poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 782 .



nume de cod: Mitică
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2014-11-27  |     | 



E colegul meu, un bărbat între două vârste, cu statura aducând mult cu cea a unui pinguin. Mărunt, puțină burtică, un început de chelie în vârful capului presărat rar cu iarba firavă a unui păr de culoare îndoielnică, niște ochi serioși, ca două mărgele mici, neobosite, care te fixează implicate de fiecare dată când posesorul lor îți vorbește, aceasta ar fi imaginea de ansamblu pe care o vedem în fiecare dimineață prelingându-se molcom afară din Loganul roșu proprietate personală a dragului nostru Dumitru Zaharie. Cu servieta neagră, scâlciată pe alocuri, te poți aștepta să treacă douăzeci de minute până ce își va mișca întreaga importanță de la parcarea aflată la doi pași, în spatele instituției și până în biroul de la etajul șase. Răutăcioșii, insistă că Mitică are probleme serioase la mansardă, dar, citind actele pe care le întocmește, te-ai îndoi serios de acest lucru. Expresii curate, încadrări corecte în acte normative actualizate și multe constatări străine unei mase mari de inspectori. Oricum, Mitică e o figură!
Era în ziua chefului nostru anual. Luați cu treburile de birou, câțiva colegi am rămas fără mijloc de transport spre locația cu pricina. Salvarea noastră: Mitică și Loganul lui roșu.
- Du-te mă, zice Dan, până pornește Mitică mașina, se termină cheful!
- Ai altă variantă? Întrebă Viorel, alt coleg, înjurând de mama focului persoanele care stabiliseră locația petrecerii la o pensiune din afara orașului.
Eu am tăcut chitic, să nu cumva să îl supăr pe Mitică, care încă mai lucra la masa lui din colț, și să rămân fără mijloc de transport. Vrând-nevrând, ne-am aliniat frumos la ieșire și l-am urmat pe Mitică în parcare. Om conștiincios, Mitică se așeză tacticos și începu un ritual desprins parcă din manualul de circulație. Își reglă scaunul, cu toate că umbla zilnic cu mașina și nu cred că îi crescuse burta în cele zece ore de lucru, privi atent în oglinda retrovizoare și o înclină în diferite unghiuri, așa încât să prindă reflecția optimă a imaginii din spate, după care, mulțumit, trecu la oglinzile laterale. Dan începuse să se foiască între cei doi colegi din spate. Îl vedeam în oglindă cum își dădea ochii peste cap, studiindu-și din minut în minut ceasul de pe telefon. Ei, tinerețe, tinerețe! Fiind cel mai tânăr, nu mai avea răbdare să ajungă odată printre fetele din teritoriu. Mitică, însă, părea să nu vadă frământarea lui Dan și zâmbetul ciudat cocoțat pe buzele lui Florin, amuzat peste măsură de tot ce se întâmpla în mașină.
- Hai, omule, că ne apucă seara, sări într-un sfârșit Dan, ce te tot foiești!?
- Unde te grăbești? Întrebă mucalit Mitică.
- Am crezut că e evident unde! Bombăni tânărul nostru coleg.
- Șezi blând, că acolo ajungem!
- Când, frate?
Abia după ce se asigură că purtam cu toții centurile și își întinse bine peste burtă și el centura, dragul nostru Mitică porni mașina. Dan se mai liniști. Viorel, rezemat de umărul lui, își încheiase în minte șirul de înjurături, apoi pe cel de rugăciuni și îi șopti conspirativ:
- Puțină răbdare, nu avem decât vreo douăzeci de kilometri!
Distanță mică, pe parcursul căreia, ce Doamne iartă-mă se poate întâmpla?
Mitică nu vorbea, nu clipea, concentrat deasupra volanului. Ca într-un film derulat cu încetinitorul, prin geamuri se vedeau trecătorii grăbiți de pe trotuare, deplasându-se cu viteze apropiate de cea a Loganului roșu.
- Aia e o căruță? Șuieră pițigăiat Dan, urmărind ca noi toți, de altfel, un cal slab și murdar care, trăgând o căruță plină de bălegar, ne depăși tacticos. Măi, omule, ne depășește o căruță? Mitică, cu ce viteză mergi!?
- Fă liniște, îl calmă dragul nostru Mitică, la ieșirea din oraș stă de obicei potera și trebuie să mă concentrez.
În mașină se lăsă liniștea. Ne doream cu toții să ajungem la destinație, chiar dacă acest lucru avea să dureze, probabil o oră. Așa cum spusese Mitică, la ieșirea din oraș, în spatele unui restaurant postat la șosea, pândea un echipaj de poliție, cu mașina albă licărind în soarele puternic de după amiază. Un polițist ieși în drum și îi făcu semn lui Mitică să tragă pe dreapta.
- Omule, ce are mașina ta?!
- Nu striga, șezi blând! Îl liniști Mitică pe Dan. Să vedem de ce ne-a oprit!
Nu ne-a venit să ne credem urechilor. Oprit pentru depășire de viteză? Ne uitam buimaci unul la altul. Florin, cel mai cu capul pe umeri dintre noi, îndrăzni să întrebe ce viteză înregistrase radarul.
- 88 la oră, ne informă agentul de circulație.
Un hohot nervos de râs se ridică de pe bancheta din spate. Dan se prinse de cap cu ambele mâini, iar Viorel dădu drumul unor expresii nou adăugate palmaresului său de înjurături. Florin nu își pierdu cumpătul. Îl întrebă pe polițist dacă văzuse căruța cu bălegar și cum aceasta ne depășise. Până la urmă, polițistul fu de acord că exista varianta ca, din cauza razelor puternice ale soarelui să fi apărut pe radar 33, dar că el interpretase 88, incapabil să creadă că cineva ar putea merge cu o viteză atât de mică afară din oraș. Scăpați în cele din urmă fără vătămare materială din gheara polițistului, am reușit, într-un târziu să ajungem și la petrecere. Dan se făcu nevăzut de îndată ce puse piciorul afară din mașina lui Mitică, bălmăjind un „mulțumesc” sec și rapid. Viorel și Florin rămaseră alături de noi strict până la intrarea în local, după care o șterseră împreună spre grupul vesel de colegi care ajunsese primul și care era deja încălzit pe ringul de dans, lăsându-mă singură cu Mitică.
- Dacă vrei, te duc eu acasă la întoarcere, doar stăm la două blocuri distanță.
Mi-a fost rușine să-l refuz, părea atât de mulțumit că adusese la chef cu mașina lui personală, în bună stare, patru colegi! Așa că, am rămas alături de el la masă pe tot parcursul petrecerii. A fost unica petrecere în care nu am dansat dar m-am distrat de minune ascultând remarcile de duh ale colegului meu și studiindu-i expresiile pe care la afișa mutrișoara lui de pinguin la conversațiile țesute cu ceilalți meseni. La spartul chefului, m-am înarmat cu răbdare și am urcat docilă în Loganul roșu, hotărâtă să cobor doar la garajul pe care îl deținea Mitică în spatele blocurilor noastre vecine. Acolo l-am cunoscut pe băiatul lui Mitică, un puști de șase ani, care, înainte de a îmi lua „la revedere” de la ei îmi șopti un mare secret:
- Să știi că tatăl meu este spion și chiar dacă îl cheamă Dumitru Zaharie, are numele de cod: Mitică.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!