poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4936 .



Sonia cu accent grav și hiat (12)
proză [ ]
Despre cum se poate vizualiza microscopic Sentimentul sau (în lipsă de) doar poetic

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2016-07-13  |     | 



Este greu, dar nu imposibil. Și, oricum, împăcarea va veni cu timpul. Dacă nu este încă suficient de convinsă, va trebui să înțeleagă la un moment dat că nimic din ceea ce se întâmplă nu este așa de... întâmplător. A fost prima dată „eșecul” cu admiterea la „acel liceu”. Marea apocalipsă. Suprema agonie. Hipersensibilizarea. Mutarea eului bolnav în centrul universului. Răsturnarea prin hybris pueril a cosmosului. Într-un sfârșit, o moarte stranie și cam bleagă care, în loc să-i facă de petrecanie, s-a trezit readucând-o la Viațăăăă!! Puțin altfel. Tot Sò-ni-a însă! Acum, imprevizibilul lansează noi provocări. Cum este, oare, să te pregătești doi ani cu toată ființa pentru Medicină și, apoi, într-o fracțiune de secundă să te răzgândești?! O faci de unul singur?! Altcineva te manipulează, îți dictează că „asta” trebuie să faci? Și, dacă da, o fi vreun înger bun, vreun demon parșiv?! Sau îngerul / demonul ăsta nu este decât subconștientul cu planurile lui, izvorâte din aspirații, din frustrări, iar din aspirații, un alt rând de... Sau așa-numitul „destin”?! Cert este că Sò-ni-a nu a ezitat nicio clipă. A închis liceul de chimie într-un alt sertar vișiniu. Numai că de data aceasta nicio curiozitate nu a mai îndemnat-o să caute chei pentru o eventuală desferecare. Cele șase ore de matematică, șase de chimie, șase de fizică etc. etc. etc. rămân undeva într-un trecut pe care ea îl oferă, generos așezat pe universala tavă, parțial poleită, altcuiva. Unui fel de alter-ego al ei rămas să suporte în continuare „chinul celor 6”. Consecințele cu pricina. E generoasă, totuși. Îi va furniza, desigur, „celeilalte”, din când în când, minima sintagmă de îmbărbătare. Un substantiv și un adjectiv... Două substantive... Prin telepatie, printr-o zdruncinătură mai mult sau mai puțin delicată în lemnul vișiniu, printr-un „sâc!”, lipsit fără îndoială de orice ironie, de orice malițiozitate. Pur și simplu așa, în semn de salut! Doar puteau fi prietene bune, inseparabile aproape! Însă, vor fi discrete. Niciuna nu se va amesteca prea mult în planurile celeilalte... Mai greu îi este, totuși, să accepte gândul că nu va vedea în veci „pe viu” cum se nasc, trăiesc și mor sentimentele... Nu va putea fi, mai exact, martora live a genezelor, ființărilor și apocalipselor heavy-rotation în anatomie personalizată, umană sau............
Degetele fine, mult prea feminine poate, au ezitat în prima clipă. Ochii se împăienjeniseră. De un fel de ceață. Niciun aparat high-definition nu mai putea ține ritmul cu pulsul. Se auzea doar un zgomot. Respirația sacadată amenințând să iasă din orice constrângere pur omenească. Jadul arunca străluciri de clorofilă. Fotosinteze bizare scăpau înțelesului. Pământul își încetase mișcarea de rotație. Paradoxal, vertijul era dublu. O ieșire din sine, o intrare în alt sine... Sentimentul de a poseda. De a fi posedat. Era în visul lui. Ceva tandru ca atingerea unei păpădii și, în același, timp atât de greu de suportat! Su-pra-o-me-nes-cul! O ținea de mână. Inelul de logodnă desăvârșea femeia ca-ntr-o pictură renascentistă... Ea se rupea. În două. Niște ochi lumești fixau diametrul cordului. Știa teoretic că inima unui bărbat cântărește – la modul cel mai concret – puțin mai mult decât inima unei femei. Și totuși... diferențele erau neutralizabile în practică! Mai ales că nimeni nu a emis vreodată o teorie care să susțină directa proporționalitate între mărimea / greutatea unui organ (vital) și eficiența sa cognitiv-afectivă! Cel puțin ea nu își amintește o astfel de teorie / ipoteză... Ei aleargă-aleargăăăăăă... Câmpia este nesfârșităăăăă... Și au înflorit macii! Ce flori minunate! Ce flori trecătoare! El îi face o coroniță. Măiastră, pasărea poartă în cioc stropul de rouă indispensabil ritualului nupțial. Dumnezeu privește pe furiș. Și-a pus barba albă-albă și luuuuuuungă până la pământ ca o scară... Și lornionul care îl face atât de simpatic, aproape uman... Nicio limită... Halatul alb este așa de apretat că pare de porțelan. Fără doar și poate are clopoței interni!! „Pensă, foarfece, betadinăăăăăăăăăăăă....!”... „Încă o supurație...!”.... Norii au acoperit barba. Cineva se joacă. Lovește clopotele ca un nebun. Eu te caut. Nu știu exact ce se întâmplă... Poate un defazaj... O depersonalizare... O despațializare... O stare poetică doar?! Flori are obrajii roșii și același surâs.... „Nu mai e mult!”... o-pe-ra-ți-e-pe-cord-bă-tând.....bă-tââââând... Aleargă. Desculță. Și singură. O câmpie inundată în ciclamenul mărăcinilor. Curge sânge. Nu simte nicio durere... El s-a ascuns... Îi aude respirația pe undeva. Nu îl ghicește încă. O strigă: „Sò-ni-a!”. Încă o dată, de douăăăăă.... „Presiune sistolică ridicată...!”. Bărbatul întins pe masă tresaltă mecanic. Îngerul se răzgândește... Poate data viitoare... Are fruntea îmbrobonată. Cineva îi tamponează spațiul acela dintre vis și realitate. Inima este vie-vie. Pulsează lumină către ferestre....

Generos, fotoliul verde, așezat aproape strategic în fața oglinzii uriașe, nu cedează, ca un veteran de-acum deprins de-a binelea cu capriciile Soniei. Acceptă scrijeleli, răsuciri, schimbări de poziție, o eventuală trecere în rezervă...

Mama și Sora plivesc straturile. Se înserează liniștit. Mireasma de garofițe roz și de regina nopții își face loc și în sanctuarul Soniei. Furtunul Tatei aduce ploaie. Amestecată cu apa, țărâna instituie un fel de început de lume. Aceeași mierlă face vocalize. Literatura și istoria vor fi pasiunea ei...
Tudor Vianu!!! Vianuuuuu.... Ce nume sonor! Și ce frumos să pleci de la un biet liceu „de chimie” la unul de filologie cu un „ditamai” numele...








.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!