poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-09-12 | |
Iulian Coroiu, la cei douăzeci de ani ai săi, era cunoscut ca un om rău, cum fusese și taică-său, reușind de fiecare dată când ieșea în lume să intre în conflict cu cineva. Cei mai mulți ajunseseră să-l ocolească ostentativ, să treacă pe partea cealaltă a străzii și să-și vadă de viețile lor. Acest lucru începuse să-l enerveze și mai tare, deoarece rămânea cu răul într-însul și se otrăvea singur. O soluție era să schimbe locul ( situație care nu rezolva fondul problemei!), alta, ceva mai dificilă, să-și găsească o nouă ocupație, care să împace și capra și varza, adică nevoia de a face rău, cu nevoia de a fi acceptat de comunitate (ceea ce, la o primă vedere, părea imposibil!).
Optase, în cele din urmă, pentru ocupația de polițist, fiind cea mai apropiată de profilul său psihologic, așa cum mulți criminali, de exemplu, optează pentru profesia de medic chirurg pentru a-și disimula potențialul criminogen. Atunci descoperise că nu-i tocmai ușor să ajungi polițist (dar ce era ușor în lumea aceasta!), trebuia urmată o școală cu regim militar (exact ce nu agrease niciodată!), dar nu se descurajase, aflase că beneficiile apăreau mai târziu, iar pentru el asta era important. Absolvise destul de greu cursurile Școlii de Poliție și fusese repartizat în orașul său natal, ca agent de ordine, primind uniforma standard, pistolul, bastonul din cauciuc și setul de cătușe necesar pentru neutralizarea persoanelor recalcitrante. Oamenii nu-i uitaseră vechile năravuri, dar îl priveau cu alți ochi, observând o semnificativă schimbare de comportament, constând în modul politicos de relaționare cu oamenii. E adevărat că politețea sa era cam rece, iar aplanarea conflictelor decurgea adesea abrupt, folosind bastonul ori încătușarea mai des decât era necesar, însă și oamenii erau răi, unii meritând o asemenea corecție. Făcea echipă cu Nicolae Pârjol, un fost tovarăș de „rele”, și reușise în scurt timp să devină la fel de cunoscut ca șeful Poliției orășenești, înregistrând la activ cel mai mare număr de rețineri și amenzi. Primul an își consolidase faima într- atât încât fusese desemnat „polițistul anului”, primind în avans, pentru „merite deosebite”, gradul de plutonier. Necazurile sale începuseră din cel de-al doilea an și culminaseră spre mijlocul lui august, când oprise o mașină în trafic. La volan era o femeie de vreo trezecișicinci-patruzeci de ani, iar pe scaunul din stânga un bărbat mult mai în vârstă.
- Bună seara! salută el. Sunt plutonierul Iulian Coroi! Vă rog să-mi prezentați actele! Femeia se cam fâsti(â)cise, neștiind la ce acte se referea polițistul. - Permisul și talonul??? - Plus cartea de identitate, rovinieta și asigurarea, vă rog! Femeia răscolise prin torpedou și-i prezentase documentele cerute, scuzându-se pentru întârziere. - Da, zise el, după ce le cercetă amănunțit, sunt în ordine! Acum vreau să văd trusa de prim ajutor și triunghiul reflectorizant! Bărbatul din stânga femeii, care nu articulase niciun cuvânt până în clipa aceea, tresări la auzul cererii polițistului. - Nu vrei să-ți arăt cumva și caii dinăuntru motorului? îl persiflă el. - Nu, răspunse politicos polițistul, dar aș vrea să văd actul d-tale de identitate! - Sunt doctorul Vulpe, n-am nevoie de niciun act ca să dovedesc cine sunt! Mă cunoaște tot orașul! - Foarte bine, eu nu vă cunosc! Vă rog să-mi prezentați actele! - Iar eu te rog să te duci dracului! - Mă duc unde doriți dvs., dar după ce-mi prezentați actele! Femeia văzu cuta care se profilă pe mijlocul frunții lui Iulian Coroi și se grăbi să intervină. - Venim de la o petrecere, domnule polițist! explică ea, căutând din nou printre acte. Soțul meu a băut mai mult ca de obicei și este ceva mai exuberant. Vă dau eu buletinul lui, dacă este neapărat necesar! - Cu dvs., doamnă, am terminat, o repezi Coroi încruntat, stați în banca dvs.! Acum avem treabă cu domnul! Doctorul se învineți de furie. - Ce treabă ai tu cu mine, bă, curcanule, dă-te-n p...a mea de fraier! Celălalt polițist, Nicolae Pârjol, apucase deja să deschidă portiera mașinii și își înfipse mâna în cravata doctorului. - Morții mă-tii! mugi el. Arată buletinul sau te umflu! - Umfli pe mă-ta! mugi și medicul Vulpe. Pârjol îl trase afară din mașină în timp ce Coroi se chinuia să-i răsucească mâinile la spate, numai că doctorul era foarte vânjos și avea peste o sută de kilograme. Pe deasupra, nevasta acestuia țipa și trăgea când de unul, când de altul, implorându-i să înceteze. La un moment dat, Vulpe căzu amețit în mijlocul trotuarului, fiind imposibil de urnit din loc. În disperare de cauză, Pârjol îl apucă de o mână și începu să-l târască spre mașina Poliției ca pe un sac de cartofi. Imaginile cu târnosirea cetățeanului (turmentat!) de către vajnicii apărători ai ordinii publice apărură la toate televiziunile și pe internet, conturându-se simultan patru opinii ușor divergente. Facebook-iștii acuzau Poliția de comportament violent și provocare, polițiștii erau de părere că se procedase corect, televiziunile se situau între facebook-iști și polițiști iar procurorii vedeau în comportamentul doctorului o acțiune clară de ultraj, deși omul nu insultase și nu lovise pe nimeni, menținându-se într-o zonă destul de ambiguuă. Mai „bărbată” decât toți, ceva mai încolo, Codruța Kovesi trimitea „băieții” să aresteze Guvernul, Klaus Werner Iohnis, se declara mulțumit de prestația DNA-ului, iar Kafka, apărut de nu știu unde, clipea perplex din ochi, depășit de situație. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate