poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4991 .



Sonia cu accent grav și hiat (15)
proză [ ]
Antrenamente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2016-07-20  |     | 



În întuneric aproape că a prins-o de mână. Într-un fel intuise gestul lui. Nu făcuse însă nimic. Avea să experimenteze infinitul sau vidul în toată grandoarea. Nimic din aceste două extreme. Un „mijloc” anemic, un ceva „între și între”, aproape invizibil, de fapt, inexistent... În mare, el i se înfățișa ca un fel de linie care, deși desfășurată pe verticală, se pierdea constant în detalii orizontale. Din curiozitate, din slăbiciune tipic omenească / bărbătească, pentru că o forță nevăzută dispunea de traiectoria lui...?! Nu avea niciodată prea multă salivă să articuleze cuvintele sau, poate, „rezervorul acela” seca în anumite circumstanțe. Se îneca.... Sonia nu are nicio vină! Și o spune cu mâna pe inimă! La prima vedere ai fi zis că este blond, numai că blondul lui cădea pe o epidermă închisă, chiar foarte închisă la culoare și Sonia s-a convins la un moment dat, după multe eforturi de concentrare, că nu soarele era vinovatul. Cândva, în laboratoare genetice neștiute de nimeni, cineva se jucase și pusese o perucă deschisă la culoare pe fața unui manechin aproape negru. Contrastul era atrăgător, mai exact incitant. Fata încerca să și-l reprezinte așa cum era el în realitate, dincolo de prefabricatele mai mult sau mai puțin inspirate. Nu înțelege nici acum de ce nu a reținut niciodată cum îl chema, deși el se prezentase încă de la bun început. Aproape automat, Sonia pusese, în locul numelui, clipocitul des al băiatului și refuzase să îl asocieze pe acesta cu entitatea desemnată nominal. Părea un pitic bătrân, deși avea o înălțime rezonabilă pentru un adolescent de vârsta lui. Sonia și-l înhipuia nopțile arzând lămpi întregi cu petrol ca să deslușească secrete alchimice care oricum nu ar fi interesat pe nimeni. Nici nu ar fi ajutat la ceva. Fără îndoială că așa se și explică cearcănele uriașe, privirea afumată și graba disperată, deshidratarea maximă, vizibile toate cu ochiul liber, la orice oră din zi sau/și din noapte. Din punctul lui de vedere, fără îndoială că „povestea (lor)” trebuia să înceapă cât mai repede, ca să aibă timp să se deruleze... Era ceva gran-di-os!! Atunci Sonia vedea pe obrajii lui, îngrămădite și agresive în lipsă de spațiu și de timp, o mulțime de derivate, nume de agent, nume abstracte, colective, diminutive și augmentative... Singurul ei sentiment era o senzație, aceea a unui vertij puternic, care a și făcut-o la un moment dat, fără să se mai gândească la eventuale consecințe, să-l lovească! Nu prea rău! N-a fost cine știe ce!! L-a atins puțin. Cu geamantanul pe care îl purta de Acasă în orașul G(i), din orașul G(i) Acasă și tot așa... Desigur, fusese un gest total neintenționat, de vină era insomnia din noaptea ce nu trecuse încă... O mimică de var se înstăpânise pe fața negriciosului blond îndesat centimetri buni în sinele ascuns de propria timiditate, aproape patologică. Părea că se pregătește să leșine... Tot el însă își ceruse scuze. Mai mult decât prompt. Cu tot sufletul. Sonia simțise un gust atroce de cocleală, ca și cum ar fi ingurgitat ceva nu tocmai plăcut, împotriva propriei voi... L-a privit cu înțelegere... El încercase să o protejeze punându-și brațul drept centură în jurul taliei fantomatice. Era prea de tot! Sonia a luat-o la goană... a rătăcit la propriu cel puțin o jumătate de oră... au lătrat-o mai mulți câini, și-a agățat dresul, a experimentat mirosul transpirației mult prea calde și al timpului hăituitor... Își amintește, a fost printre puținele dăți când și-a dorit din toată inima SÃ-SE-PIAR-DÃ!! Și s-a pierdut! ... auzea ecoul vorbelor lui, care o invitau „la un suc”-ul acela!!! Dacă urăște ceva, dar urăște, nu se joacă, atunci acestea sunt clișeele, care îi provoacă la propriu greață și nu-i de mirare că Mama găsește emetiral mai peste tot...

(O posibilă Premisă) El este de aceeași vârstă cu ea. La același liceu. La altă secție. La una în minoritate. La Real. Tocmai la.... XI......... F!! Este coleg de clasă cu... Banca a II-a!! Nu știe (încă) dacă detaliul ăsta are sau nu vreo relevanță în toată odiseea ei... în ultimă instanță... sentimentală! Când se vor mai limpezi apele, va înțelege poate mai bine... Aceeași concesie făcută trecerii timpului îi arată cât de insignifiantă este în lumea asta de pitici negricioși sau mai puțin... (Un fel de Concluzie)

Nu întotdeauna însă mâinile Geneticianului dau greș... De pildă, atunci când acesta pune să conlucreze un păr blond, o față albă și niște ochi albaștri-albaștri. „Acest el” purta blugi strâmți și un diplomat. Ochelari de soare cu rame foarte negre și o siguranță de sine dezarmantă. Sau înarmantă. Depinde. Privirile li s-au ciocnit. O fracțiune de secundă!! Deja mult prea mult pentru instituirea unor big bang-uri în serie! L-a iubit nebunește. Nici nu s-a putut apropia de mâncare. Câteva zile. Privirea lui i se incrustase așa de adânc în interior încât toate oglinzile refuzau să-i mai reflecte chipul... [O vreme, Sonia a fost nevoită să ceară părerea (mai puțin) binevoitorilor...] De bună seamă, așa trebuie să fi arătat Făt-Frumos și, atunci, cine ar mai putea acuza o Cosânzeană că suspină și cade, ca o bleagă, iremediabil la pat...?! Își imagina că este medic. Chirurg. Mai exact, chirurg cardiolog... Alesese orașul acesta mic fără doar și poate ca să o întâlnească la un moment dat pe ea... A fost mai mult decât convinsă de acest adevăr mai ales că nu o singură dată s-au întâlnit în virtutea acelei coincidențe deloc coincidentă... De unde știa el, de pildă, că săptămâna următoare ea va pleca Acasă nu cu autobuzul de 14, ci cu cel de 16??!! De unde..., altădată, faptul că ea avea să se piardă în detalii și avea să piardă și... ultimul autobuz din ziua respectivă??!! Și el suferise niște „pierderi”. Similare. În aceeași zi... Nu și-au spus un cuvânt. Fiecare și-a dus povestea în propriul stil, după propriile reguli regizorale și nevoi afective... Apoi a venit o ploaie stranie. Nu-ți puteai permite să mai privești în stânga, în dreapta... Þinta era în față, așa că nu o puteai rata... Ea trebuia să aibă grijă sa facă distincția între acuzativul și ablativul latin, să nu se împotmolească în timpurile subjonctivului francez, să găsească o cale de a împăca paradoxurile ce se iveau aproximativ la fiecare colț mai ascuțit de stradă sau de imaginație,... El, să-și dea examenele de promovare, astfel încât să poată profesa ca medic primar cât mai curând, să-și umple golul de pe inelar cu un accesoriu, să plece în vacanță în Tenerife sau undeva la Pontul Euxin. Cu soția. Cu cealaltă. Singur. Cel puțin teoretic, astfel de preocupări dezvoltă conceptul de ‘linii paralele’... Iar conceptul instituie, măcar uneori, realitatea. Cu referenți cu tot. Sonia s-a gândit două săptămâni că „domnul acela” fusese doar în trecere pe acolo. El a fost convins că „fata aia exotică” avea o imaginație foarte bogată... Așa se termină câteodată poveștile nici măcar începute... Dar lumea e largă și Cupidon lucrează full time ca un autodidact ce este, unul care are adânc insuflat cultul propriei activități și meniri! Așa că, printre declinări, moduri, timpuri și paradoxuri (surmontabile sau nu) se mai găsește și câte o secundă pentru deraierea de la „drept în față”... Și nu e nimic mai palpitant decât să faci un coup de foudre pentru o vedetă! Mai ales când acea vedetă evocă un Elvis, un Mississippi, un modus vivendi à l’américaine ș.a.m.dep. Dragostea este atât de oarbă încât gelozia Soniei se revarsă nu numai asupra lui, ci și asupra unei posibile, foarte posibile, de fapt, sigure iubite a lui, și ea vedetă sadea. Pe ea o urăște cu înverșunare mai multe luni, ceva mai atenuat câteva săptămâni... În ultimele zile cineva îi deslușește misterul: cei doi nu au avut nici în clin nici în mânecă. Ni-cio-da-tă!! Rămâne cu un gol. Vedeta nu mai prezintă decât un interes minor...
.... în acest context, nimic nu se compară cu dragostea față de un el zămislit EXACT în conformitate cu tiparele ei. Îl cheamă Gabriel (ca pe unul dintre arhangheli, dar este o pură-pură coincidență, mai exact o simplă omonimie!) și, pentru că se dă în vânt după numele în -escu, îi zice, pentru început, Vlădescu, continuă cu Iordăchescu, ezită la Mihăescu, se oprește... concesivă la Tomescu. Da, Gabriel Tomescu nu poate fi decât bărbatul ideal!! În primul rând pentru că nu știe decât să o adore pe ea! Tot în primul rând pentru că ea hotărăște în locul lui când / ce / cum / unde spune / face / gândește / nu gândește / speră / îmbracă / dezbracă ș.a.m. dep. Nu, nu..., asta nu înseamnă că GT nu are personalitate! Dimpotrivă! Și nu, nu, el nu este doar o ficțiune, un... „zburător”, știu de el și Sora, și Verișoara, și Colega aceea, până și Mama și Bunica... Cu toate sunt iremediabil încântate, iar, dacă băiatul va face și carieră de medic, nu poate fi decât cel mai potrivit pentru Sonia lor!!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!