S-a întâmplat într-o zi pe la amiază. Era în sat o căldură cumplită. Ileana stătea în pragul casei, dând a lehamite din cap. Zăpușeala te făcea să-ți ieși din minți. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns că nimeni nu-i trecea pragul barului, abia deschis. „Sincopa” era un loc ferit, în care te puteai retrage să bei ceva răcoritor. Dar oamenii, educați de felul lor, nu consumau decât apă plată din fântânile lor personale. În ultimul timp, fântânarii, umblând prin sat cu crenguțele lor de alun, fermecate, făceau adevărate averi. Ei știau exact locul în care putea fi săpată o fântână, ghicind vâna de apă ce susura pe sub pământ.
Ileana își legă basmaua la ceafă și oftă. Două găini se scăldau în praful ogrăzii. Mai încolo, în secunda următoare, căzu, ca din cer, ceva. Era o grămăjoară neagră, mică și închircită. Se auzi un „Auuu” prelung și Ileana făcu ochii mari, de mirare.
- Doamne iartă-mă! Dar, oare ce-i acolo? se încurajă femeia, neîndrăznind să facă
vreun pas spre locul cu pricina.
Imediat ce spusese asta, din grămăjoara chircită, se ridică ceva negricios și veni spre ea,
chicotind:
- Iaca, ce să fie? E dracul! Ce te benoclezi așa la mine? spuse negriciosul, frecându-și
fundul ce-l ustura de la căzătură.
- Piei, Satană! spuse femeia, făcând un pas înapoi.
- Piei tu, proasto! rânji îngrămăditul. Crezi că dacă vin spre tine, ce, te iau în coarne?
Uite, nici n-am așa ceva, arătă el spre creștetul acoperit de blănița ca de puf. Coarne au șefii, nu toți amărâții ca mine.
- Să nu te apropii de mine, că-ți dau cu aghiazmă-ntre ochi!
- Dă-mi cu ce vrei, dar lasă-mă să stau un pic, să-mi trag sufletul!
- La mine-n casă, niciodată! se apără femeia.
- Dar cine-a zis că vreau să intru în casă? Uite, stau colea, pe trepte, la umbră.
- Doamne, Dumnezeule, apără-mă! silabisi femeia.
- Stai liniștită femeie, că nu-ți fac nici un rău! Nu de asta am venit!
- Dar atunci de ce?
- Ne-au fugărit din Iad!
- Cine?
- Vrei să știi cam multe! Auzi, suntem cam mulți și ne-au dat afară. În Rai nu putem
intra și, atunci, hai pe Pământ!
- Da’ de ce în ogradă la mine?
- Din întâmplare, doar nu crezi că ai vreun merit deosebit să mă găzduiești? Uite-așa,
mi-au tras un șut în fund și am căzut aicea, nu ți-i clar?
- Acuma să pleci!
- Unde? N-am casă, n-am nimic...
- Pe pustii, cu oala-n cap...
- N-am nici oală!
- Du-te...
- Ai vrut să spui dracului... râse îngrămăditul.
- Treaba mea ce-am vrut să spun.
- Te-a luat gura pe dinainte! Aș putea să-ți fiu de folos!
- Ferească-mă...
Dar femeia nu-și termină cuvântul, că negriciosul îi luă vorba din gură.
- De trei zile nu ți-a intrat nimeni în bar, așa-i?
- Da’ tu, de unde mama naibii știi? spuse femeia supărată.
- Știu, iac-așa! Și dacă nu mă lași să stau aici, n-o să-ți mai intre nimeni, în veci, în
bomba asta! Ai pus termopane de fraieră și plasmă înăuntru, crezi că lumea-i proastă? Alooo! zise mititelul, deșteptarea! Dacă vrei să faci afaceri, ia-mă asociat!
- Nici moartă!
- Moartă nu te vreau eu, se scărpină el în creștet! Uite, facem un pariu, dacă într-o oră
îți aduc zece oameni la masă, mă iei de asociat, dacă nu, nu.
Femeia nici nu știu când perspectiva unui câștig frumușel îi luă mințile, și acceptă târgul. Scoase negriciosul din buzunar o furcă cu trei coarne, mică, de s-o pui în vitrină, și o tuli în stradă. Care persoană trecea pe acolo, îi băga furculița în fund, înțepându-l. Bietul om simțea dintr-o dată o sete teribilă, și, barul „Sincopa” era singurul loc în care și-o putea stinge. Ileana nu prididea cu desfăcutul sticlelor de bere și suc. Negriciosul o urmă la tejghea.
- Ai văzut că m-am ținut de cuvânt? Și tu să te ții!
Femeia amuți. Uitase târgul. De voie, de nevoie, îl acceptă ca partener, și, de unde oamenii nu beau decât apă plată, fiind educați de felul lor, începură a goli sticle de sucuri cu chimicale, uitând de sănătate, votcă, vin și alte lucruri nefolositoare. Când erau întrebați de neveste de ce intrau mereu la „Sincopa”, ei răspundeau:
- Parcă mă pune dracul!
Azi așa, mâine așa, îngrămăditul se pricepea la vânzări, de zici că făcuse Economia Afacerilor. Profitul se dublă, se triplă, apoi trebuiră să angajeze un contabil priceput, pentru că cifrele aveau multe zerouri. Asta până într-o zi, când negriciosului i se puse pata pe Ileana, uitând de faptul că în contractul lor special, era prevăzut, la punctul I, că nu avea voie să atingă femeia. După vreo oră de chicoteală, îndrăzni să o ciupească de fund.
- Fir-ai tu să fii, dar ce-mi faci? îl înjură femeia supărată.
Dracul roși, încurcat.
- Te dai la mine, măi îmblănitule, că te bat de te usuc! Cine te-a pus?
Dracul ridică rușinat din umeri:
- Dracul!
Femeia îl luă de după ceafă și-i arse un șut în fund, încât îl proiectă peste gard, în stradă. Apoi își scutură palmele, mulțumită că scăpase de necurat.
Închircitul își scutură fundul de praf și se uită în dreapta și-n stânga, apoi se făcu nevăzut. Prin fața lui tocmai trecea un fântânar. Dracul neavând ce face, se ținu scai după el și-i scuipă pe nuielușa de alun. Fântânarul intră în curtea unui om și-i arătă locul unde să sape fântâna. Dar nuielușa de alun nu mai spunea adevărul.
Oamenii s-au apucat de săpat dar nu găsiră apă. Fântâna se umplu de petrol. Dracul își umflă ochii de ciudă. Nu-i venea să creadă că făcuse așa o gafă. Ca prin minune, auzi vocea șefului său:
- Treci înapoi, prostule! Nu ești bun nici să seci o fântână!
Îmblănitul își luă tălpășița. La Poarta Iadului, îl aștepta șeful său, ținând în mâini o
nuielușă de alun, subțirică.