Comentariile membrilor:

 =  inocență construită
Dana Banu
[10.Dec.06 11:54]
e cald și bine între aceste cuvinte, virtuțile fonice ale textului sunt evidente, o poveste poetizată cu grație, pe mine una m-a apropiat

da, cred că este aici un cântec pentru zăpezile de odinioară, o anume inocență construită

cu respect,

 =  ioane, da
cornel stefan ghica
[10.Dec.06 11:58]
cumintenie si sfintenie. o vesnicie precum "un tărâm al eternității / unde se jucau feții-frumoșii / cu țurțuri de diamant" - fain
in dimineata asta, intr-o ceata din care nu mai inteleg nimic, ai avut inspiratia sa-mi redai un reper de care sa ma bucur (precum o amintire care ciocaneste "la geamuri...incet / stelute albe / stelute albe / stelute albe")
frumos

cu stima, blueboy

 =  și nimic nu se sfârșea
Valeriu Dandes Ganea
[10.Dec.06 12:49]
citeam și mi se dilatau nările
acoperindu-mi fața
poemul acesta, ah
nu-mi știu a spune povești singur
nicodată nu am știut
m-am mulțumit cu realitatea "acerbă"
Ioane
recitește-mi acest poem
cu vocea ta
în mod sigur subiectul depășește iarna
caută al cincilea anotimp

valu trece
stima rămâne



+ străluminând încăperea cuminte...
Valeriu Dandes Ganea
[10.Dec.06 12:55]
atâta blândețe încât toate spaimele curg dincolo...
simt fulgii cum mi se topesc în ochi
și acest poem o haină pe măsura sufletului cald
dincolo de emoții și de vizualizare a unei preajme solemne
dincolo de cuvânt este un om
care scrie cu sinceritate...
pentru gestică
și pentru om
aprind...

+ Domnule Peia,
Dan Cârlea
[10.Dec.06 15:22]
ati scris un text de exceptie.

Dezbracarea de zapada aduce o puritate atat de fireasca in text, incat iti da aerul pe care numai colindul ti-l ofera.

"oscioarele împachetate în fericire
aveau mirosul mălaiului proaspăt" -
Aici e parca putin din nostalgia fata de atmosfera sarbatorilor petrecute in zona rurala, care, (nu-i asa?), sunt diferite de ceea ce traim in plina valtoare citadina.

turturi de diamant, feti frumosi, stele care bat in geam, culcus de ingeri, totul induce o stare edenica, si asta cu o naturalete pe care numai un talent autentic o poate face.

Felicitari domnule Peia, pentru un poem de cristal. !


 =  pax vobiscum.
dan mihuț
[10.Dec.06 15:42]
un poem de sezon care nu-mi spune nimic, doar o reconstrucțe unei atmosfere de "vârstă de aur". poate fi plăcut dacă treci peste faptul că e unul din poemele medii, chiar modeste, ale lui ioan peia. entuziasmul manifestat poate ține de spiritul de pace creștină al apropiatelor sărbători. pace vouă!

 =  .
Costin Tanasescu
[10.Dec.06 16:00]
poeziile tale cu și despre "tata" au o savoare specială. nostalgia și vulnerabilitatea apar ca untdelemnul la suprafața poeziei. mi-a plăcut liniștea aceea, foarte bine conturată prin versul: "că se auzea dumnezeu pieptănându-și barba..."
acest text este o bucățică din Peia, copilul Peia, cu nimic mai prejos decât cele mai de "succes" texte scrise de același autor. nu-mi rămâne decât să subliniez "varietatea poetică" disponibilă a autorului. depinde ce simte...
pe curând!

 =  Ce peisaj...!
PÃCALÃ VIOREL SILVIU
[10.Dec.06 17:06]
Chiar foarte părintește se etalează textul tău și are un rafinament și o muzică interioară demne de poveștile de altădată.

 =  Feeria Alecsandriană de altădată!
Constantin Codreanu
[10.Dec.06 20:16]
În continuarea celor doua "stră-" ale tale ("străluminând" și "străfulgerau"), pot spune că, deși acest text nu a străsfărâmat sezonierismul amintit de Dan Mihuț mai sus, cumințenia lui cursivă ascunsă în "iepurașii cristalini", în "țurțurii de diamant" și, mai ales, în "ciocănitul încet al steluțelor albe" (oricît de dezarmant de banală ar fi cea din urmă), place unui ochi obosit de ceața din afară și din orbecăiala în necunoscut al celor care fug de lucruri simple și perene în frumusețea lor, adunate într-un decor amintind de feeria Alecsandriană de altădată. Frumos!

Cu drag,
Constantin

 =  parere
enache ionut laurentiu
[10.Dec.06 19:34]
initial am cazut in capcana evidenta... am crezut ca duce a cartarescu apoi am zis ca da, seamana, doar ca e un aer pur nostalgic si meditativ .. si nu garantez ca erau stelute in genele ei, dragii mosului.

 =  răspuns
ioan peia
[10.Dec.06 19:57]
întodeauna am avut mari rețineri în a scrie simplu și cuminte un text. mai întâi, că nu poți recurge decât la cuvinte uzuale care, cum știm, sunt sub semnul stigmatului. deci, trebuie alese cu foarte mare grijă și împreunate la fel. apoi, pentru că atmosfera evocată, prin franchețea cu care se lasă vederii, poate să cadă în ușor în facil. plus că, așa cum ar fi posibil în cazul de față, să fie cititori care să nu aibă aceleași rezonanțe afective cu cele conținute în text. eu însă nu am să pot vorbi despre copilăria mea decât cu evlavie și cu un sentiment aproape mistic, fără retorici savante, căci am avut rarul privilegiu de a o trăi, nu exagerez, ca-n basm. și, chiar dacă mă repet, voi adăuga că eternitatea mea acolo s-a petrecut. ce a urmat după... mai bine să nu mai spun! de aceea, mulțumesc tuturor celor care au participat, afectiv, la acest moment evocator, convins fiind că, - ignorând oarecum textul, care poate fi discutabil ca valoare - le-am stârnit duioase amintiri despre eternitățile lor personale.
să vină sărbătorile, cu toate amintirile cele minunate!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !