Măi, oameni buni, nu v-ați dat seama până acum că Grigoraș din primul capitol și Gigi din al doilea sunt una și aceeași persoană? Am vrut eu la început să țin în șah cititorul cât mai mult, să-l fac să dibuiască singur și cât mai greu fundalul acțiunii pe care vreau să o povestesc în continuare, dar văd că nu are niciun sens. Acum vreau să lămuresc cât mai bine ce este cu acest cerșetor, care deja cred că v-a fascinat într-un fel, fie negativ, fie pozitiv. Doresc să elimin confuziile, neînțelegerile și alte probleme legate de acest personaj, căci el este cheia evenimentelor din acest roman și poarta prin care noi vom pătrunde în viața de stradă a Brăilei.
Însă, înainte de a trece la înfăptuirea acestui serviciu scriitoricesc, mi-am pus în gând să aduc în discuție faptul că România de astăzi este atrasă într-un mod nebunesc de senzațional, bârfă, golani, interlopi, vedete fără niciun merit. Românul este topit după ziare, reviste și emisiuni de scandal, prin care setea sa de scandal este satisfăcută într-un mod cât se poate de amiabil, ca să nu zicem animalic. Un om de știință este imediat dat la o parte în ochii opiniei publice în favoarea unui semianalfabet care știe cum să distreze oamenii la televizor sau pe Internet, în special pe faimosul Youtube.
... Printre aceștia, se numără și Grigoraș de la Brăila. Nimeni nu îi știe numele de familie. Fanii săi au un pretext pentru neglijența asta: pe ei nu îi interesează informațiile din buletin ale acestui cerșetor, ci ,,programul său”, care îi face pur și simplu să se tăvălească de râs pe podea. Desigur că bătrânii, profesorii și alte tipuri de persoane care se consideră cultivate și preocupate de lucruri serioase îl consideră pe Grigoraș un retardat, un individ cu cerebelul praf și pulbere sau, mai simplu, o pușlama care prostește tineretul cu niște bazaconii postate pe Internet. Simpatizanții săi sunt în special adolescenții; ei, care consideră că viața e roz și ar trebui să devină și o comedie, se arată destul de receptivi la spectacolul făcut de ,,maestrul” din Piața Mare.
Dar să vedem în ce constă ,,programul” acestui personaj controversat... Nu e cine știe ce capodoperă, dar pentru oamenii fără prea multă cultură pare destul de interesant. Este, de fapt, un amestec de înjurături grosolane( spuse parcă la mânie, dar, uneori, Grigoraș le rostește plictisit, fără o prea mare forță vitală), nume de produse alimentare(unt, pateu, salam), fragmente de cântece(nu contează genul, doar ce-i vine lui prin cap), critici la adresa politicienilor și, când are chef, și povestirea viselor sale din noaptea precedentă. De clientelă nu duce lipsă, căci, după cum reiese din vidoclipurile prezentate mai sus, cerșetorul este aproape permanent însoțit de câte un grup de tineri, care îi cer, de obicei, să-și prezinte ,,programul” și îl mai întreabă de una sau de alta. Videoclipurile în care este protagonist are sute de mii de vizualizări, mult mai multe decât ale unui documentar științific sau film serios. Cazul este tipic zilelor noastre, dar câteodată pare atât de deosebit, de particular... Căci fiecare fenomen de genul acesta ne uimește permanent prin originalitatea sa nebunească, chiar dacă acești indivizi sunt numeroși ca și microbii pe niște mâini murdare. Dar așa sunt unii oameni: nu se satură niciodată de ce văd și întâlnesc în fiecare zi!
Pe Grigoraș îl poți întâlni aproape oriunde în Brăila: pe lângă licee și școli, prin piețe(în special în Microhală sau la Piața Mare), la ușile bisericilor(unde mai cere și el câte un bănuț sau un colț de pâine), prin cimitire(unde speră să primească ceva de pomană sau clienți pentru ,,program”), în magazine(de unde deseori este alungat cu multă furie, chiar dacă atrage uneori mulți clienți prin prezența sa), dar mai ales îi observăm prezența prin parcuri (unde și doarme!) și pe faleză(unde găsește uneori mulți ,,clienți”). Mulți consideră că locul său preferat este Piața Mare, dar asta nu e nici pe jumătate adevărat, deoarece lui îi plac locurile mai apropiate de natură, cum ar fi Parcul Monument sau pădurea de la marginea dinspre Lacul Sărat a orașului. Într-adevăr, în Piața Mare s-au filmat cele mai celebre videoclipuri ale sale și tarabele din acest loc îi servesc drept dormitor iarna, dar de aici până a spune că Piața Mare este reședința sa favorită este distanță mare.
...Uneori, cerșetorul devine, mai ales sub influența băuturii, pretențios, singuratic și nesimțit cu toată lumea, în special cu fanii săi, pe care începe să-i înjure și să-i trimită (culmea!) la școală, după cum am observat și în imaginile video prezentate în capitolul precedent. Certurile cu vânzătorii și cu tarabagii devin frecvente, conducând chiar la intervenții ale poliției. De exemplu, în vara lui 2009, o bătrână care vindea gogoși lângă un liceu mediu din Brăila l-a sfătuit odată să se bărbierească și să se mai spele și el din când în când. Grigoraș, care tocmai ceruse o gogoașă cu finetti, fiind probabil băut și supărat pe toată lumea, s-a simțit scos din cei mai zemoși pepeni și a scuipat-o drept în față, stârnind râsul liceenilor care se aflau prin preajmă și greața bătrânei, care îl pălmui cu forță. Și atunci începu circul: cerșetorul începu să se laude că el e V.I.P., că are milioane de fani, că nu se pune la mintea unei babe care vinde gogoși și a unui gardian cu față de măgar(intervenise și paznicul liceului, care vroia astfel să prevină un scandal monstru în fața instituției pe care o avea în grijă). Dar acel scandal izbucni în cele din urmă, pentru că Grigoraș nu renunța la pretențiile lui de vedetă, iar gardianul și femeia îi cereau răspicat să înceteze de a mai deranja liniștea publică și să se întoarcă în maghernițele în care bea și în parcurile unde doarme. Tărăboiul se instalează rapid, iar spectatorii apar ca ciupercile după ploaie, profitând de faptul că e pauză. Milogul își dă pe față înjurăturile din ,,program”, începe să amenințe că va vomita pe trotuar, pentru ca lumea să fie cuprinsă de greață și să nu mai aibă chef să mai cumpere gogoși de la bătrână, dar nu observă faptul că directorul a sosit la fața locului și a chemat deja poliția. Jignea prea tare și nesățios Grigoraș! Sosește, la scurt timp, un echipaj plictisit, alcătuit din 3 polițiști. Se dau jos din mașină și intră pe poarta liceului, îndreptându-se spre intrarea în amfiteatrul acestei instituții, unde îi aștepta directorul.
...După o mică discuție cu acesta, cei 3 gabori îl înconjoară pe cerșetor, care începe să plângă prostește. Elevii care se strânseseră în aceea parte a curții liceului începură să râdă și chiar să aplaude. Directorul luă deodată atitudine: ,,Măi, copii, vă rog... E doar un boschetar, ce naibii... Mai bine luați un volum de Eminescu...” Zadarnic: liceenii râd și mai tare, mai ales că Grigoraș a fost înșfăcat de polițiști și tocmai este condus spre mașină, iar el protestează haios: ,,Mă, băieți, nu vă luați după ăsta, nu vă luați după bețiv, ori vă râmă undeva?...” ,,Ce bețiv, ghiorlane? Unde vezi tu bețiv, măi? Tu știi măcar unde te afli și despre cine vorbești?” Directorul a rostit aceste propoziții scos din sărite, parcă tocmai fusese lovit direct în figură. Oamenii legii au ajuns la mașină, dar, deodată, se trezesc fără cerșetor între ei. Într-o clipă de neatenție a polițiștilor, Grigoraș pur și simplu se smucise din brațele lor și, în trei secunde, era în fața directorului, hotărât probabil să își ducă amenințările și acuzațiile până la capăt.
,,Huoo! Huoo! Stăm la birou și mâncăm banii statului degeaba! Huoo! Bă, ori ai și o secretară din aia cu țățe, cu posterior din ăla bengos?... Las’ că știi tu… Poate îți trebuie și puțină tăvăleală, că oi munci prea mult. Măi, copilași, voi știați că după ce semnează niște acte, directorii se instalează cu secretarele sub birou și încep să... Ho, ho, cum să nu știți, mă? Oți fi trăind pe altă lume... Eee, voi știți, da’ vă prefaceți bine... He, he!” ,,Afară!” ,,Ce ai zis, directorașule?! Crezi că eu n-am văzut-o pe aleasa ta?... Cu bidoanele alea din față, cu șoldurile zdravene, dar cred că dumneata știi mai bine...” Directorul a roșit, s-a îndepărtat puțin, elevii, mai ales că tocmai s-a sunat, încep să plece, dar cei care rămân nu sunt o cantitate neglijabilă. Polițiștii îl saltă din nou pe milog.
Grigoraș își continuă atacurile și în brațele gaborilor. ,,La muncă, la plantat tutun, la strung, la uzină! Stă cu curu’ ăla rotund ca capacul de pe W.C.-u pe scaun și semnează acte! Semnează acte! Parcă are nevoie cineva de actele lui, că mă duc peste el și curva lui de secretară și mă șterg la fund cu hărtiile lor…’’ Până își termină cerșetorul tirada, oamenii legii ajung cu el lângă mașină, îi pun repede cătușele și îl bagă pe bancheta din spate, trântindu-i și două palme.
Apare și directorul. Are o figură furioasă, chiar animalică, găfăie, merge apăsat. Vrea răzbunare, e clar! ,,Voi sunteți polițiști? Duceți-vă mai bine în mă-ta! Scoate toate otrăvurile pe gură și voi îl lăsați cu figura întreagă… Mare caș două palme…” Și pleacă așa cum a venit. Polițiștii ridică din umeri, se scarpină în cap vreun sfert de minut și ocupă locurile din față ale mașinii.
La secție, Grigoraș este întămpinat de un veche cunoștință: ,,Ooo, doriți o cafeluță? Sau un ceai? Dar după ce îmi termin somnul de după-amiază... În arest! Marș cu el la arest! Dar stați! Mai întâi două pumne în moacă...” ,,I-am dat două palme în mașină, dom’ inspector!” Superiorul se uită disprețuitor, amuzat la agentul care îi aduce vestea asta. ,,A deranjat un director, o școală care produce învățători și a scuipat o femeie. A scuipat o femeie! Tu înțelegi ce înseamnă asta, copil de șase ani ce ești?” Deodată, pe figura lui Grigoraș se revărsară doi pumni solizi, energici, care veniră succesiv din lateral pe fiecare dintre obrajii acestui om al străzii. Acesta, chiar dacă este aruncat în minutele următoare într-o celulă cu trei paturi de la demisol, nu plânge și nici nu protestează. E obișnuit cu acestea și preferă să își legene trupul, mai întâi lent, apoi din ce în ce mai accelerat, până ajunge la o viteză considerabilă. Nu îl interesează că ceilalți arestați din celulă, în număr de doi, îl privesc amuzați și că un ochi din afara lumii normale în care trăim îl pândește supărat, dezamăgit...