poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-09-07 | |
Si ce fata frumoasa era si Arina, mama Doamne, nici ca te puteai uita la ea fara sa te ia ameteala. Eram niste pusti cu tuleiele abia mijite si ne bateam pentru onoarea de a o ajuta sa duca galeata de gunoi la tomberonul din coltul blocului, caci ce era mai de pret decat gratitudinea pe care o citeai in ochii ei verzulii si zambetul ingeresc prin care iti spunea multumesc. Arina era din zodia acelor frumuseti care nu au nevoie de nimic pentru a fi desavarsite, era visul oricarui poet ratat, ametit cu absint si ros de tuberculoza. Nimic nu era la intamplare in fiinta ei, nimic nu era nepotrivit si mai ales, nimic nu era prost alcatuit. Femei frumoase am cunoscut mai apoi destule, femei rafinate, care-si imbaiau trupul in lapte de magarita ca Pompeia, cheltuiau averi pe parfumuri si cosmeticale si purtau numai matase dar nici una n-a ramas in memoria mea mai adanc intiparita ca Arina adolescentei. Si, hmm, fata asta purta papuci de plastic si rochite de batist, avea parul prins in coada pe spate, o alunita pe bratul drept si, jur cu mana pe inima, mirosea a toate florile pamantului cand trecea pe langa tine. Ma imbatam de dragoste doar pronuntandu-i numele si eram in stare sa stau sub geamurile ei pana noaptea tarziu doar ca sa-i vad umbra pe perdele. Si nu eram singur, nu, sub geamurile ei ne strangeam ciorchine mai toti flacaiasii din cartier, cu narile umflate ca manjii care ies prima data in camp, inghiontindu-ne pentru un loc mai bun dar uniti frateste de aceeasi dorinta si de umbra aceluiasi pacat. Daca inchid ochii vad si acum fereastra camerei Arinei in care o lampa mica cu lumina galbena lungea umbra iubita pe perdele. O iubeam toti asa cum iubesti numai la 16 ani, cu sufletul rascolit de uragane si trupul ametit de cea mai mica atingere. Eram la fel de tineri toti si aveam aceeasi noblete in ganduri ca acei cavaleri ratacitori care purtau la turnire batista iubitei in varful lancei. Gelozia ne rodea ca un sarpe si fiecare ar fi vrut sa fie el cel alesul desi Arina nu dadea nici unuia dintre noi mai multa atentie, ramanea doar imaginatia fiecaruia sa construiasca fragile castele de nisip in care Arina sa devina printesa. Fetele cartierului pareau niste gaini ude cand Arina era de fata si stiau ca nu pot face nimic sa ne atraga atentia. Multe isi faceau rochii ca ea, unele ii imitau mersul, altele incercau sa rada ca ea si toate o urau mocnit. Mamele lor, ingrijorate ca le raman fetele necurtate si, Doamne fereste, nemaritate au inceput un adevarat razboi impotriva ei: ca-i proasta ca noaptea, ca umbla cu arabii, ca precis face farmece – inventand sute de povesti infricosatoare despre ea. Si cand tactica asta n-a dat roade au inceput sa-si poarte diligentele pe la usile mamelor cu baieti – aceleasi povesti, inflorite pe toate partile menite sa trezeasca in mamele noastre spiritul de conservare care sa le dicteze sa ne scape din ghearele “nemernicei”. De data asta flacara calomniei a aprins spiritele si razboiul a inceput fara nici o declaratie, abrupt, cu interdictia ferma de-a mai iesi din casa sub pedeapsa aspra. S-a golit cartierul de pustani infierbantati, cu pletele in vant si blugii tociti in genunchi. Un timp am suferit in tacere si stiam ca si altii asemeni mie tanjesc dupa zambetul de cireasa coapta al Arinei si dupa mersul ei leganat de pisica persana. Pandeam de dupa perdele orice miscare dinspre blocul vecin, vedeam din cand in cand cate un prieten trecand pe alee agale cu sacosa cu sifoane in mana si ochii tinta pe ferestele apartamentului ei si-l invidiam fiindca la el in casa se beau sprituri si la noi nu. Tata, mai moale decat mama si mai conciliant, s-a aratat dispus sa ridice pedeapsa in timp ce mama, hotarata sa-mi scoata fumurile din cap imi alimenta zilnic biroul cu sandvisuri si culegeri de algebra ca sa-mi motiveze astfel pedeapsa. “Ai de lucru” imi spunea autoritar “N-ai ce cauta pe maidan cu toti golanii cartierului” si, desi nu pomenea nimic de Arina stiam ca ea era amenintarea ascunsa de care voia sa ma fereasca. Am suprins-o intr-o zi discutand pe un ton jos, desi aprins, cu tata caruia ii repeta incapatanata ca nu vrea sa-mi suceasca capul “o putorisca de doi lei”. Am plans in noaptea aia cu lacrimi amare, as fi vrut sa nu fiu fiul mamei mele ca sa mai pot da ochii cu Arina fara sa-mi fie rusine de vorbele spuse de ea. Am adormit visand la Arina, la coapsele ei rotunde si lungi, la parul ei ca arama topita, la unghiile ei de la picioare vopsite in roz sidefat ca niste burti de scoici. Am visat o mare albastra si o plaja fierbinte pe care Arina dansa in soare infasurata in alge albastre. Dimineata, cu sufletul tulburat si inima ranita m-am furisat afara din casa in timp ce mama isi punea parul pe bigudiuri in baie si m-am oprit cu respiratia intretaiata la usa Arinei. Am sunat lung, implorand toti zeii sa-mi raspunda ea si nu altcineva, tremurand cu mana pe sonerie ca apucat de friguri. Intr-un final usa s-a deschis incet, temator si in prag, in capot si papuci, a aparut, mirata si ciufulita, Arina. Am ramas nauc, privind-o ametit, fara sa mai stiu de ce am sunat, cu mana stanga suspendata in aer in dreptul soneriei. Arina m-a privit amuzata si chicotitul ei m-a trezit din transa. Stiu doar ca i-am apucat capul in palme si-am sarutat-o pe gura uimita inca, apasat, cu toata dragostea din mine, disperat ca un condamnat la moarte care isi ia adio de la iubita. In rest nu mai stiu nimc fiindca am simtit cum un val urias ma ridica de la pamant si o furtuna salbatica imi vajaie in urechi. Am rupt-o la goana inspre casa ca un apucat de streche, baiguind cuvinte fara sir, cu ochii impaienjeniti si inima bubuind in ritm infernal. Mama era in bucatarie, cu bigudiurile alea caraghioase in par si nelipsita cana de cafea in fata. M-a oprit si m-a intrebat unde am fost. Am insirat o miciuna mai mare deat mine, habar n-am ce i-am spus, cert e ca m-a crezut si m-a lasat in pace. In camera mea, intins in pat, cu ochii in tavan, mi-am revenit incet, ca dupa un drog, cuprins de cele mai dulci remuscari si ametit de cea mai amara victorie. As fi vrut sa ma transform intr-o pasare, sau intr-o musca, asa cum faceau Fetii-Frumosi din poveste ca sa ma pot strecura in casa Arinei si sa vad ce face – mai mult, sa stiu ce gandeste si ce-a simtit. In capul meu au zburat cateva zile toti fluturii de pe Pamant, in toate culorile curcubeului si-au cantat pe o mie de voci ingerii din Rai. Am purtat multe zile pe buze gustul ei, amestec ciudat de ierburi amare si capsuni coapte, cu iz de mirodenii piperate si o urma usoara de mosc ademenitor. Era mijlocul verii, cand caldura amorteste trupurile si inmoaie spiritele, cand soarele parjoleste trupurile piersicilor pe crengi si iarba asteapta ploaia murind. Era mijlocul verii si eu visam cu ochii deschisi oceane inghetate pe care pluteam in deriva pe coaste de balena si imi purtam iubita, infasurata intr-o blana de foca, spre un iglu indepartat in care o asteptau doua pasari de aur si un pui de urs polar sa-i fie sclavi. Visam sa mor batran in bratele ei, pe ultima banchiza inainte de cercul polar, fericit si indestulat, inconjurat de o sute de copii cu par roscovan si ochii verzi. Doamne, ce tanar si naiv eram! Si ce frumoasa era Arina . . . . .
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate