poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 503 .



Ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir... (2)
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2021-07-11  |     | 



Aşa o pomenise. Aşa şi-o aminteşte, deşi n-ar putea băga nimeni mâna în foc că imaginaţia ori trecerea vreunui timp nu vor fi deformat, fie şi parţial, realitatea.

Cineva o îmbrăca dis-de-dimineaţă. Îi dădea drumul pe uliţă. Spectacolul începea! Iar Victoriţa, nici gând să se teamă!

...aproape-o-femeie. Una împodobită. Ca o sorcovă. O sorcovă mai mare, căptușită cu suflet! Suficient de colorată şi vie, încât să-ţi sară în ochi. Constant policromă (într-o lume uni atât de serioasă), cât să-şi definească inconfundabil stilul. Asta, spre binele ei, care trebuie să fi cochetat tainic şi deloc vanitos/primejdios cu gândul de a fi vedetă,... fie şi pe plan local. Chiar era una!

De departe îi ghiceai imaturitatea colosală. Scindarea între lumea de aici şi o alta, ale cărei graniţe cu greu le-ai fi putut trasa obiectiv: Victoriţa exista cumva ÎNTRE. De aceea poate, senzaţia de vertij în preajma ei, ezitarea, întrebarea ce-ţi sta pe limbă şi ratarea acesteia, pentru că, în momentul în care te hotărai în sfârşit s-o articulezi, cealaltă se făcea nevăzută! Să fi fost nălucă?!

Victoriţa nu se supăra niciodată. O fi avut niscaiva nervi de oţel, o filosofie aparte, una hard, în toată simplitatea ei monumentală?! ...sau nu arăta,... nu ştia să arate?! Nu ridica tonul. Doar câteodată privea mai insistent în curtea aproapelui. Aşa... într-o tentativă estetică. Pentru că ea avea nevoie – chit că nu ştiuse vreodată s-o exprime în cuvinte (... și cum să exprimi o stare absolut inefabilă?!) – de acest mod de interacţiune.

Nu nutrea mari pretenţii. Și, totuși, nu se sfia să-şi etaleze vestimentaţia, mai ales atunci când SE ÎNNOIA. Volens nolens, interlocutorul ceda priorităţilor momentului, îmbogăţindu-şi bagajul experienţial-afectiv cu detalii legate de locul timpul starea et cetera care înlesniseră achiziţionarea pieselor respective. Haine ieftine, multe primite de pomană, dar aşa de mult crescute în ochii duhovnicului fără de voie, prin măiestria nevinovată a Coloratei, ea însăşi înnobilată şi frumos derealizată prin propria imaginaţie, atât de puţin omenească! Uite, de pildă, bluza asta i-o adusese un Domn de la oraş... Cum..., i-o dăduse... pur şi simplu?! De ce o alesese tocmai pe ea?! Modestia o împiedica desigur să dezvolte confesiunea până la capăt. Şi Victoriţa își pleca ochii, cu albastrul lor cu tot. Trecea la punctul următor. Nu făcea niciun efort să-şi ascundă mâna dreaptă boantă, ca de mamoş, în care putea ţine, cel mult, iluzia unei garofiţe. Dar ea o purta cu atâta fermitate, în timp ce depăna liturghii şi pomelnice, că ar fi convins de contrariu pe oricine! Aşa era viaţa! Aşa fusese mereu! Aşa avea să! Iar moartea, practic, nu exista. Sau, mă rog, era ea ceva-ceva..., dar nu cine-ştie-ce, încât... Ştia însă că în dimineaţa aia (de vineri, de...) se cuvenea să fii „la faţa locului”, să nu dai bir cu fugiţii! Aşa la nuntire, aşa la îngropăciune!

Nu cunoscuse bărbat. Nu se lamentase. Feri-te-ar Sfântul, nu incriminase vreodată vreun Dumnezeu! Cu inima largă primise destinul înflorat-policrom. Se mulţumise. Mulțumise. Nu-și amintea să aibă o zi precisă de naştere. Jelea fără prefăcătorie, fără ranchiună, fără deznădejde. Aşa cum neranchiunos-nedeznădăjduit-adevărat chiuia la toate nunţile, deşi pe a ei nu o trăise vreodată... În pragul casei minuscule, trupul firav, altoit din sideful viselor neprihănite, primea neobosit ropotele de viaţă ale crinilor şi ale daliilor.

S-a furişat într-o zi un pic mai altfel. Erau Sânzienele. Se dezlănţuiseră vajnic puhoaiele dinspre dealuri. Chioară, o babă întrezărise. Volbură. Coroniţă. Drăgaică. Îşi făcuse cruce. Un perete întreg purtase negru-contra-alb. La scurtă vreme, cana cu apă, legată la unul din stâlpii prispei, primise tremurând prinosul virgin al florilor de iasomie. Adâncul vasului a rămas să păstreze chipul în veci crescut până la răutate al Victoriţei, care, cu vocaţie de mamoş, continuase, foarte probabil neputându-se dezice de numele ce-i fusese hărăzit.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!