Vasile-și ridică gâtu-n sus, și ceru cu glas franțuz un trabuc cubanez. Iși drese nițel gâtul:
- Stai, bă, nițel, să-mi pun alarma la Merzan’. Vrei să o ia la goană?
Intre timp, chelnerul aduse trabucul și bonus un whisky dublu.
- V-am adus un whisky dublu, cred că l-ați prefera, domnule.
Bine e să te simți in siguranță. Amu să iți povestesc cum se petreceau lucrurile acu’ un an-doi, când eram io mare ștab la ăștia de fac contracte la popor.Cum le zice mă?
- Finanțe, Vasile?
- Finanțe,așa e. Domne, acum vreo 15-16 ani, când i-au facut ăștia lu’ Nicu un proces in grabă, vremea nu prea era haină și mișto. Săracii și bogații erau la fel, abia-ți luai și tu câteva cartușuri de țigări..ce mai, n-aveai vilă-n Zambaccian. Stăteau proștii la coadă si mergeau la manifestații: “trăiască Nea Nicu, trăiască Romania!”..eh, uite că traiește și-acu. Dar ei mai trăiesc? S-au pierdut printre întrețineri și facturi la gaze, au murit uciși de agentu’ termic, sau mai bine zis de lipsa dânsului. S-au revoltat proștii, parcă nu le ajungeau câteva pâini pe lună, și l-au schimbat. Săracii au ramas tot săraci, și mai săraci, bogații la fel-și mai bogați.
- Cutremurător.
- Zău, așa e. Nu știu cum nu ai observat până acu’.
- Incredibil, Vasile. Și săracii ăștia unde sunt, că nu-i văd!?
- Eh, cum nu-i vezi? Ia uite-i, tot la cozi. E că suntem deștepți? Noi, ștabii, reușim. Ne descurcăm. Într-un cuvânt ,suntem șmecheri si tragem cu abilitate de pârghiile oferite de Guvern.
- Vai de săraci.. Cum se descurcă, mă Vasile? Da’ cred că-s puțini..
- Da, trei sferturi din țară. Știi ce? Hai mai bine nu-ți mai vorbesc despre ei. Îmi provoacă greață. Cum, mă, să te uiti la ei când n-au dungi pe adidași, când nu scrie “Ștefănel” pe sacou și-i vezi ducându-se la piață?
- Păi chiar așa, tu nu te duci la piață?
- Mă, pe mine scrie fraier? Domne, am un nutriționist care îmi stabilește dieta și numărul de calorii pe fiecare săptămână. El îmi face aprovizionarea și-are grijă de sănătatea mea. Singur nu m-aș putea descurca. Acu să-ți spun de ce ne-am întâlnit acum. Am nevoie de niște autorizații. Tot m-au acuzat nesimțitii ăștia că mi-am făcut casă în parc. Sunt nevinovat, zău! Am construit câțiva sute de metri pătrați..mare brânză..Cât are Casa Poporului? Împutiții! La ce le trebuia parcu’? Se c@#@# câinii în el..acu pot să se c@#@ în casa mea.
- Vasile, nu mi-o lua în nume de rău. Nu-s parcurist, dar totuși.. Parcă aveai nevoie de ceva verdeață.
- La ce să-mi trebuiască? Cum îți permiți? Am 2 etaje și-are și piscină casa.. Unde să mai bag verdeața? În baie?
- Ai dreptate, autorizațiile vor veni numaidecât. Nu trebuie să ne împotmolim din cauza lor.
- Da, chiar credeau c-or sa mă oprească. Ha-ha. Domne, chiar nu vedeți în ce țară trăiți? Au venit cu pancarte, au protestat, chiar credeau că-i ascultă cineva. Nimeni! “Păstrați verdeața, Bucureștiul are nevoie de aer-opriți ștabii !” Le-am dat câte-o votcă de căciulă, “băieți, șou’ s-a terminat, duceți-vă și voi de vă distrați. Doar sunteți romani ce naiba..”. Trece o zi, trece două și mă trezesc cu ăștia cu camerele în fața ușii. “Ce vrei, domne, ce cauți în curtea mea, marș de-aci !” Că “suntem de la tevere, că căutam pe domnul Vasile.” “Eu sunt domnul Vasile, nu mă recunoașteți?” Îmi bagă microfonu-n gură și mă interoghează de zici că-s de la Poliție..c-ați mituit protestanții la miting, c-ați făcut nu-știu-ce..
- Mă duc frumos în camera de living, scot toporu de sub LCD și mă duc la ei: dacă nu vreți să fiu ospitalier, poate vreți așa.
- Și?
Se agită, încep să transmită în direct, matracucile cu microfonu’ par speriate..li se scurge rimelu’. Se repede o blondă la mine “domnule Vasile, aveți autorizații pentru construirea acestui imobil.” Și-atunci..(se oprește și dă în sfârșit pe gât paharu’)
- Și-atunci ce?
- Ah, atunci mă enervez, îi râd așa ca un mare ștab ce sunt și-i zic că autorizațiile le fac cu ea după program. Hî-hî! L-am luat p-ormă frumos de mânuță pe unu’ dintre ei, se vedea că era șef- n-avea țâțele ieșite-n afară- și-i zic “bă băiatule, nu vreau să ne supărăm : uite și tu aici frumos, te duci la ce cârciumă vrei tu, mănânci și tu cu gagicile astea unde vrei, treaba ta, și mă lași in pace, că de.. știi tu..se descurcă fiecare cum poate. Și încă ceva: te rog io mult, scrii și tu acolo pe ecran cu litere de-o șchioapă: Vasile, mare ștab. Să vadă poporu că nu mă cred, ai dreacu’.”. Domnule, îmi spune c-o fentă de îngrijorare “noi suntem de la o televiziune serioasă, cu oameni de-o anumită mortalitate..Nu se cade domn’ Vasile.” Păi, mă sărmanule, de ce nu-mi zici, mă amăratule, că vrei mai mult? Na de-aici. “Astă șefu’ “, îmi pupă mâinile și m-arăt scârbit. Ce, domne, unde vrei să pui botu? Halal șef! În locu lui îmi trăgeam un șut în c##. Bagă repede banii-n buzunar, nu cumva să dispară, zice Vasile. “Vă mulțumim, haidem fetelor, am plecat! Hai în vizită pe la Năstase. Vasile, vă mulțumim încă o dată, la revedere!”
- Magnific!
- Da,da, sunt ștab!L-am umilit!. Dar trebuie , totuși e necesar, am nevoie de câteva autorizații. Dacă se trezesc ăștia să-mi facă vreun control?
- Stai liniștit, nici ei n-au autorizații.
Personajele din acest text au nume pur întâmplătoare, și n-au legătura cu personaje din lumea reala Golden-Blitz. *Economia-i gata s-o depășească pe cea a Americii, investitorii stau la coadă, iar Justiția își face datoria. Să mor io!

*a se citi Călin Popescu Tăriceanu