul cel mai bun este cel de Rioja. Dar fiind vară, am băut mai mult bere – cerveza. Cu o excepție – am participat la o degustare de șampanie - cava, la cramele Codorniu.



Madrid, Museo del Jamon




O sangria servită ca la carte




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!