poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2031 .



Dumitru Hurubă
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [holo ]

2010-01-16  |     | 



Dumitru Hurubă, Cobaii sau izbânda divagației aleatorii

Romanul Cobaii sau fragmente din Jurnalul unui Cobai al Destinului, apărut la editura Eubeea din Timișoara, 2009 se înscrie în tema condiției artistului în regimul concentraționar al comunismului. Îmbinând „realismul tenace, ironia blândă și sentimentalismul unor situații, decupajele epice inteligente și cu finaluri neașteptate” ( Dan Culcer ) evoluează pe coordonatele luptei dintre eul sentimental și cel rațional: „…eul sentimental duce lupte crâncene cu eul rațional și niciodată nu se întrevede de partea cui e victoria” (p. 64).

Sclav inevitabil al interdicțiilor și tabuurilor comuniste (delictul de opinie, nonconformismul, spiritul contestatar și practicarea libertății interioare) personajul principal, Andrei/Adrian Rangu, poreclit Cobaiu, suportă toată gama opresiunilor vremii: percheziția, arestarea nocturnă, detenția și, în final, reeducarea cu domiciliu forțat pe șantierul hidrocentralei Măgura, unde viața, ca preocupări cotidiene nu depășește treapta bazală a nevoilor din piramida lui Maslof: „ …șliboviță, curve, carne, șeptic, cifre de plan, utilaje defecte, beții…(p.19).

Ca roman al șantierului, unde construcția se realizează prin agresarea mediului și entropierea umanului, imaginile apocaliptice sunt inerente: „Ce priveliște apocaliptică! (…) Utilaje rămase în diferite poziții caricatural scheletice, macarale, buldozere, stația de betoane, o fereastră rămasă deschisă, scârțâind din balamalele ruginite, completa „fericit” peisajul dezolant .” (p. 154). Obiectiv de investiție, dar și topos de reeducare prin muncă, nu trebuie considerat ca surpriză faptul că „autocisterniștii” și „basculangiii” „au la bază” studii superioare. O reușită aparte este portretul de cobai model al Iosefinei: „ – Eu sunt o simplă femeie de serviciu, dar am învățat de la tovarășul secretar general că am datoria să grijesc țara și locul de muncă, nu cum fac unii dintre colegii noștri care, de exemplu, și nu vă fie cu supărare, își fac nevoile în diferite locuri nepermise de lege și de partid. Spurcă locul pe unde trec – e posibil, tovarăși? Unde o să ajungem, tovarășilor, cu asemenea fapte? Avem veceu pe care-l spăl zilnic cu detergent și cu responsabilitate, pun ziare vechi proaspete, pentru că hârtia igienică crește prețul de cost… Iar unii colegi se prefac a nu pricepe ce eforturi face partidul pentru ca nouă, tuturor, să ne fie din ce în ce mai bine…”

Ca reflecție pe motivele „fortuna labilis” și „vanitas vanitatum”, cartea are în paragraful incipit un fractal semiotic ce prefigurează întreaga desfășurare ulterioară: „Mă aflam la cârciuma „Brotacul maro” și sorbeam cu greață o bere cu gust discret de șoricel sinucis într-unul dintre bazinele de fermentație ale fabricii. Îmi și imaginam căderea sa inconștientă și murind, apoi, cu ochișorii lui luminați de euforia alcoolului intrat în sânge. O trecere la cele veșnice fără să fie cotropit de instinctul că totul se duce naibii, iar șoricica rămâne văduvă și va dormi între labele vreunui șobolan de bibliotecă, cu figură deshidratată. Ce destin și ce moarte pe bietul șoricel! Oare instinctul lor le transmite spre creier informația că sunt marionete-victime ale Destinului?”

Salvarea existențială, evadarea provizorie și aproximativă din chingile unui regim corosiv și antiuman o constituie prietenia cu K. Jerome ( o sugestie kafkiană?! n.n.) și iubirea pentru Roxania. De fapt, întreaga structură epică a cărții gravitează în jurul relației dintre Andrei și Roxania, emanând o diegeză întrucâtva maniheistă, contaminată cu efuziuni sentimentale de factură romanțioasă, dar și cu împliniri erotice exemplare într-un spațiu bucolic: „ Nu era minunat? Ce mi-aș fi putut dori mai mult? Părea că toate erau de partea noastră: prietenia, lumea satului, peisajele, un cer aproape obositor de senin, cum de multă vreme nu mai văzusem, pe care, noaptea, stelele avea străluciri diamantice. Mugeau vite, cântau cocoși, lătrau câini, ne desfătau, seară de seară, greierii, iar dimineața privighetorile, totul dar absolut totul, ne asigura un confort psihic de invidiat.” Dar, până la urmă, Hurubă rămâne, ce-a fost întotdeauna, un analist lucid, detașat de sine și de referent, ilustrând elocvent axioma existențială camilpetresciană „câtă luciditate, atâta dramă”, relativizând beatitudinea amoroasă într-un registru reflexiv destructurant: „La urma urmei, nu eram decât niște amărâte de marionete, niște cobai neputincioși, care-i făceau jocul destinului, neavând de ales. Dorisem, implorasem, de cine știe câte ori, să avem parte unul de altul, fie și doar pentru o vreme, iar Destinul, cu rânjetul său sardonic, a răspuns, probabil: „ – Da? Vă trebuie așa ceva, iubiții mei Cobai, Poftim! Poftiți, dragilor… Și așa ajunseserăm în acel sat de munte, ca să vedem dacă putem, dacă știm să fim fericiți…” Oprită din drumul spre Măgura, asemenea Anei lui Manole, de un stupid accident de autobuz, Roxana este recuperată de sovietici și internată în spitalul Botkin din Moscova. Descurajat de destinul nemilos, Andrei se retrage la un canton feroviar și, asemenea lui Godot, își așteaptă, lipsit de speranță iubita. Dar, Marele Păpușar poate oricând roti zarurile pe fețele cu numere norocoase. Strigătul de regăsire al Roxanei din trenul ce se întoarce de La Moscova pecetluiește un happy end ce reechilibrează universul: „ - Andreeeeeei! Un strigăt care a umplut universul întreg, m-a îmbrățișat ca o adiere de vânt. Da, sigur, era vocea ei, a Roxaniei… Simțeam cum alunec încet spre pământ, că nu-mi mai aparțineam…”

La vârsta deplinei maturități artistice, prozatorul Dumitru Hurubă este stăpân pe uneltele scriitoricești. Știe să construiască un univers epic, să-i decanteze virtualitățile la nivelul instanței cititorului prin adresare directă, de natură epistolară. De altfel, ceea ce dinamizează narațiunea este știința lui Hurubă de a povesti întâmplări, de a contura personaje verosimile, pline de delicatețe și farmec. Dar, ceea ce creează diferența specifică, invarianțele axiologice ale prezentului volum este schimbarea surprinzătoare și continuă a perspectivei din care este tratat referentul, predispoziția pentru șarje de umor viguros, tonic, sclipitor.

Alături de scrierile din ultimii ani: Amanții gaițelor cu cap de struț, Carte de colorat mintea, Un scorpion pe contrasens, Balamucul, dragostea mea și Cronici TV din vremea căpiaților în tranziție, Cobaii se înscrie în proza românească actuală în tradiția plină de glorie spirituală a lui Anton Pan, I. L. Caragiale și Tudor Mușatescu.

George Holobâcă










.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!