poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-23 | |
Anul acela universitar — își continuă el povestirile — nu se încheiase prea favorabil pentru el, care înregistra două restanțe.
Și cum nici în toamnă nu se dovedise capabil să treacă examenele, avea să repete anul pe motiv medical, așa după cum îi spusese deja Anei. Era tocmai atunci când băieții fuseseră încorporați, iar el, la reînmatriculare, se trezise împresurat de un cârd de fete. — Cârd de fete?! — obiectă Ana. — Nu sună prea bine. — Bine, fie și cum spui tu... — făcu el concesiv. — Admit că jumătate făcea parte din stol, dar restul... te rog să mă crezi că era cârd autentic. Compromisul fu validat de zâmbetul Anei. Fie în stol, fie în cârd, cert este că el căpătase un nou statut — de impuritate într-o masă feminină, potrivit unei plastice dar pertinente evaluări emise spontan și poate cu o ușoară invidie de profesorul de tehnologie chimică la intrarea într-o aulă populată preponderent de fiicele Evei. Deși nu mai reuși de astă dată să mai pună bazele vreunui ademenitor grup de genul tripletei feminine, (recunoștea că l-ar fi tentat o astfel de perspectivă, cu experiența acumulată până atunci) avea să-și adauge la activul său o secvență memorabilă, pe care el o considera drept realizarea de vârf pe linia relațiilor sale cu partea feminină... Într-una din zile, repartizată prin programă efectuării practicii studențești într-o întreprindere bucureșteană, izbutise să convingă șapte colege să-l însoțească la o bere. — Îți dai tu seama, — îi spuse Anei — șapte dintr-o lovitură! — E o performanță! — exclamă admirativ Ana, ca semn de recunoaștere necondiționată și instantanee a meritelor lui din tinerețe. — Precum croitorașul cel viteaz. — Mai ceva, — sublinie el — pentru că trebuie să ai în vedere diferența netă de substanță și calitate dintre victimele lui și victimele mele. Derulă apoi filmul întregii „operațiuni”. Deși o prezentase fetelor ca spontană, ideea lui cu berea fusese dinainte elaborată. Considerând că farmecul lui personal s-ar putea să nu fie îndestulător pentru reușita acțiunii, avea să apeleze la metode senzoriale pentru a trezi pofta fetelor. — Mă refer în mod expres la pofta de bere... — făcu el o precizare insinuantă. — Nici nu mă gândeam la altceva! — i se răspunse. Pentru atingerea țelului urmărit, adusese de acasă o porție zdravănă de salată de icre și își îmbiase colegele în timpul pauzei de masă să guste din tentantul conținut al borcanului. „Ce bune sunt icrele!” — exclamaseră toate, la unison. „Normal! — se-mpăunase el. — Știți doar că eu vă ofer numai lucruri de calitate. De la deliciile verbale până la cele culinare, nemaivorbind și de alte dulci tentații.” „Icrele sunt făcute de mama ta?” — se interesaseră ele. „Nici pomeneală!” — respinsese el cu fermă superioritate presupunerea lor. Apoi le lămurise pe un ton savant. „Mama mea, deși o ființă deosebită, e și ea om, nu-i stă în puteri să facă icre. Mama doar le prepară.” Tratându-le cu salată de icre, care se știe că este destul de sărată, el spera că mai curând sau mai târziu, își va face apariția senzația de sete. Și-atunci își va intra în rol el... Dezinvolt, cu o naturalețe bine interpretată, el va veni cu soluția salvatoare. „Ce-ați zice, fetelor, de-o bere rece ?” Nu mai puțin de șapte dintre colege dăduseră atunci curs invitației sale. Porniseră cu toatele încrezătoare, sub comanda lui. Luaseră tramvaiul, iar biletele le plătise el. „Voi, în schimb, dați berea, așa că să nu vă fie teamă că-mi rămâneți datoare.” La coborârea din tramvai el sărise primul, dar nu atât pentru a le ajuta și pe ele să coboare, cât să le numere, una câte una. Putea răsufla ușurat. Erau toate. — Tu știi prea bine asta... — îi spuse Anei. — E greu de ținut și-o fată aproape, darmite șapte! El însă reușise atunci de o manieră ireproșabilă. Se vede că vigilența lui dăduse roade, căci nu pierduse niciuna pe drum. Iar scena finală avea să se petreacă la o bodegă des frecventată de el, ce făcea din strada Apolodor un loc deosebit de atractiv. — Cred că tot Apolodor se chema și cârciuma, nu-mi mai amintesc exact. A fost, oricum, cea mai celebră bere din viața mea! — se făli el. — Atmosferă de delir colectiv. M-am simțit mai ceva ca un pașă. Trebuie să recunoști că niciun personaj specializat din domeniu, consemnat în paginile de istorie ale omenirii, gen Casanova sau Don Juan, n-a reușit să reunească concomitent, laolaltă și de bună voie șapte reprezentante ale sexului frumos în vederea săvârșirii unei acțiuni comune cu ele. Fie ea și o bere. În istoria mea personală, această „măreață” faptă din 1974 avea să rămână arhivată sub denumirea de Coup d’Apolodor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate