Comentariile membrilor:

 =  Păreri,
Iulia Elize
[21.Apr.22 23:28]
Interesant model de exprimare a gândului și a gândurilor, după părerea mea... Eu aș fi dezvoltat poate mai lat, impresia mea este - cam repetă unele idei tematic, deși câteodată munca pe o idee poate fi foarte cu sens, doar să nu se exagereze, așadar, după tematică.
Poate mi se pare, poate fiind amplă lucrarea pare natural.

Oricum, nu e rău. Am câteva observații, totuși:

”Epica entropica” În ce limbă vă exprimați? Nu am găsit această terminologie pe nicăieri, oricum ”entropie” este un termen mai recent, eu îl știu din domeniul sistemelor economice, în sensul de destrămare naturală, oricum terminologia este de dată recentă, așadar nu merg adaptări în limbă veche. Merge, dacă e ceva inventat, altfel, nu îmi dau seama...

La fel, aceeași concluzie, mai jos. Corectați cacofonia sau ce este:

”(Confidentul)
Ascultare?!
Recte empatie, anonimule? Să nu-mi spui că un sceptic înrăit, aşa ca tine, crede în asta! Ia să vedem…”

Apoi, ce vreți să spuneți? ”Ei bine, întreb: gândirea se reduce DOAR la propoziție?”
Gândirea înseamnă gânduri, în speță exprimarea gândirii se manifestă prin limbaj, gândirea tratează gândurile.

Aici, reformulați:

”Faci, cumva, excepţie voită de la regula de aur a instinctului ancestral, cel fundamental egocentric?... Dacă da, atunci îţi asumi necondiționat riscul, asociat cu daune personale incomode!...” Instinctul poate fi egocentric?


Textul acestor volume, despre care am aflat cu admirație, și eu, după părerea mea, mai necesita un pic de lucru. Eu aș încerca să le refac într-un proiect revizuit. Poate, după câtva timp, regândiți.

Spor la scris și un gând bun din Ardeal! Să nu vă lăsați descumpănit niciodată de nimic, ci să vă continuați munca, însă pe un făgaș crescător și făcând și corecțiile necesare!

Mult spor, și în continuare, și cu respecte! Mult succes la lucru!!!!


 =  Despre entropie
ioan peia
[23.Apr.22 05:51]
Entropie = tendința naturală de a pierde ordinea într-un sistem.
Termen introdus de R. Clausius în secolul trecut. De atunci, termenul a fost folosit în cele mai variate discipline ale cunoștințelor,precum fizică, chimie, matematică, astrofizică, lingvistică,calcul sau ecologie.
Ca entropie negativă sau neguentropie, se numește entropia pe care un sistem o exportă pentru a menține entropia scăzută. Pe lumește, entropia se referă la starea de risipire a lucrurilor.
Entropie estetică = stare de dezordine, de repartizare întâmplătoare a elementelor din care ia naștere opera de artă prin intervenția creatoare a artistului.
De aici „epica entropica”. Cu un minimum mefort mental se poate pricepe despre ce-i voba.

 =  Continuare răspuns
ioan peia
[23.Apr.22 05:52]
- Nu văd nicio cacofonie în textul precizat.
- Pentru a descâlci interogația „Gândirea se reduce DOAR la propoziție?”, recomand
Tractatusul logico-philosophics - Wittgenstein.
- Și da, instinctul e fundamental egocentric. Centripetia primordială a sinelui.
- După știința mea, sunt mulți autori care ar dori să-și rescrie cărțile deja publicate. Nu fac excepție. Dar posibilitatea unei re/editări e iluzorie.


 =  Interesantă discuția
Maria Mitea
[23.Apr.22 16:16]
ani în urmă am scris pentru o publicație de profesie câteva articole referitoare la Entropiei. D

Domnul Ioan Peia

cu permisiunea dv. am să postez câteva părți din acele articole.

Le-am tradus în rom cu google trasnlation.
Nu am timp să verific translația, dar dacă găsiți greșeli de scris, traducere în rom mă bucur să le specificați.

Articol 1.

” În viață suntem antrenati/conditionati din copilarie sa urmam anumite rutine/ obiceiuri.
deși totul se supune unei ordine relative, psihologii spun ”copiii cresc sănătoși și echilibrați mental atunci când viața lor este centrată pe o rutina”

Realitatea este: în ciuda anilor de antrenament și programare, ca adulți încă ne luptăm cu cele mai elementare lucruri în viață cum ar fi: trezirea dimineața, culcarea devreme, mâncarea obișnuită, mișcarea... Uneori se simte ca toată viața noastră înnoată în amonte.


Care este această forță cu care ne luptăm cu adevărat de dimineața până seara?

Pentru a răspunde la această întrebare e bine să înțelegem „afacerea universului” și modul în care natura umană se leagă de ea.

Toate creaturile vii fac parte din acest întreg univers și din legile lui.

Natura este creată de la simplu la complex, de la ordonat la dezordonat, de la dependență la independență... Ne străduim și ne străduim, și totuși uneori, sentimentul este că am revenit la același obicei, aceeași situație, același gând, același emoție, același spațiu, sau aceeași experiență...

De ce? Viața însăși este un paradox, o contradicție.

Cea de-a doua lege a termodinamicii afirmă că totul în univers se mișcă spre dezintegrare și defalcare, iar acest proces se numește Entropie.

Asta înseamnă că universul nu este interesat să construim zgârie-nori înalți, să cumpărăm 10 mașini, 3 case și o mulțime de alte lucruri... Din păcate, conform celei de-a doua legi a termodinamicii , lucrurile nu pot decât merge într-un sens.

Este ca și cum universul ne spune: „Poți încerca din ce în ce mai mult, dar lucrurile nu se organizează cum crezi tu, totul merge doar pe calea mea”.

În filosofia vedică, aceasta se numește Legea Impermanenței. Totul în univers este supus schimbării și decăderii. Totul este tranzitoriu. De aici mulți artiști sculptori se inspiră, Giacometti scria: Nu Există Progres!
Sună deceptive, dar adevărat.

Să vedem ce este această Forța de Entropie de care depindem atât de mult în viața de zi cu zi. .

Entropia este o măsură a dezordinei într-un sistem.

Corpul nostru este un sistem energetic. Entropia este starea de inerție, dezordine, letargie, decădere, boală, moarte; este opusul vieții.
Aceasta creează o stare de dualitate în noi; există o forță în natura noastră care ne trage spre viață și în același timp, există o altă forță care ne trage spre moarte. (o să scriu ântr-un alt erticol care este forța care ne trage spre viață)

Starea de entropie se poate schimba doar dacă ne schimbăm perspectiva și privim viața din unghiuri diferite, astfel devenind mai conștienți de ceea ce se întâmplă în interiorul și în afara noastră.

Cum se manifestă entropia în viața noastră?

Cu cât amânăm mai mult să facem lucruri, cu atât rămânem mai prinși în ciclul entropiei. Când refuzăm dimineața să sărim din pat să urmăm o anumită mișcare de dimineață, ne îndreptăm inconștient către o stare de entropie. Acea stare de leneveală în pat duce spre conservarea energiei. Când ne îmbolnăvim, corpul e făcut de natură se se deplaseze către o stare de entropie. Deci avem nevoie de starea entropică ca corpul să se repare, însănătoșească ...

Când nu ne mișcăm entropia ne are la îndemână. Entropia este forța care ne oprește să facem lucruri, să îi ajutăm pe alții, să evoluăm în ființe umane mai conștiente. Ne face să ne întoarcem și să dormim în loc să sărim din pat și să facem lucrurile să se întâmple.
Dar cel mai mult ne oprește să facem lucrurile care ne ajută să creștem.

Într-o altă ordine, este Entropia care ne ajută să preservăm ideile vechi, ficsațiile care le avem, obiceiuri vechi. De aceea, când vine vorba de obiceiuri, există două fețe ale monedei. Pe de o parte, credem că am găsit o modalitate de a organiza lucrurile și salvăm energie, în timp ce pe de altă parte devenim prea atașați de obicei și evitâm să schimbăm lucrurile.

Entropia este cea mai versatilă forță din univers. Va găsi modalități de a se infiltra în viața noastră indiferent de situație și de a ne exploata slăbiciunile, mai ales în acele momente în care vrem să schimbăm lucrurile precum; obiceiuri, loc de muncă, relații... încât o să ne pară că propria noastră natură ne sabotează și are scopul de a ne face să ne simțim nefericiți. De exemplu, ne gândim să schimbăm ceva și, în același timp, evităm inconștient schimbarea. Urăm locul în care trăim și în fiecare zi ne gândim să ne mutăm într-un alt loc frumos, în același timp, în adâncul interiorului nostru, ne simțim trasi înapoi de la ceea ce ne dorim. În cele din urmă, mintea va găsi sute de motive să nu se miște. Ar putea merge și invers, în sfârșit ne-am mutat să locuim în acel loc frumos, doar ceea ce se întâmplă în fiecare zi găsim lucruri noi care ne plac la locul vechi (nu cel nou), astfel începem să regretăm decizia de a ne muta.
Această forță a entropiei este cea care ne pune în situația de a ne scuza pentru neasistența la un eveniment, respingerea unei invitații, lipsa de voință și motivație.
În schimb, viața este o organizare biologică la fiecare nivel: de la celule la țesut, de la plante la animale, de la familii la comunități... Poate fi planificată și, de asemenea, se poate organiza singură. De aceea, uneori, unele boli se vindecă de la sine, sau unele probleme de viață se rezolvă de la sine și noi numim aceste minuni. Când viața progresează, crește ordinea și scade dezordinea. Prezența vieții reduce entropia în fiecare organism și inevitabil aduce mișcare creându-ne percepția că viața evoluează.

Adevărul este cu toți ne dorim să creștem în ființe umane sănătoase, de succes și conștiente. Pentru unii dintre noi (care am întâlnit obstacole entropice de la cei din jur) este mai greu să ieșim din această stare de entropie. Creșterea devine o luptă, e nevoie să depunem mult efort pentru a ne confrunta și luptă cu forța entropică a celor din jurul nostru.

Datorită acestei forțe naturale din noi, este atât de dificil să facem ceea ce trebuie și atât de ușor să facem ceea ce este greșit.
De ce unii oameni sunt de partea veții, iar alții de partea entropiei?
De ce pentru unii este atât de ușor să schimbe ceva în viață atunci când este nevoie, iar pentru alții este o luptă continuă? Ce face diferența?

Voi da un răspuns la aceasta întrebare în următorul articol.
Rămâi fericit și sănătos dacă entropia fă permite :) ,

 =  Articol 2.
Maria Mitea
[23.Apr.22 16:45]
Articol 2.

De ce unii oameni sunt dominați de viață, iar alții de entropie?

Fluxul evoluției umane merge împotriva unei forțe naturale numită Entopie, - rezistența naturală de a prezerva energia existentă (într-un sistem).

Corpul omului este un sistem energetic deși noi rareori îl percepem as such.

Această forță entropică luptă zi și noapte pentru a menține lucrurile așa cum sunt. Indiferent de ceea ce încercăm să realizăm, suntem atrași în mod constant de aceste două forțe; viata si inertie.

Cu toții ne naștem cu dorința de a crește în ființe umane sănătoase, fericite și de succes. Numai că această fericire și sănătate nu ne cade în poală pentru că suntem speciali, frumoși, deștepți și o merităm.

Fericirea și sănătatea bună nu pot fi obținute niciodată prin inerție sau lipsă de grijă.
Procesul de creștere este dificil, necesită efort. Fiecare dintre noi e făcut să lupte împotriva propriei entropii (rezisntențe) fizice, psihologice, biologice. De aici, cu cât un corp fizic produce mai puțină energie la nivel celular, mental, cu atât entropia va fi mai mare, de aici rezultă greutatea/dificultatea de a produce acțiune, schimbare, a creștere spre ce este nevoie.

Când entropia/inerția este prea mare în noi, încetăm să ne simțim puternici, există riscul să nu ne piese de noi, de alții să devenim indiferenți, să ne simțim slabi.
Nu e vina noastră, natura își face treaba ei. DEși aparent se pare cunoaștem multe astăzi, în realitate doar corpul știe cu ce se confruntă în interior. Entropia are rolul ei de a prezerva energia. De aici, un om bolnav manifestă un comportament diferit la toate nivelele decât unul sănătos.

Cum să depășim această stare de inerție/entropie umană?

De ce pentru unii dintre noi este atât de dificil să facă ceea ce e necesar?

Echilibrul dintre aceste forțe opuse poate fi menținut doar atunci când ne pasă suficient de noi înșine și de ceilalți. Cu cât ne pasă mai mult de viață, cu atât este mai mare forța de viață (scade entropia.)

Când inițiem acțiuni de îngrijire, începem să ne îndreptăm spre partea vieții, deci scade entropia crește life force.

Acum apare întrebarea când ne pasă?
Când apare dorința și grija față de noi, de viață, de alți oameni din viața noastră, din jur?

Ne pasă atunci când iubim și suntem iubiți.

Iubirea este forța care merge împotriva entopiei.

Atunci când iubim, când ne place să facem ceva suntem gata să depunem efort să ne luptăm, astfel âncât nicio altă forță din univers nu ne poate împiedica să ne îndeplinim scopul.

„Va veni vremea când vom înțelege cum Grija și Dragostea sunt forțe în univers la fel de reale și mari ca forța de gravitație” Pierre Teilhard de Chardin


Cu mult drag,

Maria,


 =  specificare
Maria Mitea
[23.Apr.22 17:10]
scrisul, arta, poezia, starea când scrim este o stare entropică,
este forța de entopie care are rolul în crearea/prezervarea vieții de aici, trăite, energiei dela depuse în obiceiuri, tradiție,

entropia crează/prezervează tărâmul de dincolo, eternitaea:)

poeții sunt cei care cunosc și trăiesc mai mult starea entropică,

ca să ne ântoarcem din inerție înapoi pe pâmănt e necesar să ne piese. să iubim și să ne mișcăm dragi poieți :)

cu mult drag!

o zi cu mult spor!
maria,

 =  când spun
Maria Mitea
[23.Apr.22 17:14]
mișcare
mă refer la activitatea fizică
vâ îndemn să faceți efort fizic, mișcare ( pe lângă gospodărie, grădină, sport) după ce scrieți, altfel the entropy takes over, :)

 =  Entropia, da...
Iulia Elize
[23.Apr.22 18:20]
Maria, interesant ce spui despre entropie, că viața este entropică, poate așa e, poate mult din ceea ce ne înconjoară este entropic, nu numai viața (degradantă, de la o anumită vârstă) ci și sistemele economice, cum ziceam și eu, starea naturii de-a lungul anului (noroc că se revitalizează.) chiar și dragostea nu este eternă ci este supusă difuziunii din sine. Ba chiar ”efuziunii”, dacă te înșală partenerul. (Îmi permit să glumesc.) Până și universul este entropic, cum să nu fie, extincția lumii a stelelor, probabil strângere, comprimarea sa, sau spargerea, din moment ce odată o să cunoască probabil degradarea și sfârșitul. Eu spuneam mai demult că poate chiar lumea este entropică, starea curgătoare a pământului, și completez că aceasta se poate combate numai prin revitalizare și diversificare.

A lupta contra entropiei mi se pare un nonsens, pentru că de pildă nu ai cum lupta contra bolilor sau bătrâneților, care pentru fiecare apar. De aceea s-a inventat probabil medicina, pentru a lupta împotriva efectelor entropice care apar mai ales la bătrânețe.

Dar să ne bucurăm de fiecare vârstă în parte, așa cum e ea, e o formă de acceptare și luptă contra entropiei.

Domnule Ioan Peia, scuzați-ne discuțiile pe marginea subiectului dumneavoastră și vă dorim, din corul acesta antic (Format din două persoane, numai) Sărbători fericite! Și... Vă citim, pe îndelete, aticolele :):)

 =  Corectare și completare, aici...
Iulia Elize
[23.Apr.22 18:23]
A lupta contra entropiei este (*câteodată) un nonsens. Cred.

 =  Doamnă Maria,
ioan peia
[24.Apr.22 04:55]
Întrucât comurile mele sunt serios vămuite (nu știu de ce!), în sensul că nu pot posta mai mult de circa zece rânduri, și asta numai dacă sunt validate de buna sau reaua dispoziție a celui ce-și zice editor, ei bine, sunt nevoit să răspund scurt și, eventual, pe aici.

Am parcurs cu atenție considerațiile pe care le faceți, vizavi de conceptul de entropie, pus în relație cu legea a doua a termodinamicii. În general, translatorul a reușit, cu mici excepții, să redea relativ corect conținutul de facto al temei. Mă rog, formal, adică dpdv al corectitudinii expresive a limbii, a mai dat chix pe ici pe colo, dar asta are mai puțină importanță – a făcut și el ce-a putut, putem zice!

Cât privește conținutul, ca atare, al expunerii, ce obiecții s-ar aduce?...
Primo: că, atunci când tratăm un subiect cu conexiuni strict științifice, limbajul se de/metaforizează, suntem obligați să abordăm sec și exact, în termeni consacrați, discursul. Spre exemplu, nu trebuie să suprapunem efectele legii în sine, a doua a termodinamicii, cu starea entropică. Entropia decurge din acea lege, dar are conotații oarecum diferite. Cei ce se pricep, spun că analogia ENTROPIEI cu forma de DEZORDINE este falsă și e folosita în domenii din afara stiinței, cu diverse grade de succes. Din acest motiv s-a renunțat aproape complet la conceptul de dezordine, iar majoritatea cărților de chimie, spun ei, au eliminat acest concept.

Un exemplu simplu, care ar veni în sprijinul poveștii: dacă într-o cameră e dezordine (așa etichetăm noi, cu termenii noștri comuni, starea de talmeș-balmeș din interiorul respectiv), iar cel ce o locuiește intervine și pune lucrurile la punct, atunci, aparent, el a creat ordine acolo, prin gradul de entropie negativă indusă în sistem. Eroare! Chiar dacă cel ce locuia acolo nu mai intervine în niciun fel să corecteze dezordinea, entropia continuă să acționeze la nivel fizic, doar că e subtilă, adică e redusă la nivel microscopic, încât nu e sesizabilă de către receptorii noștri. Doar că atomii din componența obiectelor insistă să se agite, să facă schimb energetic cu exteriorul, accentând gradul de entropie, adică dezarticulând sistemul, care, abia după o perioadă lungă de timp – de ani, spre pildă – poate fi detectat ca atare. Să ne imaginăm cum ar arăta peisajul în acuză după douăzeci de ani.

Apoi, ar fi de detectat anume contradicții în discurs...
Spuneți: ”Natura este creată de la simplu la complex, de la ordonat la dezordonat, de la dependență la independență... Ne străduim și ne străduim, și totuși uneori, sentimentul este că am revenit la același obicei, aceeași situație, același gând, același emoție, același spațiu, sau aceeași experiență...”

Dacă „natura este creată de la simplu la complex”, în mod implicit vorbiți de evoluție. Asta dacă nu glisați spre considerații cu iz psiho-social, ceea ce iese din afara domeniului strict fizic.
Altcum, opinia celor ce prestează pe domeniul științei este aceea că:

”Evoluția nu implică faptul că viața devine tot mai complexă; doar zice că selecția naturală permite genelor să fie transferate și diferitele caracteristici să fie păstrate.”

Revenind la temă, asta e o dovadă aproximativă de entropie, în evoluția noastră de animale sociale, dar acest fapt este discutabil numai pe plan… metaforic. Forțând un pic nota, putem spune că fenomenul acționează în continuumul spațiu-timp, în sens destructiv. Așa se explică desele reveniri la starea de beligeranță și încercările repetate de a reașeza coexistența în limite pașnice. Entropie… anentropie… entropie… anentropie…

Să mai evidențiez o altă nepotrivire logică în discurs…

Spuneți: ”Din păcate, conform celei de-a doua legi a termodinamicii, lucrurile nu pot decât merge într-un sens. Este ca și cum universul ne spune: „Poți încerca din ce în ce mai mult, dar lucrurile nu se organizează cum crezi tu, totul merge doar pe calea mea”.

Va să zică, un fel de fatalitate fără de speranță, în schimbarea destinului individual.

Iar mai la vale:

”Starea de entropie se poate schimba doar dacă ne schimbăm perspectiva și privim viața din unghiuri diferite, astfel devenind mai conștienți de ceea ce se întâmplă în interiorul și în afara noastră.”

Aici, pe lângă contradicția semnalată prin sublinierea textului, e de observat că cele expuse au un pronunțat iz pedagogic, moralist, ceea ce, altcum, nu ar avea nicio contribuție formativă, dictată de legile implacabile ale fizicii.

În fine, ar mai fi o observație de făcut, ca să nu mă-ntind prea tare: ideea vedică a revenirii la primordialitate (având oarece corespondențe cu cea origenică a apocatastazei… cine pe care a copiat?!... Origene. Plagiatorul!), neglijează complet ideea entropică. Căci aș întreba: cum se face această revenire? Brusc, printr-un salt anentropic absolut? Ignorând totalmente legea universală, a doua, a termodinamicii? Sau acela să fie momentul intrării în pâine a entropiei absolute, cumulată cu trecerea infinită a timpului, când universul se va… uniformiza, pierzând complet energia disponibilă, adică anchilozându-se, murind, pur și simplu. (!!!). Păi cum ar veni asta? Uniformizare ori dezordine asolută? Altă contradicție! De data asta în zona sapiențiilor istorice.

În fine, restul textului e bine scris, și (chiar și cu traducerea aproximativă) are substanță și optimism.
Cât privește afirmația lui Pierre Teilhard de Chardin, am serioase îndoieli că acest lucru se va petrece vreodată. Fie și la re/începere originară a lumii!... Excepțiile care mai sunt – căci, surprinzător, sunt, chiar dacă puține – au partea lor de grație, de contrapunct reconfortant în lumea cea de toate zilele.




Autorul acestui text nu mai acceptă comentarii la acest text
(sau şirul de comentarii a fost oprit de un editor)