poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 18280 .



Heinrich Heine și germanii – o dragoste post mortem
articol [ Cultura ]
Au trecut 150 de ani de la moartea poetului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Delagiarmata ]

2006-02-17  |     | 



Nu s-ar putea spune că nemții l-ar fi iubit pe Heinrich Heine. Asta nici nu era posibil, dacă ne gândim la antisemitismul care bântuia de-a lungul secolelor prin regiunile germane. Cum adică, să-l iubească pe un jidan? Incredibil... Abia după cel de-al doilea război mondial imaginea lui Heine a început să se schimbe în bine.

În anul 1797 orașul Düsseldorf, astăzi capitala landului german Renania de Nord-Vestfalia, aparținea de ducatul Berg. În acel an s-a născut la 13 decembrie în familia Heine un băiat care primea numele Harry. Părinții au fost evrei, nu chiar înstăriți. Capul familiei s-a îndeletnicit cu negustoria de textile.

Șase ani mai târziu armata lui Napoleon a ocupat zona Rinului. Evreii i-au salutat pe franceji ca salvatori dintr-o stare de asuprire materială și mai ales spirituală.

Între anii 1810 – 1814 Harry Heine a fost elev la un liceu din Düsseldorf. Directorul școlii a fost un catolic. În anul 1815 tânărul a început, sau mai bine zis, a fost silit să înceapă o ucenicie la o casă comercială din Frankfurt pe Main, cu toate că inclinațiile sale literare erau deja vizibile. Un an mai târziu s-a dus la Hamburg, unde unchiul său era patronul unei bănci. Acest unchi, Salomon Heine, l-a ajutat pe tânărul comerciant să facă afaceri pe cont propriu. Degeaba, fără talent nu se putea supraviețui nici în anii aceia în lumea economiei. Se pare că acest unchi a fost un om foarte înțelegător și mărinimos. I-a finanțat lui Harry un studiu de drept la Bonn, pe care acesta l-a început în anul 1819.

Aici, la universitatea din Bonn, Heine a confundat însă cam des sălile pentru cursurile de drept cu cele rezervate literarii. Îndeosebi prelegerile lui August Wilhelm Schlegel (1767-1845) au lăsat urme în sufletul lui Heine, cel puțin în acei ani de exaltare romantică. În toamna lui 1820 îl găsim însă deja la Göttingen... bătându-se cu niște comilitoni. Asta avea ca urmare o nouă schimbare de localitate: Berlin. Șederea în capitala prusiacă i-a înlesnit pe de o parte cunoașterea filozofiei lui Hegel (1770-1831) și pe de altă parte contactul cu viața literară de acolo.

În salonul doamnei Rahel Levin (1771-1833), o femeie care știa să adune în casa ei celebrități din toate straturile sociale și culturale, Heine i-a întâlnit pe poeții și scriitorii Friedrich Schleiermacher (1768-1834), Friedrich de la Motte Fouqué (1777-1843) și Adalbert von Chamisso (1781-1838). Oricum, studiul lui Heine trebuia să cedeze tot mai mult activității literare.

În decembrie 1821 a apărut prima sa culegere de poezii, urmată în 1823 de un al doilea volum. Versurile lui Heine sunt tipice pentru poezii de tinerețe și reflectă starea sufletească a unui tânăr îndrăgostit nefericit. Totuși au reușit două romanțe din această perioadă să reînvie mereu interesul posterității: „Cei doi grenadieri” și „Belsazer“ care „în acea noapte fusese omorât / de ai săi argați. “

A fost un spirit nestatornic, acest Heinrich Heine, ca mulți alții din breasla poeților; lucru de altfel valabil până în zilele noastre. Unchiul său la Hamburg devenise însă nerăbdător, ceea ce l-a determinat pe poetul din Berlin să-și amintească de obligațiile sale cetățenești. Heine s-a întors în anul 1825 la Göttingen, pentru a-și absolvi examenele în drept. Și iată că o integrare în societate prin intermediul unei meserii „serioase“ chiar că era posibilă, dacă... dacă proaspătul avocat ar fi reușit să găsească o slujbă. Însă n-a fost să fie așa. Cu toate că Heinrich Heine a convertit în anul 1825 la creștinism, nu l-a angajat nimeni. La Berlin a eșuat și încercarea sa de a obține abilitarea pentru învățământul superior. Nici în dragoste nu avea noroc. Consecutiv se îndrăgostise de cele două verișoare ale sale din Hamburg. Fără succes... Ce i-a rămas să mai facă? A început să cam hoinărească.

Și totuși... în anul 1824 Heine străbătuse zona munților Harz și îl vizitase pe marele Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832). Această peregrinare a lăsat urme în literatura germană. Heine a început să scrie ciclul de „Tablouri de călătorie“, devenite foarte gustate de cercuri largi ale populației. Patru volume au apărut în perioada 1826 – 1831, conținând texte de o puternică coloratură social-critică, cu toate că titlul sugerează în primul rând descrieri de peisaje naturale.

Destule lucruri nu prea fericite s-au întâmplat și în acest timp, chiar dacă Heinrich Heine era deja un nume cunoscut, sau poate tocmai fiindcă era o personalitate literară. Poetul nu a făcut o figură prea bună la conducerea unei reviste literare din München, pe care i-o încredințase renumitul editor Johann Friedrich Freiherr von Cotta (1764-1832), și nici nu a reușit să-l impresioneze pe monarhul bavarez Ludwig I. (1786-1868), ratând postul unui profesor de istorie literară la universitatea din München. S-au mai adunat și alte probleme familiare care l-au împins pe Heine în postura unui oponent notoriu.

Când la Paris a izbucnit „revoluția din iulie“ (1830) Heinrich Heine a notat: „Libertatea este religia timpului nostru, francejii sunt poporul de elită al noii religii. Parisul este noul Ierusalem și Rinul este Iordanul care desparte țara binecuvântată a francejilor de țara filistinilor.“ La 3 mai 1831 Heine a ajuns la Paris.

N-ar trebui însă să ne ocupăm de cea de a doua etapă de viață a poetului fără o scurtă privire de ansamblu a realizărilor sale literare până în acel moment, începutul autoexilului său. Heine s-a transformat dintr-un visător melancolic într-un cronicar cu pană ascuțită. Sarcasmul lui, generat fără îndoială de biografia sa, a devenit un element dominant în creația sa literară. Unele din versurile lui au devenit atât de populare, încât mulți oameni le recită sau le cântă și azi, fără să știe cine le-a scris. „Lorelei“ este probabil cea mai cunoscută baladă din literatura germană, găsind, prin punerea ei pe note de către Friedrich Silcher (1789-1860), intrarea atât în tezaurul muzicii populare cât și a muzicii clasice germane. (Și cum prostiei îi place câteodată să-și bată joc și de absurditățile isoriei, am putea aminti aici și de faptul că naziștii au fost aceia care au făcut din „Lorelei“ un cântec popular, funcționarii de cultură neștiind că autorul poemului este tocmai acel Heinrich Heine ale cărui cărți au fost arse de hoardele brune la 10 mai 1933.) Proza din acești ani îl califică drept „primul foiletonist german“. Textele lui din „Tablouri de călătorie“ sunt un amestec de nuvele, observări autobiografice și istorice. Critica literară vede în ele o „cronică prescurtată a timpului“, caracterizată de idei progresiv-liberale.

* * * * * *

La Paris Heinrich Heine a avut relații cu Victor Hugo (1802-1885), Alexandre Dumas (1802-1870) și Honoré de Balzac (1799-1850). Efervescența vieții politice, sociale și îndeosebi culturale la Paris l-a animat pe autoexilatul german mai ales în munca sa jurnalistică. A scris eseuri pentru AUGSBURGER ALLGEMEINE ZEITUNG/Germania și pentru ziarele franceze L’EUROPE LITTÉRAIRE și REVUE DES DEUX MONDES. Aceste texte au apărut mai târziu și într-o carte.

„Despre istoria folozofiei în Germania“ este cea mai renumită dintre culegerile sale de eseuri. Aici se recunoaște influența curentului folozofic al senzualiștilor francezi. Spiritul critic al lui Heine s-a îndreptat parțial și împotriva bisericii din Germania.

Din anul 1834 Heine a trăit cu Créscence Eugénie Mirat. Dar s-au căsătorit abia șapte ani mai târziu. Între timp scrierile lui Heine deveniseră în Germania o problemă politică. În 1835 Bundestagul din Berlin a interzis printre altele și scrierile lui, ceea ce însemna o bruscă înrăutățire a situației sale materiale. Nici unchiul din Hamburg nu vroia să mai plătească. Dar guvernul francez i-a acordat o bursă, de care s-a bucurat până în anul 1848.

În acel an revoluționar începe pentru Heinrich Heine un martiriu fizic care urma să-l lege de pat până la sfârșitul vieții. A murit în ziua de 17 februarie 1856.

Rezultatul luptelor de polemică, pe care Heine le-a tot purtat de la Paris cu clasa politică din Berlin și cu diferiți literați și chiar cercuri literare germane, sunt reflectate în poeziile sale satirice și polemice, considerate astăzi ca fiind cele mai de duh, dar și cele mai grosolane din literatura germană. „Deutschland. Ein Wintermärchen“ (Deutschland. Un basm de iarnă) este cea mai cunoscută satiră politică a lui Heine. Sub centură, spun unii, genial, exclamă alții și azi, 150 de ani după înmormântarea lui pe cimitirul Montmartre din Paris.

Patria germană și-a iubit-o totuși, orice s-ar spune. Cum altfel se pot explica astfel de versuri?

Aveam odată o patrie frumoasă.
Pomul de stejar
crescu acolo înalt, viorelele salutau duioase.
Un vis era.

M-a sărutat nemțește și rostea nemțește
(greu de înțeles chiar,
ce bine suna) cuvântul: „Te iubesc“.
Un vis era.

Mai multe edituri germane au prezentat în această iarnă cărți noi despre poetul cosmopolit. Editura elvețiană Diogenes a reeditat trei volume cu scrieri de Heinrich Heine, iar editura germană dtv a prezentat o ediție completă a operelor sale, cu multe comentarii. Cine vrea să citească cele 6.704 de pagini, poate să le cumpere, legate în șapte volume, la prețul de 78 de Euro.

Cu ocazia comemorării a 150 de ani de la moartea lui Heinrich Heine, orașul Düsseldorf a dublat anul acesta premiul literar care poartă numele poetului la suma de 50.000 de Euro.

Deseară canalul de televiziune francez-german ARTE wa prezenta la ora 22.12 filmul documentar „Denk’ ich an Deutschland in der Nacht“ (Când mă gândesc noaptea la Germania). Documentarul din anul 2005 reflectă viața lui Heinrich Heine.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!