poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-10 | |
Pun caseta în aparatul cel vechi, tata mi l-a lăsat. Privesc la fructele de pe pervaz, răsare soarele. Azi nu voi asculta muzică, îmi dă ritm zilei. Unu – unu. Caseta fâșâie încet. Am ajuns la capătul meu. Uneori îmi place să înregistrez casete și să le ascult după un timp. Soarele se strecoară. Fructele respiră delicat. “Și – Și să-ți spun…” Opresc caseta. Tac. Pornesc casetofonul.
“- Și să-ți spun, dragă, mi-am privit prietena călătoare în ochi cu o fixitate irezistibilă. - Ce? destul de absentă în propria ei căutare. - Ieri m-am întâlnit cu Dumnezeu pe stradă. - Îmi imaginam că într-o zi se va întâmpla asta. Știi, draga mea, el se plimbă destul de des pe Magheru. Nu-mi amintesc să-ți fi spus asta vreodată, adaugă revenindu-și la starea de amorțeală în care o cunoșteam de atâta vreme. - Să vezi cum a fost, mi-am lipit buzele de obrazul ei, apoi am sorbit din ceai; de partea cealaltă a vitrinei cafenelei oamenii treceau obscur, fiecare ținea câte un copil de mână. Eu ieșeam din magazin, el tocmai voia să cumpere o pereche de ciorapi. Eu îmi luasem o pălărie albastră. M-a mirat aerul său de început. Purta frac și baston. Era frumos, mai frumos decât îți dă senzația când apare la televizor sau în pozele din ziare. Machiajul de pe față îl întinerea. M-am apropiat de el, în vreme ce se descălța ca să probeze o pereche de ciorapi în dungi. “Tu ești, Doamne?” “Da”, mi-a răspuns puțin distrat. Lumea din jur ne privea puțin curios, puțin neobservabil. - Era destul de normal, o reacție reconfortantă, îmi replică doar pentru a face conversație, dirijând invizibil o melodie de Vangelis. - «Aș vrea să ne plimbăm puțin, Doamne, prin București», i-am propus slab. Mi-a atins primăvăratic ochiul. Apoi am luat-o pe străduțe întortocheate. Nu era ocupat. Îi făcea plăcere să se afle în compania unei persoane care admira furnicile și frunzele uscate. Era soare. Am mâncat înghețată, ne-am furișat prin parcuri inocente, ne-am scăldat într-un lac și i-am admirat pielea transparentă. Am fost la film, iar când am ieșit, el și-a schimbat ciorapii pe marginea trotuarului. Am furat o chitară, el a cântat fumând, eu am dansat nemântuită. Ne-am cumpărat baloane cu heliu, am ronțăit bomboane și ne-am bătut cu căpșuni. Când s-a înserat, i-am mărturisit că trebuie să ajung la iubitul meu. Dumnezeu și-a scuturat puțin pletele. Mi-a cules luna de pe cer, iar după ce m-a lăsat să-mi lumineze fața, a călcat-o în picioare. Am fost noaptea la bâlci.” Opresc caseta. Tac. Număr în gând până la șapte. Ritualul nu mai poate dura multă vreme. Memorie-acvariu-sepulcral. Nu voi mai număra niciodată, hazardul este suficient. Pornesc casetofonul. “- Te-ai dus tu la bâlci? reușisem s-o uimesc cu ceva. Mi-am trecut mâna peste bustul ei.- Dumnezeu e nespus de frumos la bâlci. Am sărit în bălți, am împușcat gâște și copii. Ochii lui scânteiau încântător, ca marea pe lună plină. Când i s-au rupt și șosetele noi, a mers desculț. Deja ne sărutam și ne dădeam seama cât e de minunată lumea pentru noi doi. Mi-a mărturisit că merge adesea la curve. Nu m-am înspăimântat, ci m-am strâns fără motiv la pieptul său dezgolit, în care nu se auzea bătând inima. Am făcut dragoste într-o sală de așteptare. Dumnezeu face dragoste foarte bine. - N-aș putea să-ți spun dacă destinul ți-a descris acea zi, rostește visătoare, nici un regret din trecut, timpul ei stagnează în fața mea ca un nud pe o scenă. Oamenii trec ca într-un dans clasic. Dumnezeu are un scai, un ac, un ghem, un arcuș sub piele. Are greața și amețeala sub piele. Un gândac și un vers rău, un arlechin intersectat cu un război, un gând galben prins de somnul încifrat, infecție și drog, are sub piele praf sincopat și niște gunoie abstruse. - Mi-a cerut numărul de telefon, dar probabil doar din politețe, căci nu m-a sunat niciodată. Sunt puțin tristă fără el. Acum câteva zile mi-am făcut testul de sarcină, dar a ieșit negativ, mă înviorez și-mi strâng călătoarea în brațe. Ea e puțin tristă. Facem nota și ieșim din cafenea. Ne ținem de mână. Uneori îl mai zăresc pe Dumnezeu pe vreo bancă, pe scaunul de lângă mine, la teatru, în alimentară. Atunci mă apropii de el și-l întreb dacă el este. Mă privește obosit, cu ochi rimelați, prin lentile de contact și-mi propune o mare călătorie printr-un timp mai mult sau mai puțin muzical.” Totuși Dumnezeu face foarte bine dragoste. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate