poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2353 .



Viață de câine
eseu [ ]
Beverly Hills Chihuahua (2008)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [teofils ]

2009-04-01  |     | 




Un film amețitor. De ridicol. O comedie stereotipă, cu diferența că personaje principale sunt doi căței chihuahua (nici nu știam că așa se scrie numele acestei rase): Chloe și Papi. Ea, locatară de Beverly Hills, el, un maidanez devenit, în urma reconversiei profesionale, câinele unui decorator de grădini (deci, vă rog, nu grădinar, ci decorator!). Ca orice comedie făcută după acest calapod, are și a little bit of romance, și niște action, și un pic de suspense, dar și inevitabilul happy-end.

Peste toate însă, cireașa explozivă de pe tort: morala! Dar una… să te ții! Afundă de te ia amețeala: Înfiază un câine! Dar ai grijă, e un angajament serios, gândește-te foarte bine la ceea ce faci! Revin cu detalii după ce mai fac o tură prin trama și filosofia peliculei.

Cățelușa de bani gata e aruncată de niște întâmplări nefericite taman în mijlocul periculoaselor lupte cu câini din Mexic. Scapă teafără și se alege cu un amic (ciobănesc german) care o ajută să dibuiască drumul către dealurile americane natale. Aflați în primele minute din film, dacă nu știați, că în SUA există centre de relaxare pentru câini bogătașilor. Locuri unde se cheltuiesc mii de dolari pe o javră într-o săptămână. Dacă spun că banii ăia ar furniza de mâncare pentru mii de oameni, ați zice că sunt cârcotaș și poate chiar nesimțit (că îndrăznesc să contest dreptul la fericire al patrupedelor). Dar zic, na: e o debilitate economico-socială să cheltuiești averi pe câini când zilnic mor de foame copii în Africa.

După mai multe aventuri inițiatice, Chloe e trimisă de scenariști la origini. Ho, stați, că nu în stilul în care românii trimit la origini. Nu, ci potrivit cu moda psihanlitic-populistă: trebuie să vezi de unde provii, ca să descoperi cine ești. Fumată, răsfumată, parfumată, afumată. Ideea. La fel și cealaltă cu scotocirea după inner self (dacă mă înțelegi). Adică fiecare trebuie să-și găsească glasul, deep inside. Vorba românului: fiecare pasăre pe limba ei piere. Dar aici nu piere, ci după ce își găsește lătratul (ca Simba răgetul ancestral sau mai știu eu câte personaje răgetul matern) se poate prezenta dezinvoltă în fața lumii. Săracii câini, nici ei nu scapă de cotrobăirea în sine. Să faci psihologie d-asta pe animale nu se cheamă că le traumatizezi? Mă rog.

Mai e de adăugat că doi câini de rase diferite devin prieteni. Cum că, vedeți, rasa nu contează. Din păcate, n-am avut parte și de o pasiune interasială. Iubitul era de același soi. Tot de învățăturile de minte ale filmului ține și faptul că aristocrata a cunoscut viața de maidanez. Dar prea seamănă cu Lady and the Tramp, doesn’t it? Dacă ați văzut filmul, nu cred să vă surprins ceva din tipologiile reutilizate. Nici măcar replicile nu-s prea originale. În fine.

De ce-or mai fi făcut filmul ăsta? Poate că doar pentru morala din final. M-aș îngrozi să fie așa. V-am promis să revin. Așa fac. Deci atenționarea scrisă de la capătul filmului sună cam așa: Decizia de a înfia un câine reprezintă un angajament pe viață! Să mă dau cu capul de brațele fotoliului nu alta. Ce raționament beton! De divorțat, poți divorța ori de câte ori te compulsionează orgoliul sau imbecilitatea. Dar cu sufletul câinelui nu te joci. Asta e treabă serioasă. Ailaltă se face la biserică, acolo cu preotul ăla ce îndrugă: „… până când moartea… bla, bla, bla…”. Treburile serioase se fac la adăpostul pentru animale, unde dai cu subsemantul că te angajezi să iubești, să respecți și să prețuiești potaia, mâța sau altă creatură… de-a pururi. Că îi faci parastase după ce trece într-altă dimensiune a existenței și că îi ții poza în buletin până te ia Alzheimer-ul și nu mai știi cum te cheamă, dar îți aduci aminte de Chucky, Pufy, Rexy sau Miaunica.

Doamnelor, mă adresez și dumneavoastră. Puteți face oricâte avorturi vă permite bugetul, dar cu animalele e mult mai serioasă treaba. Zigotul cela e la dispoziția voastră. Doar sunteți stăpâne pe propriul trup, faceți absolut ce doriți cu abdomenul care vă aparține. Câinele însă este un suflet care trebuie respectat. Nu vă angajați să-l luați dacă nu sunteți serioasă. Nu vă treacă prin cap să-l ucideți că faceți pușcărie. Avortul e legal, doar nu ne-om stresa atâta pentru o „chestie” care, în mod evident, produce disconfort self-ului nostru? Ca s-o scurtăm: iubiți animalele și avortați cu toată libertatea. Ca niște ființe emancipate ce vă aflați!

M-am interogat (nu mi-am ținut lampa în ochi, fiindcă mi-am răspuns repede și mulțumitor) ce i-a determinat pe oamenii ăia să transmită un oarecare mesaj musai printr-un film cu animale. N-am găsit alt răspuns decât că voiau să-și arunce morala-bombă finală și aveau nevoie de un suport. Iar în acest scop, au deversat milioane de dolari în the Saturday’s Water, așa într-o doară. Că dacă tot îi aveau, de ce să-și ajute homeleșii (au și ei, fiți pe pace), când puteau să facă reclamă pentru Beverly Hills și javrele ce-l populează?

Apoi m-am gândit că poate e ceva profetic în faptul că animalele joacă rol de oameni, căci, din nenorocire (o zic cu tristețe, nu cu cinism), oamenii încep să se poarte tot mai animals alike. La film, de pildă, niște don’șoare ema(n)ci(p)ate, stăteau cu picioarele răscrăcănate peste scaunele din față. Iar la un moment dat au început să și latre în răstimpuri. Cică se distrau. Cred că producătorii vor (fără intenția lor) să ne obișnuiască pe unii cu alții. Să ne convingă de existența sufletului necuvântătoarelor. Dacă așa continuă lucrurile, în curând vom da șpaga (ca pentru permisele de conducere) să primim certificate de câini, pisici, porci de Guineea, iguane, șobolani, papagali, canari, țestoase, salamandre sau măcar pești de acvariu (nu-i la îndemâna oricui să aibă o piscină la dispoziție toată ziua).

Recent, un june sireap s-a oferit să-mi pună botniță din cauză că m-am întrebat cu voce tare dacă nu nu cumva câinele lui (de vreo 20-30 de kile, deci nu pluș din ăsta simpatic), care tocmai mă amușina pe la buzunare, n-ar trebui să poarte botniță. Ba încă, stâlpul viitoarei societăți s-a și rățoit la mine, dispus să-mi aplice o corecție fizică pentru nerușinarea cu care am grăit.

Anul trecut s-au cheltuit (numai în SUA!), potrivit statisticilor APPA, peste 43 de miliarde (sic!) de dolari pe animale de companie. [Apropo, pentru comparație, România vrea să ia cu împrumut 19 miliarde de euro, deci cam jumătate din suma respectivă, ca să redreseze economia națională!] E vorba aici de cheltuieli de întreținere, nu de achiziție. N-am nimic cu iubitorii de animale, dar dacă asta nu e anormal, atunci eu chiar nu mai știu care e susul și josul lumii în care trăim.

Un film grotesc așadar. O caricatură involuntară a contemporaneității. Să nu vă amăgiți că veți descoperi vreo critică adusă acestor năravuri stupide. Finalul consfințește practic dezirabilitatea și legitimitatea tratamentelor extravagante față de animale. E adevărat că unele pets din film se mulțumesc cu mai puțin, dar cele care au foarte mult, trebuie să se resemneze… cu bogăția lor. Iar peste toate, nu uitați, înfiați un câine, cu copiii e mai greu, s-ar putea să se dovedească nerecunosctători după majorat. Nenorociții!

Dacă vi se pare că tot ce am scris până aici are de-a face cu animalele, permiteți-mi să corectez această perspectivă. E vorba despre oameni care au început să încurce rău noțiunile. Indivizi pentru care iubirea pentru necuvântătoare a eclipsat (nu zic iubirea, că nu mai poate fi vorba de așa ceva) bunăvoința față de semeni. Personaje pentru care câinii, pisicile sau rozătoarele crescute în casă sunt o prelungire fizică a unei molime interioare. Apropierea afectivă de animale și indiferența față de oameni sunt semnele unei societăți dezvoltate patologic. Uite, de-asta mă enervează filmul ăsta, fiindcă încearcă să acrediteze ideea că deviațiile stabilesc norma. Iar asta nu se întâmplă explicit, programatic, ci implicit, subînțeles (fapt ce mi se pare mult mai grav), ca și cum toți am ști și am fi de acord că așa trebuie să stea lucrurile.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!