poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2005 .



Călători și canibali
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2014-08-30  |     | 



Teama de a fi înghițit are origini mitice și străvechi în orice cultură. Cronos (Saturn) își înghite odraslele, Iona e înghițit de balenă, vârcolacii înghit luna. Copiii învață această teamă și eventual află antidotul când li se povestește despre balaurii sau căpcăunii care înghit oameni, despre capra cu trei iezi, Hansel și Gretel sau scufița roșie. Este inutil a explica de ce fantasma disoluției în sucuri digestive face parte din educația primară a puiului de om. Omul este o creatură heterofagă și omnivoră asupra căreia cultura a imprimat norme diferite în ce privește comportamentul alimentar. Canibalismul este în general văzut drept semn de sălbăticie și barbarie și este marginalizat de societatea ipocrită. Este tabu, precum incestul. Este amintit și în celebrul roman Robinson Crusoe. Doresc să subliniez morala povestirii Falk al lui Conrad (care descrie canibalismul și în mai cunoscutul său roman Inima întunericului), unde eroul mărturisește că a gustat carne de om, ceea ce duce la eșecul său în societate și izolarea perpetuă. Iubirea nu este niciodată mai puternică decât norma și ușurarea produsă de mărturisire apare ca un fel de vomă dezgustătoare pentru ceilalți. Și este vorba de voma unui canibal.

Poate mai convingătoare pentru alții apare pledoaria psihanalitică (începând cu „Totem și tabu”) în care antropofagia este idealizată în simbolul uciderii și mâncării tatălui ori a forței creatoare primordiale, așezat la baza tuturor religiilor. Fiii încearcă astfel să dobândească o parte din puterea defunctului tată. Această imagine a existat evident în imaginarul colectiv al multor popoare. Aș aminti nu doar celebra poveste a cinei cea de taină, ci și o povestire a cărei origine mi s-a șters din memorie, pe care o citisem în copilărie sau în fragedă adolescență. Era vorba de un călător tânăr care avea aceeași destinație pe un vapor cu un colet de pastramă. Din diverse motive, tânărul, în ciuda faptului că era un om cinstit, gustă zilnic câte puțin din acel colet și descoperă că era bun până îl mănâncă tot. Vă imaginați surpriza bietului nenorocit când, la destinație, află, probabil în urma unei scrisori, că își mâncase propriul tată, pe care altcineva îl sărase pentru a îi transporta trupul spre înhumare pe alte tărâmuri! În diferite alte povestiri se face transfer de responsabilitate asupra animalelor domestice, precum pisica mortului, care consumă, parcă ritualic și ea, o parte din trupul fostului stăpân.

Aceeași temă a uciderii urmată de digestie se întâlnește în romanul Parfumul al lui Suskind. Este simbolic faptul că eroul principal, un criminal în serie de această dată, este consumat, odată cu urmele crimelor sale, chiar în Cimitirul Inocenților. Criminalul se identifică cu frumoasele sale victime lipsite de apărare și inocente și este consumat prin urmare drept hrană apetisantă de către forțele întunecate ale omenirii care își aflau adăpostul printre morminte, precum niște paznici ai infernului. Acest erou monstruos este mâncat de viu, spre deosebire de actele canibalice obișnuite care consumă doar carnea celui decedat, și astfel victimele sale își găsesc odihna binemeritată.

Este evident că actul canibalic este asociat adesea cu supraviețuirea in extremis și dobândirea unei alte șanse ori a unei vieți noi mai puternice. Moartea prin înghițire este legată de instinctul de supraviețuire și nevoia bazală de hrană. Pentru a își găsi drumul spre casă Ulise trece de ciclopul Polifem și se strecoară printre Scilla și Caribda. Cu preț de carne omenească. Pentru unii instinctul apare deformat drept „mănâncă sau vei fi mâncat”, un fel de vulgarizare a ideii „homo homini lupus”. Cu zâmbet îmi amintesc azi vremea copilăriei când, dacă mă plângeam de mâncărimi de țânțari sau purici, etc. „Mă mănâncă...” mi se răspundea prompt și glumeț: „mănâncă-l și tu pe el”. Ad litteram canibalismul ar fi un mod de hrănire parazitară și fără efortul dobândirii hranei prin muncă sau prin luptă dreaptă, și prin aceasta încă o dată imoral.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!