poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5369 .



Cancan cu fantome – la bal ori la spital
articol [ Carte ]
"Balul fantomelor"- Radu Paraschivescu, Humanitas 2009

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noru ]

2009-12-08  |     | 



“Dacă încerc să rezum ce mi s-a întâmplat în ultimele luni, am sentimentul că joc într-un scenariu grotesc, absurd și stupid. Dacă pun pe hârtie, fie și schematic, principalele evenimente, e ca și cum mi-aș lipi un fier încins pe umăr. Ia să vedem:…”
Așa începe destăinuirea lui Virgil Mihalcea, dascăl cvadruplu divorțat, pe care “sinergia faptelor” din cartea lui Radu Paraschivescu îl va absorbi într-o spirală de evenimente pe cât de neașteptate, pe atât de absurde.

Personajul principal al cărții lui Radu pare a fi un ciclist care pedalează pe o bicicletă fixă, antrenând în mișcare o scenă de vodevil. Banda de mucava rulează, iar peisajele se schimbă în funcție de viteaza cu care se mișcă omul nostru. Cu cât dă mai repede din picioare, cu atât fundalul se modifică mai rapid, iar mimica eroului se transformă din zâmbet amuzat ori ironic, în rictus de groază, pe măsură ce acțiunea avansează și ea.

Și în “Balul fatomelor”, știința gradării, a alambicării, a introducerii personajelor în scenă rămân puncte forte ale prozei lui Radu Paraschivescu. De la “cele patru cavalerițe ale apocalipsului conjugal” (ex-consoartele lui Mihalcea), la profesoara de desen, “care de la amigdale în jos seamănă cu pivotul lui Portland Trailbrazers, iar de la mărul lui Adam în sus, cu un iepure consumat de o criză de identitate” – portretele sunt evocatoare și savuroase, lucru valabil și pentru numele personajelor. Trebuie să recunoaștem că am fi găsit cu greu mai potrivit un nume ca Necșulea, pentru directorul de școală cu apucături de securist, în timp ce suplinitorul oportunist a fost botezat Pășcălău. Atunci când Radu nu are timp de elaborat protrete, el le comprimă în mod ingenios, folosind nume compuse. Efectul tranformă galeria dascălilor adunați în cabinetul prăfuit de fizică pentru o crâncenă ședință de consiliu profesoral – într-un fel de bestiar bizar: Lidia “Nu-copiați-că-vă-schimb-subiectul” Gherasim, Vasi “Fugi-bă-pân’-la-colț-după-țigări” Boldea, Victor „N-ai-două-casete-până-mâine” Stamatu, Alina „Vă-pun-absență-și-v-ascult” Vornic sau Mioara „M-am săturat-de-demenții-ăștia” Pomohaci. Am identificat aici, cu un zâmbet complice, sursa de inspirație: cunoașterea mediului didactic din Făget și Lugoj, transpus într-un liceu de cartier din Capitală.

Intrarea în scenă a Carlei Bracci, pe fundalul „pornostroicii” anilor ’90, este una memorabilă, deși biata ființă se va dovedi, într-o narațiune în care nimic nu e ce pare, doar o unealtă a șantajului. Așa zisa ascensiune a junei cu „balcoane” impozante se limitează, în fapt, la micul pas de la obiect al plăcerii la distribuirea dependenței de droguri în licee, unde erau vizați, ca viitori plasatori, „profesorii mai șubrezi la morală, cei care ar fi putut fi strânși cu ușa”. Oameni „influențabili, care rezistă cu greu la tentații”.

În acest context, nici Victor Mihalcea nu poate fi înger, dar nici demon. În condițiile României de tranziție, el nu face notă discordantă, iar duplicitatea sa poate fi a oricăruia dintre noi. Personajului lui Radu Paraschivescu i se vădește oroarea față de canoanele „cetățeanului model”. El n-are profil de pușcăriaș, dar nici de ins incoruptibil. Însă, aviz amatorilor: spre deosebire de peștii cei mari, plătește cu vârf și îndesat clipa de omenească tentație, urmată de joc dublu și colaboraționism. Prețul este purgatoriul penibilului extrem al expunerii publice, coabitarea zilnică cu spaima, pe măsură ce victimele rețelei se înmulțesc, chiar și coborârea în infernul dantesc al azilurilor pentru dependenți, zugrăvită printr-o delirantă scenă a dicteului automat, întinsă pe câteva pagini și întreruptă de medicul care pune diagnosticul, doct și pe un ton aferat. Pe scurt, cum ar zice Lermontov, Victor Mihalcea se vădește „un erou al timpului nostru”.

Radu Paraschivescu este, ca întotdeauna, un maestru al comicului de limbaj. Terminologia stearpă folosită de ONG-urile care profită de pe urma fenomenului dependeței de drog, înghițind fonduri gârlă pentru organizarea unor simpozioane fără finalitate sau pentru elaborarea unor chestionare stupide, este pusă în antiteză cu replicile fruste, vulgare sau obraznice ale repondenților la cele șase interviuri intercalate în carte. Sunt dialoguri fruste care construiesc indirect, dar magistral, portretele credibile ale satanistului, homeless-ului instituționalizat, studentei lesbiene sau al poetei – plasatoare și curvă de ocazie. Parodia cu ONG-urile ne dă ocazia de a gusta o porție bună de umor, care amintește de o savuroasă proză din volumul „Bazar bizar”.

Iată ce pot discuta la „nivel instituțional” câțiva inși total rupți de realitate: „ – Emilia Harșani, psiholog, Centrul Our House. Ambele modele de care ne-ați vorbit – liderul indigen și cel impulsionat de egali – au apărut în America, nu?
- Corect. Primul la University of Illinois, al doilea la Connecticut.
- Ce aduce nou fiecare?
- MLI vizează schimbările de ordin subcultural din rețea. EE are ca filozofie de bază saturarea grupului de egali cu un mesaj de intervenție, adică are mai degrabă o componentă socială”.
Și mostrele de limbaj aiuritor continuă, în alternanță cu numele ONG-iștilor, care evocă absurdul, precum „Nistor Frunzeș, de la Fundația Tineri pentru Tineri”. El primește ca lămurire „evaluarea etnografică a nevoilor de abordare, fără să fie neapărată nevoie de un etnograf” (?!) – pagina 204.

Carte cu subiect grav, „Balul fantomelor” și-a găsit locul (și vizibilitatea, am spune noi, față de prima ediție din 2000) în Colecția „Râsul lumii” a Editurii Humanitas. De ce? Pentru că Radu Paraschivescu nu se dezminte cu nicio ocazie: „Cancelaria tace aidoma unui prizonier vietnamez”; „probabilitatea era la fel de ridicată ca libidoul lui Daniil Sihastrul”; „țara unde liderii de partid sunt inamovibili, iar procurorii, dinamovibili. Þara unde filosofii sunt tratați ca Fichtecine”. România aflată „în an electoral, cu tot ceea ce decurge de aici”, are parte de un portret în oglindă, realizat deopotrivă de români și străini, prinși între „Scylla poliției și Carybda drogurilor”. Mafioții italieni află astfel că „e prima țară în care se fură de la hoți” și „prima țară unde sursa de informații din poliție ni se oferă din proprie inițiativă”, unde „oficial, nivelul de trai e foarte scăzut, dar numărul deponenților din bănci crește într-una”.

O altă sursă de umor sunt enumerările și „corolarul” lor. Ingenios bine temperat, Radu Paraschivescu știe să taie abrupt șirul acestora, pentru a obține un efect comic aparte: “marii bărbați ai momentului sunt generalul Michael Rose, Dalai-Lama, Michael Jackson, Marco van Basten, Boris Elțîn și Vali Vijelie”. Sau, alt exemplu: “se înjură, se jură, se fură, se jură că nu fură, se minte, se dă cu parul la propriu și la figurat, se dezbină, se îmbină, se combină, se trăiește boierește ca un pește prins în clește. Apare cu succes revista Þâțe”.
Evocam “Ingeniosul bine temperat”, pentru că există în “Balul fantomelor” fragmente care mi-au adus cumva aminte de romanele lui Mircea Horia Simionescu, “Breviarul” ori “Toxicologia”, părți ale ciclului amintit.

Construcția volumului, în care interviurile cu narcodependenți se întretaie cu buletine de știri despre starea lumii, la fel de deviantă și absurdă ca și starea eroului Victor Mihalcea, pare la început un fel de cub al lui Rubik. Caleidoscopul se rezolvă abia în final, când măștile cad și atașații culturali se vădesc a fi mafioți, narcotraficanții – actori, polițistul rău e de fapt cel bun, iar eroul își găsește o a cincea consoartă cu fizic de bodyguard, spre a-l păzi, probabil, de viitoare tentații. După ce divaghează pe tema implicațiilor globale ale chelirii actorului hollywoodian Kevin Kostner și după ce elaborează un fel de ghid practic al sinucigașului, Victor Mihalcea își încheie năucitoarea aventură cu un banal epilog. Citim acolo, undeva pe la mijloc, prin atâtea multe altele: “singurele lupte care nu vor înceta niciodată sunt cele cu morile de vânt”. Nici că se putea încheiere mai potrivită pentru o veselă carte tristă, sau cea mai tristă carte veselă pe care am citit-o în ultimul timp.

Cristian Ghinea

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!