Scriind primul meu articol mi-a reaparut in minte ceea ce mi-am propus inainte de a intra in jurnalism:sa respect adevarul,libertatea de opinie,libertatea la replica,sa ofer obiectivitate si profesionalism.Daca profesionalismul il dobandesti o data cu experienta,relatarea obiectiva a faptelor e o datorie etica,fara de care nu ai ce cauta in jurnalism.
Creatie...talent...hai sa le lasam pentru data viitoare.Pentru impresiile mele de liceu nu am nevoie de ele.Nici nu-mi treceau prin minte,in clasa a IX-a cand eram doar un boboc.Ma consideram libera ca pasarea cerului,colindand salile aglomerate ale liceului, salutand profesorii grabiti.Tot in clasa a IX-a am aflat ca intr-adevar exista elevi care primesc un milion pe luna,bani de buzunar,si totusi de foarte mult timp nu mai e un secret ca exista si elevi care nu au nici zece mii de lei ca sa platesca un calendar la crucea rosie.Referitor la haine,fiecare elev se simte bine intr-un anumit tip de imbracamite si nu le poarta pentru a-si evidentia situatia materiala.Coafuri sofisticate?Imi permit sa numesc asta INGRIJIRE.Cat e de sofisticat e sa-ti prinzi parul in coada si sa mai pui si doua agrafe?Bijuterii?Daaaa...Intr-adevar o pereche de cercei sau un lantisor purtat pe sub bluza sunt elegante si elevii nu au ce cauta cu asa ceva la SCOALA!!!Va rog insistent eleve din Capitala,nu mai purtati cercei...va confunda lumea cu nepoatele lui Bill Gates!
Glumesc...elevii clasei a IX-a isi permiteau cateodata sa faca abuz de adidasii noi Puma sau de telefonul mobil cu clapeta ca sa creeze „faze dure”.Dar se gaseau intotdeauna elevi de prin clasele mai mari care sa le puna capat cu un „get real” sau „whatever!”.
Clasa a X-a deja era mult mai agitata.Prietenii,impresii,vise si sperante.Daca in clasa a IX-a ai dat tot ce ai avut mai bun sau mai rau din tine(cercei,buric gol,telefon,adidasi,fuste scurte,si lista poate continua dupa gusturi si caractere),a X-a e clasa schimbarilor si integrarii.Intri dupa-amiaza,iesi seara,deja te vezi un adult in devenire si totusi un copil temator de intuneric.
Apar discutiile interminabile si aprinse cu parintii care intotdeauna vor mai mult de la tine decat poti da.Iti vin idei ticnite cum ca ai vrea sa-i omori in somn ca maine sa nu observe la ce ora te-ai intors de la concertul cu B.U.G. MAFIA.Sau ai vrea sa aflii subit ca datorita copiutelor tale devotate ai luat un 10 la matematica si atunci tata nu are cum sa-ti refuze o tura cu masina cat sa-ti duci prietena pana la un suc si inapoi.
Ei bine,a XI-a e o alta poveste.Deja simti ca e „frectie”.Toate subiectele discutate in acelasi cerc de prieteni te obosesc si plictisesc.Subiecte de genu: „Am fost aseara la petrecerea lui X la restaurantul ala musto,si grupul Y de baieti au rasturnat mesele de la prea multa bautura” sau „s-o fi vazut-o pe tocilara aia,de care se tot vorbeste in liceu!Da,mey,aia buna la scris!O mormoloaca si jumatate cu ochelarii aia de faianta,am trecut ieri pe langa ea si pot sa jur ca mirosea a naftalina!”Subiectele tabu...nici ele nu mai fac valva.Relatia dintre X si Y continua inca din clasa a IX-a,si oricat a stors X de la Y,ala tot o iubeste si ii aduce un urs mare cat clasa de Valentine’s Day!”.Toate te plictisesc,casti si te gandesti la vreme,la ce mananci in urmatoarea pauza,pe care o petreci mai mult in fata cozii de la magazin, pentru o merdenea si un pachet de servetele,decat sa mananci linistita afara la o tigare.Te simti mai obosita decat se simte bunica cand asteapta pensia aia marita cu 10000.
Si ajungem cu pasi mari si la clasa a XII-a.Dumnezeule mare!Bacul!Bate la usa ca in opera lui Beetoven.In clasa a XII-a deja iti dai jos mainile de la ochi si privesti clasa,profesorii,colegii,rasfoiesti manualele,TRAGIC!!!
Ne strangem toti in clasa si ...si...se lasa o liniste mormantala.Trece un minut...trec doua...Fie!Peste 10!Scoti foaia de hartie pe care scrie test la matematica,te semnezi,copiezi exercitiile de pe tabla si...te opresti.CONSTIENTIZEZI ca pixul nu va mai scrie nici sigur si nici obligat de „stiinta ta”in urmatoarele 40 de minute.Incepi sa tremuri si picuri reci ti se preling pe frunte.Te simti ca Neo care abia atunci s-a trezit si descopera MATRIX-ul si gustul adevarat la mancare.Te flatezi si totusi te intrebi de ce ai ales pastila rosie?Si cum stai si-ti plangi singur de mila,observi in prima banca,prietena ta de-o viata,isi ascute creionul isi i-a compasul si traseaza ceva lipsit de intelegerea ta limitata pe foaia impartita in patratele.Deodata alti trei se trezesc si spun „Ah!Asta am facut-o acum o saptamana,stiu!”.Si deodata 5-6 pixuri alearga sub influenta a 10000 de cai putere.Si atunci realizezi ca esti „pasta”si la matematica.Scartaitul creioanelor te sufoca: „De ce nu pot gandi astia mai incet?”.Te orbesc mintile lor briliante.Si iti pui intrebarea,astia nu sunt cumva extraterestrii?Tigara i-a 8 minute din viata,ei cum au fumat pana acum si mai au inca neuroni?”sau „Au tras un fum in plamani pana acum,cu adevarat?”
Urmatoarea zi esti gata sa infrunti realitatea.Intrii in clasa iti pregatesti un glas mieros si ceri si tu caietele de la colegii tai intru suferinta.
Toti ma parasesc la greu.Singuratatea este cred cel mai atroce sentiment care a patruns in vreun suflet.Bazaie atat de incet si de subtil,desi de felul ei nu se aude.Si in vibratiile ei,produce un fel de camp de rezonante ca un mesaj de amenintare: „Sa nu ajungi ca mine,sunt contagioasa!”.Apoi dorinta mea de a-i invinge pe ceilalti si de a le demonstra ca nu ma "fac" pe mine o pereche de ochelari de faianta,devine un nou stil de viata cu care ma conformez.Nu las lumina ochilor mei sa paleasca,lupt...cedez...pentru ca indiferent de directia in care m-as indrepta,tot as ajunge sa sufoc o fractiune din mine.Odata si o data tot am sa ma schimb...Viata nu sta pe loc.
Si atata timp cat mai am suflu in mine,ma voi RIDICA de pe podeaua dura unde am zacut tintuita de propria mea...INCAPACITATE.