poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1738 .



Văduva și lămîile
proză [ ]
!!fragment!!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [crepuscul ]

2017-06-09  |     | 



Însă în ochii ei candizi, odată plini de Dumnezeu, se citi înverșunarea scrisă cu slove de sînge și umbre pricinuite. Camera îi rămase într-un pustiu calm, mînat de o singulară certitudine – fata nu se va întoarce și nu-i va mai curăța lămîile. Nu mai avea altceva de făcut, decît să aștepte precum o floare la întîmplare crescută prin palmele reci de asfalt. Această îndeletnicire nu fusese niciodată mai aprigă, cu toate că toată viața ei nu făcuse vreo faptă relevantă, decît să aștepte, să clipească, să îndure. Poezia îi părea din ce în ce mai seacă, îmbiindu-se de sensuri anonime odată cu trilurile păsărilor pe care încetase a le hrăni. Își spunea: astăzi nu le dau de mîncare; voi privi aripile cum freamătă hămesite și cioculețele căutînd în zadar o sclipire. Nu se vor mînia pentru că ele nu cunosc acest sentiment – cel mult vor suferi de confuzie. De ce le-aș hrăni? Pe mine cine mă hrănește? Nu sunt datoare cu nimic față de ele. Îmi cîntați și mă fericiți? Acesta nu mai e de multă vreme interesul muritorilor – voi cîntați pentru Dumnezeu și cîteodată îmi păreți precum cerșetoarele sterpe din preajma bisericii - și semănați atît de bine, încît îndraznesc să cred cîteodată că omul a ieșit de sub aripa voastră ori voi ați înviat din carnea lui, a Omului-blestem, care e făcut să caute suferința și s-o preamărească, în loc să se obișnuiască a primi sărutări și îmbrățișări din jur – pentru că atunci cînd orice urmă de tandrețe ipocrită precum aceasta va pieri, voi veți rămîne fără suflu, solitare, tremurătoare sub vălul de ceață și vînt. Și vă mărturisesc așa pentru că vă iubesc mai mult decît pe celelalte surate ale voastre, ascunse în țărînă sau chiar zburînd mai sus de culmea orizontului. Ați avut în fiece dimineață cîteceva special și diferit ascuns întru înfățișarea voastră, cînd contemplam conturul penajului bogat... Felul de a privi dintotdeauna dintr-o parte, cu un ochi blînd, dar ager, anxietatea mișcărilor voastre din cap, scurte, cu o rapiditate precisă, fără a vă deranja puful de pe gîturile pale precum pietrele funerare, cu o manie a fricii știută doar de voi, ca și cînd văzduhul, de fapt, e cușca voastră în care sunteți prinse pe veci și v-ar conveni mai mult un spațiu cu adevărat limitat în care să vă simțiți ocrotite și nepăsătoare...

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!