În vară, deci înainte de indexări, pe când să intre în sediul P.N.L., premierul Tăriceanu a fost înconjurat de un grup agresiv de pensionari. În încercarea lor de al elibera, bodyguarzii i-au împins vânjos în spate și unul dintre protestatari a căzut. Premierul îl ridică și începu prietenește să-i explice de ce momentan nu sosise și ceasul lor. Pensionarul acela însă, i-o tăie scurt.
- Măi Tăricene, lasă nimicurile ăstea, eu sunt Dumnezeu și când am nevoie de ajutor, apelez la câte un român că numai eu știu de câte ori v-am scăpat basma curată. Am acuma o urgență ce nu suferă amânare. Modifică-ți programul, vii peste un ceas cu mine în cosmos.
- De ce nu-l iei pe Băsescu, că și în pauza de publicitate apare la televizor să mă facă incompetent și corupt. Până când Doamne?!
- Ca președinte, el este factor de echilibru. Tu ești factor de execuție, că de-aceea ți se spune șeful executivului. Înțelegi?
- Dacă nu se agravau lucrurile, zău, veneam. Te-ai uitat astăzi la televizor? Mi-a atacat doi miniștri . Aceeași placă. Incompetență și corupție. Riposta va fi pe măsură! și Tăriceanu dădu să intre în sediul partidului. Dumnezeu strigă după el: Recomandă-mi pe altcineva! Dar să aibă fibră pentru că este vorba de efort fizic.
- Ia-o pe Mioara Mantale, face sport și are vreme destulă cum am scos-o pe tușă.
Dumnezeu se duse la Mioara Mantale. Aceasta, cu lacrimi năvalnice pe obraji, frunzărea de zor toate actele normative legate de funcționarii publici, în vederea unui proces răsunător împotriva lui Tăriceanu.
- Crudă este pentru unii viața asta Doamne! Două lovituri dintr-o dată. Tăriceanu m-a lăsat fără prefectură și sclifosita de Marica mi l-a furat pe dragul meu Andrei Actorul.
- Ce mă presează timpul! Dacă vii, îți rezolv una din supărări. Zi repede, care?
Mioara se gândi, se gândi, se gândi.
- Am prefecura, mor după Andrei. Îl am pe Andrei, mi se sfâșie orgoliu după funcție. Dă-mi-le pe-amândouă.
- Nici chiar așa. Ce mă fac?
- Îți recomand pe cel mai forțos român. A făcut ordine în toate piețele Bucureștiului. Faimosul inspector Piedone.
Dumnezeu, fuga la Piedone. Acesta se găsea într-o gravă stare depresivă, cum idolul său, domnul Dan Voiculescu, ieșise la alegeri sub doi la sută.
- Ce popor miop Doamne! Un om de talia lui Dan Voiculescu.
- N-a fost dovedit ca fost securist?
- Și alții au fost dovediți și au peste zece procente. Când cu cei trei ziariști răpiți, s-a oferit ostatec în locul lor. Un sacrificiu demn să-i crească popularitatea cel puțin cu cinci la sută. Þi-ai găsit însă!
- Vii cu mine, ori nu vii?
- Știi ce? I-al pe domnul Dan Voiculescu, când aude poporul român că te-a ajutat chiar pe dumneata în persoană să rezolvi o problemă cosmică, îmi pun gâtul jos, ajungem la șaptezeci, la optzeci de procente! Îți face și dumitale reclamă, că ve-ți fi însoțiți de trei echipe de televiziune.
- Scuză-mă domnule Piedone, o asemenea lucrare se face în cea mai mare taină, cu eroi care nu se așteaptă la alte profituri decât la o mare mulțumire sufletească! și oftând, Dumnezeu intră într-o berărie să-și astâmpere setea. Acolo, lângă cine se așeză la masă? Lângă unul, Dogaru Ghiță, care i-se plânse că din magazioner șef la un depozit, ajunse datorită calculatoarelor, mai mare rușinea, să încarce lăzi de sticle goale în camioane.
- Dacă vii cu mine, îți deschid partea aceea de creier, care se joacă nu alta cu calculatoarele.
- Dar de ce mi-e închisă?!
- Nu-ți fi toți genii! Fiecare are câte ceva înfundat. Unu nu leagă două boabe într-o limbă străină, altul să-l tai, nu pricepe formula chimică a apei, n-am timp măi Dogarule de explicații, bea-ți berea și la drum!
Pe drum până în spațiu cosmic, Dumnezeu îi explică lui Dogaru despre ce este vorba.
- Dracul face pe Pământ câte o răutate cât el de mare, eu îl prind asupra faptei, îl înșfac și-l duc pe ultima planetă a sistemului, stearpa, întunecoasa și pitica Pluto, unde din trei pași ești pe partea cealaltă a ei, dar nici acolo nu câștigi nimic. De fiecare dată când îl las pe Pluto, turbează de furie și aruncă spre Pământ cu stânci. Dacă nu reușim să sfărmăm stâncile ăstea până la intrarea în atmosfera Pământului, vai de capul vostru ar fi!
- Dar de ce?
- N-ai studiat la școală? Atmosfera înseamnă frecare și aprindere, din cauza vitezei imprimate de gravitație. Cu bucățile mici nu-i problemă, scrum se fac, dar bucățile mari nu apucă să ardă total și produc pagube mai rele decât toate cutremurele și uraganele la un loc!
Din drumul lor, coborâră și pe Lună, unde Dumnezeu își ținea dosite două baroase cât toate zilele de mari. Unul i-l dădu lui Dogaru și cu ele pe umeri ieșiră să le ațină calea stâncilor aruncate de Drac. Când Dogaru văzu ce bucătoaie mari de piatră vin spre ei, strigă înspăimântat: Cum le dovedim Doamne?!
- Ce școală ai făcut?! În vid nu există gravitație și frecare, îți crește puterea de o mie de ori! Dă în bolovani cu nădejde!
Astfel încurajat, Dogaru se puse pe treabă. Pac-pac, pac-pac, când unul când altul, trăzneau cu baroasele în stâncile care în grăunțe se prefăceau!
Când își terminară cu bine treaba și dinspre Pluto nu mai venea nimic, semn că Dracul se liniștise, duseră baroasele la locul lor de pe Lună și în vreme ce coborau către Pământ, cum nu-i mai grăbea nimeni, Dogaru zise.
- Întradevăr Doamne, singur nu făceai față. Dar cum scapă de pe Pluto?, că așa am înțeles, nu-i prima dată când te supără cu isprăvile lui.
- Are o putere de convingere fenomenală. Când îi aduc de mâncare, pică în genunchi, regretă, face promisiuni de îndreptare și la inima mea bună, ce pot face, mă înduplec și îl eliberez.
- Ultima dată cu ce l-ai prins?
- Umbla cu formula bombei atomice, să i-o vândă lui Ahmadinejad.
Ajunși în București pe înoptate, când se aprindeau luminile, căzură de comun acord că înainte de a se despărți, ar fi plăcut să mai bea împreună o bere . Zis și făcut.
Toată lumea din berăria arhiplină comenta aprins despre necazul abătut asupra bieților români care lucrau în Italia. Cum se umflară macaroanele în italieni și aceștia se puseră pe ai noștri cu amenințări prăpăstioase, ba în câteva cazuri chiar cu bătăi în toată regula, să-și ia tălpășița din țara lor.
- Doamne, italienii ăștia chiar nu fac diferența dintre un român onest ce lucrează acolo până îi ies ochii din cap și un țigan venit la jefuit? Ori este vorba de rea credință?
- Tu cam ce crezi?
- Vai de capul lor prin ce trec acolo, să nu scoți un cuvânt în limba ta că te înjunghie! Cine să le ia apărarea?! Ai fost și dumneata cu pălăria în mână pe la politicieni.
- Și ce propui?
- Renunț la știința calculatoarelor. Ațâță Doamne un pic focul în Vezuviu, nu mult, cât să fumege, cât să-și întoarcă italienii gândurile de la nevinovații noștri și dacă vor temeri adevărate, atunci din partea vulcanului să le aibă.
Apoi cei doi se despărțiră.
Trecu o zi, două, nici un semn de erupție. În a treia seară, Dumnezeu îl căută la telefon pe Dogaru.
- Măi Dogarule, ai auzit declarația lui Cioroianu? Propune strămutarea tuturor țiganilor într-o bucată mare de deșert, cumpărată în prealabil de la egipteni. Deci problema este ca și rezolvată, mai are rost să umblu la Vezuviu?
- Ce bucată de deșert Doamne, că până se mișcă guvernul, pune mâna pe ea ori Becali ori Pristanda, cel cu parcul Bordei și apoi să te ții, i-o vinde statului român pe miliarde de euro. Decât să se îmbogățească ăștia doi, rămână lucrurile cum sunt.
- Atunci pornesc furnalul Vezuviului.
- Stai Doamne. M-am gândit. N-ar fi bine. Cine știe cum ar intrerpreta italienii. Au auzit și ei de faimoasa mama Omida. Machiavelici în schimb, i-ar momi pe bulibași să râmână la ei pe ajutoare grase, dar condiționat. Să-și trimită în țară toți supușii cu patru mâini. Atunci prăpăd pe capul nostru, că țiganii n-au lege, numai de bulibașa lor ascultă. De aceea zic, deocamdată este bine ca lucrurile să rămână cum sunt.
- Măi, măi, oftă Dumnezeu, mare dreptate a avut cel care a zis că mămăliga nu explodează! și fiecare își văzu în continuare de treaba lui. A lui Dumnezeu, eu n-o știu, dar de Dogaru atât vă pot spune. După ce încărca câte un camion cu lăzi de sticle goale, intra într-un birou unde fosta lui subalternă înregistra la calculator numărul lăzilor. Dogaru își aprindea țigara și întreba ironic:
- Merge calculatorul, dragă Elena, merge? și apoi zicea aceste cuvinte enigmatice la care nimeni nu le dădea de capăt: Calculatorul, apă de ploaie pe lângă știința cosmică!