| = cerul își acoperă ochii | Alexandru Gheție [16.Nov.10 22:46] |
| "cred că așa se nasc găurile negre așa, din vertijul de suflete care se rup violent de pământ din însiguratele trupuri ale nimănui" - un final tulburător, sincer, rotund. Atât mai pot spune acum. alex | |
| = Dominanța distanțării | Nicolae CORNESCIAN [17.Nov.10 01:16] |
| "viața asta /cu toate podurile ei /suspendate" imagini desprinse parcă dintr-o altă existență, de dincolo de ceea ce ne e dat să înțelegem cu forța conștiinței. "apa nu mai are/voce" - un gen de trebuință anulând primordialul, inducând tăceri ca pilaștri ai persistentului; ca mai apoi: "cum să privesc iarăși / soarele?" Un vertij de suprapuneri ale elementelor unui firesc aproape comun dar, totodată, atât de singular și îndepărtat de obișnuință. | |
| = Alex, Nicolae | Ela Victoria Luca [17.Nov.10 13:51] |
| Alex, tacerea care insoteste cuvantul, indeosebi in trecerile dintre lumi.. Nicolae, doar primordialele ne raman uneori, mai greu este sa constientizam noi firescul lor si necesitatea, sa le pastram firescul. multumesc, ela | |
| = dada | Adam Rares-Andrei [27.Nov.10 12:59] |
| mi se pare o poezie extraordinar de reusita. ultima strofa este de departe una din cele mai bune vazute. | |
| = Când totul... | Constantin Popa Istrițeanu [17.Dec.10 15:45] |
Când totul... se destramă e greu să găsim și cuvintele, iar când le-ați găsit a ieșit o pezie superbă, de o sensibilitate deosebită, ce ne îndeamnă la a reflecta mai mult la unel esențe ale vieții. Felicitări și succese pe mai departe! C.P.Istrițeanu | |
| = ... | Ela Victoria Luca [17.Dec.10 15:54] |
| multumesc, dle Istriteanu, in unele momente, cuvintele ne gasesc pe noi, chiar sub grele taceri fiind. | |