Se lăsase noaptea și tramvaiul 5 scrâșnea tâmp spre luna de metal ridicată pe bolta Bucureștiului. Părea că o coliziune iminentă va sparge cu o hărmălaie de talgere (sau un susur de fus, presupunând că vatmanul s-ar fi trezit din reverie și-ar fi evitat cu o manevră spectaculoasă pericolul) ritmurile de twist care săltau în stradă de pe pervazul micului apartament de pe Calea Floreasca, unde Petre și Jeanette își țineau petrecerea de nuntă. Vorbim despre Bucureștiul anilor șaizeci.
Colegii studenți trăgeau de amfitrioni care încotro și când Petre, în sfârșit, istovit, s-a așezat la masă și și-a întins picioarele, a dat de ceva tare.
- Jeanette, ia uită-te tu sub masă, că nu știu, am dat de ceva, ce poa’să fie?
Jeanette ridică fața de masă și se apleacă pe furiș. Cineva prinde mai tare postul de radio care difuzează twist și hârâie. Zarva crește, perechile se zbânțuie în pantofi ieftini și rochii de stambă imprimate în culori tari. Petre mai ciocnește un pahar de Drăgășani cu Șerban. Șerban e ardelean și are felul ăla molcom de-a face lucrurile. Jeanette se ridică de sub masă conspirativ și-i șoptește lui Petre.
- A murit Firuța . . .
Petre se face alb la față. „Ãsta-i semn rău.” Instinctiv și țeapăn, apleacă paharul cu vin și lasă să se scurgă pe podea un șirag de picături. Șerban murmură paternal:
- Vezi . . . vezi că verși paharul!
Petre i-o-ntoarce telegrafic:
- A murit Firuța.
Jeanette aprobă din cap, cu bărbia sprijinită în cot și făcând pe degajata. Zâmbește forțat spre cei care-și mișcă fundurile în imediata apropiere a mesei unde ei trei împărtășesc în taină soarta pisicii. În cameră se dansează îndrăcit. Pe Petre îl apucă un chef nebun să danseze și privește spre tânăra lui soție.
- Dragă...hai, te invit la un twist?
- Și ce facem cu pisica?... Mă duc să-i zic lu’ mama.

Peste un holișor de un metru pe-un metru, au părinții Jeanettei două cămăruțe asemănătoare cu-ale lor. În bucătăria minusculă coana Silvana cu surorile Jeanettei și-alte neamuri femeiești coc, gătesc, fierb și prepară alte bucate pentru masa însurățeilor. Jeanette năvălește peste ele.
- Of, doamne, a murit Firuța . . .!
- Cum așa? Ia, ad-o-ncoace să văd eu că-i moartă! se răstește coana Silvana.
- Îți zic, mamă, a murit Firuța, a dat Petre cu picioarele peste ea, zace sub masă...
- Da cum să moară că era pisică tânără . . . se miră tușa Mărioara.
- Ei... eu v-o aduc s-o vedeți! Da . . . nu știu cum s-o scot de-acolo, Petre zice că e semn rău, să n-o vadă și ceilalți . . .
- De-ar fi să fie semn rău e pentru nunta voastră, vaaai de voi, nu-i pentru ei, ia să-și vază de treburi, ce nu mai poa’ nici o pisică bleagă să moară liniștită? zice iar tușa Mărioara și mai zgâlțâie oala cu sarmale de pe foc, să nu se prindă.
- Mda, așa o fi, se strâmbă nemulțumită Jeanette, daa ... ce-o să zică lumea când o să afle că la nunta mea a murit pisica?
- Uite, ia și tu coșu ăsta și prefă-te că mai strângi din vase și bagi pisica sub un ștergar și nu vede nimeni, te miști repede, ia, Coca, Christine, duceți-vă și voi cu Jeanette! mai zice coana Silvana, practică, îndemnându-și fetele la treabă.

Coca, Christine și Jeanette curăță masa așternută de farfurii și tacâmuri murdare. Jeanette se lasă subtil sub masă printre picioarele dansatorilor și-o pune pe Firuța în coș peste vase și pune deasupra ștergarul. Se dansează twist până la agonie, se asudă și vinul curge. Din farfurii, cârnații oltenești, ceapa verde, brânza și ridichile rozalii dispar înghițite fără urmă. Chiștocuri de Carpați „fără” fumegă în farfurioare de dulceață făcute scrumieră. Circulă un aer de tovărășie duioasă. Va începe o viață nouă. „Vor veni timpuri mai bune. Va fi o lume mai bună...”, își spune Jeanette privindu-l pe Petre care se ține strâns de paharul cu vin. Într-o oglindă agățată de perete, Patricia se rujează demonstrativ. Își aranjează după urechi buclele negre. Bărbații o privesc și ea știe. Jeanette se uită urât și iese cu coșul cu pisica, se întreabă de ce oare-a venit și proasta asta, cu aerele ei de maaare doamnă, la nunta lor de proletari. N-are nici o șansă, gata, Petre e acum al ei și-o să fie în veci. Și se mai jură că n-o să mai folosească ruj niciodată, să atragă bărbații în mreje ca o ... Acum are soț. La ce i-ar mai folosi asemenea scheme prostești? Bijuterii, farduri. Trece cu panerul cu pisica în apartamentul părinților. Conul Jean bea și el pentru nunta fii-sei, cu ai familiei. Toți babacii chercheliți, strânși în jurul feței de masă din damasc, fac politică. O să facă și ea politică, politica patului. Jeanette lasă coșul cu pisica în bucătărie. Coca spală vase de zor și Christine, care e specialistă în prăjituri, taie o plăcintă scoasă din cuptor. Posibilitățile n-au fost mari dar uite că s-au descurcat cu nunta. Jeanette își privește surorile și-și spune că n-are nimic în comun cu ele. „Mie de fapt nu-mi place de loc gospodăria, o fac de nevoie. Ia uite la Christine cum taie plăcinta aia parc-ar face . . . mmm, altceva! Și Coca, ce să mai zic, cum de nu-și varsă mațele, băgată-n zoaie până la gât, de la atâtea rânduri de farfurii și pahare . . .
- Ce stai, zice coana Silvana, ia tava asta și du-te cu ea la musafiri, hai, repede, repede că se răcesc cafelele! o trezește din lâncezeală.

Și pisica moartă? Nimeni nu întreabă de ea. Jeanette iese pe ușa chicinetei cu tava și deodată se aude din spate un răpăit de vase sparte și țipete de femeie. Apoi, apare pe ușă Firuța cu spinarea zburlită și șiroind a apă murdară. Coca a vărsat coșul în ligheanul de vase. Uitase de pisică, a tras doar ștergarul.
Pisica a sărit pe șevaletul din hol, apoi a căzut cu labele pe paleta cu vârtejuri de pastă colorată și a dărâmat borcanul cu pensule. Speriată, s-a refugiat pe-un raft înalt de unde un bol cu pești lumina magic. S-a ridicat în două labe până la gura sticlei. Gheruțele-i alunecau în sus și-n jos scrijelind fațada transparentă și mânjind cu dâre de culoare. În bol, peștii dansau ca niște desmățați. Muzica se auzea din ce în ce mai tare și bolul începu să vibreze Se opri și le urmări fojgăiala vreo câteva clipe, enervată la culme, apoi dintr-un salt se aruncă în bazin. Pești roșii îi fluturau în jurul capului, în vreme ce se scufunda lin, cu labele în sus. Unul dintre ei, mai curios, își lipi ochiul rece de ochiul ei verde, fosforescent și pisica avu timp să-l privească pe dinăuntru exact o fracțiune de secundă. Mai zvâcni de câteva ori în ritm de twist. Apoi auzi un răpăit îngrozitor de vase sparte și-o larmă infernală. Se vede că apa jegoasă a trezit pisica la viață și aceasta cuprinsă de pandalii a sărit în sus provocând un morman de cioburi și speriind femeile. Apoi a dat peste Jeanette care a scăpat tava cu cafele și, înnebunită s-a repezit în camera cu babaci, a-nceput să miaune și-a vărsat tot ce-a-ntâlnit pe masă. Babacii s-au ofticat, au strigat după femei, a-nceput tevatura, au venit și cei de dincolo și-ntr-un final toată lumea s-a amuzat. Colegii studenți turnaseră atâta țuică pe gât Firuței că părea c-a dat ortu' popii.
Jeanette a șters pisica și a vârât-o-ntr-un prosop. Și n-a spus nimănui că pisica avea labele pictate în roșu și galben și albastru. La-nceput crezuse că poate s-a murdărit de la mâncărurile prin care intrase dar pigmentul puternic nu putea fi șters cu nimic.
A doua zi, a frecat-o bine cu niște dizolvant de lac de mobilă și de-atunci se mai gândește din când în când de unde-o fi pus Firuța vopsele pe labe că-n casa lor nu era vopsa neam, și nu se pomenise un meșter zugrav de pe la...un strămoș de prin Boemia ce se zvonea să fi fost un pictoraș de duminică...ce-are-a face...? Petre-și aduce aminte cu haz de isprava Firuței și-l tot tachinează pe Șerban pe care sora Jeanettei, Christine, îl ține sub papuc.
- Mai ții minte când la nunta noastră a murit pisica? S-a lăsat cu cioburi! Cioburile aduc noroc ...
Firuța stă cocoțată pe geam și rememorează cum tramvaiul 5 a zburat brusc spre lună. Din când în când își mișcă mustățile.