poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3429 .



Cireșe
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2015-06-29  |     | 



Pe sub sprâncenele stufoase crescute ca niște streșini deasupra ochilor, Bunu privește livada umbroasă. Căldura copleșitoare nu l-a alungat încă de pe băncuța lui îngustă, sprijinită de gardul din lemn înnegrit. Vara sângerase din greu prin cireșul înalt. Trecuseră peste nouăzeci de asemenea veri peste Bunu, dar parcă niciuna nu fusese atât de caldă și de încărcată. Cu ajutorul lui Dumnezeu bunul și drăguțul, mai putea apuca vreo două, trei. Razele soarelui alunecau înșelătoare printre crengile tot atât de viguroase cum fuseseră brațele lui odată. Nepoata adunase cireșe în două găleți și turnase apă din fântână peste ele să le spele. Se pregătea să facă compot. Bunu avea să dea gata jumătate din borcanele care urmau să ia drumul cămării, înainte chiar ca acestea să apuce să vadă rafturile.
- Ia uite, nenorociții, strigă nepoata arătându-i apa dintr-o găleată. Îți vine să crezi?
La suprafața apei se formase un strat albicios, tremurător. Bunu își adună ochii să vadă mai bine.
- Îs pline de jiermi, bombăni nepoata și apucă gălețile cu furie. Cred că nici păsările nu le mâncă!
Pentru o clipă, Bunu rămase încremenit, fără să spună ceva sau să facă vreun gest. O auzea pe nepoată din ce în ce mai slab, pe măsură ce se îndepărta pe cărarea care ducea spre curtea păsărilor. Se întoarse spre toiagul rezemat de perete, se propti în el și se avântă în sus. Picioarele tremurară o clipă nesigure, apoi trupul uscățiv își regăsi echilibrul. Un pas urmă altuia, târșâit, dar din ce în ce mai îndârjit, pe măsură ce se apropia de cireșul falnic.
- Bunu! Năsucul pistruiat al strănepotului, răsări dintre frunze brusc, gata să-l dea pe spate. Bau!
- Bată-te noroacele să te bată, tresări gata să-și scape proteza din gură, ai venit la cireșe?
- Neah, îs pline de jiermi! Da’-mi place să mă cațăr în pomi!
Bunu dădu din cap, adunându-și din nou ochii ca să poată urmări pâlpâierile sângerii pe care lumina dansa ademenitoare. Lăsă copilul să sară lângă el în iarba înaltă, ca un cosaș năzdrăvan și îi ciufuli chica de păr roșcovan cu degetele sale noduroase și pe jumătate amorțite.
- Mă duc cu Nuțu la baltă, să nu mânci cireșe, auzi!? De nu, o să te doară rău burta!
Toți simțeau nevoia să îi dea sfaturi în ultima vreme, de la ăl mai mic, la ăl mai mare din casă. Bunu zâmbea ușor pe sub puținele fire rămase din mustața lui care fusese cândva falnică și se lăsa pradă gândurilor și amintirilor din ce în ce mai năvalnice. Îndată ce rămase singur în livadă, își scoase clopul de paie, îl întoarse, și, cu degete nesigure, apucă fructele una câte una, așezându-le ca pe niște rubine în culcușul adânc.
Vara zvâcnea aprinsă, încingând satul din ce în ce mai tare. Întoarsă în răcoarea casei, nepoata căută cu privirea în direcția băncii pe care obișnuia să ațipească uneori Bunu. Scoase un țipăt ascuțit și se repezi afară. Bunu ridică privirea spre ea. Molfăia cu poftă cireșe, iar zeama sângerie i se prelingea pe la colțurile gurii întinse într-un rânjet satisfăcut.
- Ce faci Bunule? Þi-am zis să nu mânci din ele că-s pline de jiermi!
Bunu ridică un deget la buze, după care șopti, închizând un ochi hâtru:
- Ce mai bucurie! Vezi tu, amu’-i mânc eu, că azi mâine mă mâncă ei pe mine!


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!