poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-10-15 | |
Își amintește urmările cutremurului din noiembrie 1940. Avea pe atunci zece ani și s-a trezit, noaptea, dârdâind de frig la taică-su în brațe. Erau în fața blocului și priveau, împreună cu toți vecinii, consternați în jur. După ce au înghețat bine au urcat înapoi în apartament. Cum în anul respectiv aproape în fiecare lună se produsese câte un cutremur de patru sau cinci grade pe scara Richter, ajunsese să se obișnuiască. Dimineața a anunțat la radio că avusese o intensitate de 7,4 pe scara Richter, durase 45 de secunde. După câteva zile, a colindat cu taică-su prin oraș și a văzut multe maghernițe prăbușite dar și ruinele blocului Carlton, ce avusese 12 etaje. Chiar și blocul lor fusese un pic afectat.
În vara lui 1941, după o ploaie torențială cu numeroase fulgere, la care el se uita fascinat, a venit taică-su acasă și a anunțat că România a intrat în război de partea Germaniei, și armata o să treacă Prutul în Basarabia. După care a adăugat: - Vezi să ai grijă de băiat! Dacă e cazul, vă duceți la mademoiselle Olga la Sinaia! Și să ții copilul la școală că, de nu, mă-ntorc din mormânt să te bântui! - Cum să mori?! Trebuie să te întorci ! … Își frângea maică-sa mâinile, înspăimântată. - Păi mă duc la război, madam ! …Nu la defilare pe șoseaua Kiseleff ! - Lasă că din cel de la 1918 ai scăpat! Încerca ea să se încurajeze, că taică-su nu părea prea afectat. - Atunci am fost în spatele frontului nu în linia întâi! Mi-a spus mie Dada că o să mor de armă de foc, după patruzeci de ani ! Așa că nu te mai smiorcăi !… Ești fată descurcăreață… să ai grijă să facă băiatul școală ! Ai auzit ? Grig se uita mirat la tatăl lui și se gândea cum să știe Dada așa ceva. Dar mai mirat și foarte speriat a fost când, după câteva luni, a aflat că taică-su a murit în bătălia de la Odessa. Atunci începu să rememoreze toate plimbările, meciurile, cursele automobilistice sau de cai la care fusese împreună cu el. Doar la paradele de 10 Mai mergea împreună cu maică-sa, atunci taică-su era protagonistul la care priveau cu mândrie. Grig, și la începutul clasei a cincea - care pe atunci era considerată primul an din cursul inferior al liceului - când și-a schimbat colegii, rămăsese același băiat liniștit, ușor introvertit, care se enerva foarte rar. În schimb,înainte de vacanța de iarnă, când unul din noii colegi, l-a făcut țigan, el i-a rupt tocul de scris. Fusese învățat de acasă să nu lovească, dacă nu este lovit. Directorul a comunicat situația familiei. Atunci nu a primit nici o pedeapsă, era orfan de tată, de două luni, iar maică-sa era prea îndurerată. A început să primească, în schimb, mai des, ceai de tei pentru calmare. Cum după incidentul respectiv maică-sa venea cel puțin o dată pe săptămână cu el la școală, într-o zi un coleg de-al lui, a întrebat-o: - Doamnă, Stăncescu Grigore, chiar este băiatul dumneavoastră?! - Da copile! Răspunse ea în timp ce se aplecă ușor și-și pupă fiul pe creștetul capului! Lui Grig i se păru a fi singura dovadă de afecțiune pe care i-o arătase maică-sa vreodată. În general era foarte aspră. De multe ori ar fi dorit să o întrebe diverse lucruri dar rareori îndrăznea. Singurele discuții cu ea, erau despre lecții și despre faptul că trebuie să învețe. Îl intriga faptul că maică-sa socializa foarte ușor cu toată lumea mai puțin cu el. De fapt problema era la el nu la ea, dar aerul ei autoritar îl inhiba. Uneori se simțea mai apropiat de mătușa Olga. Aceasta era mai deschisă. Cel puțin cu el. Auzise despre copiii înfiați și, se gândea că o fi și el adoptat! Altfel nu-și explica cum maică-sa era așa albă și frumoasă iar el nu? Mătușa Olga îl mai necăjea uneori spunându-i că a fost luat de la țigani pe un ciur de făină! Nu era exclus, crescuse în legănatul căruței împreună cu Tache și alți copii pe care aproape îi uitase! Oare de când venise în București, subconștientul lui încercase să-i elimine din memorie pe respectivii?! Își amintea totuși că, atunci când suferise de friguri, pe când era în șatră, Dada se dădea de ceasul morții și se văita: - Ce mă fac ? Ce mă fac ?...Mă omoară Aristide… dacă nu scapă chavorru! Pe atunci nu știa cine-i Aristide, între timp aflase că-i tatăl lui. De când ajunsese în București, maică-sa îl învățase să le spună tuturor cunoștințelor ei domnul sau după caz doamna; tanti sau nenea le spunea doar rudelor. Din ultima categorie avea foarte puține: tanti Olga, mătușa mamei și unchiul Aurel, fratele vitreg al mamei, care era proaspăt student la medicină. De aceea maică-sa îi inoculase și lui ideea că trebuie să ajungă doctor, cum va ajunge fratele ei și îl asculta temeinic la toate materiile. Lucru pe care l-a făcut chiar și în timpul facultății. Grig muncea din greu pentru fiecare notă și avea note bune. Doar la limbi străine stătea prost pentru că nici maică-sa nu știa și nu avea cum să-l asculte. Vlad, care memora mult mai ușor, trecea uneori să-l invite la joacă dar maica-sa nu-i dădea voie până nu termina de învățat. Niciodată nu avea liber, în timpul anului școlar. Pentru a-l încuraja să învețe, îl dădea exemplu pe tatăl lui Vlad, care era medic și avea un venit destul de mare, dar îi amintea și de cele două case ale mătușii Olga din care una sigur îi va reveni lui, dacă va fi elev sârguincios. Riguroasă cum era îl supraveghea chiar și în pauza de 10 minute, pe care îl punea să o facă după fiecare oră de studiu, și în care trebuia să privească în zare pe geam, pentru a-și relaxa ochii. Nu era prea largă zarea de la etajul doi al blocului lor, vedea doar bulevardul și clădirile, dar putea privi cerul. Îl admirase prin spărturile coviltirului, pe când era foarte mic dar îl fascina și acum. Îl inițiase Dada puțin în tainele constelațiilor ce se succedau periodic pe boltă. Acum studia despre ele la științe și astronomie. Vlad, care locuia la ultimul etaj, avea o panoramă mai bună, vedea o parte din Cișmigiu. Două zile pe săptămână avea ore de vioară, nu-l pasiona dar maică-sa îl obliga să meargă. Îi plăceau însă cursurile de înot dar acolo îl lăsa o dată la două săptămâni. Relația maică-si cu Domnul, căruia nu-i știa numele, și despre care a aflat foarte târziu că era judecător, i-a ajutat probabil să trăiască mai mult decât convenabil, în timpul războiului, după moartea tatălui. Ajunsese să aștepte cu nerăbdare venirea Domnului respectiv, pentru că doar atunci mai scăpa de învățat și îl lăsa maică-sa afară singur să se joace cu copiii. Vorba vine să se joace, că de fapt privea la ei, că pe el nu-l prea băgau în seamă și nici el nu era prea îndrăzneț. Odată, Magda îi făcu semn să se apropie, dar când ajunsese lângă grupul de copii un băiat îl împinsese iar alt copil îi spusese că-i țigan. Vlăduț - așa îi spunea pe atunci lui Vlad – încercase să îi ia apărarea: - Nu-i țigan, așa e el, se bronzează mai repede! Oare o spunea din convingere sau doar pentru că erau prieteni!? Tatăl lui Vlăduț fusese prieten cu tatăl lui. În fața copiilor, câteodată, nu e bine să spui adevărul – mai ales dacă nu e așa de plăcut – că, te pot da de gol, când nu te aștepți. Problema acceptării era mai mult la copii decât la adulți, primii nu știau încă să mintă, să se ascundă. - Atunci de ce vorbește așa ciudat? întrebă o fetiță din grup. Vlăduț ridică din umeri. De atunci începuse să-i privească de la distanță cum se joacă, nu că i-ar fi fost teamă de ei dar, nu-i plăcea să fie făcut țigan. Nu dorea să fie băgat în seamă de milă. Era foarte orgolios, prefera singurătatea în locul compasiunii din partea lui Vlăduț sau a Magdei. Nu i-a spus niciodată mamei despre reacția copiilor, mai ales că, atunci când era cu ea, aceștia erau mai prietenoși. Cu toate acestea, Niculina Stăncescu a conștientizat firea introvertită a fiului său și, în urma consultării cu profesorul de sport, a hotărât să-l înscrie la un club de trânte. Spera să devină mai comunicativ, mai încrezător, dacă face ceea ce îi place. Pe cât era maică-sa de sociabilă și vorbăreață pe atât era el de închis și taciturn. Nu se împăcase încă cu ideea că are pielea mai închisă la culoare, dar suferea în tăcere. La început o admirase pe maică-sa pentru frumusețe dar și pentru tenul deschis. După moartea tatălui, când le auzi pe vecine spunând că-i mai tuciuriu decât taică-su, apăru un sentiment ciudat de repulsie ce uneori se amesteca cu ură și delăsare. Își detesta culoarea pielii, simțea o neputință imensă că nu poate schimba asta. I se părea că locul lui nu e acolo, se gândea la șatra lui, își spunea că măcar acolo toți sunt ca el sau poate mai colorați. Chiar și de balta în care-l păcălise Tache să intre, își amintea cu drag. Măcar de ar fi locuit și ei mai la periferie unde mai erau copii ca el, nu în centru unde era exemplar unic și privit ca o excentricitate. Mai ales că taică-su, pe când trăia nu se dezisese niciodată de originile sale. Acum îl cunoșteau toți vecinii și chiar dacă nu-i spuneau nimic lui tot i se părea că e privit cu suspiciune. Frustrarea începu încet-încet să dispară când într-o vacanță, în timp ce se afla în trenul spre Sinaia, văzu mai multe căruțe cu coviltir. Făcând comparația cu chavorre ce mergeau pe lângă ele situația lui nu i se mai păru atât de nesuportat. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate